CASE OF EUGENIA MICHAELIDOU DEVELOPMENTS LTD AND MICHAEL TYMVIOS v. TURKEY
CASE OF EUGENIA MICHAELIDOU DEVELOPMENTS LTD AND MICHAEL TYMVIOS v. TURKEY (CtEDO, 2008)
A doua secțiune CAUZĂ A EUGENIA MICHAELIDOU EVOLUȚII LTD ȘI MICHAEL TYMVIOS v. TURKEY (Declarația nr. 16163/90) JUDGMENTUL (Satisfacție echitabilă) (Resoluție fraternă) STRASBOURG 22 aprilie 2008 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Eugenia Michaelidou Developments Ltd și Michael Tymvios v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Stanislav Pavlovschi, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Päivi Hirvelä, judecători, Metin A. Hakki, judecător ad hoc și Fatoș Aracı, secretar adjunct al Secțiunii care a deliberat în privat la 1 aprilie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nu. 16163/90) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către o societate cipriotă, Eugenia Michaelidou Developments Ltd („societatea”) și un național cipriot, dr Michael Tymvios, la 26 ianuarie 1990 („ reclamantul”). Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în principal în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut accesa sau să se bucure de utilizarea sau posesia de bunuri în partea de nord a Ciprului. În urma comunicării cererii către Guvern, cazul a fost transferat Curtei la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost alocată primei secțiuni a Curții (art. 52 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. Dl R. Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședere în acest caz (art. 28). Guvernul a numit ulterior dl M. Hakki ca judecător ad hoc (art. 27 § 2 din Convenție și art. 29 § 1). La 8 iunie 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. 6. La 31 iulie 2003, Curtea și-a adoptat hotărârea privind fondul („hotărârea principală”), constatând, printre altele, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și reservând problema prejudiciilor materiale și morale. Prin scrisorile din 22 mai 2007, părțile au informat Curtea că au ajuns la o soluționare prietenoasă în cazul de mai sus. Reclamantul a solicitat ca cazul să fie eliminat din lista de cauze a Curții. La 7 și 15 februarie 2008, respectiv, reclamantul și, respectiv, guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. Prin scrisoarea din 3 decembrie 2007, Registrul a invitat Guvernul să clarifice natura condiționată a transferului de bunuri prevăzută în acordul de decontare. Prin scrisoarea din 14 ianuarie 2008, Guvernul a explicat, printre altele, , că transferul ar trebui să fie executat în Republica Cipru, care era în afara jurisdicției lor, care a fost trimis reclamantului pentru informații. La 1 februarie 2008, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1), acest caz a fost atribuit la a patra secțiune nou-compusă. FACTE 10. Primul reclamant este o societate privată, încorporată sub legea cipriotă și înregistrată în Nicosia în 1986 („societatea”). Al doilea reclamant, un național cipriot născut în 1948 și locuiește în Nicosia, este directorul și acționarul major, și deține și controlează efectiv societatea. În sensul prezentei cereri, al doilea reclamant a fost considerat ca fiind „reclamantul” (a se vedea hotărârea privind fondurile, citată mai sus, § 21). 11. În aprilie 1988, societatea a devenit co-proprietarul unei cantități substanțiale de bunuri prin cadouri. Proprietatea a fost situată în satul Tymvou, în districtul nordic de Nicosia, situat în „Republica Turcă de Cipru de Nord” („TRNC”). Acesta a fost format din 51 parcele de teren cu numere de înregistrare A174, A194, A195, B245, B121, B238, B321, E262, E266, E268, E279, E291, F221, F221, F301, F308, F314, F314, G102, G193, G286, G288, G298, G299, G407, G411, G414, G414, G418, H17, H18, H26, H76, H87, H90, H98, H109, H112, H117, H130, H136, H144, H149, J12, J13, J32, J38, J46 și J55. 12. La 3 Aprilie 1996 proprietatea a fost transferată prin cadou reclamantului. Reclamantul a declarat că el a fost împiedicat de forțele armate turce să aibă acces la proprietate și să utilizeze și să se bucure de posesia acesteia. HOTĂRÂREA 13. La 7 februarie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Eu, Michael Tymvios, reclamantul, declar că am ajuns la un acord cu Guvernul Turciei în conformitate cu termenii unei decontari din 21 mai 2007, care prevede plata de un milion de dolari americani către reclamant și schimbul de bunuri în măsura în care decizia de schimb poate fi executată în cadrul controlului și puterea autorităților din „Republica Turcă de Nord Cipru”. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 14. La 15 februarie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei a ajuns la un acord cu reclamantul, dr. Michael Tymvios, în conformitate cu termenii unei decontații din 21 mai 2007, care prevede plata de un milion de dolari americani către reclamant și schimbul de bunuri, în măsura în care decizia de schimb poate fi executată în cadrul controlului și puterea autorităților „Republicii Turci ale Ciprului de Nord”. Această declarație se face în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. Curtea salută acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și ia act de explicațiile furnizate de Guvern privind natura condițională a acordului în măsura în care se referă la un posibil schimb de proprietăți. Se constată că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă) Convenția și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții) și că este echitabil în sensul articolului 75 § 4 din regulamentele. 16. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul și Guvernul au formulat observații cu privire la măsurile presupuse de Guvernul Ciprului, o parte participantă, împotriva reclamantului în contextul procedurii de faliment. Având în vedere întârzierea în dispunerea acestui caz, pe care Curtea o regretă, aceasta nu poate justifica o nouă suspendare. Prin urmare, în măsura în care orice acuzații sunt făcute de interferențe cu proprietăți sau cu alte drepturi în temeiul Convenției și cu protocolele sale, acestea ar cădea mai degrabă să fie examinate într-o cerere împotriva Guvernului contestat, presupusă să fie responsabilă pentru orice presupusă încălcare a dispozițiilor Convenției sau a Protocolelor sale și având în vedere în mod corespunzător cerințele articolelor 34 și 35 din Convenție. În plus, în măsura în care Curtea a primit observații de la Receptorul Oficial, Ministerul Comerțului, Turismului și Industriei din Republica Cipru, atrage atenția asupra falimentului reclamantului și pune la îndoială capacitatea sa de a intra în orice decontare sau de a primi o compensare, aceasta ar remarca numai că statutul reclamantului de faliment poate fi de relevanță la nivel intern, dar nu afectează prezenta cerere introdusă în mod valabil în temeiul articolului 25 din Convenție și la care guvernul intervenent nu a fost luată nicio obiecție cu privire la lipsa de stand de către reclamant să își urmărească cererile de proprietate. 17. În consecință, restul cazului ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS DECIZE să atace restul cazului din lista sa de cazuri; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului