CASE OF EUGENIA MICHAELIDOU DEVELOPMENTS LTD AND MICHAEL TYMVIOS v. TURKEY

Dl R. Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședere în acest caz (art. 28). Guvernul a numit ulterior dl M. Hakki ca judecător ad hoc (art. 27 § 2 din Convenție și art. 29 § 1). La 8 iunie 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă.

La 31 iulie 2003, Curtea și-a adoptat hotărârea privind fondul („hotărârea principală”), constatând, printre altele, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și reservând problema prejudiciilor materiale și morale. Prin scrisorile din 22 mai 2007, părțile au informat Curtea că au ajuns la o soluționare prietenoasă în cazul de mai sus. Reclamantul a solicitat ca cazul să fie eliminat din lista de cauze a Curții. La 7 și 15 februarie 2008, respectiv, reclamantul și, respectiv, guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. Prin scrisoarea din 3 decembrie 2007, Registrul a invitat Guvernul să clarifice natura condiționată a transferului de bunuri prevăzută în acordul de decontare. Prin scrisoarea din 14 ianuarie 2008, Guvernul a explicat, printre altele, , că transferul ar trebui să fie executat în Republica Cipru, care era în afara jurisdicției lor, care a fost trimis reclamantului pentru informații. La 1 februarie 2008, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1), acest caz a fost atribuit la a patra secțiune nou-compusă. FACTE

Primul reclamant este o societate privată, încorporată sub legea cipriotă și înregistrată în Nicosia în 1986 („societatea”). Al doilea reclamant, un național cipriot născut în 1948 și locuiește în Nicosia, este directorul și acționarul major, și deține și controlează efectiv societatea. În sensul prezentei cereri, al doilea reclamant a fost considerat ca fiind „reclamantul” (a se vedea hotărârea privind fondurile, citată mai sus, § 21).

În aprilie 1988, societatea a devenit co-proprietarul unei cantități substanțiale de bunuri prin cadouri. Proprietatea a fost situată în satul Tymvou, în districtul nordic de Nicosia, situat în „Republica Turcă de Cipru de Nord” („TRNC”). Acesta a fost format din 51 parcele de teren cu numere de înregistrare A174, A194, A195, B245, B121, B238, B321, E262, E266, E268, E279, E291, F221, F221, F301, F308, F314, F314, G102, G193, G286, G288, G298, G299, G407, G411, G414, G414, G418, H17, H18, H26, H76, H87, H90, H98, H109, H112, H117, H130, H136, H144, H149, J12, J13, J32, J38, J46 și J55.

La 3 Aprilie 1996 proprietatea a fost transferată prin cadou reclamantului. Reclamantul a declarat că el a fost împiedicat de forțele armate turce să aibă acces la proprietate și să utilizeze și să se bucure de posesia acesteia. HOTĂRÂREA

La 7 februarie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Eu, Michael Tymvios, reclamantul, declar că am ajuns la un acord cu Guvernul Turciei în conformitate cu termenii unei decontari din 21 mai 2007, care prevede plata de un milion de dolari americani către reclamant și schimbul de bunuri în măsura în care decizia de schimb poate fi executată în cadrul controlului și puterea autorităților din „Republica Turcă de Nord Cipru”. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.”

La 15 februarie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei a ajuns la un acord cu reclamantul, dr. Michael Tymvios, în conformitate cu termenii unei decontații din 21 mai 2007, care prevede plata de un milion de dolari americani către reclamant și schimbul de bunuri, în măsura în care decizia de schimb poate fi executată în cadrul controlului și puterea autorităților „Republicii Turci ale Ciprului de Nord”. Această declarație se face în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.”

Curtea salută acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și ia act de explicațiile furnizate de Guvern privind natura condițională a acordului în măsura în care se referă la un posibil schimb de proprietăți. Se constată că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă) Convenția și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții) și că este echitabil în sensul articolului 75 § 4 din regulamentele.

Curtea constată, de asemenea, că reclamantul și Guvernul au formulat observații cu privire la măsurile presupuse de Guvernul Ciprului, o parte participantă, împotriva reclamantului în contextul procedurii de faliment. Având în vedere întârzierea în dispunerea acestui caz, pe care Curtea o regretă, aceasta nu poate justifica o nouă suspendare. Prin urmare, în măsura în care orice acuzații sunt făcute de interferențe cu proprietăți sau cu alte drepturi în temeiul Convenției și cu protocolele sale, acestea ar cădea mai degrabă să fie examinate într-o cerere împotriva Guvernului contestat, presupusă să fie responsabilă pentru orice presupusă încălcare a dispozițiilor Convenției sau a Protocolelor sale și având în vedere în mod corespunzător cerințele articolelor 34 și 35 din Convenție. În plus, în măsura în care Curtea a primit observații de la Receptorul Oficial, Ministerul Comerțului, Turismului și Industriei din Republica Cipru, atrage atenția asupra falimentului reclamantului și pune la îndoială capacitatea sa de a intra în orice decontare sau de a primi o compensare, aceasta ar remarca numai că statutul reclamantului de faliment poate fi de relevanță la nivel intern, dar nu afectează prezenta cerere introdusă în mod valabil în temeiul articolului 25 din Convenție și la care guvernul intervenent nu a fost luată nicio obiecție cu privire la lipsa de stand de către reclamant să își urmărească cererile de proprietate.

În consecință, restul cazului ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS DECIZE să atace restul cazului din lista sa de cazuri; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

The case originated in an application (no. 16163/90) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Cypriot-registered company, Eugenia Michaelidou Developments Ltd (“the company”) and a Cypriot national, Dr Michael Tymvios, on 26 January 1990 (“the applicant”).

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The applicant had complained principally under Article 1 of Protocol No. 1 that he had been unable to access or enjoy use or possession of property in the northern part of Cyprus.

Following communication of the application to the Government, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. The application was allocated to the First Section of the Court (Rule 52 § 1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article 27 § 1 of the Convention) was constituted as provided in Rule 26 § 1. Mr R. Türmen, the judge elected in respect of Turkey, withdrew from sitting in the case (Rule 28). The Government subsequently appointed Mr M. Hakki to sit as an ad hoc judge (Article 27 § 2 of the Convention and Rule 29 § 1).

On 8 June 1999, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.

On 31 July 2003, the Court adopted its judgment on the merits (“the principal judgment”), finding, inter alia , a violation of Article 1 of Protocol No. 1 and reserving the issue of pecuniary and non-pecuniary damages.

By letters dated 22 May 2007, the parties informed the Court that they had reached a friendly settlement in the above case. The applicant requested that the case be struck out of the Court's list of cases. On 7 and 15 February 2008 respectively the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. They also submitted correspondence concerning other matters.

By letter dated 3 December 2007, the Registry invited the Government to clarify the conditional nature of the property transfer envisaged in the settlement agreement. By letter dated 14 January 2008, the Government explained, inter alia , that the transfer would have to be executed in the Republic of Cyprus which was outside their jurisdiction. This was sent to the applicant for information.

On 1 February 2008, the Court having changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1), this case was assigned to the newly-composed Fourth Section. THE FACTS

The first applicant is a private company, incorporated under Cypriot law and registered in Nicosia in 1986 (“the company”). The second applicant, a Cypriot national born in 1948 and living in Nicosia, is the director and major shareholder, and effectively owns and controls the company. For the purposes of this application, the second applicant was regarded as “the applicant” (see the judgment on the merits, cited above, § 21).

In April 1988 the company became the co-owner of a substantial amount of property by way of gift. The property was situated in the village of Tymvou, in the northern district of Nicosia, located in the “Turkish Republic of Northern Cyprus” (“TRNC”). It consisted of 51 plots of land with registration numbers A174, A194, A195, B245, B121, B238, B321, E262, E266, E268, E279, E291, E292, F221, F222, F301, F308, F314, F318, G102, G162, G193, G246, G288, G298, G299, G407, G411, G414, G415, G418, H17, H18, H26, H76, H87, H90, H98, H109, H112, H117, H130, H136, H144, H179, J12, J13, J32, J38, J46 and J55.

On 3 April 1996 the property was transferred by way of gift to the applicant. The applicant stated that he had been prevented by the Turkish armed forces from having access to the property and using and enjoying possession of it. THE LAW

On 7 February 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I, Michael Tymvios, the applicant, declare that I have reached agreement with the Government of Turkey according to the terms of a settlement dated 21 May 2007 which provides for the payment of one million United States dollars to the applicant and the exchange of property insofar as the exchange decision can be executed within the control and power of the authorities of the “Turkish Republic of Northern Cyprus”. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the judgment by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached. I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court's judgment.”

On 15 February 2008 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey have reached agreement with the applicant, Dr Michael Tymvios, according to the terms of a settlement dated 21 May 2007 which provides for the payment of one million United States dollars to the applicant and the exchange of property insofar as the exchange decision can be executed within the control and power of the authorities of the “Turkish Republic of Northern Cyprus”. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the judgment by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

The Court welcomes the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention) and takes note of the explanation given by the Government concerning the conditional nature of the agreement insofar as it concerned a possible exchange of property. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court) and that it is equitable within the meaning of Rule 75 § 4 of the Rules.

The Court also notes that the applicant and the Government have made submissions concerning measures allegedly taken by the Government of Cyprus, an intervening party, against the applicant in the context of bankruptcy proceedings. Given the delay in the disposal of this case, which the Court regrets, it cannot justify any further adjournment. To the extent therefore that any allegations are made of interferences with property or other rights under the Convention and its Protocols, these would fall to be examined rather in an application against the respondent Government alleged to be responsible for any alleged violations of the provisions of the Convention or its Protocols and having due regard to the requirements of Articles 34 and 35 of the Convention. Further, insofar as the Court has received submissions from the Official Receiver, Ministry of Commerce, Tourism and Industry in the Republic of Cyprus drawing attention to the applicant's bankruptcy and questioning his ability to enter into any settlement or receive any compensation, it would only remark that the applicant's status as a bankrupt may be of relevance on a domestic level but does not affect the present application which was introduced validly under former Article 25 of the Convention and to which no objection was taken by the intervening Government concerning any lack of standing by the applicant to pursue his property claims.

Accordingly, the remainder of this case should be struck out of the list.