ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5478/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

La data de 27.01.2017 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării în contradictoriu cu pârâta OIPOSDRU-MEN, prin care s-a solicitat suspendarea titlului de creanță transmis de către pârâtă cu nr. x/2016 cu valoare de 123.771,64 RON reprezentând cheltuieli afectate de nereguli, până la data soluționării acțiunii, anulare acestui titlu de creanță, a procesului-verbal de constatare a neregulilor cu nr. x/2016 și anularea deciziei OI POSDRU nr. 2278/2016.

La termenul de judecată din 11.09.2017, cauza a fost suspendată, pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținându-se că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată din data de 23.04.2018 Curtea, din oficiu, a invocat excepția perimării acțiunii, reținând cauza în pronunțare pe acest aspect.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1910 pronunțată în data de 23.04.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a constatat perimată judecarea cererii formulată de către reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării în contradictoriu cu pârâta OIPOSDRU-MEN.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1910 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și Fisca în data de 23.04.2018 a declarat recurs reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și, fără a încadra criticile sale în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, să se admită acțiunea formulată de autoritate.

Prin recursul său recurenta a susținut în esență că autoritatea a înregistrat la data de 27.09.2017, sub nr. 2546 " Comunicare încheiere - suspendare civilă pronunțată în ședința publică din data de 11.09.2017, cu drept de recurs pe toată durata suspendării", iar, potrivit art. 415 Judecata cauzei suspendate se reia" 1. Prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor".

În data de 23.03.2018 autoritatea a depus prin serviciul registratură cerere de repunere pe rol a cauzei, iar potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ. termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Consideră astfel recurenta că ultimul act de procedură îndeplinit este cel al instanței de judecată, prin înregistrarea la sediul autorității a comunicării încheierii de suspendare, respectiv în data de 27.09.2017.

Fiind un termen procedural, consideră că termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) C. proc. civ. Invocă astfel dispozițiile art. 181 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Consideră recurenta că instanța, în mod eronat a dispus anularea cererii, ca perimată, deși cererea de repunere pe rol a fost înaintată serviciului registratură înlăuntrul termenului legal, instanța de fond luând în calcul,în mod eronat, termenul de perimare începând cu data de 11.09.2017, în loc de 27.09.2017.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă a formulat întâmpinare intimatul-pârât Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din Cadrul Ministerului Educației Naționale, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

Consideră intimatul că instanța de recurs nu poate primi susținerile reclamantei, în sensul că ultimul act de procedură este cel al instanței de judecată prin înregistrarea comunicării încheierii de suspendare la sediul autorității, întrucât, din însuși cuprinsul cererii de repunere pe rol înregistrată la data de 23.03.2018, recurenta reclamantă se referă la încetarea măsurii suspendării judecății, această măsură fiind pronunțată de instanța de fond la data de 11.09.2018.

Astfel, cererea de repunere pe rol a cauzei, depusă la data de 23.03.2018, în condițiile în care, la termenul din 11.09.2017 instanța a dispus suspendarea cauzei, a fost formulată la aproape 7 luni de la data suspendării judecății, adică după împlinirea celor 6 luni de nelucrare a cauzei, reclamanta nefăcând nici o dovadă a existenței unui motiv care să o fi împiedicat să-și susțină apărările la termenul din 11.09.2017.

Susține intimatul că orice cerere a reclamantei în cauză, peste termenul de perimare, nu poate produce efecte în cauză, iar raportat la art. 416 alin. (2) C. proc. civ. termenul de 6 luni prevăzut de alin. (1) C. proc. civ., calculat cu data de început 11.09.2017, s-a împlinit la data de 12.03.2018.

Întrucât Hotărârea nr. 1910/2018 este pronunțată în ședința publică din data de 23.04.2018 de Curtea de Apel București, termenul de 6 luni, începând să curgă de la data de 11.09.2017 și împlinindu-se la data de 12.03.2018, era depășit la data pronunțării hotărârii recurate.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva întâmpinării a formulat Răspuns recurenta -reclamantă Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în cuprinsul căreia combate apărările intimatului-pârât, reluând și o parte din susținerile formulate în cadrul recursului.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 27 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Înainte de a trece în concret la examinarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă, instanța de control judiciar, analizând actele și lucrările dosarului de fond constată că, înainte de a proceda la suspendarea judecății, prin încheierea de ședință din data de 11.09.2017, pentru lipsa nejustificată a părților, nici la celelalte două termene fixate anterior, respectiv în data de 10.04.2017 și 29.05.2017, nu au răspuns părțile, cauza fiind amânată la acele termene pentru a se depune documentația administrativă, astfel cum impun dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din data de 11.09.2017, constatând în continuare lipsa nejustificată a părților și faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. suspendând judecata pricinii.

Încheierea de suspendare a fost comunicată părților la data de 27.09.2017, iar la data de 23.03.2018 recurenta-reclamantă a depus Cerere de repunere pe rol a cauzei.

Analizând cricitile formulate de recurenta-reclamantă, prin raportare la situația de fapt anterior expusă și la normele legale incidente în cauză, apreciază Înalta Curte că, în mod corect Curtea de Apel București a constatat perimată acțiunea reclamantei reținând că, timp de 6 luni părțile nu au înțeles să formuleze cerere de repunere pe rol pentru a întrerupe termenul de perimare, cererea din data de 23.03.2018, fiind depusă peste termenul de 6 luni, care s-a împlinit la data de 12.03.2018, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Apreciază instanța de control judiciar că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de Înalta Curte, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 416 alin. (1), (2) și 3 C. proc. civ., conform cărora

"Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

1) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

2) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În ceea ce privește " ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță", Înalta Curte apreciază că încheierea de suspendare a judecății din data de 11.09.2017, are o astfel de semnificație, data pronunțării acesteia (11.09.2017) constituind momentul de la care începe să curgă termenul de perimare și nu data de comunicare a respectivei încheieri, respectiv data de 27.09.2017, cum eronat susține recurenta-reclamantă, acest din urmă termen având legătură, din punct de vedere procedural, exclusiv cu motivarea recursului exercitat conform art. 414 C. proc. civ.

Comunicarea încheierii de suspendare nu poate fi apreciată ca un act ce trebuie îndeplinit din oficiu, în accepțiunea art. 416 alin. (3) C. proc. civ., aceasta nefiind realizată în vederea calculării termenului de perimare, ci în vederea exercitării căii de atac. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca termenul de perimare să curgă de la comunicare, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru.

În susținerea tezei potrivit căreia "ultimul act de procedură îndeplinit", în raport de care se calculează termenul de perimare, este reprezentat de încheierea de suspendare a judecății din 11.09.2017 și nu de dovada de comunicare a acesteia, din data de 27.09.2017, Înalta Curte are în vedere și faptul că suspendarea, ca act procedural dispus de instanță vizează toate părțile iar nelucrarea vizează cauza în ansamblul său, astfel că, termenul de perimare nu curge diferit pentru fiecare parte din proces, în funcție de data comunicării încheierii de suspendare, ci este același pentru toate părțile și curge de la data pronunțării suspendării, încheierea de suspendare fiind "ultimul act de procedură efectuat în cauză".

Lipsa de stăruință a recurentei - reclamante în judecarea cauzei rezultă cu ușurință din cele trei termene de judecată la care aceasta a lipsit nejustificat, deși a fost legal citată la fiecare termen.

Recurenta trebuia și putea să prevadă riscul asumat prin neprezentarea la termenele de judecată, respectiv prin nesolicitarea de judecare a cauzei în lipsă, cu atât mai mult cu cât acțiunea a fost formulată de o persoană calificată din punctul de vedere al pregătirii juridice.

Astfel, Înalta Curte constată că, instanța de fond în mod just a reținut că timp de 6 luni, începând cu data de 11.09.2017, când s-a luat măsura suspendării, părțile nu au înțeles să formuleze cerere de repunere pe rol, pentru a întrerupe termenul de perimare, astfel că cererea de repunere pe rol din data de 23.03.2018, a fost depusă peste termenul legal, ce s-a împlinit la data de 11.03.2018, însă, dat fiind faptul că această dată a fost într- zi nelucrătoare (duminica), termenul s-a prelungit, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., " până în prima zi lucrătoare care urmează", adică până în data de 12.03.2018.

Astfel cum se poate observa din actele și lucrările dosarului de fond, începând cu data de 27.01.2017, data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data de 23.03.2018, recurenta - reclamanta nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată fixate de instanță, nedepunând la dosar nici un înscris care să convingă instanța de fond că stăruie în judecarea litigiului, deși a fost legal citată la toate termenele de judecată stabilite în acest interval de timp, fiindu-i comunicată inclusiv încheierea de suspendare a judecății pronunțată în data de 11.09.2017, neatacată de parte cu recurs, deși avea această posibilitate, pe toată durata suspendării.

Înalta Curte reține că, la data de 23 aprilie 2018, când recurenta - reclamantă a fost reprezentată de consilier juridic, termenul de perimare de 6 luni se împlinise deja încă din data de 12.03.2018, anterior deci, depunerii cererii de repunere pe rol a cauzei, astfel că, în mod corect instanța de fond a constatat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că " Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.".

Cum în cauză judecata a fost suspendată pentru lipsa părților, iar recurenta - reclamantă nu a făcut demersuri în vederea reluării judecății, înainte de a se împlini termenul de perimare și nici dovada că a fost împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa, în mod temeinic și legal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatând perimată cererea de chemare în judecată formulată de aceasta.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, reținând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei - reclamante, motiv pentru care urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul declarat de reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării împotriva sentinței civile nr. 1910 din 23.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2020 .