ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2009

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
09.11.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 28 septembrie 2009, petiționarul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului Ș.I. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,favorizarea infractorului,fals intelectual si nerespectarea hotărârilor judecătorești, deoarece i-au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în Constituție.

Petiționarul a mai susținut că, deși a formulat o plângere similară la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această unitate refuză să efectueze verificări, solicită ca „ Înalta Curte să realizeze cercetarea judecătorească în cauză".

Înalta Curte, examinând actele dosarului, constată că plângerea formulată de petiționarul A.I. este inadmisibilă, întrucât nu se circumscrie cerințelor prevăzute de art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală poate fi sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu, atunci când află, pe orice altă cale, că s-a săvârșit o infracțiune.

Ca atare, mijloacele sau modurile prin care organul de urmărire penală ia cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unei infracțiuni, determinând obligația acestuia de a se pronunța cu privire la eventuala începere a urmăririi penale referitoare la acea infracțiune, pot fi clasificate în raport cu sursa de informare în:

- moduri de sesizare externe ( plângerea sau denunțul);

- moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu). Investirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanțe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal.

Sesizarea reprezintă așadar actul procesual prin care subiectul îndreptățit se adresează organului judiciar competent, cu solicitarea desfășurării activităților pe care legea i le conferă ca atribuții funcționale.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracțiune.

În alineatul 2 al aceluiași articol se arată că, plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis, constituind totodată o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate.

Nerespectarea acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare.

Examinând plângerea formulată de petiționarul A.I., înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde elementele cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conținutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate, nefiind indicate data, locul și împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, făcându-se doar generic referire la „încălcarea unor drepturi din Constituție".

Pe de altă parte, dispozițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., pe care a fost întemeiată plângerea de față, în mod evident, nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă strict la situația în care procurorul ierarhic superior nu a soluționat, în termenul prevăzut de lege, o plângere formulată conform art. 278 C. proc. pen. împotriva unei rezoluții sau a unei ordonanțe de netrimitere în judecată, iar în speță nu există o astfel de situație.

Întrucât plângerea, astfel cum a fost formulată, nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petiționarului A.I., Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-25
1,00
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 9 decembrie 2009, petiționarul A.I., a solicitat trage
ÎCCJ 2010-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 5 ianuarie 2010 (fil.1), petentul A.I. a solicitat tragerea l
ÎCCJ 2009-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19 august 2009, sub nr. 6772/1/2009, petiționarul A.I. a solicitat tragerea l
ÎCCJ 2009-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față; La data de 19 octombrie 2009 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe plângerea penală formulată de petiționarul A.I. împotriva magistratului F.M.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaț
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84026)
de Casație și Justiție și P.L. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece i-au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute î
Sursă