AFFAIRE ANASTASOPOULOS ET AUTRES c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
AFFAIRE ANASTASOPOULOS ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2008)
PRIMA SECȚIE
CAUZA
ANASTASOPOULOS ȘI ALȚII c. GRECIEI
(Cererea nr. 25833/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
24 aprilie 2008
DEFINITIVĂ
24/07/2008
Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.
În cauza Anastasopoulos și alții c. Greciei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secție), reunită într-o cameră compusă din:
Nina Vajić, președintă,
Christos Rozakis,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou, judecători,
și Søren Nielsen, grefier de secție,
După deliberare în camera de consiliu la 27 martie 2008,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere (nr. 25833/04) îndreptată împotriva Republicii Elene de douăzeci și opt de cetățeni ai acestui stat, ale căror nume figurează în anexă („reclamanții”), care au sesizat Curtea la 2 iulie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).
Guvernul grec („Guvernul”) este reprezentat de delegații agentului său, domnul Y. Halkias, asesor pe lângă Consiliul juridic al Statului, și doamna S. Trekli, auditor pe lângă Consiliul juridic al Statului.
La 20 septembrie 2005, Curtea a decis să comunice Guvernului capătul de cerere privind durata procedurii. Prevalându-se de articolul 29 § 3 din Convenție, ea a decis să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului.
ÎN FAPT
CIRCUMSTANȚELE SPEȚEI
La 31 mai 1994, reclamanții au sesizat tribunalul administrativ din Atena cu o acțiune împotriva Casei de ajutor reciproc a Forțelor Aeriene prin care urmăreau să obțină un supliment de pensie cuprins între 1.500 și 4.636 de euro, pentru perioada iulie 1989 - decembrie 1992.
La 21 mai 1996, tribunalul administrativ din Atena le-a respins cererea (decizia nr. 8626/1996).
La 15 noiembrie 1996, reclamanții au declarat apel.
La 12 martie 1999, curtea administrativă de apel din Atena a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 1085/1999).
La 19 martie 1999, ministrul apărării a adresat o scrisoare Parlamentului grec, informându-l că un proiect de lege care va acorda suplimentul de pensie în cauză pentru perioada în litigiu va fi depus în curând.
La 19 octombrie 1999, reclamanții au formulat recurs în casație.
La 26 ianuarie 2004, Consiliul de Stat a respins recursul în casație ca inadmisibil. În special, înalta instanță a remarcat, pe de o parte, că la 17 aprilie 2003 reclamanții depuseseră la grefa Consiliului de Stat o declarație de desistare din recursul în casație fără a îndeplini condițiile cerute de legislația relevantă. Consiliul de Stat a concluzionat că respectiva declarație nu antrenase anularea cauzei. Pe de altă parte, înalta instanță a constatat că reclamanții nu erau nici prezenți la ședință pentru a depune procura avocatului care semnase inițial recursul în casație, nici reprezentați de un alt avocat, condiții cerute de legislația relevantă în ceea ce privește admisibilitatea unei cauze (hotărârea nr. 132/2004).
Din dosar rezultă că procedura în cauză a respectat principiul contradictorialității și că în cursul acesteia reclamanții au avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei lor.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE DURATA PROCEDURII
Reclamanții susțin că durata procedurii în cauză a încălcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este prevăzut la articolul 6 § 1 din Convenție, care are următorul cuprins:
„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)”
Guvernul se opune acestei teze. El afirmă că durata procedurii în litigiu, desfășurată cu celeritate, nu poate fi criticată. El adaugă că miza cauzei nu era atât de importantă pentru reclamanți. Pentru Guvern, această ultimă constatare este confirmată de atitudinea lor în fața Consiliului de Stat, prin faptul că au depus inițial o declarație de desistare, apoi nu s-au prezentat la ședința cauzei lor.
A. Cu privire la admisibilitate
Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea remarcă, de asemenea, că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
Perioada care trebuie luată în considerare
Perioada care trebuie luată în considerare a început la 31 mai 1994, odată cu sesizarea tribunalului administrativ din Atena, și s-a încheiat la 26 ianuarie 2004, prin hotărârea nr. 132/2004 a Consiliului de Stat. Așadar, ea a durat nouă ani și mai mult de opt luni pentru trei grade de jurisdicție.
Caracterul rezonabil al duratei procedurii
Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoanele interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franței [MC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
Curtea a tratat în mai multe rânduri cauze care ridicau probleme similare celei din prezenta speță și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (Tzaggaraki și alții c. Greciei, nr. 17965/03, §§ 17-20, 26 ianuarie 2006).
După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt și niciun argument care să poată conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, Curtea remarcă faptul că această cauză a rămas pe rol în fața Consiliului de Stat pentru o perioadă mai mare de patru ani, termen care, în circumstanțele speței, este în sine nerezonabil pentru un singur grad de jurisdicție. Desigur, este adevărat că miza procedurii în fața Consiliului de Stat nu pare să fi fost importantă pentru reclamanți; aceștia au depus inițial o declarație de desistare, apoi nu au asistat la ședința cauzei lor. Cu toate acestea, Curtea nu pierde din vedere faptul că, începând cu 17 aprilie 2003, dată la care reclamanții au înștiințat grefa Consiliului de Stat cu privire la intenția lor de a se desista din cauză, înalta instanță a avut nevoie de mai mult de opt luni pentru a se pronunța asupra acesteia printr-o hotărâre de inadmisibilitate. Guvernul nu furnizează nicio explicație valabilă pentru a justifica această întârziere.
Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu îndeplinește cerința „termenului rezonabil”.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1.
II. CU PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI
Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 6 § 1 din Convenție, că, în timp ce cauza era pe rol, ministrul apărării s-a amestecat în funcționarea puterii judiciare, trimițând o scrisoare Parlamentului prin care îl informa cu privire la o eventuală rezolvare a chestiunii în cauză. În plus, reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1, de o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor lor, prin faptul că instanțele interne nu i-au recunoscut drept titulari ai suplimentului de pensie solicitat.
Cu privire la admisibilitate
Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să se pronunțe asupra alegațiilor formulate, Curtea nu a constatat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În special, în ceea ce privește capătul de cerere privind echitatea procedurii în cauză, Curtea remarcă faptul că reclamanții nu argumentează în niciun fel modul în care scrisoarea pe care puterea executivă a adresat-o Parlamentului ar fi putut influența rezultatul procedurii judiciare în cauză. În plus, Curtea nu detectează niciun indiciu de arbitrariu în desfășurarea procedurii în litigiu, care a respectat principiul contradictorialității și în cursul căreia reclamanții au avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei lor.
În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dreptul la respectarea bunurilor, pretinsa creanță a reclamanților nu poate fi considerată drept un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât nu a fost constatată printr-o decizie judiciară având autoritate de lucru judecat. Aceasta este însă condiția pentru ca o creanță să fie certă și exigibilă și, prin urmare, protejată de această dispoziție (a se vedea Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 301-B, p. 84, § 59).
Rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
Potrivit articolului 41 din Convenție,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”
A. Prejudiciu și cheltuieli de judecată
Reclamanții solicită o sumă forfetară de 6.360 de euro (EUR) fiecare cu titlu de prejudiciu material și moral pe care l-ar fi suferit, precum și de cheltuieli de judecată.
Guvernul contestă aceste pretenții. El afirmă în special că nu există nicio legătură de cauzalitate între un eventual prejudiciu material și încălcarea constatată. În plus, în ceea ce privește prejudiciul moral, Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă. În cele din urmă, în ceea ce privește suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, Guvernul remarcă faptul că reclamanții nu formulează nicio cerere separată sub acest titlu. El adaugă că aceștia nu prezintă nicio factură pentru cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne.
Curtea reamintește că constatarea încălcării Convenției la care a ajuns rezultă exclusiv din nerespectarea dreptului persoanelor interesate de a li se judeca cauzele într-un „termen rezonabil”. În aceste condiții, ea nu observă o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și vreun prejudiciu material pe care reclamanții ar fi avut de suferit.
În schimb, Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de „termenul rezonabil” a cauzat reclamanților un prejudiciu moral cert care justifică acordarea unei indemnizații. Curtea ia în considerare în acest sens numărul reclamanților, natura încălcării constatate, precum și necesitatea de a stabili sumele astfel încât cuantumul global să se încadreze în jurisprudența sa în materie și să fie rezonabil în lumina mizei procedurii în cauză (Arvanitaki-Roboti și alții c. Greciei [MC], nr. 27278/03, § 36, 15 februarie 2008). Ea ia, de asemenea, în considerare absența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și vreun prejudiciu material pe care reclamanții ar fi avut de suferit. Având în vedere cele de mai sus, Curtea acordă 3.180 EUR fiecăruia dintre reclamanți cu titlu de prejudiciu moral suferit, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea remarcă faptul că reclamanții nu formulează nicio cerere distinctă sub acest titlu. În plus, ei nu prezintă nicio factură sau notă de onorariu. Așadar, este necesar să se respingă cererea lor cu privire la acest punct.
B. Dobânzi de întârziere
Curtea consideră oportun să calculeze rata dobânzilor de întârziere după rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru rest;
Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;
Hotărăște
a) că Statul pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre reclamanți, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, 3.180 EUR (trei mii o sută optzeci de euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, începând de la expirarea acestui termen și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă pe parcursul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 24 aprilie 2008 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Søren Nielsen
Nina Vajić
Grefier
Președintă
Lista reclamanților
Ilias ANASTASOPOULOS
Ilias ANTONAKOS
Sofoklis VALSAMIDIS
Nikolaos GEORGILAS
Ioannis GEORGOUDAS
Athanassios GAMPOURAS
Nikolaos DIAGOMAS
Diogenis KAMPOURAKIS
Aristidis KAPETANAKIS
Dimitrios KOTRIDIS
Vaios KOSTARELOS
Konstantinos MERKOURIS
Panayotis BERTOLIS
Grigorios BRISKAS
Aristidis NATHANAIL
Konstantinos XANTHOPOULOS
Ioannis PANTELOPOULOS
Evangelos PAPANIKOLAOU
Ioannis PYRGIANOS
Ioannis ROUSAKIS
Emmanouil SOKORELIS
Periklis SYKAS
Akrivos TSOLAKIS
Andreas MELISTAS
Ilias SASSARIS
Konstantinos SIOUMIS
Efstratios STAVRELIS
Georgios STROUMPAS