ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 16 noiembrie 2009, petentul A.I.

a solicitat tragerea la răspundere împotriva magistratului de la Curtea de la Apel Timișoara – C.I. și procurorului I.M. pentru abuzuri în serviciu contra

intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual,

nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii și

complicitate la tentativa de omor” plângere supusă prin lucrarea nr. 25418/5577/VIII

- 1/2009 din 15 decembrie 2009 cu motivarea că soluțiile adoptate pot fi

contestate în căile de atac prevăzute de legile aplicabile în materie.

Ulterior la 25

ianuarie 2010 s-a înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție plângerea

petentului, nemulțumit de răspunsul primit.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând actele și lucrările dosarului constată că

plângerea formulată de petent este inadmisibilă, întrucât nu respectă cerințele

prevăzute de art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Astfel, potrivit art.

221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală poate fi sesizat prin

plângere sau denunț ori se sesizează din oficiu, atunci când află pe orice cale

că s-a săvârșit o infracțiune.

Astfel, investirea

organelor judiciare – organe de urmărire penală sau instanțe de judecată - nu

se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie termenul și

momentul începerii desfășurării procesului penal.

Așadar, actul

procesual prin care subiectul îndreptățit să adreseze organului judiciar competent

îl reprezintă sesizarea.

Or, potrivit art. 222

alin. (1) C. proc. pen., plângerea este în fapt sesizarea persoanei fizice sau

juridice căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracțiune.

La alin. 2 al

aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele și

prenumele, cetățenia, domiciliul petentului, descrierea faptei, indicarea

făptuitorului dacă este cunoscut și mijloacele de probă, mențiuni obligatorii

ce constituie condiție pentru admisibilitatea plângerii.

Totodată, potrivit art.

278 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute în condițiile și în

conformitate cu art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de desemnare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmării penale, date de

procuror persoana vătămată poate face plângere la judecătorul de la instanța

căruia i-ar reveni potrivit legii să judece cauza în primă instanță.

În cauză, petentul nu

a atacat vreun act al procurorului din cele susmenționate, iar plângerea astfel

formulată nu demonstrează atingerea intereselor sale legitime, Înalta Curte va

dispune respingerea acestuia, ca inadmisibil.

Se mai constată că nu

este incident nici art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen. astfel încât plângerea

să poată fi considerată greșit îndreptată.

Pentru considerentele

sus arătate, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge plângerea ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă T Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 martie 2010.