ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.12.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2775/2020

HOTĂRÂRE
17.12.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2775/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 2 decembrie 2020, sub nr. x/2020, petentul A. S.R.L. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Bacău, pentru motive de bănuială legitimă.

Din verificările efectuate în sistemul informatizat al instanțelor de judecată a rezultat că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău la 17 septembrie 2019, dată la care erau aplicabile dispozițiile C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Față de acest aspect, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat, potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia".

În cauza de față, cererea de strămutare este întemeiată pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar care a fost înregistrat ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, pe rolul Judecătoriei Bacău, instanță care se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel Bacău.

În acest context, în raport de dispozițiile legale menționate anterior, coroborate cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., precum și de faptul că cererea de strămutare vizează un dosar aflat pe rolul unei judecătorii, instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Bacău, în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. S.R.L. privind strămutarea pricinii care formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Bacău, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Dispune restituirea către petent a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. x/1 din 2 decembrie 2020, emisă de B. Târgu Ocna și înregistrată în Registrul de valori la poziția nr. 171 din 7 decembrie 2020 și depusă la Casa de valori a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-09
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2020
Ședința publică din data de 9 decembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13.11.2020, petenta A. a solicitat strămutarea dos
ÎCCJ 2021-09-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2021
Ședința publică din data de 16 septembrie 2021 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 29 iulie 2021, sub nr. x/2021, petentul
ÎCCJ 2020-05-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 935/2020
Ședința publică din data de 21 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 10 martie 2020, sub nr. x/2020, petenta A. a solicitat
ÎCCJ 2015-05-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1220/2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 martie 2015, petentul D.Gh.N. a solicitat strămutarea dosarului nr. 6665/180/2014 de la Tribunalul Bacău pentru motive de bănuială legit
ÎCCJ 2020-07-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1547/2020
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 25 iunie 2020, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/20
Sursă