ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 966/2017

Decizia

nr. 966/2017

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 octombrie

2015 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A., a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună anularea Deciziei de concediere nr. 48 din 30

septembrie 2015, obligarea societății la reintegrarea pe postul

deținut anterior concedierii, la plata unei despăgubiri egale cu

salariile indexate și majorate, alături de toate celelalte drepturi

de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei și până la

momentul reintegrării, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 688 din data de 01

aprilie 2016. Tribunalul Constanța a admis în parte contestația

formulată de reclamant și a anulat Decizia nr. 48 din 30 septembrie

2015 de desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă,

emisă de SC B. SRL, sub aspectul sancțiunii disciplinare aplicate,

dispunând înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea reducerii

salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 1 lună. De asemenea,

s-a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția deținută

anterior emiterii deciziei de concediere și obligarea pârâtei la plata

către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate si reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi

beneficiat în calitate de salariat, începând cu data de 30 septembrie 2015

și până la data efectivei reintegrări, precum și la plata

cheltuielilor de judecata în cuantum de 1.000 lei, m favoarea reclamantul ui,

conform dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât

reclamantul, cât și pârâta, pe care au criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie,

iar, prin încheierea din 22

noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a

dispus suspendarea judecății apelurilor până la

soluționarea Dosarului nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ploiești.

În motivarea încheierii de suspendare, s-a reținut

că prin cererea dedusă judecății reclamantul contestă

decizia de încetare a contractului individual de muncă din 30 septembrie 2015,

emisă de pârâta SC B. SRL, motivul concedierii având legătură cu

chitanța emisă de autoritățile poloneze, iar în Dosarul penal

nr. x/P/2015 prin ordonanța din 02 decembrie 2015, organele de cercetare

penală din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, secția 3

au dispus începerea urmării penale in rem cu privire la infracțiunile

de fals material în înscrisuri oficiale - prev. și ped. de art. 320 alin.

(1) C. pen., uz de fals - prev. și ped. de art. 323 C. pen. și

înșelăciune - prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) C.

pen. față de suspectul A., iar prin ordonanța din data de 04

octombrie 2016 s-a dispus de către aceleași organe de cercetare

continuarea urmării penale urmând a fi efectuate următoarele acte de

urmărire penală: audiere suspect, expertiză grafoscopică,

precum și alte acte care ar rezulta din cercetări.

Prin urmare, s-a reținut că, în

legătură cu fapta pentru care reclamantul a fost concediat prin

decizia contestată în cauză, s-a dispus începerea urmării penale

și apoi, continuarea acesteia, fiind îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A.,

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

la data de 17 ianuarie 2017 și repartizat completului de filtru nr. 13.

În motivare acesta a arătat, în esență,

că în mod greșit instanța de apel a dispus suspendarea

judecății cauzei, câtă vreme obiectul cauzei este reprezentat de

un conflict de muncă care se judecă de urgență.

Prin rezoluția din 18 ianuarie 2017, s-a dispus

comunicarea recursului către intimată, iar aceasta a depus

întâmpinare în termen legal. La data de 28 februarie 2017 s-a înregistrat

răspunsul la întâmpinare formulat de către recurent.

Investită cu soluționarea căii de atac,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 6 martie 2017, ia întocmirea raportului asupra

admisibili tații în principiu a recursului, prin raport constatându-se

că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 414 alin. (1)

C. proc. civ.

Completul de filtru Cil, la data de 13

martie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților,

pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 29-30 din

dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității m principiu a

recursului a fost comunicat părților, care nu au depus puncte de

vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut

de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 aprilie 2017, completul

de filtru a admis în principiu recursul declarat de către reclamantul A.,

fixându-se termen de judecată la data de 8 iunie 2017, în

ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte

urmează a-l respinge, pentru următoarele considerente:

În drept, conform dispozițiilor art. 413

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a

început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da,

dacă legea nu prevede altfel.

Dispozițiile legale sus-menționate

reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei

cauze, caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca:

urmărirea penală să fi început, față de una dintre

părțile litigiului, pentru o faptă care ar avea consecințe

determinante asupra soluționării acțiunii civile pendinte.

Suspendarea legală prevăzută de

art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea

activității de judecată, de natură a temporiza curgerea

firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin

continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ

prevăzute de lege, având un caracter facultativ.

Împrejurarea că acest caz de suspendare a

judecării unei cauze civile este una facultativă, lăsată,

deci, la latitudinea instanței, nu ar trebui însă să o

transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecării unui

litigiu civil, ci instanța ar trebui să se preocupe de stabilirea

corectă și deplină a împrejurărilor deduse

judecății.

În plus, instanța sesizată cu

soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata

îndeplinirea cerințelor normei legale, are puterea de apreciere asupra

utilității, necesității și oportunității

dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor

juridice dintre părți.

Astfel, nu doar îndeplinirea condiției de

tip obiectiv - începerea urmăririi penale în personal - trebuie să

fie reținută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea

cerinței legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca

urmărirea penală să fi început pentru o faptă care ar avea

o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce minează a se

pronunța în litigiul civil cu care este învestită.

În cauză, suspendarea judecării

cauzei de către instanța de apel a fost determinată de

existența Dosarului penal nr. x/P/2015, în care, prin ordonanța din

02 decembrie 2015, organele de cercetare penală din cadrul Poliției

Municipiului Ploiești, secția 3 au dispus începerea urmării

penale in rem cu privire la infracțiunile de fals material în înscrisuri

oficiale - prev. și ped. de art. 320 alin. (1 C. pen., uz de fals - prev.

și ped. de art. 323 C. pen. și înșelăciune - prev. și

ped. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. față de suspectul A.,

iar prin ordonanța din data de 04 octombrie 2016 s-a dispus de către

aceleași organe de cercetare continuarea urmării penale urmând a fi

efectuate următoarele acte de urmărire penală: audiere suspect,

expertiză grafoscopică, precum și alte acte care ar rezulta din

cercetări, instanța de apel apreciind că soluția ce va fi

pronunțată în dosarul penal ar putea avea înrâurire cu privire la

dezlegarea pricinii raportat la prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., pentru că este vorba de infracțiuni referitoare la

existența faptei cu relevanță pentru soluționarea cauzei de

față.

Însă, astfel cum a arătat recurentul,

ulterior, în Dosarul nr. x/281/2017 al Judecătoriei Ploiești, prin

încheierea definitivă din 24 mai 2017 s~a confirmat soluția de

renunțare ia urmărirea penală dispusă prin Ordonanța

din 14 martie 2017, emisă în Dosarul nr. x/P/20I5 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale - prev. de art. 320

alin. (1) C. pen., uz de fals - prev. de art. 323 C. pen. și

înșelăciune - prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., sens

în care calea de atac exercitată apare ca fiind lipsită de interes,

acesta având posibilitatea de a uza de instituția repunerii cauzei pe rol.

Prin urmare, pentru considerentele arătate

în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat în cauză de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A.

împotriva încheierii de ședință din data de 22 noiembrie 2016 a

Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 08 iunie 2017.