ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 966/2017

Decizia nr. 966/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei de concediere nr. 48 din 30 septembrie 2015, obligarea societății la reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și majorate, alături de toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei și până la momentul reintegrării, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 688 din data de 01 aprilie 2016. Tribunalul Constanța a admis în parte contestația formulată de reclamant și a anulat Decizia nr. 48 din 30 septembrie 2015 de desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, emisă de SC B. SRL, sub aspectul sancțiunii disciplinare aplicate, dispunând înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 1 lună. De asemenea, s-a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere și obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, începând cu data de 30 septembrie 2015 și până la data efectivei reintegrări, precum și la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1.000 lei, m favoarea reclamantul ui, conform dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamantul, cât și pârâta, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar, prin încheierea din 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a dispus suspendarea judecății apelurilor până la soluționarea Dosarului nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. În motivarea încheierii de suspendare, s-a reținut că prin cererea dedusă judecății reclamantul contestă decizia de încetare a contractului individual de muncă din 30 septembrie 2015, emisă de pârâta SC B. SRL, motivul concedierii având legătură cu chitanța emisă de autoritățile poloneze, iar în Dosarul penal nr. x/P/2015 prin ordonanța din 02 decembrie 2015, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, secția 3 au dispus începerea urmării penale in rem cu privire la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale - prev. și ped.

de art. 320 alin. (1) C. pen., uz de fals - prev. și ped. de art. 323 C. pen. și înșelăciune - prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. față de suspectul A., iar prin ordonanța din data de 04 octombrie 2016 s-a dispus de către aceleași organe de cercetare continuarea urmării penale urmând a fi efectuate următoarele acte de urmărire penală: audiere suspect, expertiză grafoscopică, precum și alte acte care ar rezulta din cercetări. Prin urmare, s-a reținut că, în legătură cu fapta pentru care reclamantul a fost concediat prin decizia contestată în cauză, s-a dispus începerea urmării penale și apoi, continuarea acesteia, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 ianuarie 2017 și repartizat completului de filtru nr. 13. În motivare acesta a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de apel a dispus suspendarea judecății cauzei, câtă vreme obiectul cauzei este reprezentat de un conflict de muncă care se judecă de urgență. Prin rezoluția din 18 ianuarie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimată, iar aceasta a depus întâmpinare în termen legal. La data de 28 februarie 2017 s-a înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de către recurent. Investită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 6 martie 2017, ia întocmirea raportului asupra admisibili tații în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 414 alin. (1) C. proc.

civ. Completul de filtru Cil, la data de 13 martie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 29-30 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității m principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 6 aprilie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de către reclamantul A., fixându-se termen de judecată la data de 8 iunie 2017, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte urmează a-l respinge, pentru următoarele considerente: În drept, conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, dacă legea nu prevede altfel. Dispozițiile legale sus-menționate reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei cauze, caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca: urmărirea penală să fi început, față de una dintre părțile litigiului, pentru o faptă care ar avea consecințe determinante asupra soluționării acțiunii civile pendinte. Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc.

civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ. Împrejurarea că acest caz de suspendare a judecării unei cauze civile este una facultativă, lăsată, deci, la latitudinea instanței, nu ar trebui însă să o transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecării unui litigiu civil, ci instanța ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă și deplină a împrejurărilor deduse judecății. În plus, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerințelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părți.

Astfel, nu doar îndeplinirea condiției de tip obiectiv - începerea urmăririi penale în personal - trebuie să fie reținută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinței legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca urmărirea penală să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce minează a se pronunța în litigiul civil cu care este învestită. În cauză, suspendarea judecării cauzei de către instanța de apel a fost determinată de existența Dosarului penal nr. x/P/2015, în care, prin ordonanța din 02 decembrie 2015, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, secția 3 au dispus începerea urmării penale in rem cu privire la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale - prev. și ped.

de art. 320 alin. (1 C. pen., uz de fals - prev. și ped. de art. 323 C. pen. și înșelăciune - prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. față de suspectul A., iar prin ordonanța din data de 04 octombrie 2016 s-a dispus de către aceleași organe de cercetare continuarea urmării penale urmând a fi efectuate următoarele acte de urmărire penală: audiere suspect, expertiză grafoscopică, precum și alte acte care ar rezulta din cercetări, instanța de apel apreciind că soluția ce va fi pronunțată în dosarul penal ar putea avea înrâurire cu privire la dezlegarea pricinii raportat la prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că este vorba de infracțiuni referitoare la existența faptei cu relevanță pentru soluționarea cauzei de față.

Însă, astfel cum a arătat recurentul, ulterior, în Dosarul nr. x/281/2017 al Judecătoriei Ploiești, prin încheierea definitivă din 24 mai 2017 s~a confirmat soluția de renunțare ia urmărirea penală dispusă prin Ordonanța din 14 martie 2017, emisă în Dosarul nr. x/P/20I5 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale - prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., uz de fals - prev. de art. 323 C. pen. și înșelăciune - prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., sens în care calea de atac exercitată apare ca fiind lipsită de interes, acesta având posibilitatea de a uza de instituția repunerii cauzei pe rol. Prin urmare, pentru considerentele arătate în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul declarat în cauză de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 iunie 2017.