ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1114/2021

HOTĂRÂRE
20.05.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1114/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2021 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, Societatea civilă profesională de executori judecătorești "A." a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B., la cererea creditorului C. S.R.L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/03.04.2009.

Prin încheierea civilă nr. 1944/CC din 17 februarie 2021, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., cererile de încuviințare a executării silite sunt date în competența instanței de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Constatând că domiciliul debitorului B. este în București, instanța a concluzionat că revine Judecătoriei Sectorului 3 București competența de soluționare a cauzei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București a pronunțat sentința civilă nr. 2455 din 8 martie 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 373 și 454 C. proc. civ. 1865 - aplicabil în cauză, pentru stabilirea instanței de executare, în cazul executării silite prin poprire, nu are relevanță domiciliul/sediul debitorului, ci domiciliul/sediul terțului poprit.

Instanța a arătat că, în speță, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite prin poprirea disponibilităților bănești ale debitorului în mâinile terților popriți cu sediul în circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca (astfel cum este menționat în cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite aflată la dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca).

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil pronunțării asupra regulatorului de competență, având în vedere că în soluționarea excepției necompetenței teritoriale Judecătoria Cluj-Napoca a făcut trimitere la dispozițiile art. 651 alin. (1) și alin. (3) din noul C. proc. civ., se impun următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile art. 24 din noul C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 622 alin. (2) din același act normativ, executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

Se constată că, în raport de momentul declanșării procedurii executării silite, respectiv 28 august 2012 - data la care a fost depusă cererea de executare silită la Biroul executorului judecătoresc, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, aceasta fiind legea în vigoare la data formulării cererii de încuviințare a executări silite, respectiv data sesizării organului de executare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 373

1

Prin urmare, în procedura executării silite, locul executării (criteriu stabilit de lege pentru determinarea instanței de executare) este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, iar în cazul executării silite prin poprire, instanța de executare este aceea de la sediul terțului poprit.

În speță, prin cererea formulată, creditorul C. S.R.L. a solicitat prin intermediul Societății civile profesionale de executori judecătorești "A." încuviințarea executării silite prin poprire asupra sumelor de bani datorate debitorului B. de către terțul poprit.

Chiar dacă în cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite se menționează că se solicită încuviințarea executării silite prin poprirea disponibilităților bănești ale debitorului din mâinile terților popriți cu sediul în circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca, din actele și lucrările dosarului, respectiv din adeverința de venit existentă la dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca, reiese că terț poprit în cauză este angajatorul S.C. D. S.R.L., cu sediul în București, str. x.

Așadar, executarea silită urmează să se dispună prin poprire asupra veniturilor debitorului B. de la locul de muncă, iar sediul angajatorului acestuia, respectiv terțul poprit S.C. D. S.R.L., este situat în București.

Se constată că, în speță, terțul poprit nu își are sediul în circumscripția niciuneia dintre instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, astfel încât nu există conflict de competență, însă, pentru a pune capăt tergiversării cauzei prin declinări ulterioare, urmează a se stabili pe cale administrativă competența de soluționare a dosarului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite prin poprire în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2022
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 13 septembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, petentul A. a solicitat instanței încuvii
ÎCCJ 2021-05-25
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1160/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență; I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2021 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secția c
ÎCCJ 2021-09-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1760/2021
Ședința publică din data de 23 septembrie 2021 I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la 21 decembrie 2020, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu
ÎCCJ 2021-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2079/2021
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia
ÎCCJ 2025-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1202/2025
ția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în v
Sursă