ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Timiș a fost

înregistrată cauza având ca obiect administrarea procedurii de reorganizare

judiciară și faliment privind pe debitoarea SC F. SA Timișoara, această

instanță dispunând deschiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei.

Prin încheierea de ședință din data de

15 noiembrie 2007, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timiș, a analizat

cererea lichidatorului judiciar SC M.M. SRL Timișoara de obligare a A.N. prin D.J.

Timiș prin care s-a solicitat să preia arhiva debitoarei, reținând următoarele:

-

la data de 5 iunie 2006 a

intrat în vigoare O.G. nr. 39/2006, pentru modificarea și completarea Legii

Arhivelor Naționale nr. 16/1996, care prevede că arhivele firmelor aflate în

faliment se preiau de către A.N. prin D.J.;

-

în baza art. 18 din O.G. nr.

39/2006 coroborat cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, a constatat că

societatea debitoare a fost lichidată prin faliment, iar bunurile acesteia au

fost înstrăinate în totalitate în cadrul procedurii, sumele rezultate fiind

distribuite către creditorii debitoarei, astfel încât a admis cererea formulată

de lichidatorul judiciar și a obligat A.N. prin D.J. Timiș să preia de urgență

arhiva debitoarei falite;

Împotriva încheierii din data de 15

noiembrie 2007 pronunțată de către Tribunalul Timiș, au declarat recurs A.N.S.

– D.J. Timiș, criticile fiind structurate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 și

304

1

C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și pe cale de

consecință, respingerea cererii îndreptată împotriva instituției.

În esență, criticile au vizat

imposibilitatea de executare a încheierii judecătorului sindic, datorită

neînființării structurilor specializate la care se face referire în art. 18 alin.

(2) și (4) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996.

În fața instanței de recurs, recurenta

a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr.

85/2006, privind procedura insolvenței, solicitând sesizarea Curții

Constituționale în vederea soluționării acesteia.

În argumentarea excepției, recurenta a

apreciat că dispozițiile cuprinse în art. 7, art. 8 și art. 11 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, contravin principiilor statuate în art. 16 alin.

(2), art. 21, art. 24 și art. 126 din Constituția României revizuită, în sensul

că nu asigură condițiile unui proces echitabil față de acele persoane care au

fost introduse în procedura insolvenței ulterior deschiderii acesteia, cu

nesocotirea principiilor care guvernează procedura de judecată referitoare la

dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, dreptul la judecarea cauzei

în condiții de contradictorialitate și legalitate, în condițiile în care art. 7

alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că în procedurile contencioase

reglementate de această lege vor fi citate în calitate de părți numai persoanele

ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului

sindic, în condiții de contradictorialitate. S-a mai susținut că textul de lege

criticat este contrar art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în

drepturi, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiție, art. 24 referitor

la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi

sau al unor libertăți, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și

dispozițiilor art. 6 paragraful 1 teza I din C.A.D.O.L.F.

Prin încheierea de ședință din data de

25 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pentru a pronunța

această încheiere, Curtea a examinat îndeplinirea condițiilor pentru sesizarea

Curții Constituționale, reținând că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992, republicată, nu pot face obiectul excepției prevederile

constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară. De asemenea, a arătat

că deși se invocă și neconstituționalitatea art. 8 și 11 din Legea nr. 85/2006,

recurenta nu a criticat aceste dispoziții, prin raportare la dispozițiile

neconstituționale.

Împotriva încheierii de ședință, prin

care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, au declarat

recurs A.N.S. București – D.J. Timiș, invocând motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și

modificarea încheierii recurată, în sensul sesizării Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate invocată.

Recurentele au susținut că respingând

cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea de Apel Timișoara a

interpretat greșit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 29 din Legea nr. 47/1992,

în sensul că s-a pronunțat asupra excepției invocată. Autoarea excepției a

arătat că procedura instituită de textul de lege precitat nu face posibilă

respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța

judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității

sesizării Curții Constituționale.

Recursul va fi respins pentru următoarele

considerente :

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992.

„(1) Curtea Constituțională decide

asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din

oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea,

excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în

cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile

constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o

încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței

asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția

a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și

susținerile părților, precum și dovezile necesare. (5) Pe perioada soluționării

excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă. (6) Dacă

excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3),

instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța

imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă

în termen de 3 zile.

Având în vedere dispozițiile art. 29 alin.

(3), Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată

explicit cu privire la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, față de care

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 1.137 din 4 decembrie

2007, în sensul admiterii excepției, constatând că dispozițiile acestui text de

lege sunt contrare art. 24 și 53 din Constituție, în măsura în care se

interpretează în sensul că prima comunicare a actelor de procedură de către

persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul Legii nr. 85/2006,

ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin Buletinul

procedurilor de insolvență, iar nu si potrivit Codului de procedură civilă.

În consecință, în drept, instanța a apreciat

incidența art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, având în vedere

inadmisibilitatea cererii formulată de creditoarele A.N.S. și A.N.S. – D.J. Timiș.

Critica privind pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate este

nefondată întrucât art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată obligă

instanța ca înainte de a sesiza Curtea Constituțională, să își exprime opinia

asupra excepției invocată de către părți. Or, din considerentele încheierii

recurată, rezultă că instanța de recurs a analizat condițiile de admisibilitate

prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, și nu s-a

pronunțat asupra excepției invocată de parte. În oricare situație, opinia

instanței nu este obligatorie pentru Curtea Constituțională și nu constituie o

antepronunțare care ar putea influența soluția Curții Constituționale.

În ceea ce privește criticile aduse art.

8 și 11 din Legea nr. 85/2006, în raport de nemotivarea neconstituționalității

acestor dispoziții de către recurentă, în mod corect instanța de recurs a

apreciat că o eventuală declarare a neconstituționalității lor nu este

relevantă în cauză.

Față de cele ce preced, potrivit art. 312

C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de creditoarele A.N.S. BUCUREȘTI – D.J. TIMIȘ împotriva încheierii de

ședință din data de 25 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 iunie 2008.