ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1510/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1510/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1930 din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentele A. S.R.L. și B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 2124 din 23 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2015*, în contradictoriu cu intimații C., Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, reprezentat prin Primar, D. S.A. și Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele-revizuente A. S.R.L. și B. S.A., la data de 19 decembrie 2017 (data depunerii la oficiul poștal); recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 ianuarie 2018, sub nr. x/2017, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului de filtru nr. 12.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă la data de 18 iunie 2015, sub nr. x/2015, precizată la data de 19 februarie 2016, reclamantul C. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, D. S.A., B. S.A. (fostă S.C. E. SRL), A. S.R.L. și Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, la plata sumei de 128.000 euro (574.489,6 RON, conform cursului BNR din 18 iunie 2016, în sensul că 1 euro = 4,4882 lei), compusă din suma de 88.000 euro (394.961,6 RON), reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință aferentă perioadei cuprinse în intervalul 10 aprilie 2009 - 10 iunie 2015, și din suma de 40.000 euro (178.000 RON, potrivit cursului stabilit de BNR la data de 17 februarie 2016, data precizării cuantumului acestor daune de către reclamant, în sensul că 1 euro = 4,4585 RON).
Prin Sentința civilă nr. 2709 din 29 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. S.A., A. S.R.L., B. S.A. și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtele A. S.R.L. și B. S.A.. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul C., ca fiind prescrisă.
Prin Decizia civilă nr. 2124 din 23 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant C. împotriva Sentinței civile nr. 2709 din 29 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a dispus anularea, în parte, a sentinței apelate, în ceea ce privește soluția privind admiterea excepției prescripției extinctive și a trimis cauza, spre rejudecare în fond, aceluiași tribunal, menținând dispozițiile sentinței privind respingerea celorlalte excepții invocate.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuentele A. S.R.L. și B. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1930 din 16 noiembrie 2017, care face obiectul cererii de recurs pendinte, Curtea de Apei București, secția a V-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentele A. S.R.L. și B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 2124 din 23 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2015*, ca inadmisibilă.
Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ. "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Conform dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015, a fost extins până la data de 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, a fost prorogat până la 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, s-a stipulat că în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Pentru această categorie de litigii, Legea nr. 2/2013 a instituit două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.
Or, astfel cum s-a arătat, Decizia civilă nr. 2124 din 23 decembrie 2016, obiect al cererii de revizuire, a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în soluționarea unui apel într-o acțiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON, formulată la data de 18 iunie 2015.
Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că Decizia civilă nr. 1930 din 16 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentele A. S.R.L. și B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 2124 din 23 decembrie 2016, pronunțată de aceeași instanță, nu este susceptibilă de recurs, întrucât această din urmă hotărâre a fost pronunțata în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Regula are valoare de principiu constituțional, art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că exercitarea căilor de atac se realizează în condițiile legii.
Potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".
Prin urmare, Decizia civilă nr. 1930 din 16 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, este definitivă, în înțelesul textului legal mai sus evocat.
Înalta Curte reține că, ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 2124 din 23 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., statuând că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până ia 1.000.000 RON, inclusiv" este neconstituțională.
Această decizie însă nu are înrâurire asupra admisibilității căii de atac a recursului formulată în cauză, față de dispozițiile art. 147 alin. (3) din Constituția României, republicată, care stipulează că "deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de recurentele-revizuente A. S.R.L. și B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1930 din 16 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentele-revizuente A. S.R.L. și B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1930 din 16 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.
Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2018.
Procesat de GGC - NN