Avoutzis și alții împotriva Greciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 25852/04) îndreptată împotriva Republicii Elene de șaptezeci de resortisanți ai acestui stat, care au sesizat Curtea la 7 iulie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale („Convenția”).

Guvernul grec („Guvernul”) este reprezentat de delegații agentului său, domnul S. Spyropoulos, asesor pe lângă Consiliul juridic al Statului, și doamna M. Papida, auditor pe lângă Consiliul juridic al Statului.

La 20 septembrie 2005, Curtea a decis să comunice plângerea privind durata procedurii Guvernului. Prevalându-se de art. 29 §3 din Convenție, a decis să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului. ÎN FAPT

La 30 septembrie 1996, tribunalul administrativ din Atena a respins cererea lor (decizia nr. 14194/1996).

La 16 februarie 1997, reclamanții au declarat apel.

La 11 martie 1999, curtea administrativă de apel din Atena a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 1055/1999).

La 19 martie 1999, ministrul Apărării a adresat o scrisoare Parlamentului grec, informându-l că un proiect de lege care ar acorda suplimentul de pensie în cauză pentru perioada incriminată urma să fie depus în curând.

La 20 octombrie 1999, reclamanții au formulat recurs în casație.

La 26 ianuarie 2004, Consiliul de Stat a respins recursul în casație ca inadmisibil. În special, înalta jurisdicție a notat, pe de o parte, că la 17 aprilie 2003 reclamanții depuseseră la grefa Consiliului de Stat o declarație de renunțare la recursul în casație, fără a îndeplini condițiile cerute de legislația pertinentă. Consiliul de Stat a conchis că declarația respectivă nu antrenase anularea instanței. Pe de altă parte, înalta jurisdicție a constatat că reclamanții nu erau nici prezenți la ședință pentru a depune procura avocatului care semnase inițial recursul în casație, nici reprezentați de un alt avocat, condiții cerute de legislația pertinentă privind admisibilitatea unei cauze (hotărârea nr. 134/2004).

Din dosar reiese că procedura în cauză a respectat principiul contradictorialității și că pe parcursul acesteia reclamanții au avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei lor. ÎN DREPT I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 §1 DIN CONVENȚIE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE DURATA PROCEDURII

Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este prevăzut de art. 6 §1 din Convenție, redactat astfel: „Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie examinată (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...) care va decide (...) asupra contestărilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)”

Guvernul se opune acestei teze. El afirmă că durata procedurii litigioase, condusă cu celeritate, nu se pretează la critică. Adaugă că miza cauzei nu era atât de importantă pentru reclamanți. Pentru Guvern, această ultimă constatare este confirmată de atitudinea lor în fața Consiliului de Stat, prin faptul că aceștia au depus inițial o declarație de renunțare, apoi nu s-au prezentat la ședința cauzei lor. În plus, Guvernul susține că supraîncărcarea rolului instanțelor administrative, precum și grevele avocaților survenite în cursul procedurii litigioase nu au permis examinarea cauzei în termene mai scurte. A. Cu privire la admisibilitate

Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 §3 din Convenție. Aceasta relevă în plus că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. B. Cu privire la fond 1. Perioada care trebuie luată în considerare

Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 martie 1994, odată cu sesizarea tribunalului administrativ din Atena, și s-a încheiat la 26 ianuarie 2004, odată cu hotărârea nr. 134/2004 a Consiliului de Stat. Aceasta a durat deci mai mult de nouă ani și zece luni pentru trei grade de jurisdicție. 2. Caracterul rezonabil al duratei procedurii

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoanele interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franței [MC], nr. 30979/96, §43, CEDO 2000-VII).

Curtea a tratat în mai multe rânduri cauze care ridicau chestiuni similare cu cea din speță și a constatat încălcarea art. 6 §1 din Convenție (Tzaggaraki și alții c. Greciei, nr. 17965/03, §§17-20, 26 ianuarie 2006).

După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să poată duce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, Curtea notează că această cauză a rămas pendinte în fața Consiliului de Stat pentru o perioadă mai mare de patru ani, termen care, în circumstanțele speței, este în sine nerezonabil pentru un singur grad de jurisdicție. Cu siguranță, este adevărat că miza procedurii în fața Consiliului de Stat nu pare să fi fost importantă pentru reclamanți; aceștia au depus inițial o declarație de renunțare, apoi nu au asistat la ședința cauzei lor. Cu toate acestea, Curtea nu pierde din vedere că, de la 17 aprilie 2003, data la care reclamanții au informat grefa Consiliului de Stat cu privire la intenția lor de a renunța la cauză, înalta jurisdicție a avut nevoie de mai mult de opt luni pentru a se pronunța asupra ei printr-o hotărâre de inadmisibilitate. Guvernul nu furnizează nicio explicație valabilă pentru a justifica această întârziere.

În plus, în ceea ce privește argumentele Guvernului întemeiate pe supraîncărcarea rolului instanțelor administrative, precum și pe grevele avocaților, Curtea reafirmă în special că revine statelor contractante să își organizeze sistemul judiciar în așa fel încât instanțele lor să poată garanta oricărei persoane dreptul de a obține o decizie definitivă asupra contestațiilor referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugaliei [MC], nr. 35382/97, §24, CEDO 2000-IV).

Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că în speță durata procedurii litigioase a fost excesivă și nu răspunde cerinței „termenului rezonabil”. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 §1.

Ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască despre alegațiile formulate, Curtea nu a relevat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de Protocoalele sale. În special, în ceea ce privește plângerea întemeiată pe echitatea procedurii în cauză, Curtea notează că reclamanții nu argumentează în niciun fel modul în care scrisoarea pe care puterea executivă a adresat-o Parlamentului ar fi putut influența rezultatul procedurii judiciare în cauză. În plus, Curtea nu detectează niciun indiciu de arbitrar în desfășurarea procedurii litigioase, care a respectat principiul contradictorialității și pe parcursul căreia reclamanții au avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei lor.

În ceea ce privește plângerea întemeiată pe dreptul la respectarea bunurilor, pretinsa creanță a reclamanților nu poate fi considerată ca un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât nu a fost constatată printr-o decizie judiciară având autoritatea de lucru judecat. Aceasta este însă condiția pentru ca o creanță să fie certă și exigibilă și, prin urmare, protejată de această dispoziție (a se vedea Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 301-B, p. 84, §59).

Rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în aplicarea art. 35 §§3 și 4 din Convenție.

Reclamanții solicită o sumă forfetară de 6.360 euro (EUR) fiecare cu titlu de prejudiciu material și moral pe care l-ar fi suferit, precum și pentru cheltuieli de judecată.

Guvernul contestă aceste pretenții. El afirmă în special că nu există nicio legătură de cauzalitate între un eventual prejudiciu material și încălcarea constatată. În plus, în ceea ce privește prejudiciul moral, Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. În cele din urmă, în ceea ce privește suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, Guvernul notează că reclamanții nu formulează nicio cerere separată cu acest titlu. Adaugă că aceștia nu produc nicio factură pentru cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne.

Curtea reamintește că constatarea încălcării Convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o încălcare a dreptului persoanelor interesate de a vedea cauzele lor examinate într-un „termen rezonabil”. În aceste condiții, ea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și un eventual prejudiciu material de care ar fi avut de suferit reclamanții.

În schimb, Curtea consideră că prelungirea procedurii litigioase dincolo de „termenul rezonabil” a cauzat reclamanților un prejudiciu moral cert care justifică acordarea unei indemnizații. Luând în considerare numărul reclamanților, natura încălcării constatate, precum și necesitatea de a stabili sumele astfel încât cuantumul global să se încadreze în jurisprudența sa în materie și să fie rezonabil în lumina mizei procedurii în cauză (Arvanitaki-Roboti și alții c. Greciei [MC], nr. 27278/03, §36, 15 februarie 2008), Curtea acordă 3.000 EUR fiecăruia dintre reclamanți cu titlu de prejudiciu moral suferit, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea notează că reclamanții nu formulează nicio cerere distinctă cu acest titlu. În plus, ei nu produc nicio factură sau notă de onorarii. Se cuvine deci să se respingă cererea lor pe acest punct. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră adecvat să calculeze rata dobânzilor moratorii pe baza ratei dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă în ceea ce privește plângerea întemeiată pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru rest; 2. Hotărăște că a existat o încălcare a art. 6 §1 din Convenție; 3. Hotărăște a) că Statul pârât trebuie să îi plătească fiecăruia dintre reclamanți, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 §2 din Convenție, 3.000 EUR (trei mii de euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; b) că, începând cu expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la 24 aprilie 2008, în aplicarea art. 77 §§2 și 3 din regulament. Søren Nielsen, Grefier Nina Vajić, Președintă Lista reclamanților Ioannis AVOUTZIS Dimitrios APOSTOLAKIS Ioannis VASILAKIS Stergios VOULGARIS Dimitrios GEORGIADIS Georgios GEORGIOU Konstantinos GIAVASIS Konstantinos GIANNAKOS Dimitrios GIONANLIS Georgios GANTIAS Ilias GOLFINOPOULOS Efstratios DAINIILIDIS Panagiotis DIMITROPOULOS Panagiotis EFSTATHOPOULOS Vlasios ZACHIOTIS Panagiotis KAVVATHAS Stefanos KALLEAS Vaïos KANIOURAS Marios KAPRELIS Panagiotis KATSAKAS Evaggelos KAPSALIS Ioannis KOLLIAS Nikolaos KOLYMPIANAKIS Konstantinos KONTAKIS Thomas LAGGALIS Georgios LAGOS Nikolaos LIATSOS Evagellos MADEMLIS Ioannis MANOS Konstantinos MAVRIDIS Evagellos MELISSARIS Georgios MINOPOULOS Panagiotis MICHALOPOULOS Spyridon MOSCHOVAKOS Vasilios BASAGIANNIS Eleftherios BOTONAKIS Christos BOURCHAS Eftychios NATHENAS Georgios NOUSIAS Epaminondas OUREÏLIDIS Emmanouil PAPADAKIS Alexandros PAPADOPOULOS Ypatios PAPADOPOULOS Georgios PAPARAS Spyridon PARTHENIS Achilleas PASPARAKIS Georgios RIZOS Georgios ROUPAS Gavriil ROMANIDIS Konstantinos SAKELLARIOU Dionysios SKYLOGIANNIS Ioannis SPANAKIS Konstantinos TZIKAS Dimitrios TZOUMERKIOTIS Vasilios TSAMOGLOU Nikolaos TSITOUMIS Apostolos TSIOTAS Asterios YPSILANTIS Efstratios CHATZIATHANASIADIS Vasilios PSYCHOGIOS Georgios ALEXOPOULOS Nikolaos THOMOPOULOS Dimitrios KONTAKOS Dimitra MICHALI-KARAMANI Konstantinos MICHALIS Nikolaos CHRISTOU Dionysios KOSTRIVAS Dimitrios GRAMMATIS Ioannis KRITHARAS Panagiotis POLYTARCHOU

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 25852/04) dirigée contre la République hellénique par soixante-dix ressortissants de cet Etat qui ont saisi la Cour le 7 juillet 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat et M me M. Papida, auditrice auprès du Conseil juridique de l’Etat.

Le 20 septembre 2005, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT

Le 30 septembre 1996, le tribunal administratif d’Athènes rejeta leur demande (décision n o 14194/1996).

Le 16 février 1997, les requérants interjetèrent appel.

Le 11 mars 1999, la cour administrative d’appel d’Athènes confirma la décision attaquée (arrêt n o 1055/1999).

Le 19 mars 1999, le ministre de la Défense adressa une lettre au Parlement grec, l’informant qu’un projet de loi qui accorderait le complément de retraite en cause pour la période incriminée serait déposé prochainement.

Le 20 octobre 1999, les requérants se pourvurent en cassation.

Le 26 janvier 2004, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi en cassation comme irrecevable. En particulier, la haute juridiction nota, d’une part, que le 17 avril 2003, les requérants avaient déposé près le greffe du Conseil d’Etat une déclaration de désistement du pourvoi en cassation sans remplir les conditions exigées par la législation pertinente. Le Conseil d’Etat conclut que la dite déclaration n’avait pas entraîné l’annulation de l’instance. D’autre part, la haute juridiction constata que les requérants n’étaient ni présents lors de l’audience pour déposer le pouvoir de l’avocat ayant initialement signé le pourvoi en cassation, ni représentés par un autre avocat, conditions requises par la législation pertinente quant à la recevabilité d’une affaire (arrêt n o 134/2004).

Il ressort du dossier que la procédure en cause a respecté le principe du contradictoire et qu’au cours de celle-ci les requérants ont eu la possibilité de présenter tous les arguments pour la défense de leur cause. EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il affirme que la durée de la procédure litigieuse, menée avec célérité, ne prête pas à critique. Il ajoute que l’enjeu de l’affaire n’était pas si important pour les requérants. Pour le Gouvernement, cette dernière constatation est confirmée par leur attitude devant le Conseil d’Etat, du fait qu’ils ont initialement déposé une déclaration de désistement, puis qu’ils ne se sont pas présentés lors de l’audience de leur affaire. De surcroît, le Gouvernement allègue que la surcharge du rôle des juridictions administratives ainsi que les grèves des avocats survenues lors de la procédure litigieuse n’ont pas permis l’examen de l’affaire dans des délais plus brefs. A. Sur la recevabilité

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond 1. Période à prendre en considération

La période à considérer a débuté le 4 mars 1994, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et a pris fin le 26 janvier 2004, avec l’arrêt n o 134/2004 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré plus de neuf ans et dix mois pour trois instances. 2. Caractère raisonnable de la durée de la procédure

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention ( Tzaggaraki et autres c. Grèce , n o 17965/03, §§ 17-20, 26 janvier 2006).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. En particulier, la Cour note que l’affaire est restée pendante devant le Conseil d’Etat pour une période supérieure à quatre ans, délai qui, dans les circonstances de l’espèce, est en soi déraisonnable pour un seul degré de juridiction. Certes, il est vrai que l’enjeu de la procédure devant le Conseil d’Etat ne semble pas avoir été important pour les requérants ; ceux-ci ont initialement déposé une déclaration de désistement, puis n’ont pas assisté à l’audience de leur affaire. Toutefois, la Cour ne perd pas de vue que, depuis le 17 avril 2003, date à laquelle les requérants ont averti le greffe du Conseil d’Etat de leur intention de se désister de l’affaire, la haute juridiction a mis plus de huit mois pour se prononcer sur celle-ci par un arrêt d’irrecevabilité. Le Gouvernement ne fournit aucune explication valable pour justifier ce retard.

En outre, en ce qui concerne les arguments du Gouvernement tirés de la surcharge du rôle des juridictions administratives ainsi que des grèves des avocats, la Cour réaffirme notamment qu’il incombe aux Etats contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (voir Comingersoll S.A. c. Portugal [GC], n o 35382/97, § 24, CEDH 2000-IV).

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée de la procédure litigieuse a été excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. En particulier, s’agissant du grief tiré de l’équité de la procédure en cause, la Cour note que les requérants n’étayent aucunement la manière dont la lettre que le pouvoir exécutif adressa au Parlement aurait pu influencer le résultat de la procédure judiciaire en cause. En outre, la Cour ne décèle aucun indice d’arbitraire dans le déroulement de la procédure litigieuse, qui a respecté le principe du contradictoire et au cours de laquelle les requérants ont eu la possibilité de présenter tous les arguments pour la défense de leur cause.

Quant au grief tiré du droit au respect des biens, la prétendue créance des requérants ne peut pas passer pour un « bien » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1, puisqu’elle n’a pas été constatée par une décision judiciaire ayant force de chose jugée. Telle est pourtant la condition pour qu’une créance soit certaine et exigible et, partant, protégée par cette disposition (voir Raffineries Grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce , arrêt du 9 décembre 1994, série A, n o 301-B, p. 84, § 59).

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.

Les requérants réclament un montant forfaitaire de 6 360 euros (EUR) chacun au titre du préjudice matériel et moral qu’ils auraient subi ainsi que des frais et dépens.

Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il affirme notamment qu’il n’existe aucun lien de causalité entre un préjudice matériel potentiel et la violation constatée. En outre, s’agissant du dommage moral, le Gouvernement affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Enfin, s’agissant de la somme sollicitée au titre des frais et dépens, le Gouvernement note que les requérants ne formulent aucune demande séparée à ce titre. Il ajoute qu’ils ne produisent aucune facture pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes.

La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle est parvenue résulte exclusivement d’une méconnaissance du droit des intéressés à voir leurs causes entendues dans un « délai raisonnable ». Dans ces conditions, elle n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont les requérants auraient eu à souffrir.

En revanche, la Cour considère que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du « délai raisonnable » a causé aux requérants un tort moral certain justifiant l’octroi d’une indemnité. Prenant en compte le nombre des requérants, la nature de la violation constatée ainsi que la nécessité de fixer les sommes de façon à ce que le montant global cadre avec sa jurisprudence en la matière et soit raisonnable à la lumière de l’enjeu de la procédure en cause ( Arvanitaki-Roboti et autres c. Grèce [GC], n o 27278/03, § 36, 15 février 2008), la Cour alloue 3 000 EUR à chacun des requérants au titre du dommage moral subi, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.

S’agissant des frais et dépens, la Cour note que les requérants ne formulent aucune demande distincte à ce titre. De surcroît, ils ne produisent aucune facture ou note d’honoraires. Il convient donc d’écarter leur demande sur ce point. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 3 000 EUR (trois mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 avril 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Nina Vajić Greffier Présidente Liste des requérants Ioannis AVOUTZIS Dimitrios APOSTOLAKIS Ioannis VASILAKIS Stergios VOULGARIS Dimitrios GEORGIADIS Georgios GEORGIOU Konstantinos GIAVASIS Konstantinos GIANNAKOS Dimitrios GIONANLIS Georgios GANTIAS Ilias GOLFINOPOULOS Efstratios DAINIILIDIS Panagiotis DIMITROPOULOS Panagiotis EFSTATHOPOULOS Vlasios ZACHIOTIS Panagiotis KAVVATHAS Stefanos KALLEAS Vaïos KANIOURAS Marios KAPRELIS Panagiotis KATSAKAS Evaggelos KAPSALIS Ioannis KOLLIAS Nikolaos KOLYMPIANAKIS Konstantinos KONTAKIS Thomas LAGGALIS Georgios LAGOS Nikolaos LIATSOS Evagellos MADEMLIS Ioannis MANOS Konstantinos MAVRIDIS Evagellos MELISSARIS Georgios MINOPOULOS Panagiotis MICHALOPOULOS Spyridon MOSCHOVAKOS Vasilios BASAGIANNIS Eleftherios BOTONAKIS Christos BOURCHAS Eftychios NATHENAS Georgios NOUSIAS Epaminondas OUREÏLIDIS Emmanouil PAPADAKIS Alexandros PAPADOPOULOS Ypatios PAPADOPOULOS Georgios PAPARAS Spyridon PARTHENIS Achilleas PASPARAKIS Georgios RIZOS Georgios ROUPAS Gavriil ROMANIDIS Konstantinos SAKELLARIOU Dionysios SKYLOGIANNIS Ioannis SPANAKIS Konstantinos TZIKAS Dimitrios TZOUMERKIOTIS Vasilios TSAMOGLOU Nikolaos TSITOUMIS Apostolos TSIOTAS Asterios YPSILANTIS Efstratios CHATZIATHANASIADIS Vasilios PSYCHOGIOS Georgios ALEXOPOULOS Nikolaos THOMOPOULOS Dimitrios KONTAKOS Dimitra MICHALI-KARAMANI Konstantinos MICHALIS Nikolaos CHRISTOU Dionysios KOSTRIVAS Dimitrios GRAMMATIS Ioannis KRITHARAS Panagiotis POLYTARCHOU