ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 981/2016

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/119 din 19 martie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.065.021,17 RON, plata dobânzii legale penalizatoare calculată până la data efectivă a plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civila nr. 763 din 1 octombrie 2015 Tribunalul Covasna, secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că natura juridică a litigiului dedus judecății este de contencios administrativ și fiscal, fiind guvernat de dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2015.

Prin Sentința nr. 9150 pronunțată în data de 16 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ a admis excepțiile necompetenței materiale și teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă (litigii cu profesioniștii) și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pretențiile deduse judecații și raporturile contractuale efective dintre părți nu sunt stabilite prin contractul de achiziție, ci prin acordul lor de asociere, care este un contract eminamente civil (comercial, între profesioniști), încheierea lui nefiind supusă rigorilor legale specifice unui contract administrativ și, cu atât mai puțin, celor impuse de O.U.G. nr. 34/2006, (în urma derulării unei proceduri de achiziție publică).

Un argument în plus în acest sens, îl constituie faptul că niciuna dintre părți nu este autoritate publică, în sensul art. 2 alin. ( 1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006. Pe de altă parte, în speță, reclamanta nu înțelege să se judece cu Primăria Sectorului 5, în calitate de autoritate contractantă, și nici nu emite pretenții în raport de aceasta.

Totodată, constatând că în speță, actul care stă la baza pretențiilor, solicitate de reclamantă este unul eminamente civil (comercial), consideră că litigiu intră în sfera de competență materială și teritorială a secției civile a tribunalului de la sediul pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 95 rap. la art. 107 C. proc. civ., așa cum, de altfel, a și promovat acțiunea reclamantă.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secția Civilă (litigii cu profesioniști), pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul acțiunii îl constituie cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicita obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.065.021,17 RON ce rezultă din Acordul de Asociere nr. 723 din 6 ianuarie 2012 încheiat între părți, plata dobânzii legale penalizatoare calculată până la data efectivă a plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1495 și art. 535 C. civ. și art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că a fost contestat un act administrativ și nici că suma datorată ar reprezenta taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, astfel cum sunt cerințele exprese ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o veritabilă cerere în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. art. 1495 și art. 535 C. civ. și art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind pretenții izvorâte dintr-un contract civil între profesioniști.

Litigiul nu este de competența instanței de contencios administrativ, întrucât nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat. Or, conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004, contenciosul administrativ este " activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Mai mult, în cazul în speță niciuna dintre părți nu este autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006, iar reclamanta nu a susținut că dorește să se judece și nici nu a emis pretenții față de Primăria Sectorului 5, în calitate de autoritate contractanta.

În consecință, constatând că litigiul dedus judecății nu este unul de contencios administrativ, fiind aplicabile prevederile C. civ., în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secția Civilă (litigiu cu profesioniști).

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Covasna, secția Civilă (litigiu cu profesioniști).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2016.

Procesat de GGC - MM