ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1434/2021

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Brașov - Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, în baza Legii nr. 211/2004: Prin încheierea nr. 1 pronunțată în ședința camerei de consiliu de la 1 iulie 2020 a Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor unor infracțiuni din cadrul Tribunalului Brașov, s-a dispus respingerea cererii formulate de către petentul A. privind acordarea de compensații financiare. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă: Prin decizia nr. 435/R din data de 8 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins contestația formulată de către contestatorul A., împotriva hotărârii nr. 1 din data de 2 iulie 2020, pronunțate de către Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor unor infracțiuni, din cadrul Tribunalului Brașov. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 435/R din data de 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs contestatorul A.. Fără a proceda la încadrarea concretă a criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-contestator a susținut că hotărârea atacată este netemeinică, nelegală și contradictorie, puerilă și superficială, dovedind lipsă totală de imparțialitate și independență. Ca atare, recurentul-contestator a arătat că prin decizia curții de apel au fost încălcate mai multe prevederi constituționale, procesual civile și procesual penale, precum și cele cuprinse în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în Protocolul adițional nr. 1, Protocolul nr. 7 și Protocolul nr. 12 la aceasta. De asemenea, a apreciat că au fost încălcate și prevederile cuprinse în Legea nr. 211/2004, Declarația universală a drepturilor omului, pacte și tratate la care România este parte, Directiva nr. 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului, Decizia-cadru nr. 2001/220/JAI a Consiliului etc. Totodată, în opinia recurentului-contestator, decizia recurată denotă lipsa respectării normelor interne și internaționale, precum și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a celei neeuropene. Prin urmare, recurentul-contestator a solicitat admiterea căii de atac, constatarea nulității absolute a hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea cererii sale pentru acordarea compensațiilor financiare. I.

Apărările formulate în cauză: În termen legal, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând, totodată, și că prin cererea de recurs nu se solicită schimbarea hotărârii curții de apel, în sensul pronunțării unei alte hotărâri în contradictoriu cu această intimată. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-contestator, care nu a formulat răspuns la întâmpinare. I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului (2 iunie 2020) fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018 la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru. Prin rezoluția din data de 10 mai 2021, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., s-a stabilit termen la data de 22 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului. La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului, ridicată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin întâmpinare și a reținut cauza în pronunțare asupra excepție nulității recursului, invocată din oficiu. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În speță, fără a realiza o încadrare a criticilor formulate în motivele de casare reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-contestator a susținut încălcarea mai multor dispoziții cuprinse în legislația națională și internațională, precum și nesocotirea jurisprudenței. Deși enumeră mai multe norme pretins a fi încălcate și nesocotite, recurentul-contestator nu a arătat de ce este greșită soluția curții de apel și care este eroarea săvârșită în cadrul raționamentului acestei instanțe, expus în cuprinsul hotărârii recurate și care a determinat pronunțarea soluției de respingere a contestației pe care a formulat-o. De asemenea, recurentul-contestator nu a precizat care sunt considerentele contradictorii ale deciziei recurate, ci doar s-a limitat la a susține că hotărârea atacată este contradictorie, iar o astfel de motivare nu respectă rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu este susceptibilă de a fi încadrate în vreunul dintre motivele reglementate de acest text de lege. Așa fiind, cum recurentul-contestator nu a formulat critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate, apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmând a constata nulitatea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,