ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1169/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență; I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 02 martie 2020, pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să-i plătească despăgubirile din dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017, respectiv daunele morale și despăgubiri de 50.000+10.000 RON, cheltuieli de judecată și daune de întârziere. Prin sentința civilă nr. 560 din 26 octombrie 2020, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a declinat competența de solutionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin cererea înregistrată la data de 02 martie 2020 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să dispună obligarea pârâtului să îi plătească despăgubirile din dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017, respectiv daunele morale și despăgubiri de 50.000+10.000 RON, cheltuieli de judecată din acesta și daune de întârziere. Prin încheierea nr. 17 din 08 aprilie 2021, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția litispendență, invocată din oficiu, și a reunit cauza înregistrată sub nr. x/2020, la cauza înregistrată sub nr. x/2020, ambele privind reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Tribunalul Vâlcea, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (3) din C. proc.

civ. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 14 din 20 ianuarie 2021, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Vâlcea. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Sibiu a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, republicată, și faptul că domiciliul reclamantului se află în comuna Gusoieni, județul Vâlcea. 2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 955 din 08 aprilie2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sibiu și Tribunalul Vâlcea și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în raport de obiectul acțiunii deduse judecății - reparare prejudicii cauzate prin erori judiciare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, precum și calitatea de parte a Tribunalului Vâlcea, reclamantul a înțeles să introducă acțiunea la Tribunalul Sibiu, aflat în circumscripția Curții de Apel Alba-Iulia (ce se învecinează cu Curtea de Apel Pitești), instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (3) din C. proc.

civ. II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu în considerarea argumentelor ce succed: În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie cererea formulată de reclamantul A. prin care a solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Tribunalul Vâlcea, la repararea prejudiciilor constând în daune morale și despăgubiri de 50.000+10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și daune de întârziere, prejudicii ce ar fi fost cauzate prin eroarea judiciară săvârșită în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017 ale Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, pentru stabilirea competenței, în materia reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare sunt relevante dispozițiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora "pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Competența soluționării acțiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul." Conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Sibiu și Tribunalul Vâlcea a fost generat de aplicarea de către cea din urmă instanță a dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., în condițiile în care parte în cauză este Tribunalul Vâlcea - pârât împotriva căruia a fost îndreptat demersul judiciar, fiind instanța competentă să judece în primă instanță cauza, potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, și care atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) 1 din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 127 din C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2 1 ) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz." Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "51. Și în acest caz, în mod simetric constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. cu privire la conținutul constituțional al normei menționate, Curtea își extinde controlul, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 la art. 127 alin. (1) din C. proc.

civ. sub aspectul sensului constituțional al acestuia. Astfel, Curtea reține că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. 52. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea reține că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție." Câtă vreme interesul ocrotit prin dispozițiile art. 127 din C. proc.

civ. este unul general, și anume apărarea prestigiului și a imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, în respectarea exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reținând că Tribunalul Vâlcea figurează ca parte în proces și că este instanța competentă să judece cererea de chemare în judecată, potrivit art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, se constată că este îndeplinită condiția pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea Tribunalului Sibiu, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată cu Curtea de Apel Pitești, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Vâlcea.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului Sibiu, care este și instanța sesizată de reclamant, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (2 1 ) din C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.