ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2218/2020

HOTĂRÂRE
03.11.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2218/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș la data de 4 martie 2020, executorul judecătoresc A., la cererea creditorului B., a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei C. S.R.L., în vederea realizării în concret și integral a creanței sale, potrivit sentinței civile nr. 2255/05.11.2019 a Judecătoriei Mediaș, în sumă de 4.097,58 RON.

În drept, au fost invocate prevederile art. 651 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 521/CC din 11.03.2020, Judecătoria Mediaș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În considerentele sentinței, instanța a reținut, în esență, că debitoarea, în raporturile cu creditorul, face parte din categoria recuperatorilor unei creanțe rezultate dintr-un contract de credit, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016, aceste entități juridice sunt obligate să aibă sediu desemnat în țară.

S-a reținut că, potrivit sentinței a cărei punere în executare se cere a fi făcută, sediul debitoarei este în București, str. x, bl. x, astfel încât competența în soluționarea cererii promovate revine instanței din raza teritorială a sediului specificat, în raport de dispozițiile tezei întâi ale art. 651, alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința nr. 5866 din 7 mai 2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Mediaș. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această sentintă, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că din coroborarea datelor și înscrisurilor depuse la dosar rezultă că sediul social al debitoarei la data sesizării de către creditor a executorului judecătoresc era în Larnaca, Cipru, iar nu în România, sediul din București, Calea x, clădirea x, Sector 1 fiind indicat exclusiv ca sediu ales.

În concluzie, s-a reținut că în acest caz devine incidentă teza a doua a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditorului.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș la data de 4 martie 2020, executorul judecătoresc A., la cererea creditorului B., a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei C. S.R.L., în vederea realizării în concret și integral a creanței sale, potrivit sentinței civile nr. 2255/05.11.2019 a Judecătoriei Mediaș, în sumă de 4.097,58 RON.

Potrivit prevederilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc va solicita instanței de executare încuvințarea executării silite.

În conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Textul legal evocat instituie o competență în care prioritatea este acordată succesiv instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul/domiciliul debitorului, creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

În ceea ce privește norma legală care a determinat ivirea conflictului negativ de competență, se constată că ambele instanțe au reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., însă Judecătoria Mediaș s-a raportat la sediul ales de debitoare care se află în Sectorul 1 București, iar Judecătoria Sectorului 1 s-a raportat la sediul debitoarei care este în străinătate.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului - verificările efectuate de executorul judecătoresc cu ocazia formulării de către creditor a cererii de executare silită -, rezultă că sediul debitoarei C. (persoană juridică străină, care nu figurează înregistrată la ONRC) este în Larnaca, Cipru, sediul din București, Calea x C, clădirea x, fiind indicat exclusiv ca sediu ales.

Este de reținut că, sub aspectul stabilirii instanței competente teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite, nu prezintă relevanță sediul procesual ales al debitoarei din București, Calea x C, clădirea x, indicat în titlul executoriu, întrucât acesta nu produce efecte juridice în planul competenței, ci reprezintă un mijloc prin care partea a înteles să-și exercite drepturile procedurale în proces.

Ca atare, cum sediul debitoarei împotriva căreia urmează să se efectueze executarea silită, nu se află în România, respectând ordinea instituită de către dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revine instanței în a cărei circumscripție se găsește domiciliul creditorului B., și anume Judecătoria Mediaș, având în vedere că acesta este domiciliat în localitatea Medias, județul Sibiu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ. teza a II-a din același cod, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaș.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1353/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș la data de 14 iunie 2019, sub nr. x/2019, Biroul executorilor judecătorești asociați "A.", în numele creditoarei Întreprinderea Individuală
ÎCCJ 2020-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 999/2020
Ședința publică din data de 28 mai 2020 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2020 pe rolul Judecătoriei Iași, Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., a
ÎCCJ 2020-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2020
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 27.11.2019, sub nr. x/2019, BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B., în baza ti
ÎCCJ 2019-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2019
la ambii debitori. 2.2. Prin Sentința civilă nr. 626 din 23 aprilie 2019, Judecătoria Mediaș, secția generală a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de contestatoare. A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca o
ÎCCJ 2020-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1184/2020
Ședința publică din data de 17 iunie 2020 Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 09 octombrie 2019, sub nr. x/2019, petentul Biroul Executorilor Judecătorești
Sursă