ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6031/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6031/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.C. a

chemat în judecată pe pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR)

și Baroul Bistrița-Năsăud, solicitând anularea Deciziei nr. 54 din 21 martie

2011 a Baroului Bistrița-Năsăud și obligarea pârâților să îl primească în

profesia de avocat cu scutire de examen și să dispună înscrierea sa în tabloul

avocaților definitivi.

Prin întâmpinare,

pârâtul Baroul Bistrița-Năsăud a invocat, în principal, excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei UNBR și, pe cale de consecință,

necompetența teritorială a Curții de Apel București de a soluționa cauza,

arătând că, raportat la obiectul pricinii, este evident că UNBR nu are calitate

procesuală pasivă, atâta vreme cât decizia de fost emisă de Baroul

Bistrița-Năsăud.

Pe fond, pârâtul a

invocat inadmisibilitatea acțiunii, față de dispozițiile art. 38 alin. (2) din

Statutul profesiei de avocat și art. 8 din Hotărârea Consiliului UNBR nr.

902/2010 conform cărora, Decizia Consiliului Baroului poate fi atacată în

termen de 15 zile de la comunicare la Consiliul UNBR, iar decizia Consiliului

UNBR poate fi atacată în instanța de contencios administrativ.

Prin Sentința civilă

nr. 2090 din 22 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins excepția de necompetență

teritorială a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei UNBR invocate de pârâtul Baroul

Bistrița-Năsăud, a respins acțiunea, astfel cum a fost formulată și completată

de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a

Barourilor din România, și Baroul Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată și a obligat

reclamantul la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către pârâta UNBR.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în raport cu obiectul cauzei și

de faptul că UNBR are calitatea de emitent al Deciziei nr. 99 din 3 decembrie

2011, aceasta are legitimare procesuală pasivă, excepția invocată de pârâtul

Baroul Bistrița-Năsăud fiind neîntemeiată.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că, în cauză, competența teritorială de soluționare a

pricinii se determină în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, care instituie o competență

alternativă în materia contenciosului administrativ, reclamantul având dreptul

de a alege între instanța de la domiciliul său și instanța în a cărei rază

teritorială se află sediul pârâtului.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că

admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamant

estre justificată de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că este neîntemeiată critica potrivit căreia, cererea de primire în

profesia de avocat cu scutire de examen trebuia admisă, fără condiționarea

acesteia de verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat.

Astfel, posibilitatea

consiliului baroului de a verifica cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat este instituită prin art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, act administrativ în privința

căruia funcționează prezumția de legalitate.

Decizia Consiliului

Baroului Bistrița-Năsăud nr. 35 din 27 septembrie 2010, prin care s-a dispus

verificarea cunoștințelor reclamantului cu privire la legislația specifică

profesiei de avocat, nu a fost contestată la Consiliul UNBR, astfel că aceasta

este definitivă și se bucură de prezumția de legalitate.

Curtea de apel a mai

constatat că refuzul primirii reclamantului în profesia de avocat cu scutire de

examen este unul justificat prin raportare, atât la dispozițiile art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat, cât și la faptul că, în urma verificării cunoștințelor privind

legislația specifică profesiei de avocat, s-a constatat că acesta nu deține

cunoștințele necesare primirii în profesie cu scutire de examen.

Critica privitoare la

modalitatea de verificare a cunoștințelor specifice profesiei de avocat și la

rezultatul verificării nu a făcut obiectul contestației la Consiliul UNBR,

astfel că s-a apreciat că aceasta nu are relevanță sub aspectul legalității

deciziei de soluționare a contestației.

În plus, evaluarea

realizată de consiliul baroului constituie prerogativa exclusivă a acestui for

profesional, competența instanței fiind limitată la verificarea legalității

deciziilor adoptate.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs, reclamantul P.C. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că așa cu s-a statuat în unele decizii ale instanței

supreme, dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru

organizarea și exercitarea profesiei de avocat stabilesc un drept față de

persoanele care îndeplinesc condițiile legale de primire în profesie și nu o

posibilitate sau o facultate de care se prevalează în mod discreționar pârâții,

invocând în aplicarea acestui text de lege dispozițiile art. 21 alin (2) din

Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR.

Recurentul mai

consideră că Decizia Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud nr. 54 din 21 martie

2011 nu a fost motivată în fapt, rezumându-se doar la mențiunea că în urma

discuțiilor libere nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia

de avocat cu scutire de examen.

În privința temeiului

legal al motivării în drept, au fost alese dispozițiile art. 53 lit. e) din

Legea nr. 51/1995 ("verifică și constată îndeplinirea condițiilor legale

ale cererilor de primire în profesie și aprobă primirea în profesie cu examen

sau cu scutire de examen") și ale art. 73 alin. (3) din Statutul profesiei

de avocat ("în exercitarea atribuțiilor sale, consiliul baroului adoptă

decizii și hotărâri").

De asemenea,

recurentul apreciază că este nejustificată constatarea la care a ajuns instanța

și anume aceea că evaluarea realizată de Consiliul Baroului constituie

prerogativa exclusivă a acestui for profesional, competența instanței fiind

limitată la verificarea legalității deciziilor adoptate.

Acest interviu este

contrar legii, discreționar și abuziv, prin care se încalcă dreptul unei

persoane ce îndeplinește condițiile legale de a fi primit în profesie cu

scutire de examen.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Recurentul-reclamant

P.C. a formulat cerere de primire în profesie, cu scutirea de examen, potrivit

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Ulterior, în baza

art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat a susținut un test având ca

obiect verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, fiind obligat să semneze o declarație de acceptare a

formei scrise a interviului.

Prin Decizia nr. 35

din 27 septembrie 2010, Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud i-a respins

cererea cu motivarea că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul

că nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării

și exercitării profesiei de avocat.

Prin Decizia nr. 54

din 21 martie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România a

fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantului.

Potrivit art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu

scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până

la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător,

procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10

ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac

nedemn pentru profesia de avocat”.

Înalta Curte

consideră că problema care se impune a fi soluționată în prezenta cauză este

aceea dacă textul sus-menționat instituie un drept de apreciere al barourilor

și care sunt limitele acestui drept.

În dreptul

administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreționară dată autorității

publice de a acționa într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul

că această putere poate fi utilizată în mod abuziv.

Altfel spus, autoritatea

publică are obligația de a da o justificare legală opțiunii sale.

A accepta un punct de

vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acționa

cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activității

administrației, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept.

Într-adevăr, norma

aflată în discuție este o normă permisivă, care conferă autorităților pârâte

posibilitatea de a verifica îndeplinirea condițiilor impuse de lege de către

persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Cu toate acestea,

când toate condițiile legale sunt îndeplinite de către solicitant, cererea nu

poate fi respinsă pe considerente de oportunitate, deoarece, inițial au aprobat

cererea acestuia de primire în profesie dar, ulterior, au instituit testul

scris (colocviu) și în urma acestuia au respins cererea reclamantului.

Din analiza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul

motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de

vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate

în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia

de avocat.

Intimații-pârâți au

justificat respingerea cererii prin nepromovarea „testului scris”, astfel că

s-a instituit o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de

primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii

dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea

interpretare realizată de autoritățile pârâte, înseamnă a goli de conținut și

de eficiență prevederea din art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Deși Statutul conferă

dreptul de a verifica cunoștințele solicitantului de primire în profesie, chiar

din Decizia nr. 11/2011 a Consiliului UNBR rezultă că a fost adoptată Hotărârea

nr. 902/2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura

soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen”, dar nu sunt stabilite modul de notare sau termenele,

acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.

În cauză, Baroul

Neamț, în condițiile în care a optat pentru un test scris, atunci trebuia să

procedeze la stabilirea unei bibliografii, a unor bareme de corectare, deși în

acest fel, se ajungea tot la eludarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 care nu

prevede o asemenea „testare scrisă” sau orală.

De altfel, trebuie

precizat că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal

în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă

în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de

examen pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat

constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în

sensul că va obliga pârâții să emită decizie de primire a reclamantului în

profesia de avocat cu scutire de examen și va respinge capătul de cerere

privind înscrierea în tabloul avocaților definitivi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul P.C. împotriva Sentinței civile nr. 2090 din 22 martie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite, în parte, acțiunea reclamantului P.C.

Obligă pârâții Baroul

Bistrița-Năsăud și Uniunea Națională a Barourilor din România să emită decizie

de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen.

Respinge capătul de

cerere privind înscrierea în tabloul avocaților definitivi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM