ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1272/2016

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Prin Sentința nr. 3927 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a anulat Decizia nr. 2/13.01.2012 emisă de DGFP Călărași și, în parte, Decizia de impunere nr. F-CL796/14.10.2011 emisă de DGFP Călărași, în ceea ce privește suma de 1.099.542 RON, reprezentând TVA, obligând pârâta la rambursarea către reclamantă a sumei de 1.099.452 RON, cu titlu de TVA.

I.2. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva Sentinței civile nr. 3927 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, l-a respins ca tardiv formulat, prin Decizia civilă nr. 2161 din 26 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012.

I.3. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat la data de 5 iunie 2015 contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 2161 din 26 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

I.4. Prin Decizia nr. 3874 din 3 decembrie 2015, s-a admis contestația în anulare formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, s-a anulat Decizia nr. 2161 din 26 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași împotriva Sentinței nr. 3927 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal.

II. Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.), întrucât instanța de fond a reținut în mod greșit că suma de 1.055.670 RON, reprezentând TVA exclusă de la deducere, este aferentă facturilor emise în temeiul contractului de servicii și al contractului de recuperare costuri, ambele încheiate cu S.C. B. S.R.L. și însoțite de "situațiile anexe de centralizare și alocare costuri".

Din analiza facturilor emise de S.C. B. S.R.L., depuse la dosar, rezultă că, la denumirea produselor sau a serviciilor, este enunțat doar "vânzare costuri structurale" și "recuperare costuri proiecte agricole", nefiind menționată natura serviciilor prestate, volumul acestora, situații de lucrări și devize care să ateste prestarea efectivă către Societatea A. S.A., așa cum prevede art. 134

1

alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicată.

Având în vedere că reclamanta nu a prezentat în justificare documente din care să reiasă modul efectiv în care utilizarea respectivelor servicii a avut ca efect realizarea de operațiuni taxabile și în condițiile în care dreptul de deducere a TVA este condiționat tocmai de destinația serviciilor achiziționate, măsura adoptată de organul de control, de neacordare a dreptului de deducere pentru TVA aferentă acestor servicii, în sumă de 1.055.670 RON, este una temeinică și legală.

Contestatoarea trebuia să prezinte documente care să ateste punerea în executare a contractului de prestări de servicii, care să definească în ce au constat serviciile prestate, timpul consumat la executare, termenele la care s-au realizat, astfel încât organul de control să fie în măsură să stabilească dacă cuantumul acestora se înscrie în valoarea de piață a serviciilor similare și modul de cuantificare al serviciilor facturate.

Prin urmare, nici organul de control și nici cel de soluționare a contestației nu au putut stabili realitatea ori utilitatea serviciilor prestate, respectiv dacă aceste servicii au fost efectuate și dacă ele au fost achiziționate în scopul realizării de operațiuni impozabile.

III. Apărările intimatei reclamante Societatea A. S.A.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

A reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată referitoare la realitatea prestațiilor pentru care s-a achitat TVA și la faptul că serviciile S.C. B. S.R.L. au fost contractate în scopul operațiunilor taxabile ale reclamantei.

A solicitat, totodată, ca instanța să aibă în vedere faptul că prin recurs s-au formulat critici împotriva sentinței doar cu privire la suma de 1.055.670 RON achitată cu titlu de TVA acestei furnizoare, nu și cu privire la suma de 43.875 RON (achitată către C. SRL).

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Rejudecând recursul pârâtei în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu prioritate, se reține incidența în cauză a prevederilor vechiul C. proc. civ., față de data sesizării pentru prima oară a instanțelor de judecată cu soluționarea litigiului dintre părți, astfel că motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă ca fiind reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., va fi examinat prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ. de la 1865.

De asemenea, constată ca fiind neîntemeiată invocarea excepției nulității recursului pârâtei pentru nemotivare referitor la anumite sume, întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, astfel că recurenta este în drept să formuleze și să motiveze calea de atac doar cu privire la aspectele care o interesează și cu care înțelege să învestească instanța de control judiciar, ceea ce în cauză s-a și realizat.

Referitor la criticile din cererea de recurs care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, prin Decizia de impunere nr. F-CL-796/14.10.2011 privind obligații suplimentare de plată, emisă de Direcția Generală de Finanțelor Publice Călărași, s-a stabilit în sarcina intimatei reclamante TVA în sumă de 1.101.536 RON, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/14.10.2011 întocmit ca urmare a cererii de rambursare de TVA (Decont nr. 301844103/25.07.2011 cu sume negative cu opțiunea de rambursare).

Prin raportul de inspecție fiscală a fost exclusă de la deducere TVA în sumă de 1.101.536 RON, pe motivul lipsei documentelor justificative, invocându-se art. 134

1

alin. (7) din C. fisc. rep.

Instanța de fond a anulat în parte Decizia de impunere F-CL796/14.10.2011, respectiv în ceea ce privește TVA în cuantum de 1.099.542 RON, la a cărei restituire a obligat-o pe pârâtă, însă criticile din recursul pârâtei se referă doar la suma de 1.055.670 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor emise în temeiul contractelor încheiate cu S.C. B. S.R.L. (Contractul de servicii nr. ZB-020/03.01.2008, având ca obiect executarea lucrărilor agricole și asigurării tuturor elementelor necesare desfășurării activității în ceea ce privește semănarea, recoltarea și activitățile adiacente, și Contractul de recuperare a cheltuielilor accesorii serviciilor agricole prestate nr. ZB-020/1/03.01.2008, având ca obiect cheltuielile accesorii înregistrate cu ocazia furnizării serviciilor de lucrări agricole și adiacente.)

Potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc., "(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile; (…)", iar art. 146 - Condiții de exercitare a dreptului de deducere din Codul fiscal, dispune:

"(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) (...)"

De asemenea, potrivit art. 134

1

alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal republicat: "(7) Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari."

Prin urmare, pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA era necesar ca intimata reclamantă să justifice care sunt serviciile care au fost prestate în beneficiul său și că acestea sunt utilizate în scopul operațiunilor sale taxabile.

De altfel, în jurisprudența sa, Înalta Curte a apreciat constant că, pentru a beneficia de deductibilitate, persoana impozabilă din perspectiva TVA trebuie să dovedească realitatea și efectivitatea prestării serviciilor cu documente valabil întocmite, iar respectivele servicii să servească operațiunilor taxabile desfășurate de beneficiarul lor.

În cauză, instanța de fond a reținut corect că obiectul de activitate prevăzut în actul constitutiv al societății intimate este cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, iar aceasta a concesionat teren în suprafață totală de 10.189,99 hectare, în scopul realizării acestui obiect de activitate, dar pentru că - așa cum a constatat și organul fiscal - intimata nu avea resursele tehnice, materiale și umane pentru efectuarea tuturor activităților, a încheiat contracte de prestări de servicii cu societățile B. S.R.L. și C., care dețineau resursele necesare asigurării obținerii rezultatelor propuse.

În ceea ce privește suma de 1.055.670 RON, reprezentând TVA exclusă la deducere, justificarea serviciilor prestate în beneficiul intimatei s-a făcut cu facturile emise în temeiul contractului de servicii și contractului de recuperare costuri încheiate cu S.C. B. S.R.L.

Expertiza fiscală dispusă în cauză, în urma analizei efectuate asupra fiecăreia dintre facturi și a situațiilor anexate la care se făcea trimitere în cuprinsul acestora, a stabilit că suma reprezentând TVA este deductibilă fiscal.

La rândul său, instanța de fond în mod judicios a dat valoare, atât jurisprudenței instanței supreme, cât și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene atunci când, în aprecierea probatoriului în ansamblul său, a ajuns la concluzia că intimata reclamantă a dovedit prestarea efectivă a serviciilor cu facturile emise în baza contractelor de prestări servicii, însoțite și de "situațiile anexe de centralizare și alocare costuri" conform procedurii de alocare a costurilor în cazul prestărilor de servicii.

Din analiza facturilor emise de S.C. B. S.R.L. coroborată cu situațiile din care rezultă modul de cuantificare și repartizare a costurilor pentru culturile realizate, reies denumirea și descrierea serviciilor prestate, chiar organele de inspecție fiscală constatând, din documentele verificate, că societatea intimată a însămânțat și recoltat, în anii 2009 - 2010, o suprafață de circa 9.000 hectare teren agricol, indicându-se și formularele AGR 2B depuse de Societatea A. la APIA.

Mai mult, și din Raportul de inspecție fiscală încheiat la 29.10.2010, în urma unei inspecții efectuate la S.C. B. S.R.L., reiese că facturile de vânzare aferente perioadei de referință au fost înregistrate în jurnalele de vânzări ale acestei din urmă societăți, fiind cuprinse în deconturile de TVA la capitolul TVA colectat.

Or, în aceste condiții este pe deplin justificată apărarea intimatei reclamante privind încălcarea principiului neutralității TVA, în măsura în care unui furnizor de serviciu i se recunoaște colectarea TVA, reținându-se că serviciul respectiv a fost prestat, iar beneficiarului aceluiași serviciu i se refuză dreptul de deducere a TVA, cu argumentul că nu s-a probat cu documente justificative că a fost prestat în realitate.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

V. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, împotriva Sentinței civile nr. 3927 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN