ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 803/2018

Deliberând asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 139/F din data de 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul A.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 RON a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 22 mai 2018 a fost înregistrată sub nr. xy/2/2018 contestația la executare formulată de condamnatul A. în prezent deținut în Penitenciarul Giurgiu.

Prin contestația formulată, condamnatul A. a solicitat în temeiul art. 158, art. 159 din Legea nr. 302/2004 și art. 175 C. pen. din 1968 reconversia pedepsei detențiunii pe viață aplicată de autoritățile judiciare din Austria în pedeapsa închisorii, potrivit art. 175 C. pen. din 1968.

Astfel, condamnatul A. a susținut prin cererea de contestație că, în mod greșit Curtea de Apel București, secția I penală prin Sentința penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a dispus transferarea sa din Austria în România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viață, în condițiile în care nu a echivalat și durata pedepsei care, potrivit C. pen. austriac era de minim 15 ani închisoare, cu respectarea termenului de liberare în 30 noiembrie 2019 sau 30 noiembrie 2020.

Au fost invocate și prevederile art. 7 alin. (11) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Avocatul din oficiu a invocat de asemenea prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de contestație la executare formulat de condamnatul A., Curtea a constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 409/Hv 2/06b a Curții cu Juri a Judecătoriei de land pentru cauze penale din Viena, din 17 octombrie 2006, irevocabilă și executorie prin sentința Curții Supreme de Justiție din Viena nr. 22 Bs 41/07a din 27 martie 2007 a fost condamnat la închisoare privativă pentru săvârșirea infracțiunii de omor și furt prin efracție.

Potrivit adresei BMJ-4016752/0003-IV 1/2007 a Ministerului Federal din Austria, Republica Austria, deținutul ar fi putut fi eliberat condiționat prin hotărârea Curții de Justiție, cel mai devreme la 30 noiembrie 2012, dacă îndeplinea până atunci cerințele speciale pentru o eliberare condiționată din închisoarea pe viață.

Prin Sentința penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală definitivă, a fost recunoscută Sentința penală nr. 409 Hv 2/06b și a Hotărârii din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul nr. XX YY 07a și s-a dispus punerea în executare a acestora.

S-a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viață, în România.

Din analiza sentinței intrată în puterea lucrului judecat s-a constatat că instanța română a făcut aplicarea art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, dispunând executarea pedepsei cu închisoarea pe viață aplicată de autoritățile judiciare austriece, într-un penitenciar din România.

Cererea condamnatului A. de a se face aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, pe calea contestației la executare excede dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Din analiza situației de fapt reținută prin sentința pronunțată de autoritățile judiciare austriece, s-a constatat că infracțiunea de omor pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii pe viață, își găsește corespondentul în infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 C. pen. din 1968, care prevedea alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 ani și pedeapsa detențiunii pe viață.

Deși prin sentința penală nr. 306/2008 a Curții de Apel București, secția I penală s-a prevăzut că faptele au corespondent în legislația română în infracțiunea prev. de art. 175 C. pen., situația de fapt reținută prin hotărârea de condamnare a autorităților austriece, a corespuns infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 din vechiul C. pen., motiv pentru care s-a solicitat continuarea executării pedepsei pe viață de către condamnatul A.

Conform art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statutului emitent, potrivit art. 8 și 9.

Or, prin hotărârea intrată în puterea lucrului judecat, instanța română raportat la infracțiunea de omor prevăzută de C. pen. austriac, a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prev. de art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, cât și prevederile art. 116 din Legea nr. 302/2004 în vigoare la data pronunțării, 24 noiembrie 2008.

S-a constatat, de asemenea, că în cauză nu au fost incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atâta timp cât hotărârea prin care s-a recunoscut condamnarea la detențiunea pe viață a fost definitivă, neexistând vreo nelămurire cu privire la aceasta, cum a susținut contestatorul A.

Așa fiind, Curtea a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul A.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 RON s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A., apreciind că pedeapsa aplicată prin sentința contestată este majorată în mod nelegal, iar temeiul de drept al cererii sale constă în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., referitoare la lămurirea cu privire la hotărârea care se execută.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că cererea de contestație formulată de condamnatul A. este nefondată pentru următoarele motive:

Așa cum corect a reținut instanța de fond, în cauză nu sunt incidente disp. art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât hotărârea prin care s-a recunoscut condamnarea la detențiunea pe viață este definitivă și nu există vreo nelămurire cu privire la aceasta, așa cum susține contestatorul A.

Se reține că prin Sentința penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă, a fost recunoscută Sentința penală nr. 409 Hv 2/06b și Hotărârea din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul nr. XX YY 07a și s-a dispus punerea în executare a acestora și transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viață, în România.

Examinând situația de fapt reținută prin hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare austriece, se constată că infracțiunea de omor pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii pe viață, are corespondent în infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 C. pen. din 1968, care prevedea alternativ închisoarea de la 15 la 25 ani și pedeapsa detențiunii pe viață.

Înalta Curte apreciază că, deși prin Sentința penală nr. 306/2008 a Curții de Apel București s-a prevăzut că faptele au corespondent în legislația română în infracțiunea prev. de art. 175 C. pen., situația de fapt reținută prin hotărârea de condamnare a autorităților austriece corespunde infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 176 din vechiul C. pen., acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat continuarea executării pedepsei pe viață de către condamnatul A.

Instanța română a făcut aplicarea art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, dispunând executarea pedepsei cu închisoarea pe viață aplicată de autoritățile judiciare austriece, într-un penitenciar din România.

Prin urmare, cererea condamnatului A. de a se face aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, pe calea contestației la executare excede dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în condițiile în care instanța română raportat la infracțiunea de omor prevăzută de C. pen. austriac, a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prev. de art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, cât și prevederile art. 116 din Legea nr. 302/2004 în vigoare la data pronunțării, 24 noiembrie 2008.

Se observă că, pentru aceleași motive, contestatorul a mai formulat o contestație la executare, respinsă prin Sentința nr. 661 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 139/F din data de 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu obligarea contestatorului condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 139/F din data de 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 130 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM