ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4103/2013

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 3849 din 9

octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

II-a civilă, în Dosarul nr. 8310/97/2009 a fost respins ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC Electrocentrale D. SA V. împotriva deciziei nr. 120/2011

din 25 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă.

Împotriva

deciziei nr. 3849 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a lI-a civilă, a formulat contestație în anulare, contestatoarea

SC Complexul Energetic H. SA succesoarea în drepturi și obligații a SC Electrocentrale

D. SA V., în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale T. și cu Exploatarea de Preparare a Cărbunelui

V.J.

Intimata Exploatarea

de Preparare a Cărbunelui V.J. prin completarea la întâmpinare din 09 octombrie

2013 a precizat că, în cauză, a operat o transmitere convențională a calității

procesuale pasive a sa, ca efect al desființării acesteia din structura

societății prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Companiei Naționale

a Huilei SA din 8 februarie 2013, depusă la dosarul cauzei, intimată fiind Compania

Națională a Huilei SA P. prin Lichidator Judiciar E.I. SPRL Deva.

Prin contestația

în anulare formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea

a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei și reluarea judecății de la cel

mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei hotărâri legale,

întrucât în urma fuziunii prin contopirea SC Electrocentrale D. SA cu SC P.P. SA

s-a înființat SC Complexul Energetic H. SA, existând identitate de părți, obiectul

și cauza având strânsă legătură între ele, astfel că se impune judecarea lor împreună

și emiterea unei soluții unitare.

În criticile formulate,

contestatoarea a susținut în esență următoarele:

În motivarea deciziei

contestate, instanța de recurs a considerat greșit că legislația nu impune în nici

un fel în sarcina furnizorului de cărbune energetic, plata accizelor, cu titlu de

taxă specială și că furnizorul are doar calitatea de colector a acestei taxe.

Astfel, din raportul

de Inspecție Fiscală întocmit de A.N.V. la 30 aprilie 2009, pct. b, și, implicit,

din decizia de impunere nr. 12646/2009, rezultă că, culpa nefacturării accizelor

până la obținerea autorizațiilor de utilizator final de către societatea sa cade

în sarcina Compania Națională a Huilei SA P., în speță Exploatarea de Preparare

a Cărbunelui V.J.

Prin contractul

de vânzare-cumpărare încheiat între SC Electrocentrale D. SA și Compania Națională

a Huilei SA P. din anul 2006, s-a negociat prețul de vânzare-cumpărare a produsului,

cărbune energetic respectiv, valoarea netă a acestuia.

De asemenea a

arătat că, în contractele încheiate între părți, prețul era determinat, însă nu

se făcea referire directă la acciză, în sensul cuprinderii ei în prețul negociat.

Este știut că,

acciza este accesoriul prețului negociat, iar cota respectivă ar fi trebuit adăugată

în condițiile C. fisc. la prețul cărbunelui livrat, iar obligația declarării accizei

la buget, respectiv, depunerea declarațiilor specifice și plata efectivă a acesteia

îi revenea exclusiv Compania Națională a Huilei SA P. prin Exploatarea de Preparare

a Cărbunelui V.J.

Contestatoarea

consideră că, analiza aspectelor menționate, necesită atât aplecarea asupra prevederilor

legale ce reglementează sursa accizei, ale art. 989 și urm. C. civ., cât și analiza

comparativă a acestora cu dispozițiile C. fisc.

Conform acestor

prevederi legale, contestatoarea arată că, odată ce un contract este în mod valabil

încheiat între părți cu respectarea tuturor prevederilor legale generale și speciale

în materie, prețul acestuia nu poate fi modificat nici chiar de instanța de judecată,

cu atât mai mult, nici de furnizorul de cărbune energetic și că potrivit legislației

în vigoare, obligativitatea colectării accizelor cade în sarcina furnizorului, situație

în care se impunea un act adițional la contractul inițial, care să prevadă această

modificare de preț, act ce trebuia inițiat de către furnizorul ele cărbune, care

are dreptul de colectare al acestei accize.

A mai susținut

că, Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J. nu poate invoca în apărarea sa dispozițiile

art. 193, respectiv, art. 221 C. fisc., că dimpotrivă acestea atrag atenția asupra

culpei în care s-a aflat, deoarece nu a înțeles, la momentul eliberării cărbunelui

pentru consum, să verifice dacă erau îndeplinite condițiile cumulative de scutire

directă de Ia plata accizei, producția combinată de energie electrică și termică

și deținerea autorizației de utilizator final, respectiv, încadrarea cantităților

livrate în cantitățile stipulate prin autorizația de utilizator final.

Raportat la prevederile

legale invocate, contestatoarea apreciază că decizia instanței de recurs este nelegală,

întrucât nu susține ideea potrivit căreia stabilirea în sarcina reclamantei a obligației

de a calcula și vira la bugetul de stat accizele aferente livrărilor din acea perioadă,

cu atât mai mult cu cât organele fiscale prin controalele efectuate, nu au stabilii

în sarcina sa obligații suplimentare, acestea revenind Compania Națională a Huilei

SA P.

Intimata Compania

Națională a Huilei SA P. prin Lichidator Judiciar E.I. SPRL D. prin întâmpinarea

depusă la dosar Ia data de 08 martie 2013, a cerut respingerea contestației în anulare,

pentru motivele expuse în scris.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC Complexul Energetic H. SA succesoarea

în drepturi și obligații a SC Electrocentrale D. SA V. împotriva deciziei nr. 3849

din 9 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, în Dosarul nr. 6 6310/97/2009, Înalta Curte urmează a o respinge

ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Temeiul de drept

al contestației în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc. civ.,

potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul textului

de mai sus, greșeală materială înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de apreciere

a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Art. 318 C. proc.

civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de procedură

și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu

s-a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs sub motivul că nu s-a

stabilit corect situația de fapt.

Argumentele aduse

în sprijinul criticilor formulate, duc cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea

soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a probelor despre care se

afirmă că au fost interpretate greșit, ele demonstrând nu numai faptul că nu sunt

în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidențiază nemulțumirea

contestatoarei sub aspectul în care instanța a înțeles sa interpreteze materialul

probator administrat în cauză, aspect ce excede căii de retractare a contestației.

Însăși invocarea

dispozițiilor art. 989 C. civ. și ale art. 193, respectiv, art. 221 C. fisc. în

analiza situației de fapt, formează convingerea că prin această cale de atac contestatoarea

tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare unor greșeli de judecată, ceea

ce este inadmisibil.

În consecință,

întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC Complexul Energetic H. SA succesoarea

în drepturi și obligații a SC Electroputere D. SA V. împotriva deciziei nr. 3349

din 9 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. 6310/97/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.