ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2595/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 februarie 2018, pe rolul Tribunalul Cluj, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Cluj, prin Consiliul Județean Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, admiterea prezentei acțiuni și, în consecință:

- să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017, emis de notar public C., din cadrul Societății Profesionale Notariale D.;

- să se dispună radierea înscrierii referitoare la dreptul de proprietate al numiților B. și A. din cărțile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x);

- să se constate, în temeiul testamentului întocmit de doamna E., calitatea de legatar al Statului Român în privința bunurilor mobile și a celor imobile - terenuri și construcții - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărțile funciare indicate la petitul nr. 2.;

- să se constate acceptarea tacită a legatului menționat la petitul nr. 3 de către Statul Român;

- să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra bunurilor imobile - terenuri și construcții - identificate la petitul nr. 2;

- să se constate dobândirea dreptului de proprietate al U.A.T. Județul Cluj asupra imobilelor identificate la petitul nr. 2;

- să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al U.A.T. Județul Cluj asupra bunurilor imobile terenuri și construcții -identificate la petitul nr. 2;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Pârâții A. și B. au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat: constatarea decăderii Statului Român din pretinsul legat instituit în favoarea sa, întrucât

5 nu a acceptat succesiunea E., în termenul și condițiile legale, astfel că nu are calitatea de moștenitor testamentar al E., calitate invocată în baza ciornei testamentului din data de 10 iunie 1966;

- în orice caz, constatarea că înscrisul intitulat ciorna testamentului E., prezentat de către reclamantă, nu reprezintă testamentul olograf original al E. și nu poate produce efectele unui testament olograf;

- constatarea nulității absolute a Hotărârii Consiliului Județean Cluj nr. 14 din data de 31 martie 2001, precum și a tuturor modificărilor și completărilor ulterioare ale acesteia, referitoare la Muzeul Octavian Goga din Ciucea, și a Anexei nr. 1, punctele 772-788, referitoare la Muzeul Octavian Goga din Ciucea, astfel cum au fost înscrise în H.G. nr. 969/2002, privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului Cluj, publicată în Monitorul Oficial nr. 684 bis/17 septembrie 2002, întrucât aceasta s-a făcut în baza donației din 17 februarie 1966, iar donația este nulă absolut, cu efect retroactiv;

- constatarea că testamentul E., chiar dacă ar exista în original, a fost lipsit de cauză, ca urmare a actului de donație din 17 februarie 1966, întrucât bunurile care au făcut obiectul legatului nu mai erau în patrimoniul său;

- cu cheltuieli de judecată.

1.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 182 din data de 4 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și, în consecință, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

1.3. Sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 326 din data de 8 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin decizia nr. 3361 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 333 din data de 5 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a Județului Cluj,

6 invocată de către pârâții A. și B., prin întâmpinare.

A admis acțiunea civilă formulată de reclamanta U.A.T. Județul Cluj - Consiliul Județean Cluj, în contradictoriu cu A., B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională, formulată de către pârâții A. și B..

A constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017, emis de notar public C., din cadrul Societății Profesionale Notariale D..

A dispus radierea înscrierii referitoare la dreptul de proprietate al pârâților B. și A. din cărțile fondare nr. 50345 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x).

A constatat, în temeiul testamentului întocmit de E., decedată la data de 15 iunie 1979, calitatea de legatar al Statului Român în privința bunurilor mobile și a celor imobile - terenuri și construcții - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărțile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x).

A constatat că pârâtul Statul Român a acceptat tacit legatul întocmit de defuncta E., decedată la data de 15 iunie 1979, cu privire la bunurilor mobile și a celor imobile - terenuri și construcții - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărțile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x).

A dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra bunurilor imobile - terenuri și construcții - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărțile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x).

A constatat dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și a celor imobile - terenuri și construcții - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărțile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi

7

207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x) de către reclamanta U.A.T. Județul Cluj și, în consecință, a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al U.A.T. Județul Cluj. A obligat pe pârâții A. și B. la plata în favoarea reclamantei U.A.T. Județul Cluj a sumei de 88.723,07 RON cu titlu de cheltuieli de judecată-taxă judiciară de timbru.

1.6. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 264A din data de 20 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 333 din data de 5 iulie 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, pe care a menținut-o

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva decizie 264A din data de 20 noiembrie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs pârâții A. și B..

II. 1. Motivele de recurs formulate în cauză

Recurenții-pârâți au invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., raportat la art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și la art. 689, art. 480 și art. 650 C. civ. 1864, art. 17 alin. (1) din Constituția României și art. (1) alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, recurenții-pârâți, în esență, au susținut următoarele:

Instanța de apel a invocat atât autoritatea de lucru judecat cât și puterea de lucru judecat a deciziei nr. 570A din data de 16 decembrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014, decizie prin care, în viziunea instanței de apel, bunurile obiect al donației, anulate prin această decizie, ar fi trecut în proprietatea Statului Român în baza testamentului (adică acestea ar fi ieșit astfel din patrimoniul E.).

Invocarea acestei excepții/apărări, din nou, fără a fi fost pusă în discuția părților, a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, atât din punct de vedere procedural cât și substanțial, prin respingerea apelului formulat de către recurenții-apelanți.

Hotărârea pronunțată este nelegală sub aspect procedural, întrucât instanța de apel avea obligația de a pune în discuție excepția/apărarea reclamantului, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 22 din C. proc. civ.

8

Hotărârea recurată este nelegală și sub aspect substanțial, întrucât prin decizia nr. 570A din data de 16 decembrie 2014, Curtea de Apel București nu s-a pronunțat în sensul celor arătate de către instanța de apel - chiar dacă aceasta a invocat numeroase paragrafe din cadrul deciziei nr. 570A din data de 16 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, niciunul dintre considerentele evocate nu a avut în vedere aspecte legate de: calificarea unor sarcini ale Statului Român la succesiunea E.; o comparație între titlurile pe care le-ar fi opus Statul Român și recurenți i-pârâți; imposibilitatea ca bunurile mobile și imobile care au făcut obiectul donației anulate să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenți.

Inexistența autorității de lucru judecat a deciziei nr. 570/2014 a Curții de Apel București referitoare la înmormântarea E. alături de Octavian Goga ca sarcină în favoarea Statului Român; în sprijinul acestei susțineri, recurenții, în esență, susțin următoarele:

- intimata-reclamantă U.A.T. Județul Cluj nu a susținut niciodată că Statul Român ar fi acceptat în mod expres legatul E. și nici nu a reușit să producă vreo probă directă referitoare la acceptarea tacită de către Statul Român a acestui legat;

- prin decizia apelată, Curtea de Apel Cluj a arătat că E. ar fi instituit sarcina înhumării sale alături de Octavian Goga, iar simpla supraveghere a realizării acestei sarcini, fără nicio implicare din partea intimatei, ar fi fost suficientă pentru a se considera că statul comunist a acceptat tacit această succesiune;

- chiar atitudinea pasivă a intimatei, de supraveghere a realizării înhumării, ar fi suficientă pentru a produce efectul juridic al acceptării tacite, pentru care însă legislația civilă cere o manifestare activă pentru a arăta intenția de preluare a patrimoniului defunctului;

- nu există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește instituirea unei sarcini pentru intimată și constatarea îndeplinirii acesteia, întrucât nicio altă instanță judecătorească nu a fost învestită și nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, cu atât mai puțin Curtea de Apel București, aspect ce rezultă din considerentele deciziei nr. 570/2014 a Curții de Apel București;

- în dosarul soluționat prin decizia nr. 570/2014 a Curții de Apel București, instanța nu a fost învestită cu aspecte legate de deschiderea succesiunii E. și, evident, nici nu s-a pronunțat asupra unor astfel de aspecte, ci s-a limitat la a anula donația și la a respinge cererea de repunere în situația anterioară;

- instanța a reținut că E. ar fi avut voința de a testa și niciun considerent nu a avut în vedere problema juridică a acceptării tacite a legatului prin îndeplinirea unor sarcini - o astfel de analiză se putea face numai în contextul învestirii instanței cu o cerere în constatarea calității Statului Român de legatar al E., ceea ce nu s-a întâmplat;

9

- au fost încălcate dispozițiile art. 689 C. civ. 1864, referitoare la acceptarea succesiunii;

- adresa nr. x/1978 a Comitetului pentru Cultură și Educației Socialistă (dar care este anterioară decesului E.), precum și fapte ale Comitetului Județean de Cultură Cluj (și nu ale Statului Român, menționat în legat) nu pot reprezenta acceptare tacită a legatului de către statul comunist și nu pot servi drept cauză pentru dobândirea de către intimată a dreptului de proprietate asupra bunurilor;

Statul Român nu a făcut dovada acceptării legatului sau a demarării unei asemenea proceduri succesorale și nici nu are vreun titlu de proprietate emis în temeiul pretinsului legat după E..

Inexistența autorității de lucru judecat a deciziei nr. 570/2014 a Curții de Apel București referitoare la o comparație între titlurile pe care le-ar fi opus Statul Român și recurenții:

Curtea de Apel București nu a fost învestită cu o acțiune în comparația de titluri și nici nu a efectuat o astfel de comparație;

- instanța de apel a încălcat inclusiv dispozițiile art. 480 C. civ. 1864 referitoare la acțiunea în revendicare prin compararea de titluri;

- criteriile reținute de jurisprudență și de doctrină referitoare la compararea titlurilor nu au fost invocate de părți, nu au fost analizate în decizia nr. 570/2014 a Curții de Apel București; or, în lipsa acestor criterii, nu poate fi vorba despre autoritate de lucru judecat sau putere de lucru judecat, în privința unei comparații între titluri;

- nu se putea face o comparație, atât timp cât intimata U.A.T. Județul Cluj nu avea niciun titlu (întrucât actul de donație, adică titlul înscris în cartea funciară a fost anulat, cu efect retroactiv); acest fapt a fost reținut anterior pronunțării hotărârii recurate, de către Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 693/2016;

Curtea de Apel Cluj a aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 480 C. civ. din 1864 atunci când, pe de o parte, a considerat că există autoritate de lucru judecat în privința unei pretinse comparații de titluri, iar, pe de altă parte, că nu a observat că nu se putea face niciun fel de comparație de titluri, întrucât la data pronunțării deciziei nr. 570/2014 a Curții de Apel București, nici Statul Român și, cu atât mai puțin,Județul Cluj nu aveau niciun titlu de proprietate.

Inexistența autorității de lucru judecat a deciziei nr. 570/2014 a Curții de Apel București referitoare la imposibilitatea ca bunurile mobile și imobile care au făcut obiectul donației anulate să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenți:

- instanța de apel a considerat în mod nelegal că, prin respingerea cererii de repunere în situația anterioară formulată în cadrul cauzei soluționate prin decizia nr. 570/2014 a Curții de Apel București, recurenții au pierdut orice drept de a mai dobândi aceste bunuri, inclusiv prin procedură

10 succesorală, chiar prin emiterea certificatului de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017 - o astfel de motivare încalcă atât normele de drept procesual, dar mai ales normele de drept substanțial care reglementează dreptul de proprietate și dreptul eredelui la emolumentul succesoral;

- instanța de apel a încălcat atât norme de principiu general valabile, precum și art. 17 alin. (1) din Constituția României și art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și norme speciale, precum art. 480 și art. 650 C. civ. 1864;

- dreptul la culegerea bunurilor pe cale succesorală nu poate fi pierdut decât în condiții speciale, pe care instanța de apel nu le-a menționat și nu le-a analizat;

- decăderea recurenților din dreptul lor succesoral, fără a exista nicio dispoziție legală care să susțină acest lucru, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 650 și următoarele C. civ. 1864, care reglementează procedura succesorală;

- instanța de apel nu a observat că motivul pentru care, prin decizia nr. 570/2014 a Curții de Apel București, a fost respinsă cererea de repunere în situația anterioară prin restituirea bunurilor către reclamanți a fost acela că donatarul, Statul Român, în urma anulării donației, nu mai era proprietar al acestor bunuri, ele reîntorcându-se de drept în patrimoniul E.;

- instanța de apel nu a observat că. prin hotărârea menționată, nu s-a dispus nici pierderea dreptului de proprietate al E. asupra acestor bunuri în favoarea Statului Român și nici nu s-a stabilit că aceste bunuri ar fi excluse de la masa succesorală a E.;

- atât timp cât intimata-reclamantă U.A.T. Județul Cluj invocă succesiunea ca mod de dobândire a proprietății, este nelegal și absurd ca moștenitorii legali să fie excluși de la această procedură, în afara dezbaterii succesorale, printr-o pretinsă hotărâre pronunțată într-o pricină în care instanța nu a fost învestită cu aspecte legate de dezbaterea succesorală;

- considerentele deciziei recurate privind obținerea certificatului de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017 după rămânerea definitivă a deciziei nr. 570/2014 a Curții de Apel București și a deciziei nr. 340/2017 a Curții de Apel Cluj reprezintă o aplicare greșită a legii din materia proprietății și a succesiunii, întrucât certificatul de moștenitor legal și suplimentar a fost obținut în cadrul dezbaterii succesorale, după reintrarea bunului în patrimoniul E.;

- autorul recurenților, B., are calitatea de unic moștenitor acceptant al E., conform declarației sale de acceptare a succesiunii și a certificatului de moștenitor nr. x/1988, eliberat de Notariatul de Stat din Cluj; certificatul este legal pentru că a fost obținut în cadrul succesiunii legale a E., succesiune la care Județul Cluj nu a participat, și este suplimentar, pentru că bunurile au intrat în patrimoniul

11

E., respectiv masa succesorală a acesteia, ulterior finalizării dezbaterii succesorale a defunctei, dezbatere succesorală finalizată prin eliberarea certificatului nr. x/1988;

- nu există dovada acceptării succesiunii de către Statul Român și a calității sale de moștenitor testamentar, atât timp cât, prin sentința civilă nr. 693/2016 a Tribunalului Cluj, s-a reținut că "imobilul în litigiu nu a intrat în proprietatea Statului Român cu titlu de moștenire, în baza testamentului olograf pentru această transmitere a dreptului de proprietate, fiind necesar să fie e liberat un certificat de moștenitor sau să se pronunțe o hotărâre judecătorească";

- aceeași împrejurare a fost reținută și de Judecătoria Huedin, prin sentința civilă nr. 1567 din data de 13 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018;

- este nelegală invocarea unei pretinse autorități sau puteri de lucru judecat pentru a justifica anularea certificatului de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017, bazată pe pretinsa sa cauză ilicită;

- nu se poate susține în mod legal că bunurile nu ar mai fi putut face obiectul acestui certificat, întrucât ele ar fi fost anterior dobândite de Statul Român, în baza deciziei nr. 570/A/2014 a Curții de Apel București.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți, în esență, au arătat că instanța de apel nu a răspuns niciunuia dintre aspectele pe care le-au invocat, iar, din acest punct de vedere, hotărârea este nemotivată.

Recurenții-pârâți, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la art. 1560 C. civ. 2009, au susținut și nelegalitatea deciziei recurate, în ceea ce privește respingerea motivului de apel vizând cererea de chemare în judecată și respingerea nelegală a motivului de apel privind lipsa calității procesuale active a Județului Cluj în formularea acțiunii.

Instanța de apel a considerat în mod nelegal că, urmare a interesului de a solicita intabularea dreptului de proprietate al bunurilor în cauză, intimata-reclamantă U.A.T. Județul Cluj are dreptul procesual de a solicita, pe cale oblică, și constatarea acceptării tacite de către Statul Român a legatului E. - această opinie, care pornește de la scopul neprocedural al acțiunii pentru a putea justifica însăși obiectul ei, este contrară dispozițiilor art. 1560 din C. civ.

În speță, nu sunt în discuție drepturi de creanță ale Județului Cluj împotriva Statului Român, ci un pretins drept real al Județului Cluj împotriva recurenților-pârâți A. și B., astfel cum de altfel rezultă din chiar petitul acțiunii, care a fost în mod corect reținut și reluat chiar de către instanță în cuprinsul considerentelor referitoare la acest aspect;

12

În cauză, nu este vorba de drepturi de creanță certe și exigibile, ci de contestarea unui drept real;

- doar Statul Român putea solicita protecția juridică a faptului juridic al acceptării tacite a succesiunii E. și nu o altă persoană, terță față de actul personal, unilateral al acceptării unei succesiuni;

- intimata nu a făcut dovada transmisiunilor de la pretinsul întâi beneficiar al legatului la persoana care ar invoca în prezent un drept asupra bunurilor, întrucât nu a depus niciun înscris pentru a dovedi legalitatea transmisiunilor de la întâiul pretins beneficiar la prezentul solicitant, iar prima instanță a considerat că nici nu era necesar, întrucât succesiunea între Sfatul Popular și Județul Cluj ar fî de notorietate, fiind cunoscută din practica instanței;

- intimata-reclamantă U.A.T. Județul Cluj nu avea calitate procesuală activă pentru a formula prezenta cerere de chemare în judecată, nici direct și nici pe cale oblică, nefiind beneficiară legatului, așa cum rezulta din legatul invocat, care reprezintă principalul înscris invocat de aceasta pentru justificarea acțiunii sale;

Statul Român și nu Sfatul Regional Cluj a fost cel indicat în cuprinsul ciornei testamentului drept beneficiar al legatului, Statul Român având dreptul individual și unilateral de a accepta legatul E., legat pe care, însă, nu 1-a acceptat niciodată;

- chiar intimatul reclamant a arătat că posibilul legat al E. a fost acordat exclusiv în favoarea Statului Român și a solicitat recunoașterea acceptării tacite și a calității de proprietar în favoarea Statului Român asupra bunurilor în cauză în baza acestui legat;

- acceptarea tacită invocată de intimata-reclamantă pentru Statul Român este un act unilateral de conservare, personal, a cărei existență poate fi invocată sau dovedită numai de către titularul său, în favoarea sa - invocarea actului de acceptare de către altul, pe cale oblică, pentru titularul său, nu poate constitui o justificare pentru dovedirea calității procesuale active a intimatei-reclamante.

Invocând, de asemenea, incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut nelegalitatea deciziei recurate și din perspectiva respingerii motivelor de apel referitoare la legalitatea certificatului legal suplimentar nr. 68/2017, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 24 și art. 25 din Decretul nr. 40/1953 referitor la procedura succesorală notarială, raportat la art. 6 C. civ. 2009, art. 1134 C. civ. 2009 și art. 104 din Legea nr. 36/1995.

- instanța de apel a menținut în mod nelegal dispozițiile primei instanțe potrivit cărora certificatul de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017 ar fi fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la cauza sa licită, întrucât ar fi urmărit fraudarea intereselor intimatei-reclamante U.A.T. Județul Cluj;

13

- decizia este nelegală, întrucât certificatul de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017 nu poate avea o cauză ilicită și nici nu s-a urmărit fraudarea intereselor Statului Român;

- prin acest certificat s-a efectuat doar completarea masei succesorale cu bunurile imobile care fac obiectul prezentei acțiuni și care s-au întors în patrimoniul E. ca urmare a anulării unor acte juridice de transfer patrimonial - dezbaterea succesorală după defuncta E. s-a finalizat în anul 1988, prin emiterea certificatului de moștenitor nr. x/1988, iar la acel moment Statul Român nu a formulat nîcio cerere cu privire la succesiunea acesteia;

- dacă intimata-reclamantă U.A.T. Județul Cluj avea pretenții la moștenire, sau se considera prejudiciată prin eliberarea certificatului, ar fi trebuit sa ceară în justiție chiar anularea certificatului nr. x/1988 - în lipsa unei astfel de acțiuni, Statul Român nu avea niciun drept de a fi citat la emiterea certificatului de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017, iar intimata-reclamantă U.A.T. Județul Cluj chiar nu putea avea niciun drept, neavând calitatea de legatar;

- certificatul suplimentar de moștenitor nr. 68/2017 a fost o continuare firească a certificatului de moștenitor nr. x/1988, astfel că a urmat același regim juridic aplicabil celui pe care 1-a suplimentat, doar în privința conținutului masei succesorale; or, la emiterea certificatului de moștenitor nr. x/1988, Statul Român nu a fost parte și, cu atât mai puțin, Județul Cluj care nu avea nicio calitate;

- sentința primei instanțe, pronunțate la 5 iulie 2019, este primul act prin care i se acordă Județului Cluj, în mod nelegal, calitatea de legatar al E. - la data emiterii certificatului suplimentar nr. 68/2017, întrucât numai succesorii lui B. aveau calitate față de E., astfel cum rezultă chiar din sentința nr. 693/2017 a Tribunalului Cluj; această realitate este susținută chiar prin decizia nr. 3361 din data de 18 septembrie 2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în regulatorul de competență, potrivit căreia "certificatul de moștenitor legal și suplimentar nr. 68/2017 a cărui nulitate se solicită a fost emis pentru completarea succesiunii rămase după defuncta E.";

- instanța de apel nu a răspuns motivului prin care au susținut că procedura dezbaterii succesorale se finalizează odată cu eliberarea certificatului de moștenitor, ceea ce, în cazul succesiunii E., s-a întâmplat prin eliberarea certificatului de moștenitor nr. x/1988 al Notariatului de Stat al Județului Cluj.

Totodată, au susținut și că instanța de apel a ignorat, în mod nelegal, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din C. civ. din 2009 și a Legii nr. 36/1995 privind procedura succesorală notarială, care nu erau incidente prezentului litigiu.

14

- raportului litigios dintre părți nu îi poate fi aplicabil C. civ. din 2009 și nici Legea nr. 36/1995 privind procedura succesorală notarială întrucât acestea se aplică, potrivit dispozițiilor privind aplicarea în timp, doar pentru viitor;

- succesiunea E. s-a deschis la data decesului său, 15 iunie 1979, iar dezbaterea succesiunii sale, s-a finalizat prin emiterea certificatului de moștenitor nr. x/1988;

- raportului juridic litigios îi este aplicabilă legislația specifică în vigoare în anul 1979, respectiv C. civ. din 1864, Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de Stat și Regulamentul privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 3 77/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de Stat, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1518/1960 - niciunul din aceste acte normative nu a fost avut în vedere pentru soluționarea prezentei acțiuni, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 6 din C. civ. din 2009, raportat la art. 1134 noul C. civ. și la art. 104 din Legea nr. 36/1995.

Recurenții-pârâți au susținut, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei recurate și prin raportare la prevederile art. art. 689 și art. 690 din C. civ. 1864.

În legatul E. nu există nicio sarcină referitoare la înmormântarea sa alături de soțul său, Octavian Goga, ci, în fapt, este exprimată o dorință a acesteia ca mausoleul, unde urma să fie înmormântată alături de soțul ei, să fie îngrijit - nimănui nu i-a fost stabilită o sarcină în acest sens, a cărei îndeplinire să dovedească acceptarea tacită a succesiunii E.;

- acest considerent încalcă principii și norme de drept, conducând la pronunțarea unei hotărâri nelegale, și, totodată, este neîntemeiat și din perspectiva analizei pe fond a clauzei testamentare în cauză - potrivit testamentului ciornă al E.;

E. a instituit o singură obligație în sarcina statului, respectiv înființarea muzeului;

- nefiind cazul stabilirii unei obligații în sarcina statului, nici legatul nu poate fi calificat ca fiind cu două sarcini, iar înhumarea efectivă în locul de veci nu poate valora acceptare tacită;

Statul Român nu a avut nicio contribuție la înhumare, participând doar muzeul O. Goga din Ciucea;

În speță, eredele, Statul Român, nu a făcut niciun act de acceptare, expresă sau tacită - chiar prima instanță face vorbire despre acte de acceptare făcute de Sfatul Popular al Județului Cluj sau de muzeul O. Goga din Ciucea;

- pentru a fi acte asimilate unei acceptări tacite a succesiunii acestea trebuie să fi fost exercitate personal de către legatar, adică de Statul

15

Român, cu voința de a se comporta ca un proprietar, astfel că nu orice act de conservare sau administrare are semnificația acceptării succesiunii;

- nu numai că Statul Român nu a acceptat legatul prin înhumarea E., dar nici chiar actele juridice invocate de Județul Cluj, precum Dispozițiunea nr. 18 din data de 19 iunie 1979 a Comitetului de Cultură și Educație Socialistă al Județului Cluj pentru inventarierea bunurilor din patrimoniul Muzeului O. Goga din Ciucea, nu valorează acceptare tacită a succesiunii;

- stabilirea unei obligații pentru Statul Român, printr-un legat cu sarcini, implica obligații patrimoniale pentru acesta, adică anumite cheltuieli pe care beneficiarul legatului ar fi trebuit să le suporte; acest lucru implica emiterea unui act juridic de către organele Statului Român de la acel moment, în baza căruia să își asume în mod expres costurile îndeplinirii eventualelor sarcini; or, un asemenea înscris nu există, ceea ce reprezintă dovada că Statul Român nu a acceptat succesiunea testamentară a E..

Invocând tot incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut nelegalitatea deciziei recurate în ceea ce privește accesorialitatea dobândirii dreptului de proprietate de către Județul Cluj.

- anularea titlului în baza căruia Statul Român a dobândit bunurile în cauză atrage desființarea actelor subsecvente încheiate;

- Județul Cluj a dobândit de la un neproprietar, fie pentru că acesta nu a acceptat succesiunea E., fie pentru că titlul său, donația, a fost anulat; pentru acest motiv, solicită și constatarea neacceptării de către Statul Român a pretinsului legat și anularea actelor subsecvente;

- cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român are natura juridică a unui capăt accesoriu de cerere, care urmează a fi respins ca urmare a admiterii apelului pe care l-au declarat, a respingerii acțiunii Județului Cluj și admiterii cererii reconvenționale.

Recurenți i-pârâți au invocat nelegalitatea deciziei recurate și din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 948 C. civ. 1864 și art. 966 C. civ. 1864 - lipsa cauzei testamentului și caducitatea legatului.

E. a încheiat la 10 iuniel966, concomitent, atât un act de donație a bunurilor mobile, cât și un testament, pentru bunurile mobile și imobile pe care le deținea în Ciucea; din punctul de vedere al efectelor lor juridice, nu există cauză pentru ca aceste două înscrisuri să fie emise concomitent, cu atât mai mult cu cât bunurile imobile erau deja donate la data întocmirii legatului, întrucât cel dintâi are ca obiect ieșirea imediată a bunurilor din patrimoniul donatorului, în timp ce al doilea dispune asupra patrimoniului testatorului, în cazul morții; în cazul de față, ambele înscrisuri

16 priveau aceleași bunuri, și tot ambele aveau drept pretinsă cauză publică înființarea Muzeului Octavian Goga din Ciucea;

- încheierea a două acte juridice cu scop unic îl lipsește de cauză pe cel care urma a-și produce efectele ulterior, în cazul de față testamentul urmând să își fi produs efecte doar după moartea testatoarei.

II2. Apărările formulate în cauză în termen legal, la data de 8 aprilie 2020, intimații au depus întâmpinări prin care au combătut susținerile formulate de recurenții-pârâți și au solicitat respingerea recursului.

Intimata-reclamantă U.A.T. Județul Cluj a invocat excepția nulității recursului, susținând că recurenții-pârâți au invocat formal incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., argumentele aduse negăsindu-și vreun corespondent în motivele de recurs reglementate în mod limitativ de legiuitor.

Răspunsul la întâmpinare:

La data de 2 iunie 2020 (plic la dosarul de recurs), recurenții-pârâți au formulat răspuns la întâmpinările depuse de către intimați, prin care a susținut că apărările aduse de către aceștia nu sunt în măsură să conducă la anularea sau respingerea recursului.

Totodată, au apreciat că excepția nulității recursului invocată de către intimata-reclamantă U.A.T. Județul Cluj este nefondată.

II.3 Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 13 octombrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 264/A din data de 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, pentru motivele arătate în încheierea de admitere în principiu, nu s-a reținut excepție nulității recursului formulat de pârâți.

II.4. Soluția și considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Se reține că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., normă imperativă, de ordine publică, astfel încât, în această etapă procesuală, nu este permisă reaprecierea probelor ori modificarea situației de fapt reținute de instanțele de fond, controlul judiciar exercitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, fiind exclusiv un control de legalitate, iar nu de temeinicie.

17

În plus, având în vedere că recursul este o cale de atac, rezultă că titularul ei este ținut să formuleze critici susceptibile de încadrare în cazurile legale de casare, care să aibă ca obiect hotărârea recurată și considerentele pe care aceasta se întemeiază, nefiind corespunzătoare exigențelor legale simpla reluare a susținerilor din etapele procesuale anterioare.

În lumina acestor reguli generale, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți s-au prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul primului motiv de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 -recurenții au învederat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, susținând că instanța de apel nu a răspuns niciunuia dintre aspectele pe care le-au invocat.

Înalta Curte apreciază că o atare critică este una de ordin formal, având în vedere că recurenții nu indică în mod explicit care dintre "aspectele" invocate sunt cele care nu au fost analizate de curtea de apel în cuprinsul deciziei recurate.

În condițiile în care o atare critică nu poate viza decât ceea ce au invocat în fața instanței anterioare, se poate deduce împrejurarea că recurenții-pârâți au în vedere neanalizarea tuturor motivelor de apel cu care au învestit curtea de apel în calea devolutivă de atac.

Lămurit în acest sens, Înalta Curte reține a fi nefondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât se constată că instanța de apel a evaluat totalitatea criticilor formulate de către pârâți în calea devolutivă de atac, astfel încât, considerentele redate în cuprinsul deciziei recurate corespund exigențelor legale ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cerințelor unei proceduri echitabile și principiului disponibilității părților, având aptitudinea de a reda aspectele de fapt și de drept esențiale pentru cauză, cu deplina respectare a structurii raționamentului logico-juridic (premisă, demonstrație, concluzie), raționament care susține în mod convingător caracterul nefondat al apelului.

Pe temeiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că invocarea autorității de lucru judecat și a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 570A din data de 16 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014, au fost încălcate atât norme de drept procesual (art. 430 și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.), cât și . norme de drept material.

Prealabil, se impune precizarea că recurenții, în cadrul acestui motiv de recurs, susțin și critici susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., constatare permisă Înaltei Curți pe temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Se constată că recurenții-pârâți în mod eronat se raportează la autoritatea de lucru judecat și la puterea de lucru judecat unei hotărâri

18 judecătorești definitive anterioare, întrucât, după intrarea în vigoare a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, o atare distincție terminologică - ce corespunde excepției procesuale de procedură a autorității de lucru judecat (art. 431 alin. (1) și art. 432 din Cod) și prezumției legale absolute a lucrului anterior judecat (art. 431 alin. (2) din Cod) -, nu mai este de actualitate, având în vedere unificarea terminologică desprinsă din prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 76/2010 de punere în aplicare a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Totodată, o atare distincție este străină și de considerentele deciziei recurate, întrucât instanța de apel, raportându-se la dezlegările jurisdicționale reflectate în cuprinsul deciziei civile invocate, a avut în vedere exclusiv efectul pozitiv al lucrului judecat, astfel cum este definit de prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.: "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

În aceste condiții, se constată că instanța de apel s-a raportat la dezlegările jurisdicționale date prin decizia civilă nr. 570A din data de 16 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a Hl-a civilă, din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, demonstrând sau confirmând, la nivelul premiselor de analiză presupuse de soluționarea apelului, legătura de materie litigioasă dintre cele două litigii, astfel încât, nu a procedat la reanalizarea chestiunilor litigioase tranșate prin hotărârea judecătorească definitivă anterioară, ci le-a preluat ca fiind deja demonstrate și în pricina de față, întocmai ca și prima instanță.

Așa fiind, Înalta Curte constată a fi nefondat motivul de recurs prin care pârâții susțin încălcarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., fundamentat pe afirmația nepunerii în dezbaterea contradictorie a părților a autorității de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești.

Cum și tribunalul s-a bazat în argumentarea soluției pronunțate pe dezlegările instanțelor anterioare, dezlegări cu relevanță și pentru speța de față, în sarcina curții de apel nu subzista obligația punerii acestei chestiuni în dezbaterea contradictorie a părților, nefiind un aspect invocat din oficiu și nici unul care să fi fost dezbătut pentru prima dată în calea de atac.

Obligația instanțelor judecătorești a pune în dezbaterea părților toate aspectele de fapt și de drept fie invocate de părți, fie apreciate din oficiu ca necesare ori obligatorii, reprezintă garanții reale ale dreptului la apărare, ale principiului contradictorialității etc. și are menirea de a asigura egalitatea armelor în procesul civil și caracterul echitabil al procedurii.

Totodată, aceasta își găsește deplina justificare în faptul că niciuna dintre părțile cauzei nu trebuie să fie luată prin surprindere, astfel încât să nu își poată prezenta apărările asupra chestiunilor în discuție, instanței nefiindu-i permis să le aibă în vedere doar la momentul pronunțării ori motivării hotărârii prin care soluționează cauza.

19

Or, toate aceste circumstanțe nu se verifică în ceea ce privește raportarea curții de apel la cele deja judecate prin decizia civilă nr. 570A/16 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a M-a civilă, întrucât și prima instanță a reținut și nu a contrazis, în acest proces, cele dezlegate în litigiul anterior.

Ca atare, pârâții aveau cunoștință din conținutul considerentelor sentinței despre valoarea acordată de prima instanței deciziei invocate (anume, de prezumție legală), astfel încât, au fost în măsură să își prezinte poziția și argumentele în cuprinsul motivelor de apel, nefiind o chestiune pe care curtea de apel a luat-o în discuție din oficiu abia în calea devolutivă de atac sau, mai mult decât atât, la care să se fi referit numai prin considerentele deciziei recurate.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 22 din C. proc. civ.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, pârâții susțin că reținând autoritatea de lucru judecat, instanța de apel a identificat în mod greșit aspectele dezlegate în litigiul anterior, întrucât niciunul dintre considerentele deciziei civile nr. 570A/2014 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă nu a avut în vedere chestiuni legate de calificarea unor sarcini ale Statului Român decurgând din legatul lăsat de E.; comparația între titlurile pe care le-ar fi opus Statul Român și recurenți i-pârâți; imposibilitatea ca bunurile mobile și imobile care au făcut obiectul donației anulate să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenți.

În evaluarea acestor critici, Înalta Curte constată că analiza este limitată la determinarea respectării dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ., în acord cu motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. în care acestea pot fi încadrate.

Limitarea enunțată decurge din împrejurarea că, odată ce s-a constatat incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și s-au stabilit aspectele litigioase tranșate anterior, acea hotărâre judecătorească definitivă devine un mijloc de probă care trebuie evaluat în mod individual, dar și în ansamblul probelor cauzei, astfel cum prevede art. 264 din C. proc. civ.

Or, dincolo de limitele procedurale ale efectelor lucrului judecat ce pot fi evaluate în recurs, consecințele antrenate de hotărârea anterioară în planul dreptului material nu pot fi verificate în cadrul acestei critici, dacă o astfel de analiză presupune verificarea modalității de apreciere a probelor realizată de instanța de apel, întrucât aceasta nu intră în competența instanței de recurs.

Așa fiind, înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a regulilor de procedură desprinse din dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., dând valoarea prezumției legale sau efectul

20 pozitiv al lucrului judecat dispozitivului, considerentelor decisive și celor decizorii, prin care s-au dezlegat chestiuni litigioase în litigiul anterior.

În aceste context, față de considerentele pe care le-a redat în cuprinsul deciziei recurate și a căror reluare nu este necesară și în decizia de față, înalta Curte constată ca instanța de apel în mod just a reținut că în litigiul anterior în care s-a atacat cu acțiunea în nulitate și testamentul de care intimatul-reclamant s-a prevalat în cauza de față, au fost identificate două obligații instituite de către testatoarea E. în sarcina Statului Român (care nu se regăseau și în donație), respectiv ca aceasta să fie înmormântată alături de soțul său în Mausoleu (sarcina referindu-se la locul înhumării) și de a se permite familiei F. să își petreacă vacanța, o dată pe an, la castel. Instanța de apel a constatat că prin aceeași decizie s-a reținut că E. a fost înmormântată alături de soțul său, în Mausoleu, conform dorinței acesteia, sens în care s-a conchis că sarcina testamentară a fost îndeplinită.

Ca atare, contrar celor susținute de către recurenții-pârâți, în cauză, în temeiul art. 430 alin. (2) coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., curtea de apel în mod legal nu a procedat în mod nemijlocit la identificarea obligațiilor instituite de către testatoare în sarcina legatarului Statul Român și calificarea acestora ca fiind sarcini ale legatului, ci numai a constatat că acestea au primit o atare dezlegare în cadrul litigiului anterior soluționat definitiv, prin aceeași decizie reținându-se și îndeplinirea sarcinilor de către legatar.

Celelalte două chestiuni cu privire la care recurenții-pârâți au invocat greșita aplicare a dispozițiilor procedurale evocate de către instanța de apel privesc compararea între titlurile pe care le-ar fi opus Statul Român și recurenții, precum și cea referitoare la concluzia imposibilității ca bunurile mobile și imobile care au făcut obiectul donației anulate prin decizia civilă nr. 570A/2014 a Curții de Apel București, să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenți.

Nici aceste critici nu sunt fondate.

Astfel, bazându-se pe trimiteri precis determinate din considerentele deciziei menționate, evocând limitele învestirii instanței anterioare, curtea de apel a reținut că, pe lângă cererea în constatarea nulității contractului de donație și a testamentului E. din 10 iuniel966, reclamanții (recurenții-pârâți, în cauza de față) au solicitat și constatarea caducității testamentului, iar prin cererea precizatoare din 24.10.2006 au menționat că acțiunea în restituirea bunurilor, obiect al contractului de donație a cărui nulitate se solicită, este o acțiune în revendicare a acestora.

S-a mai reținut că în motivarea cererii precizatoare, reclamanții au arătat că în urma desființării contractului de donație, E. este considerată retroactiv titulara dreptului de proprietate asupra bunurilor donate, iar acest drept le este transmis acestora, pe cale succesorală. În calitate de titulari ai dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, reclamanții au

21 afirmat că sunt îndreptățiți să solicite restituirea lor din stăpânirea materială a pârâților.

În aceste coordonate ale judecății, curtea de apel a reținut că în litigiul anterior s-a constatat nevalabilitatea donației pentru lipsa formei autentice a actului de acceptare a acesteia, dar s-a confirmat valabilitatea testamentului făcut de E. în favoarea Statului Român pentru aceleași bunuri care au format și obiectul donației, instanța respingând ca neîntemeiate pe fond toate celelalte pretenții ale reclamanților din precizările de acțiune.

Una dintre aceste pretenții a fost aceea de obligare a pârâților să restituie reclamanților bunurile care au făcut obiectul donației, cerere formulată în temeiul principiului repunerii părților în situația anterioară încheierii actului juridic declarat nul și precizată ca fiind o cerere în revendicare. S-a constatat că această pretenție a fost considerată de Curtea de Apel București ca nefondată, întrucât deși donația era lovită de nulitate absolută, bunurile obiect ale acesteia au fost testate în favoarea aceluiași beneficiar (donatar), printr-o liberalitate valabilă, respectiv testamentul din anul 1966, întocmit concomitent cu oferta de donație.

Deși reclamanții au pretins că prin desființarea donației, bunurile obiect ale acesteia reintră, în mod retroactiv, în patrimoniul E., iar apoi dreptul de proprietate asupra lor se transmite prin succesiune acelorași reclamanți, curtea de apel a constatat că instanța anterioară a respins pe fond această pretenție, apreciind-o neîntemeiată, tocmai în considerarea valabilității testamentului întocmit cu privire la aceleași bunuri.

S-a reținut, totodată, că aceeași instanță a respins ca nefondată și cererea de constatare a ineficacității testamentului pentru motivul că la momentul testării bunurilor, acestea erau ieșite din patrimoniul E., ca efect al acceptării donației acelorași bunuri de către Statul Român.

Având în vedere aceste considerente din decizia recurată, înalta Curte constată nefondate susținerile recurenților-pârâți referitoare și la celelalte două chestiuni litigioase cu privire la care s-a pretins că greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei anterioare.

În ceea ce privește compararea de titluri în considerarea cererii în revendicare formulate împotriva Statului Român în litigiul anterior, se constată că aceste susțineri sunt străine de cele efectiv reținute de instanța de apel.

Astfel, deși s-a constatat că prin cererea precizatoare din 24.10.2006 reclamanții au solicitat restituirea bunurilor mobile și imobile cu privire la care E. a încheiat cele două acte de gratificare, instanța de apel a reținut soluția intrată sub autoritate de lucr