Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2014
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3022/2014

HOTĂRÂRE
10.10.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3022/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la 26 februarie 2014 pe rolul instanței supreme, revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA Târgu Secuiesc a solicitat, în contradictoriu cu intimații A.F., SC S.I. SRL Brașov, SC S.G. SRL Brașov și Ț.M., anularea Deciziei nr. 1139 din 16 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție , secția comercială, în Dosarul nr. 2869/62/2010. Revizuenta și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea căii extraordinare de retractare formulate, revizuenta a susținut, în esență, că hotărârea a cărei anulare o solicită este contradictorie și încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței penale nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia nr. 316 din.

29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, și a deciziilor nr. 182/R din 13 mai 2008 și nr. 137/R din 01 aprilie 2008 ale Tribunalului Covasna, precum și a deciziilor nr. 726 din 22 martie 2010 și nr. 8426 din 23 octombrie 12 ale Curții de Apel Cluj, despre care a arătat că au tranșat în mod irevocabil asupra calității sale de administrator și reprezentant legal al intereselor patrimoniale ale SC M. SA și ale acționarilor acesteia. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, analizând cu prioritate, tardivitatea formulării cererii de revizuire de față, invocată din oficiu, în raport cu prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., constată că este fondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit normei legale anterior evocate, termenul pentru declararea cererii de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ. de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare, pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri. În speță, revizuenta, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a solicitat anularea Deciziei nr. 1139 din 16 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a constatat, în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., nulitatea recursului declarat de reclamanta SC M. SA prin Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA împotriva Deciziei nr. 66/Ap din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, în contradictoriu cu intimații A.F., SC S.I. SRL Brașov, SC S.G. SRL Brașov și Ț.M. Hotărârile indicate ca fiind pretins contradictorii sunt Sentința penală nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia nr. 316 din. 29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, Deciziile nr. 182/R din 13 mai 2008 și nr. 137/R din 01 aprilie 2008 ale Tribunalului Covasna, precum și Deciziile nr. 726 din 22 martie 2010 și nr. 8426 din 23 octombrie 2012 ale Curții de Apel Cluj. Revizuenta a exercitat calea de atac a revizuirii la 26 februarie 2014, expediind cererea prin poștă.

Astfel, având în vedere că hotărârea atacată este o hotărâre pronunțată în recurs, termenul de o lună pentru declararea cererii de revizuire se calculează de la 16 martie 2011, când a fost pronunțată ultima dintre hotărârile pretins contradictorii. Potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare, astfel încât, văzând și prevederile art. 101 alin. final din același cod, Înalta Curte constată că termenul de declarare a revizuirii s-a împlinit la data de 23 noiembrie 2012. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând că cererea de revizuire de față a fost formulată la 26 februarie 2014, Înalta Curte, apreciază întemeiată excepția tardivității, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 324 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și, în consecință, va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

D E C I D E Admite excepția tardivității declarării cererii de revizuire și în consecință: Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA Târgu Secuiesc împotriva Deciziei nr. 1139 din 16 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 2869/62/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3025/2014
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la 26 februarie 2014 pe rolul instanței supreme, revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA Târgu Secuiesc a solicitat, în contr
ÎCCJ 2014-10-10
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3026/2014
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la 28 februarie 2014 pe rolul instanței supreme, revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA Târgu Secuiesc a solicitat, în contr
ÎCCJ 2014-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3024/2014
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la 28 februarie 2014 pe rolul instanței supreme, revizuentă Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA Târgu Secuiesc a solicitat, în contr
ÎCCJ 2012-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2850/2014
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la Înalta Curte, secția a II-a civilă, la data de 3 martie 2014, revizuenta A.S.P.M. SA Târgu Secuiesc a solicitat revizuirea Deciziei civile
ÎCCJ 2015-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 87/2015
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 05 martie 2014 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, A.S.P.M.T.S. SA, a solicitat, î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă