ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 271 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 459 alin. (7) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 369 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare, formulată de către condamnatul A.M., iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2014 sub nr. 4439/2/2014 la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, numitul A.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 369 din 14 decembrie 2009 din Dosarul nr. 10485/2/2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II penală, invocând faptul că în hotărârea mai sus menționată sunt greșeli de traducere care s-au făcut la preluarea sentinței din Austria în sensul că a fost condamnat în Austria „la un cumul aritmetic de pedeapsă lucru neadevărat de altfel" întrucât nu i s-a putut aplica legea penală mai favorabilă.

Revizuientul a atașat la dosar hotărârea prin care a fost condamnat în Austria și din care reiese că a fost condamnat în baza unui singur art. 143 C.pen austriac, articol care are corespondent în codul penal român -infracțiunea de tâlhărie. A arătat că el a fost condamnat numai pentru infracțiunea de tâlhărie nu și pentru infracțiunea de furt cum greșit s-a reținut în sentința penală nr. 369 din 14 decembrie 2009. Revizuientul a solicitat instanței examinarea actelor depuse la dosarul cauzei, îndreptarea greșelilor făcute la traducere astfel încât să poată beneficia de legea penală mai favorabilă și să rămână la maximul special pentru tâlhărie.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuientul A.M. sub aspectul admisibilității în principiu, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 369 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 10485/2/2009, definitivă prin nerecurare, au fost recunoscute sentințele penale nr. 12/Hv/187/07d - 195 din 06 martie 2008 a Tribunalului de Land pentru Cauze Penale Graz, respectiv 11/Bs/421/08g din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Suprem din Graz și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani și 6 luni închisoare aplicată de către autoritățile din statul solicitant, respectiv Austria.

Examinând dispozițiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., art. 453 alin. (1) C. proc. pen. și art. 456 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond a observat că solicitarea persoanei transferate A.M. este inadmisibilă sub mai multe aspecte.

În primul rând, instanța de fond a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac împotriva unei hotărâri judecătorești definitive ce tinde, în principiu, să îndrepte erori de judecată în cauzele în care instanța a statuat asupra fondului cauzei, soluționând litigiul penal; totodată, motivele pe care se întemeiază o cerere de revizuire trebuie să tindă către modificarea soluției pronunțate inițial, iar în privința laturii penale aceasta înseamnă stabilirea unei alte soluții, de condamnare ori achitare, decât cea adoptată mai întâi de instanță.

Ca atare, a apreciat că nu poate fi supusă revizuirii o hotărâre de recunoașterea a unor sentințe străine și transfer al condamnatului pe teritoriul României, ce are caracter mai degrabă administrativ și prin care nu se statuează asupra vinovăției ori nevinovăției revizuientului.

Pe de altă parte, s-a arătat că revizuientul a solicitat revizuirea sentinței penale sus-amintite invocând pretinse erori de traducere ce s-au produs la momentul soluționării cauzei, și care au determinat pronunțarea unei soluții greșite referitoare la cuantumul pedepsei executate. Față de aceste aspecte instanța de fond a constatat că motivele invocate de către persoana transferată nu sunt prevăzute de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. pen., cererea condamnatului fiind inadmisibilă și sub acest aspect.

Totodată, curtea de apel a mai observat că revizuirea unei sentințe penale străine nu este de competența organelor judiciare române.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuientul condamnat A.M., reiterând susținerile din fața instanței de fond, în sensul că solicită îndreptarea greșelii de traducere a sentinței penale definitive nr. 11/BS/421/08g din 18 noiembrie 2008, făcută de autoritățile române cu ocazia recunoașterii acestei hotărâri, respectiv deși a fost condamnat în baza unui singur articol - art. 143 C. pen. austriac, articol care are corespondent în codul penal român infracțiunea de tâlhărie, instanța română i-a reținut și infracțiunea de furt prevăzută de art. 208, art. 209 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. A arătat că întrucât greșeala a fost comisă de către Curtea de Apel București, aceasta este instanța care trebuie să o și îndrepte.

Examinând calea de atac promovată de revizuientul condamnat A.M., atât din prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că apelul declarat nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse căii extraordinare de atac a revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, iar, potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În conformitate cu dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța, în vederea stabilirii admisibilității în principiu, examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. 4.

Potrivit alin. (5), în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte reține că sentința nr. 369 din 14 decembrie 2009, a cărei revizuire se cere, a fost pronunțată de Curtea de Apel București în soluționarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru recunoașterea a două hotărâri pronunțate de autoritățile austriece și transfer al condamnatului pe teritoriul României, în temeiul Legii nr. 302/2004. Se constată că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, sentința menționată are caracter administrativ, fără a viza aspecte legate de fondul cauzei precum vinovăția revizuientului, neîncadrându-se astfel, în dispozițiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., întrucât, în opinia noastră, legiuitorul a dat noțiunii de hotărâre penală definitivă sensul de hotărâre prin care s-a dezlegat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile. pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, analizând motivele invocate de revizuient în cererea introductivă de instanță și reiterate în calea de atac, Înalta Curte constată că susținerile acestuia în sensul existenței unei pretinse erori de traducere a sentinței penale definitive nr. 11/BS/421/08g din 18 noiembrie 2008, făcută de autoritățile române cu ocazia recunoașterii acestei hotărâri, nu se încadrează în dispozițiile art. 453 lit. b) C. proc. pen., întrucât aceste prevederi legale vizează situația în care împrejurările învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, au influențat pronunțarea unei soluții de achitare sau condamnare, ceea ce nu este cazul în speță. Așadar, și sub acest aspect cererea de revizuire formulată de condamnatul A.M. este inadmisibilă.

În aceste condiții, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. și art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.M..

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat A.M. împotriva sentinței penale nr. 271 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, îl va obliga la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat A.M. împotriva sentinței penale nr. 271 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 noiembrie 2014.