ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6031/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Baroul Bistrița-Năsăud, solicitând anularea Deciziei nr. 54 din 21 martie 2011 a Baroului Bistrița-Năsăud și obligarea pârâților să îl primească în profesia de avocat cu scutire de examen și să dispună înscrierea sa în tabloul avocaților definitivi. Prin întâmpinare, pârâtul Baroul Bistrița-Năsăud a invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UNBR și, pe cale de consecință, necompetența teritorială a Curții de Apel București de a soluționa cauza, arătând că, raportat la obiectul pricinii, este evident că UNBR nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât decizia de fost emisă de Baroul Bistrița-Năsăud.

Pe fond, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acțiunii, față de dispozițiile art. 38 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și art. 8 din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 902/2010 conform cărora, Decizia Consiliului Baroului poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare la Consiliul UNBR, iar decizia Consiliului UNBR poate fi atacată în instanța de contencios administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 2090 din 22 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de necompetență teritorială a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UNBR invocate de pârâtul Baroul Bistrița-Năsăud, a respins acțiunea, astfel cum a fost formulată și completată de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, și Baroul Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către pârâta UNBR. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în raport cu obiectul cauzei și de faptul că UNBR are calitatea de emitent al Deciziei nr. 99 din 3 decembrie 2011, aceasta are legitimare procesuală pasivă, excepția invocată de pârâtul Baroul Bistrița-Năsăud fiind neîntemeiată.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că, în cauză, competența teritorială de soluționare a pricinii se determină în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care instituie o competență alternativă în materia contenciosului administrativ, reclamantul având dreptul de a alege între instanța de la domiciliul său și instanța în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamant estre justificată de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Pe fondul cauzei s-a reținut că este neîntemeiată critica potrivit căreia, cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen trebuia admisă, fără condiționarea acesteia de verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Astfel, posibilitatea consiliului baroului de a verifica cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat este instituită prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, act administrativ în privința căruia funcționează prezumția de legalitate. Decizia Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud nr. 35 din 27 septembrie 2010, prin care s-a dispus verificarea cunoștințelor reclamantului cu privire la legislația specifică profesiei de avocat, nu a fost contestată la Consiliul UNBR, astfel că aceasta este definitivă și se bucură de prezumția de legalitate.

Curtea de apel a mai constatat că refuzul primirii reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen este unul justificat prin raportare, atât la dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, cât și la faptul că, în urma verificării cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, s-a constatat că acesta nu deține cunoștințele necesare primirii în profesie cu scutire de examen. Critica privitoare la modalitatea de verificare a cunoștințelor specifice profesiei de avocat și la rezultatul verificării nu a făcut obiectul contestației la Consiliul UNBR, astfel că s-a apreciat că aceasta nu are relevanță sub aspectul legalității deciziei de soluționare a contestației.

În plus, evaluarea realizată de consiliul baroului constituie prerogativa exclusivă a acestui for profesional, competența instanței fiind limitată la verificarea legalității deciziilor adoptate. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs, reclamantul P.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că așa cu s-a statuat în unele decizii ale instanței supreme, dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat stabilesc un drept față de persoanele care îndeplinesc condițiile legale de primire în profesie și nu o posibilitate sau o facultate de care se prevalează în mod discreționar pârâții, invocând în aplicarea acestui text de lege dispozițiile art. 21 alin (2) din Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR.

Recurentul mai consideră că Decizia Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud nr. 54 din 21 martie 2011 nu a fost motivată în fapt, rezumându-se doar la mențiunea că în urma discuțiilor libere nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.

În privința temeiului legal al motivării în drept, au fost alese dispozițiile art. 53 lit. e) din Legea nr. 51/1995 ("verifică și constată îndeplinirea condițiilor legale ale cererilor de primire în profesie și aprobă primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen") și ale art. 73 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat ("în exercitarea atribuțiilor sale, consiliul baroului adoptă decizii și hotărâri"). De asemenea, recurentul apreciază că este nejustificată constatarea la care a ajuns instanța și anume aceea că evaluarea realizată de Consiliul Baroului constituie prerogativa exclusivă a acestui for profesional, competența instanței fiind limitată la verificarea legalității deciziilor adoptate.

Acest interviu este contrar legii, discreționar și abuziv, prin care se încalcă dreptul unei persoane ce îndeplinește condițiile legale de a fi primit în profesie cu scutire de examen. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Recurentul-reclamant P.C. a formulat cerere de primire în profesie, cu scutirea de examen, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Ulterior, în baza art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat a susținut un test având ca obiect verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, fiind obligat să semneze o declarație de acceptare a formei scrise a interviului.

Prin Decizia nr. 35 din 27 septembrie 2010, Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud i-a respins cererea cu motivarea că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat. Prin Decizia nr. 54 din 21 martie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantului. Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Înalta Curte consideră că problema care se impune a fi soluționată în prezenta cauză este aceea dacă textul sus-menționat instituie un drept de apreciere al barourilor și care sunt limitele acestui drept. În dreptul administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreționară dată autorității publice de a acționa într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul că această putere poate fi utilizată în mod abuziv. Altfel spus, autoritatea publică are obligația de a da o justificare legală opțiunii sale. A accepta un punct de vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acționa cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activității administrației, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept.

Într-adevăr, norma aflată în discuție este o normă permisivă, care conferă autorităților pârâte posibilitatea de a verifica îndeplinirea condițiilor impuse de lege de către persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen. Cu toate acestea, când toate condițiile legale sunt îndeplinite de către solicitant, cererea nu poate fi respinsă pe considerente de oportunitate, deoarece, inițial au aprobat cererea acestuia de primire în profesie dar, ulterior, au instituit testul scris (colocviu) și în urma acestuia au respins cererea reclamantului. Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Intimații-pârâți au justificat respingerea cererii prin nepromovarea „testului scris”, astfel că s-a instituit o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris. A primi o asemenea interpretare realizată de autoritățile pârâte, înseamnă a goli de conținut și de eficiență prevederea din art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Deși Statutul conferă dreptul de a verifica cunoștințele solicitantului de primire în profesie, chiar din Decizia nr. 11/2011 a Consiliului UNBR rezultă că a fost adoptată Hotărârea nr. 902/2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, dar nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor. În cauză, Baroul Neamț, în condițiile în care a optat pentru un test scris, atunci trebuia să procedeze la stabilirea unei bibliografii, a unor bareme de corectare, deși în acest fel, se ajungea tot la eludarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 care nu prevede o asemenea „testare scrisă” sau orală.

De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va obliga pârâții să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen și va respinge capătul de cerere privind înscrierea în tabloul avocaților definitivi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva Sentinței civile nr. 2090 din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite, în parte, acțiunea reclamantului P.C. Obligă pârâții Baroul Bistrița-Năsăud și Uniunea Națională a Barourilor din România să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen. Respinge capătul de cerere privind înscrierea în tabloul avocaților definitivi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2013. Procesat de GGC - LM