ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4103/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 3849 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 8310/97/2009 a fost respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC Electrocentrale D. SA V. împotriva deciziei nr. 120/2011 din 25 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă. Împotriva deciziei nr. 3849 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a lI-a civilă, a formulat contestație în anulare, contestatoarea SC Complexul Energetic H. SA succesoarea în drepturi și obligații a SC Electrocentrale D. SA V., în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T. și cu Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J.

Intimata Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J. prin completarea la întâmpinare din 09 octombrie 2013 a precizat că, în cauză, a operat o transmitere convențională a calității procesuale pasive a sa, ca efect al desființării acesteia din structura societății prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Companiei Naționale a Huilei SA din 8 februarie 2013, depusă la dosarul cauzei, intimată fiind Compania Națională a Huilei SA P. prin Lichidator Judiciar E.I. SPRL Deva. Prin contestația în anulare formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei hotărâri legale, întrucât în urma fuziunii prin contopirea SC Electrocentrale D. SA cu SC P.P.

SA s-a înființat SC Complexul Energetic H. SA, existând identitate de părți, obiectul și cauza având strânsă legătură între ele, astfel că se impune judecarea lor împreună și emiterea unei soluții unitare. În criticile formulate, contestatoarea a susținut în esență următoarele: În motivarea deciziei contestate, instanța de recurs a considerat greșit că legislația nu impune în nici un fel în sarcina furnizorului de cărbune energetic, plata accizelor, cu titlu de taxă specială și că furnizorul are doar calitatea de colector a acestei taxe. Astfel, din raportul de Inspecție Fiscală întocmit de A.N.V. la 30 aprilie 2009, pct. b, și, implicit, din decizia de impunere nr. 12646/2009, rezultă că, culpa nefacturării accizelor până la obținerea autorizațiilor de utilizator final de către societatea sa cade în sarcina Compania Națională a Huilei SA P., în speță Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J.

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC Electrocentrale D. SA și Compania Națională a Huilei SA P. din anul 2006, s-a negociat prețul de vânzare-cumpărare a produsului, cărbune energetic respectiv, valoarea netă a acestuia. De asemenea a arătat că, în contractele încheiate între părți, prețul era determinat, însă nu se făcea referire directă la acciză, în sensul cuprinderii ei în prețul negociat. Este știut că, acciza este accesoriul prețului negociat, iar cota respectivă ar fi trebuit adăugată în condițiile C. fisc. la prețul cărbunelui livrat, iar obligația declarării accizei la buget, respectiv, depunerea declarațiilor specifice și plata efectivă a acesteia îi revenea exclusiv Compania Națională a Huilei SA P. prin Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J.

Contestatoarea consideră că, analiza aspectelor menționate, necesită atât aplecarea asupra prevederilor legale ce reglementează sursa accizei, ale art. 989 și urm. C. civ., cât și analiza comparativă a acestora cu dispozițiile C. fisc. Conform acestor prevederi legale, contestatoarea arată că, odată ce un contract este în mod valabil încheiat între părți cu respectarea tuturor prevederilor legale generale și speciale în materie, prețul acestuia nu poate fi modificat nici chiar de instanța de judecată, cu atât mai mult, nici de furnizorul de cărbune energetic și că potrivit legislației în vigoare, obligativitatea colectării accizelor cade în sarcina furnizorului, situație în care se impunea un act adițional la contractul inițial, care să prevadă această modificare de preț, act ce trebuia inițiat de către furnizorul ele cărbune, care are dreptul de colectare al acestei accize.

A mai susținut că, Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J. nu poate invoca în apărarea sa dispozițiile art. 193, respectiv, art. 221 C. fisc., că dimpotrivă acestea atrag atenția asupra culpei în care s-a aflat, deoarece nu a înțeles, la momentul eliberării cărbunelui pentru consum, să verifice dacă erau îndeplinite condițiile cumulative de scutire directă de Ia plata accizei, producția combinată de energie electrică și termică și deținerea autorizației de utilizator final, respectiv, încadrarea cantităților livrate în cantitățile stipulate prin autorizația de utilizator final.

Raportat la prevederile legale invocate, contestatoarea apreciază că decizia instanței de recurs este nelegală, întrucât nu susține ideea potrivit căreia stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de a calcula și vira la bugetul de stat accizele aferente livrărilor din acea perioadă, cu atât mai mult cu cât organele fiscale prin controalele efectuate, nu au stabilii în sarcina sa obligații suplimentare, acestea revenind Compania Națională a Huilei SA P. Intimata Compania Națională a Huilei SA P. prin Lichidator Judiciar E.I. SPRL D. prin întâmpinarea depusă la dosar Ia data de 08 martie 2013, a cerut respingerea contestației în anulare, pentru motivele expuse în scris.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea SC Complexul Energetic H. SA succesoarea în drepturi și obligații a SC Electrocentrale D. SA V. împotriva deciziei nr. 3849 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 6 6310/97/2009, Înalta Curte urmează a o respinge ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Temeiul de drept al contestației în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul textului de mai sus, greșeală materială înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Art. 318 C. proc. civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu s-a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs sub motivul că nu s-a stabilit corect situația de fapt.

Argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate, duc cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greșit, ele demonstrând nu numai faptul că nu sunt în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidențiază nemulțumirea contestatoarei sub aspectul în care instanța a înțeles sa interpreteze materialul probator administrat în cauză, aspect ce excede căii de retractare a contestației. Însăși invocarea dispozițiilor art. 989 C. civ. și ale art. 193, respectiv, art. 221 C. fisc. în analiza situației de fapt, formează convingerea că prin această cale de atac contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare unor greșeli de judecată, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC Complexul Energetic H. SA succesoarea în drepturi și obligații a SC Electroputere D. SA V. împotriva deciziei nr. 3349 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 6310/97/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.