AFFAIRE AVRAMIDIS ET AUTRES c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
AFFAIRE AVRAMIDIS ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2008)
PRIMA SECȚIE
CAUZA AVRAMIDIS ȘI ALȚII c. GRECIEI
(Cererea nr. 26084/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
24 aprilie 2008
DEFINITIVĂ
24/07/2008
Această hotărâre poate suferi modificări de formă.
În cauza Avramidis și alții c. Greciei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secție), reunită într-o cameră compusă din:
Nina Vajić, președintă,
Christos Rozakis,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou, judecători,
și Søren Nielsen, grefier de secție,
După deliberare în camera de consiliu la 27 martie 2008,
Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află o cerere (nr. 26084/04) îndreptată împotriva Republicii Elene de către șaizeci și cinci de resortisanți ai acestui Stat («reclamanții»), care au sesizat Curtea la 8 iulie 2004 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»).
Guvernul grec («Guvernul») este reprezentat de delegații agentului său, dl M. Apessos, consilier pe lângă Consiliul juridic al Statului, și dna O. Patsopoulou, auditoare pe lângă Consiliul juridic al Statului.
La 20 septembrie 2005, Curtea a decis să comunice Guvernului capătul de cerere referitor la durata procedurii. Prevalându-se de art. 29 §3 din Convenție, a decis că se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului.
ÎN FAPT
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
La 14 ianuarie 1994, reclamanții au sesizat tribunalul administrativ din Atena cu o acțiune împotriva Casei de ajutor reciproc a Armatei aerului în vederea obținerii unui supliment de pensie pentru perioada iulie 1989-decembrie 1992.
La 31 mai 1996, tribunalul administrativ din Atena a respins cererea lor (decizia nr. 8708/1996).
La 23 septembrie 1996, reclamanții au formulat apel.
La 31 decembrie 1998, curtea administrativă de apel din Atena a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 5687/1998).
La 19 martie 1999, ministrul Apărării a adresat o scrisoare Parlamentului grec, informându-l că un proiect de lege care ar acorda suplimentul de pensie în cauză pentru perioada incriminată ar fi depus în curând.
La 20 octombrie 1999, reclamanții au formulat recurs.
La 26 ianuarie 2004, Consiliul de Stat a respins recursul ca inadmisibil. În special, înalta jurisdicție a constatat, pe de o parte, că la 17 aprilie 2003, reclamanții depuseseră pe lângă grefa Consiliului de Stat o declarație de renunțare la recurs fără a îndeplini condițiile cerute de legislația relevantă. Consiliul de Stat a concluzionat că respectiva declarație nu antrenase anularea instanței. Pe de altă parte, înalta jurisdicție a constatat că reclamanții nu erau nici prezenți la ședință pentru a depune mandatul avocatului care a semnat inițial recursul, nici reprezentați de un alt avocat, condiții cerute de legislația relevantă cu privire la admisibilitatea unei cauze (hotărârea nr. 135/2004).
Reiese din dosar că procedura în cauză a respectat principiul contradictorialității și că, în cursul acesteia, reclamanții au avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei lor.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 §1 DIN CONVENȚIE PRIVIND DURATA PROCEDURII
Reclamanții pretind că durata procedurii a încălcat principiul «termenului rezonabil» astfel cum este prevăzut la art. 6 §1 din Convenție, astfel formulat:
«Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)»
Guvernul se opune acestei teze. El afirmă că durata procedurii în litigiu, condusă cu celeritate, nu este criticabilă. Adaugă că miza cauzei nu era atât de importantă pentru reclamanți. În plus, Guvernul susține că suprasolicitarea pe rol a jurisdicțiilor administrative nu a permis examinarea cauzei în termene mai scurte.
A. Cu privire la admisibilitate
Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 §3 din Convenție. Constată, în plus, că nu se ciocnește de niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
Perioada care trebuie luată în considerare
Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 ianuarie 1994, cu sesizarea tribunalului administrativ din Atena, și s-a sfârșit la 26 ianuarie 2004, cu hotărârea nr. 135/2004 a Consiliului de Stat. A durat, deci, aproximativ zece ani și o lună pentru trei instanțe.
Caracterul rezonabil al duratei procedurii
Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoanele interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franței [MC], nr. 30979/96, §43, CEDO 2000-VII).
Curtea a tratat în mod repetat cauze care ridicau probleme similare celei din speță și a constatat încălcarea art. 6 §1 din Convenție (Tzaggaraki și alții c. Greciei, nr. 17965/03, §§17-20, 26 ianuarie 2006).
După examinarea tuturor elementelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezentul caz. În special, Curtea remarcă faptul că cauza a rămas pendinte în fața Consiliului de Stat pentru o perioadă mai mare de patru ani, termen care, în circumstanțele speței, este în sine nerezonabil pentru un singur grad de jurisdicție. Desigur, este adevărat că miza procedurii în fața Consiliului de Stat nu pare să fi fost importantă pentru reclamanți; aceștia au depus inițial o declarație de renunțare, apoi nu au asistat la ședința cauzei lor. Cu toate acestea, Curtea nu pierde din vedere faptul că, începând cu 17 aprilie 2003, dată la care reclamanții au avertizat grefa Consiliului de Stat cu privire la intenția lor de a se desista din cauză, înalta jurisdicție a avut nevoie de mai mult de opt luni pentru a se pronunța asupra acesteia printr-o hotărâre de inadmisibilitate. Guvernul nu furnizează nicio explicație valabilă pentru a justifica această întârziere.
În plus, în ceea ce privește argumentul Guvernului referitor la suprasolicitarea pe rol a jurisdicțiilor administrative, Curtea reafirmă în special că revine Statelor contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât jurisdicțiile lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugaliei [MC], nr. 35382/97, §24, CEDO 2000-IV).
Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu răspunde cerinței «termenului rezonabil».
Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 §1.
II. CU PRIVIRE LA CELELALTE ÎNCĂLCĂRI PRETINSE
Reclamanții se plâng, din perspectiva art. 6 §1 din Convenție, că, în timpul litispendenței, ministrul Apărării s-a amestecat în funcționarea puterii judiciare, trimițând o scrisoare Parlamentului prin care îl informa despre un eventual aranjament al chestiunii în cauză. În plus, reclamanții se plâng, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1, de o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor lor datorită faptului că jurisdicțiile interne nu i-au recunoscut ca titulari ai suplimentului de pensie solicitat.
Cu privire la admisibilitate
Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, și în măsura în care este competentă să cunoască alegațiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau Protocoalele sale. În special, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la echitatea procedurii în cauză, Curtea remarcă faptul că reclamanții nu fundamentează în niciun fel modul în care scrisoarea pe care puterea executivă a adresat-o Parlamentului ar fi putut influența rezultatul procedurii judiciare în cauză. În plus, Curtea nu decelează niciun indiciu de arbitrarietate în desfășurarea procedurii în litigiu, care a respectat principiul contradictorialității și în cursul căreia reclamanții au avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei lor.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la dreptul la respectarea bunurilor, pretinsa creanță a reclamanților nu poate fi considerată un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât nu a fost constatată printr-o decizie judiciară având autoritate de lucru judecat. Aceasta este, totuși, condiția pentru ca o creanță să fie certă și exigibilă și, deci, protejată de această dispoziție (a se vedea Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 301-B, p. 84, §59).
Rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă, în aplicarea art. 35 §§3 și 4 din Convenție.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE
Conform art. 41 din Convenție,
«În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, iar dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.»
A. Prejudiciu și cheltuieli de judecată
Reclamanții solicită o sumă forfetară de 6 360 de euro (EUR) fiecare cu titlu de prejudiciu material și moral pe care l-ar fi suferit, precum și pentru cheltuieli de judecată.
Guvernul contestă aceste pretenții. El afirmă, în special, că, în ceea ce privește prejudiciul moral, constatarea încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă.
Curtea reamintește că constatarea încălcării Convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o nerespectare a dreptului persoanelor interesate de a-și vedea cauzele judecate într-un «termen rezonabil». În aceste condiții, ea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și vreun prejudiciu material pe care reclamanții ar fi avut de suferit.
În schimb, Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu peste «termenul rezonabil» a cauzat reclamanților un prejudiciu moral cert care justifică acordarea unei despăgubiri. Curtea ia în considerare în această privință numărul reclamanților, natura încălcării constatate, precum și necesitatea de a fixa sumele astfel încât suma globală să se încadreze în jurisprudența sa în materie și să fie rezonabilă în lumina mizei procedurii în cauză (Arvanitaki-Roboti și alții c. Greciei [MC], nr. 27278/03, §36, 15 februarie 2008). Ține seama, de asemenea, de absența legăturii de cauzalitate între încălcarea constatată și vreun prejudiciu material pe care reclamanții ar fi avut de suferit. Având în vedere cele de mai sus, Curtea acordă 3 180 EUR fiecăruia dintre reclamanți cu titlu de prejudiciu moral suferit, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea remarcă faptul că reclamanții nu formulează nicio cerere distinctă cu acest titlu. În plus, ei nu produc nicio factură sau notă de onorariu. Este oportun, deci, să se respingă cererea lor în acest punct.
C. Dobânzi de întârziere
Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă cu privire la capătul de cerere referitor la durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru restul;
Hotărăște că a existat o încălcare a art. 6 §1 din Convenție;
Hotărăște
a) că Statul pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre reclamanți, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 §2 din Convenție, 3 180 EUR (trei mii o sută optzeci euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 24 aprilie 2008, în aplicarea art. 77 §§2 și 3 din regulament.
Søren Nielsen
Nina Vajić
Grefier
Președintă
Lista reclamanților
Georgios AVRAMIDIS
Georgios AGRODIMOS
Ilias AÏVATIADIS
Apostolos ALEXIOU
Konstantinos ANAGNOSTOPOULOS
Nikolaos APOSTOLOU
Michaïl VASILAKIS
Anastasios VASILIADIS
Alexios GEORGAKOPOULOS
Aristotelis GIAGLIS
Ilias DALAKLIDIS
Sotirios DALIANIS
Konstantinos DAMOULAKIS
Efstathios ZOÏS
Dimitrios THEODORIDIS
Evaggelos THEODOROBEAKOS
Panagiotis THEODOROPOULOS
Gerasimos KANELLOPOULOS
Filippos KARABATSIS
Konstantinos KARAHALIOS
Dimitrios KEMALAKIS
Ilias KIOUSIS
Adamantios KLADIS
Sotirios KOURAVELOS
Konstantinos KOURGIANIDIS
Spyridon KOURIS
Erotokritos KOUROUBLIS
Christos KOURTIS
Georgios KOUTRAFOURIS
Konstantinos KOSTAKIS
Nikolaos LAMBRAKIS
Vasilios LACHANAS
Emmanouil LIATAKIS
Christos LOUKOVITIS
Antonios MAKRYDAKIS
Eleftherios MALIARITSIS
Nikolaos MANTAS
Panagiotis MANOLIS
Dimitrios MARKOU
Charalambos MATSIRAS
Emmanouil MINADAKIS
Ioannis MISOKALOS
Spyridon MICHAÏLIDIS
Georgios BAKALIS
Aggelos BOUSIOS
Georgios NALBANTIS
Thomas NIKOPOULOS
Nikolaos DOKOS
Spyridon XYDIANOS
Konstantinos XYDIAS
Alexandros PANTAZOPOULOS
Anastasios PAPAVASILIOU
Sotirios PAPADOPOULOS
Prokopios PAPATZANAKIS
Nikolaos PAPACHRISTOU
Konstantinos PATSALOS
Chrysostomos PETSINIS
Christos RIZOS
Georgios RODAKIS
Vasilios-Dimitrios STAMATIS
Antonios STAMATOPOULOS
Athanasios STERGIAKIS
Stylianos STERGIOULIS
Nikolaos STEFANIDIS
Georgios STRABIS