ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2 din data de 29 aprilie 2015 Curtea Militară de Apel București a respins cererea de revizuire formulată de petentul colonel rezervă P.D. împotriva încheierii dată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel la data de 20 octombrie 2014, privind pe intimatul general locotenent H.M., ca inadmisibilă și a obligat petentul-revizuent la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut că prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 20 octombrie 2014 de către judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apei București, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul colonel (rez.) P.D. împotriva Rezoluției nr. 70/P/2013 din 17 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, privindu-l pe intimatul general locotenent H.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară a reținut că din probele administrate rezultă că în cauză nu sunt întrunite niciunui din elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare și că folosirea expresiei „te dau afară", folosită de intimat într-o discuție cu petentul, nu este o amenințare a celui care a adresat-o, ci este mai degrabă o soluție legală dacă se constată că este întemeiată.

Se mai reține în încheiere, că singura expresie dovedită ca fiind folosită de intimat în discuția dintre cei doi este ca petentul „să-și vadă de treabă", însă aceasta nu constituie nicidecum o amenințare.

De asemenea, retragerea certificatului O.R.N.I.S.S. și punerea la dispoziție a petentului este o măsură legală care nu contravine niciunui regulament și față de care procurorul sau judecătorul nu sunt competenți să verifice oportunitatea sau justețea lor. Cu privire la intimat, s-a reținut că nu el a ordonat sau întocmit vreun act care să ducă la luarea acestor măsuri, motiv pentru care în cauză nu poate fi vorba de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Împotriva acestei încheieri, petentul colonel (rez.) P.D. a formulat cerere de revizuire invocând cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în sensul că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Revizuentul a susținut că încheierea din 20 octombrie 2014 a Curții Militare de Apel București a fost pronunțată de judecătorul de cameră preliminară „fără participarea petentului, a procurorului și a intimatului", iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014 publicată în M. Of. nr. 896 din 05 decembrie 2014 dispozițiile art. 341 alin. (5) C. proc. pen. au fost declarate neconstituționale.

Cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile art. 452 alini C. proc. pen., potrivit căruia sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă au rămas definitive la prima instanță (sentințe) sau la instanța de apel (decizii).

Având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, revizuirea privește numai hotărârile definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei.

Prin urmare, s-a apreciat că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare, încetarea procesului penal, soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât și în cazul acestora, instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Rezultă, așadar, că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă. Este și cazul cererii de revizuire a hotărârii prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen. anterior și mai nou în temeiul art. 340 C. proc. pen., care nu a soluționat fondul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul P.D., solicitând trimiterea cauzei Curții Constituționale apreciind admisibil demersul său judiciar.

Examinând calea de atac promovată prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată următoarele:

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior, ^admisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații și anume, când apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum și atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

În speța de față, se constată că a fost declarat apel împotriva sentinței penale nr. 2 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel București prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul colonel rezervă P.D. împotriva încheierii dată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel la data de 20 octombrie 2014, hotărârea fiind definitivă.

Doctrina penală a stabilit că respingerea în principiu a cererii de revizuire este un act definitiv al instanței. De altfel, dispozițiile art. 459 alin. (4) și (5) din noul C. proc. pen., prevăd că în faza examinării în principiu a cererii de revizuire instanța poate dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau prin sentință, respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că apelantul a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În aceste condiții cererea petentului apelant de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (3) C. proc. pen. nu va putea fi examinată de instanța de control judiciar întrucât nu a fost învestită legal cu o cale de atac.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petent și va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul P.D. împotriva sentinței penale nr. 2 din data de 29 aprilie 2015 a Curții de Militare de Apel București, vizând invocarea unei excepții de neconstituționalitate.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2015.