ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Pe rolul Tribunalului Timiș a fost înregistrată cauza având ca obiect administrarea procedurii de reorganizare judiciară și faliment privind pe debitoarea SC F. SA Timișoara, această instanță dispunând deschiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei. Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2007, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timiș, a analizat cererea lichidatorului judiciar SC M.M. SRL Timișoara de obligare a A.N. prin D.J. Timiș prin care s-a solicitat să preia arhiva debitoarei, reținând următoarele: - la data de 5 iunie 2006 a intrat în vigoare O.G. nr. 39/2006, pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, care prevede că arhivele firmelor aflate în faliment se preiau de către A.N.

prin D.J.; - în baza art. 18 din O.G. nr. 39/2006 coroborat cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, a constatat că societatea debitoare a fost lichidată prin faliment, iar bunurile acesteia au fost înstrăinate în totalitate în cadrul procedurii, sumele rezultate fiind distribuite către creditorii debitoarei, astfel încât a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și a obligat A.N. prin D.J. Timiș să preia de urgență arhiva debitoarei falite; Împotriva încheierii din data de 15 noiembrie 2007 pronunțată de către Tribunalul Timiș, au declarat recurs A.N.S. – D.J. Timiș, criticile fiind structurate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 și 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, respingerea cererii îndreptată împotriva instituției.

În esență, criticile au vizat imposibilitatea de executare a încheierii judecătorului sindic, datorită neînființării structurilor specializate la care se face referire în art. 18 alin. (2) și (4) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996. În fața instanței de recurs, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, solicitând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia.

În argumentarea excepției, recurenta a apreciat că dispozițiile cuprinse în art. 7, art. 8 și art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, contravin principiilor statuate în art. 16 alin. (2), art. 21, art. 24 și art. 126 din Constituția României revizuită, în sensul că nu asigură condițiile unui proces echitabil față de acele persoane care au fost introduse în procedura insolvenței ulterior deschiderii acesteia, cu nesocotirea principiilor care guvernează procedura de judecată referitoare la dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, dreptul la judecarea cauzei în condiții de contradictorialitate și legalitate, în condițiile în care art. 7 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că în procedurile contencioase reglementate de această lege vor fi citate în calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului sindic, în condiții de contradictorialitate.

S-a mai susținut că textul de lege criticat este contrar art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 teza I din C.A.D.O.L.F. Prin încheierea de ședință din data de 25 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pentru a pronunța această încheiere, Curtea a examinat îndeplinirea condițiilor pentru sesizarea Curții Constituționale, reținând că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară.

De asemenea, a arătat că deși se invocă și neconstituționalitatea art. 8 și 11 din Legea nr. 85/2006, recurenta nu a criticat aceste dispoziții, prin raportare la dispozițiile neconstituționale. Împotriva încheierii de ședință, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, au declarat recurs A.N.S. București – D.J. Timiș, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii recurată, în sensul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. Recurentele au susținut că respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea de Apel Timișoara a interpretat greșit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că s-a pronunțat asupra excepției invocată.

Autoarea excepției a arătat că procedura instituită de textul de lege precitat nu face posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Recursul va fi respins pentru următoarele considerente : Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992. „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă. (6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3), Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată explicit cu privire la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, față de care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007, în sensul admiterii excepției, constatând că dispozițiile acestui text de lege sunt contrare art. 24 și 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează în sensul că prima comunicare a actelor de procedură de către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu si potrivit Codului de procedură civilă.

În consecință, în drept, instanța a apreciat incidența art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, având în vedere inadmisibilitatea cererii formulată de creditoarele A.N.S. și A.N.S. – D.J. Timiș. Critica privind pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate este nefondată întrucât art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată obligă instanța ca înainte de a sesiza Curtea Constituțională, să își exprime opinia asupra excepției invocată de către părți. Or, din considerentele încheierii recurată, rezultă că instanța de recurs a analizat condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, și nu s-a pronunțat asupra excepției invocată de parte.

În oricare situație, opinia instanței nu este obligatorie pentru Curtea Constituțională și nu constituie o antepronunțare care ar putea influența soluția Curții Constituționale. În ceea ce privește criticile aduse art. 8 și 11 din Legea nr. 85/2006, în raport de nemotivarea neconstituționalității acestor dispoziții de către recurentă, în mod corect instanța de recurs a apreciat că o eventuală declarare a neconstituționalității lor nu este relevantă în cauză. Față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarele A.N.S. BUCUREȘTI – D.J. TIMIȘ împotriva încheierii de ședință din data de 25 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.