ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2395/2008

Prin sentința arbitrală nr. 167 din 20 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, dată în dosarul 196/2006, s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta B.I. GMBH cu sediul social ales în Austria împotriva pârâtei SC D. SA cu sediul în Ploiești județul Prahova, în sensul că aceasta din urmă a fost obligată la plata sumei de 1.200.000 EURO reprezentând restanță scadentă conform Contractului de vânzare de mașini și Acordului de Lichidare Datorie, precum și a sumei de 32.822 EURO cu titlu de cheltuieli arbitrale și de apărare. În fundamentarea acestei soluții, instanța arbitrală a reținut, în principal, că disputa părților a luat naștere din diferite contracte care prevăd arbitrajul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, după cum urmează: - contractul de vânzare nr. 325 datat 18 februarie 2002 încheiat între T.L.

GMBH și SC D. SA, în calitatea de vânzător, respectiv cumpărător; - acordul de lichidare datorie, nedatat, încheiat între T. și SC D. SA și - contractul de împrumut încheiat la data de 10 iulie 2003 încheiat tot între aceleași părți. Pretențiile B.G.H. provin din grupul de contracte enumerate anterior, semnate între T. și D., deși B.G.H. nu este semnatarul lor, dar și-a justificat „J.S.” în procedura arbitrală.

Astfel, la data de 16 iulie 2003, T. a cesionat către W. creditul în valoare de 1.200.000 Euro rezultat din Contractul de împrumut, ulterior același credit fiind transferat de către T. lui B.G.H la 12 decembrie 2005. Totuși, T. și B.G.H au semnat la data de 12 iunie 2006, un nou contract de cesiune, al cărui scop era: „toate datoriile pe care T. le are de recuperat de la D. în baza contractului de vânzare-cumpărare semnat la data de 18 februarie 2002 prin care echipamentele au fost vândute lui D. prin documentul numit Acord de Lichidare Datorie încheiat la data de 10 iulie 2003, și cesionează toată creanța în valoare de 2.554.584 EURO către B.G.H” La data semnării celei de a treia cesiuni (12 iunie 2006) B.G.H.

era deja titulara creditului în valoare de 1.200.000 EURO, pe care îl dobândise la data de 12 decembrie 2005. Prin semnarea unei noi cesiuni la data de 12 iunie 2006, T. și B.G.H au intenționat să înlocuiască acordul precedent format din combinația cesiunii T./W. de la data de 16 iulie 2003 și contractul W./B.G.H de la data de 12 decembrie 2005. Semnarea unei noi obligații contractuale care înlocuiește o obligație precedentă care are același scop, este o novațiune așa cum specifică art. 1128 C. civ. Efectul contractului de novațiune este de a stinge și înlocui, prin voința părților, obligațiile anterioare. Tribunalul arbitral a reținut că B.G.H a dobândit drepturile lui T. asupra SC D. SA în mod valabil, în baza contractului de cesiune semnat la data de 12 iunie 2006. Este adevărat că, la data de 24 octombrie 2003, A.G.A.

D. a decis să nu aprobe contractul de împrumut, astfel că acest contract nu a intrat în vigoare. Totuși, datoria restantă nu provine din contractul de împrumut ci din contractul de vânzare mașini și acordul de lichidare datorie. Stipulările din contractul de împrumut menționează că datoria lui D. provine din contractul de vânzare de mașini din 18 februarie 2002 și că, la data de 10 iulie 2003, părțile au căzut de acord să semneze o convenție de creditare cu privire la plata unei părți din sumele restante, în valoare de 1.200.000 EURO. Este prin urmare clar că scopul contractul de împrumut nu a fost de a crea o nouă datorie ci mai degrabă de a reorganiza plata unei datorii preexistente, printr-o reeșalonare și o garanție.

Faptul că acest contract de împrumut nu a intrat în vigoare nu poate exonera D. de obligația preexistentă de a plăti 1.200.000 EURO. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6 din 30 ianuarie 2008, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de pârâta SC D. SA cu sediul social în Ploiești județul Prahova împotriva sentinței arbitrale nr. 167 din 20 iulie 2007 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu intimata B.G.H.I. GMBH cu sediul social în Austria și ales la Cabinet Avocat C.F. din București. Instanța de fond a reținut, în esență, că sentința arbitrală atacată este temeinică și legală, a stabilit o situație de fapt corectă, făcând o interpretare și aplicare adecvată a clauzelor contractuale și dispozițiilor legale, astfel că motivele invocate în acțiunea în anulare sunt, în totalitate, netemeinice.

S-a constatat că, în volumul IV al instanței arbitrale se află dispozitivul sentinței atacate, din care rezultă că, pronunțarea acesteia s-a făcut în București, la data de 20 iulie 2007. Referitor la critica că dispozitivul sentinței arbitrale nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care aceasta se sprijină, nu a fost primită, întrucât aceste elemente sunt cuprinse în considerentele hotărârii, respectându-se dispozițiile art. 281 C. proc. civ. Nici critica adusă hotărârii arbitrale prin care s-a arătat că nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că motivarea este confuză, chiar contradictorie, nu a fost primită, deoarece față de situația de fapt reținută s-a constatat că această împrejurare nu poate constitui motiv de desființare a hotărârii arbitrale criticate, nefiind prevăzută printre cazurile expres și limitativ enumerate de art. 364 C. proc.

civ. S-a evocat generic de pârâtă și încălcarea ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii, însă numai în scopul de a încerca determinarea instanței judecătorești să analizeze fondul pricinii, în mod indirect și înainte de admiterea acțiunii în anulare și desființarea hotărârii arbitrale, ceea ce este inadmisibil. Prin motivarea acțiunii în anulare s-a încercat crearea unei confuzii între obiectul contractului de vânzare-cumpărare, Acordul de lichidare a datoriei rămase de plată, contractul de împrumut cât și a celor trei contracte de cesiune, în aceiași idee, de implicare a instanței judecătorești în realizarea probatoriului administrat. Împotriva sentinței comerciale nr. 6 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC D. SA Ploiești, care în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 raport la art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond și rejudecând cauza să fie reținută o corectă situație de fapt și de drept, deoarece a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbată natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că hotărârea arbitrală nu arată locul pronunțării, ea indicând numai locul arbitrării. Litigiul arbitral s-a judecat la data de 8 mai 2007 la București, la sediul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, iar pronunțarea hotărârii s-a dat ulterior și anume la 20 iulie 2007 fără a se specifica locul.

Completul de judecată nu s-a reunit la București pentru pronunțarea hotărârii și acest lucru s-a realizat printr-o pronunțare prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, ceea ce nu corespunde cerințelor legale. Motivarea hotărârii arbitrale este ambiguă și contradictorie, iar instanța de fond nu a soluționat corect toate criticile cu care a fost investită, nu a examinat raporturile juridice existente între părți, valabilitatea contractului de cesiune din 12 iunie 2006, a contractului de împrumut din 10 iulie 2003 precum și a tuturor celorlalte contracte de cesiune, respectiv cel din 16 iulie 2003 încheiat între T. și G. și cel din 12 decembrie 2005 încheiat între G. și B.G.H.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, urmând a admite recursul declarat de pârâta SC D. SA Ploiești, în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse, casând sentința atacată și trimițând cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii în anulare. Este de necontestat că, arbitrajul se desfășoară și se organizează potrivit convenției arbitrale încheiate de părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, așa cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 341 alin. (2) C. proc.

civ. Părțile pot stabili prin convenția arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze pentru judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părți a cheltuielilor arbitrale, conținutul și forma hotărârii arbitrale și în general orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. Instanța de fond nu a verificat toate aspectele invocate de recurenta SC D. SA în conținutul acțiunii în anulare.

Constant, jurisprudența și doctrina au evidențiat că este de ajuns ca o singură dispoziție din hotărârea arbitrală să cadă sub incidența vreunuia din cazurile expres și limitativ indicate de art. 364 C. proc. civ., pentru ca întreaga hotărâre în totalitatea ei să fie nulă. Pârâta SC D. SA și-a fundamentat acțiunea în anulare pe reglementările art. 364 lit. g) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desființată pentru cazul în care aceasta nu cuprinde dispozitivul motivelor, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri, precum și art. 364 lit. i) care vizează încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii. Nu au fost verificate complet condițiile impuse de art. 361 lit. a) C. proc.

civ., care prevăd că hotărârea arbitrală se redactează în scris și trebuie să cuprindă componența nominală a tribunalului arbitral, locul și data pronunțării hotărârii. Sub acest aspect instanța de fond a constatat că pronunțarea sentinței arbitrale s-a făcut în București, la data de 20 iulie 2007. Traducerea deciziei nr. 167 din 20 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în partea intitulată „Concluzii” atestă că locul arbitrajului este București. Conform procesului verbal al audierilor din data de 8 mai 2007 reiese că părțile au căzut de acord și au confirmat că arbitrajul se supune regulilor Camerei de Comerț și Industrie a României și ca loc al arbitrajului a fost stabilit București.

Este necesar a se stabili cu precădere pe bază de acte, nu locul unde a avut loc arbitrajul, ci locul unde s-a pronunțat hotărârea arbitrală. Mai mult, din exigențele impuse de art. 360 alin. (1) C. proc. civ., mai rezultă că, în toate cazurile, pronunțarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret, cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, consemnându-se în hotărâre această participare. Nu a fost acordată suficientă preocupare de către prima instanță pentru clarificarea acestor aspecte juridice, din actele existente la dosar, în realitate arbitrii neprocedând la o efectivă deliberare asupra soluției arbitrale, nefiind prezenți la locul pronunțării hotărârii, respectiv în București.

Pronunțarea hotărârii arbitrale a dobândit un caracter pur formal, arbitrii având obligația de a participa personal la locul unde s-a consemnat că s-a dat hotărârea. În acest sens sunt și Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, care la art. 58 alin. (1) stipulează expres că după ce tribunalul arbitral va considera că toate împrejurările cauzei sunt suficient lămurite, închide dezbaterile trecând la deliberare și luarea hotărârii în ședință secretă, cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, consemnându-se în hotărâre această participare. Nu a fost lămurită de instanța de fond nici cerința impusă de art. 361 lit. g) C. proc.

civ., vizând semnăturile tuturor arbitrilor. De remarcat că aceleași împrejurări urmează a fi lămurite și în privința minutei corectate, din data de 5 septembrie 2007, aflată la filele din volumul IV al dosarului arbitral nr. 196/2006. Întreg litigiul arbitral s-a disputat sub imperiul legii române, avându-se în vedere procesul verbal al audierilor din data de 8 mai 2007, a art. 3.1. din Acordul de lichidare și datorie și a art. 14.1. din Contractul de împrumut. Din această perspectivă, urmează a fi clarificate sub toate aspectele, întreaga situație de fapt și de drept referitoare la împrejurările în care a avut loc deliberarea cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, locul pronunțării hotărârii arbitrale, semnarea hotărârii arbitrale și a minutei din data de 20 iulie 2007 dar și a minutei corectate din data de 5 septembrie 2007, părțile în egală măsură exercitându-și dreptul la apărare prin administrarea de probe noi în cauză.

Pentru aceste rațiuni, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de SC D. SA Ploiești împotriva sentinței comerciale nr. 6 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o va casa și va trimite cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecarea acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta SC D. SA Ploiești împotriva sentinței nr. 6 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecarea acțiunii în anulare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2008.