ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1525/2018

Prin Sentința nr. 1432 din 30 iunie 2017 Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, menținând soluția de desfacere disciplinară a Contractului individual de muncă nr. 41445/08.12.2016.

Prin Decizia nr. 414/CM din 27 decembrie 20/7 Curtea de Apel Constanța, secția l civilă, a admis apelul reclamantului A. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte contestația, a anulat în parte decizia de concediere și a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu cea a reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 450 RON cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea nr. 2/C din S martie 2018 Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis cererea de lămurire dispozitiv formulată de reclamantul A. în ce privește Decizia nr. 414/CM/27.12.2017, în sensul că urmare a admiterii apelului și anulării în parte a deciziei de concediere cu înlocuirea sancțiunii, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară cu obligarea intimatei către apelant la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective, în funcția deținută anterior concedierii.

Împotriva acestei încheieri a declarat calea de atac intitulată "apel" pârâta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța arătând că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică sub mai multe aspecte, ce vor fi detaliate după comunicarea încheierii de ședință.

Pârâta a mai arătat că prin cererea de lămurire instanța a acordat mai mult decât soluția pronunțată în faza apelului, că în prezenta cauză nu suntem în situația anulării deciziei de concediere, ci în situația înlocuirii sancțiunii disciplinare aplicate, astfel încât dispozițiile art. 80 din C. muncii nu sunt aplicabile și că acțiunea a fost admisă în parte în apel, doar cu privire la reintegrare, admiterea neavând în vedere pretențiile salariale, care au fost cenzurate/respinse de instanțele de fond.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele;

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că " secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel". În ceea ce privește completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeași lege, "Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții".

Coroborând dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenței materiale, Înalta Curte apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă, întrucât acestei instanțe nu i-au fost atribuite competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o astfel de posibilitate.

Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competență, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, în economia textelor de lege, nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curți competență în soluționarea apelului împotriva încheierii dată de Curtea de Apel într-o cerere de lămurire dispozitiv.

Chiar dacă calea de atac ar fi fost intitulată "recurs", dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rețin că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri, în speță, prin Încheierea nr. 2/C/05.03.2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă a fost soluționată cererea de lămurire dispozitiv a Deciziei nr. 414/CM/27.12.2017 pronunțată de această instanță în Dosar nr. x/2016, având ca obiect contestație decizie concediere.

Decizia a cărei lămurire a fost solicitată a fost dată în apel, în soluționarea unui litigiu de muncă având ca obiect drepturi salariale.

Or, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale (...)".

De asemenea, art. 446 C. proc. civ. reține că "încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea."

Astfel, întrucât hotărârea în raport de care s-a formulat cererea de lămurire nu este supusă recursului, conform dispozițiilor legale anterior menționate, nici încheierea prin care a fost soluționată respectiva cerere nu este supusă căii extraordinare de atac, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate da curs solicitării formulate de pârâtă, la termenul de dezbateri asupra cauzei, de a califica cererea de apel declarată drept o cerere de revizuire ce urmează a fi înaintată instanței competente, dată fiind lipsa de temei legal a unei astfel de cereri de modificare a căii de atac, în condițiile în care normele procedurale ce învestesc instanțele cu căi de atac declarate împotriva hotărârilor judecătorești au un regim formal extrem de strict, în ceea ce privește încadrarea în drept, conținutul și termenele de exercitare.

Pentru aceste considerente, calea de atac intitulată "apel" formulată de pârâta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța împotriva Încheierii nr. 2/C din 5 martie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția i civilă, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de pârâta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, cu sediul în Constanța, județul Constanța, împotriva Încheierii nr. 2/C din 5 martie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamantul A., domiciliat în Constanța, județul Constanța.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 mai 2018.

Procesat de GGC - NN