Decizia nr. 2251/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14.05.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta Asociația Baschet Club Timișoara, prin Lichidator Judiciar A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Timiș și Județul Timiș, obligarea acestora la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de cotizații, conform HCJ nr. 27/28.01.2015 și la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședință din 19.10.2018, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile din cadrul Tribunalului Timiș, reținând că, deși reclamanta a indicat ca temei de drept al cererii Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, tribunalul a fost învestit cu o simplă acțiune în pretenții, iar faptul că, potrivit motivelor acțiunii, obligațiile pârâtelor ar rezulta dintr-un act administrativ cu caracter individual nu face ca acest demers să aibă natura unui litigiu de contencios administrativ, deoarece nu se contestă însăși valabilitatea actului. Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018* pe rolul secției I civile a Tribunalului Timiș, la data de 04.12.2018.

Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș Prin sentința nr. 427/25.03.2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis acțiunea; a obligat pârâtul Județul Timiș să plătească reclamantei suma de 250.000 RON; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Timiș; a respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 226/30.10.2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 27/28.01.2015 a Consiliului Județean Timiș, invocată de apelanții Județul Timiș și Consiliul Județean Timiș; a admis apelul pârâților împotriva sentinței; a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea.

Calea de atac a recursului exercitată Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Asociația Baschet Club Timișoara, prin lichidator judiciar A.. Recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit a fost admisă excepția de nelegalitate a HCJ nr. 27/28.01.2015 pentru motivul acordării, către aceasta, a unor sume de bani prin hotărâre de consiliu județean, în condițiile în care nu există niciun text de lege care să interzică acest lucru, iar respectiva hotărâre a intrat în circuitul civil, producându-și efectele. Pârâții au susținut excepția nelegalității hotărârii consiliului județean și excepția prescripției conform Legii nr. 554/2004 însă, având în vedere obiectul cauzei, respectiv obligația de a face, iar nu anularea unui act administrativ, în cauză sunt incidente dispozițiile C. civ., iar nu cele ale legii contenciosului administrativ, situație față de care termenul de prescripție de 3 ani nu este împlinit. Potrivit art. 2.540 C. civ., prescripția este întreruptă dacă debitorul (în speță, Consiliul Județean Timiș) este pus în întârziere, iar în termen de 6 luni de la punerea în întârziere creditorul procedează la chemarea acestuia în judecată, aceasta fiind situația prezentei cauze. Astfel, la data de 26.01.2018, recurenta a notificat Consiliul Județean Timiș să achite suma de 250.000 RON (diferența neîncasată conform HCJ nr. 27/2015). Refuzul pârâtului a fost comunicat prin adresa nr. x/07.02.2018, aceasta fiind data de la care curge termenul prevăzut de legea contenciosului administrativ. A mai arătat recurenta-reclamantă că, prin soluția pronunțată, au fost depășite limitele atribuțiilor judecătorești, instanța de apel legiferând prin emiterea propriei hotărâri și că parte din sumele solicitate au fost achitate de către pârâți care, în prezent, refuză a respecta hotărâri legale aflate în vigoare.

Apărările formulate în cauză La data de 24.02.2020 (data poștei), în termen legal, intimații-pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că sistarea plăților către reclamantă (aprobate prin HCJ Timiș nr. 27/2015) s-a realizat potrivit legii, iar controlul Curții de Conturi a stabilit că aceasta a încasat sumele respective în mod nejustificat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 30.09.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 04.11.2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: - Susținerea recurentei, conform căreia soluția de admitere a excepției de nelegalitate este incorectă, întrucât hotărârea Consiliului județean, în temeiul căreia s-au făcut inițial plățile, a intrat în circuitul civil și în plus, nu a existat nicio culpă a reclamantei, este lipsită de fundament. Astfel, împrejurarea că un act administrativ cu caracter individual a intrat în circuitul civil, nu-l exclude de la controlul de legalitate, instanța de apel reținând, în mod corect că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, unite cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 36/2016, excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual poate fi invocată oricând în cursul procesului, inclusiv în faza recursului. În realitate, formulând critica în această modalitate, recurenta face confuzie între revocarea unui act administrativ - aflată, într-adevăr, la dispoziția emitentului actului până la momentul în care acesta intră în circuitul civil - și controlul de legalitate asupra acestuia, care poate fi declanșat pe calea excepției oricând în cursul procesului, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate. De asemenea, faptul că recurenta n-ar fi avut nicio culpă în emiterea actului administrativ este lipsit de orice relevanță raportat la aspectele asupra cărora poartă controlul de legalitate și care vizează conformitatea acestuia cu legea în organizarea executării și respectiv, executarea căreia sunt emise (conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004). Or, sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, la momentul emiterii HCJ Timiș nr. 27/28.01.2015, erau în vigoare dispozițiile art. 17 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora consiliile locale și consiliile județene puteau participa cu capital sau cu bunuri, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, la înființarea, funcționara și dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local, sau județean, în condițiile legii. Raportat la această dispoziție legală, s-a constatat că finanțarea sub formă de cotizații era permisă doar în cazul asociațiilor recunoscute ca fiind de utilitate publică, această din urmă condiție nefiind îndeplinită de către reclamantă. Fără să combată această statuare a instanței și fără să producă dovezi cu privire la caracterul de utilitate publică al personalității sale juridice, recurenta-reclamantă s-a limitat la a susține că nu a avut nicio culpă în emiterea actului, aspect străin analizei de nelegalitate. În aceeași manieră confuză, lipsită de fundamentarea în drept, recurenta susține că nu ar exista un text de lege care să împiedice acordarea sumelor unor entități de natura juridică pe care o are și această asociație, fără să combată însă și să arate de ce nu ar fi incidentă dispoziția legală (art. 17 din legea nr. 215/2001) care circumscrie într-o anumită modalitate sfera persoanelor care pot beneficia de finanțare, de la autoritățile administrative locale, sub formă de cotizații. - De asemenea, în aceeași modalitate neprocedurală, fără suport în dezlegările jurisdicționale ale instanței de apel pe care s-a fundamentat soluția adoptată, recurenta face trimitere la dispozițiile art. 2.540 C. civ., la efectul întreruptiv de prescripție al notificării pe care a transmis-o, pentru a trage concluzia formulării acțiunii cu respectarea termenului de prescripție extinctivă. Or, analiza instanței de apel nu a vizat excepția prescripției extinctive, pentru a se justifica aducerea în dezbaterea instanței de recurs aspecte legate de această instituție, ci excepția de nelegalitate, a cărei admitere a avut drept consecință înlăturarea efectelor actului administrativ cu caracter individual, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, s-a reținut că pretențiile formulate au rămas fără temei juridic, consecința la care a ajuns instanța de apel fiind corectă, în sensul că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea sumei solicitate, câtă vreme această prestație nu avea un fundament legal. În consecință, criticile deduse judecății au caracter nefondat, recursul urmând să fie respins ca atare. PENTRU ACESTE MOTIVE,