Decizia nr. 683/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta P.F.A. "A." a formulat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, contestație împotriva Deciziei nr. 1079 din 28 iulie 2016, emise de pârât, decizie prin care a fost respinsă cererea de plată a reclamantei, înregistrată la F.G.A. sub nr. x/14.09.2015, prin care a solicitat să-i fie achitată suma de 34.000 Euro ca urmare a avarierii semiremorcii aparținând acesteia. La 09.12.2016, a fost formulată în cauză cerere de intervenție principală de către Societatea B. S.A., prin care a solicitat admiterea calității sale de intervenient în dosar și obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la achitarea către intervenientă a sumei de 34.000 euro ca urmare a producerii evenimentului ce face obiectul dosarului de daună numărul x deschis la C. S.A. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat note scrise față de cererea de intervenție principală formulată de către Societatea B. S.A., prin care a solicitat respingerea acesteia, în principiu, ca inadmisibilă. La termenul din 24.02.2017, Curtea a constatat că este admisibilă, în principiu, cererea de intervenție principală formulată de Societatea D. S.A., și s-a dispus introducerea în citativ, în calitate de intervenient principal, a Societății B. S.A., iar la termenul din 09.06.2017, Curtea a rămas în pronunțare pe excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active pe cererea de intervenție principală, precum și pe fondul celor două cereri.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2536 din 23 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de formulată de reclamanta P.F.A. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată; a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei principale Societatea B. S.A., invocată din oficiu, și a respins cererea de intervenție principală, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Căile de atac exercitate Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta P.F.A. A., de altfel, neîntemeiat în drept, solicitând: admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii sale de anulare a deciziei F.G.A., precum și intervenienta Societatea E.- "apel", prin încheierea de ședință din 26 octombrie 2017 dispunându-se recalificarea căii de ataca exercitate ca fiind recurs și, pe cale de consecință, comunicarea încheierii către părți, urmând ca recurenta- intervenientă Societatea B. S.A. să motiveze calea de atac astfel cum a fost recalificată- ceea ce, recurenta-intervenientă nu s-a conformat. În recursul său, recurenta-reclamantă a relevat, pe scurt, elemente de fapt, în referire la circumstanțele cauzei și a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, sens în care, a susținut următoarele: Critica sa vizează modul în care instanța de fond a aplicat legea și a apreciat probatoriile administrate în cauză. Astfel, a arătat recurenta- reclamantă, deși instanța în mod corect a constatat că în decizia atacată se menționează ca temei de drept art. 2.1. lit. c) și art. 3.4. lit. h) și i), temei de drept care este total diferit de temeiul indicat în întâmpinarea formulată de către pârât, și anume, art. 3.2. lit. e), în mod nelegal instanța de fond a respins cererea sa, susținând că înscrierea în întâmpinare a art. 3.2. lit. e), iar, în concluziile orale- menționarea literei- poate schimba temeiul de drept înscris în decizia atacată, apreciindu-se prin respingerea cererii că pârâtul are posibilitatea completării temeiului de drept prin întâmpinare, ceea ce- în opinia recurentei- reclamante este inadmisibil, atâta timp cât a contestat decizia solicitând anularea ei motivat de faptul că aspectele de fapt reținute nu se circumscriu dispozițiilor indicate ca temei de drept în decizia contestată, fără a admite modificări ale acestuia în timpul judecării cauzei, considerând recurenta- reclamantă că, în cauză se impunea anularea deciziei motivat de faptul că temeiul de drept înscris în decizie nu s-a dovedit prin probatorii a fi unul care să justifice respingerea cererii de plată formulate. Subliniază recurenta că nu poate fi modificat temeiul de drept al deciziei de respingere a cererii de plată, însăși contestația formulată de către aceasta în termen legal, conform dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, vizând încadrarea în temeiul de drept indicat de către intimatul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a situației de fapt prezentate în cerere, dar și în dosarul de daună întocmit imediat după accident. În fine, a arătat recurenta- reclamantă, conform dispozițiilor din Legea contenciosului administrativ, instanța ar fi trebuit să dispună anularea deciziei emise de către Fondul de Garantare a Asiguraților, în acest caz pârâtul fiind obligat să emită o decizie legală și temeinică, care să aibă în vedere situația concretă din dosarul de daună. Recurenta-intervenientă Societatea E., în susținerea căii de atac promovate, și intitulate "apel", a criticat soluția instanței de fond privind respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii sale de intervenție, ca fiind greșită, sens în care, a relevat, din nou, aspecte de fapt din dosar, și a făcut ample trimiteri la probatorii, cu referire la polița de asigurare încheiată, cesiunea realizată, ori mențiunile din cadrul condițiilor speciale ale poliței de asigurare tip CASCO, fără a aduce, în concret, vreo critică de nelegalitate sentinței recurate și fără a invoca, astfel, vreun motiv de casare.

Apărările formulate în cauză Intimatul- pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta- reclamantă P.F.A. "A.", prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cât și întâmpinare la apelul formulat de recurenta- intervenientă Societatea B. S.A., prin care a solicitat respingerea apelului ca inadmisibil, dată fiind lipsa calității procesuale active a recurentei-interveniente, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 16 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 7 februarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de recurenta- intervenientă Societatea E., invocată din oficiu, din perspectiva nemotivării căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". (3) **) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 489 alin. (2) "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". În cauză, se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta- intervenientă Societatea E. a declarat inițial "apel", ulterior, recalificat de către instanță drept "recurs", împotriva sentinței civile nr. 2536 din 23.06.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, punându-i-se, totodată, în vedere să motiveze calea de atac astfel cum a fost recalificată- obligație căreia recurenta-intervenientă nu s-a conformat. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri. În speță, prin calea de atac formulată, recurenta-intervenientă nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În condițiile arătate, susținerile recurentei- interveniente nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. De altfel, recurenta- intervenientă nu a indicat ca temei de drept al recursului său niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor inițial formulate rezultă că recurenta susține, în esență, faptul că este greșită interpretarea instanței de fond în sensul că aceasta nu ar justifica calitate procesuală activă, fără a dezvolta aspecte care să vizeze nelegalitatea sentinței. Așa fiind, se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de intervenienta Societatea E. nu conține critici propriu- zise împotriva hotărârii atacate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta-intervenientă nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect. Analizând recursul declarat de reclamantă prin prisma criticilor invocate, încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl constată nefondat, pentru următoarele argumente: P.F.A. "A." a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 1079/28.07.2016, emise de pârât, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii, prin care să admită la plată suma solicitată prin cererea de plată nr. x/14.09.2015- 34.000 euro, formulată de A. P.F.A. în dosarul de daună nr. x. Este de remarcat că motivele respingerii cererii de despăgubire adresate FGA au fost cele prevăzute la Cap. 2, art. 2.1. lit. c): "Accidente - ciocniri/loviri/izbiri/zgârieri cu alte vehicule, animale sau corpuri mobile/imobile aflate în afara autovehiculului; căderi în prăpastie/apă (sau scufundarea ambarcațiunii pe care se află autovehiculul cu prilejul transbordării); cădere din cauza ruperii podurilor; derapări sau răsturnări. Riscul este inclus numai în pachetele de asigurare STANDARD, PLUS și PREMIUM și nu este disponibil în pachetul MINIM" și la Cap. 3, art. 3.4. lit. h) și i), din Condițiile speciale de asigurare: acțiunea exclusivă a mărfurilor transportate, dacă nu s-a înregistrat un accident de circulație (coliziune cu un alt autovehicul sau cu corpuri mobile/imobile aflate în afara autovehiculului); încărcarea/descărcarea mărfurilor în/din autovehiculul asigurat. În fond, s-a constatat legalitatea Deciziei nr. 1079/28.07.2016 a FGA, prin care s-a respins cererea reclamantei de plată a sumei de 34.000 euro cu titlu de despăgubire în baza Poliței de asigurare nr. x/11.02.2015 (încheiată între asiguratul A. P.F.A. și asigurătorul Societatea de asigurare- reasigurare C. SA). Instanța a infirmat motivele de respingere a cererii de plată a despăgubirii reținute de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților referitor la incidența cazurilor de excludere de la asigurare prevăzute de art. 2.1. lit. c) și de art. 3.4. lit. h) și i) din Condițiile speciale de asigurare, dar a reținut, în schimb, ca fiind caz de excludere de la acordarea despăgubirii- defectul de fabricație, conform art. 3.2. lit. e) din Condițiile speciale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor aparținând persoanelor juridice, atașate poliței de asigurare încheiate: "e) defecte de proiectare sau de fabricație ale bunurilor asigurate, materialelor sau ale părților componente (exemplu: fisuri, goluri de turnare, tratament termic necorespunzător, tensiuni interne, ajustaje și toleranțe necorespunzătoare etc"). Înalta Curte va trece la analiza legalității hotărârii recurate din perspectiva motivului de respingere a cererii de plată reținut de instanța de fond. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că soluția se bazează pe o aplicare corectă a normelor de drept substanțial incidente. Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 213/2015, instrumentarea de către FGA a dosarului de daună se face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractul de asigurare. Criticile recurentei- reclamante se axează, în esență, pe împrejurarea că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere temeiul de drept indicat în decizia contestată, fără a admite modificări ale acestuia, în opinia recurentei impunându-se anularea deciziei motivat de faptul că temeiul de drept înscris în decizie nu s-a dovedit prin probatorii a fi unul care să justifice respingerea cererii sale de plată. Reținerea de către instanța de fond a defectului de fabricație, ca motiv de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor solicitate, s-a bazat pe interpretarea condițiilor speciale contractuale încheiate atașate poliței de asigurare, respectiv, cele prevăzute în Secțiunea 1, cap. II, pct. 3.2. lit. e)- Condiții speciale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor aparținând persoanelor juridice raportat la situația de fapt rezultată din dosar, iară nu pe o eventuală schimbare a temeiului de drept, nepermisă în opinia recurentei, cum greșit se susține de către aceasta. Instanța are posibilitatea legală și chiar îndrituirea să o facă, ca, în baza probatoriilor administrate, raportat la situația de fapt reținută și prevederile legale incidente, să stabilească care anume temei de drept este incident, chiar dacă acesta este diferit față de "temeiul de drept înscris în decizia atacată"- cum se susține în speță. Ba, mai mult, în cauza de față, instanța de fond nu a admis modificări ale temeiului de drept care a stat la baza emiterii deciziei contestate, ci doar a constatat că motivele de drept reținute în decizie nu se regăsesc în situația de fapt rezultată din probatorii, ceea ce, legal a procedat. Nimic nu o împiedica pe recurenta- reclamantă să administreze probatoriile pe care le considera a-i fi utile și necesare pentru a-și susține cauza, cu atât mai mult cu cât a invocat încă de la fond interpretarea per a contrario a clauzei de la art. 3.3. lit. e) din Condițiile de asigurare, dar, aceasta nu a mai făcut dovada contrară în sensul că ar fi defecțiune tehnică, nu a mai administrat proba tehnică de specialitate cu expertiză în acest sens, corect fiind, astfel, reținut defectul de fabricație rezultat din dosar - ca motiv de respingere a cererii. În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu aplicarea corectă a legii, întrucât, în circumstanțele cauzei, nu s-a dovedit producerea unei defecțiuni tehnice, distinctă de defectul de fabricație, care să impună admiterea cererii de plată, așa cum susține recurenta- reclamantă că ar rezulta din interpretarea per a contrario a clauzei prevăzute la cap. 3 art. 3.3. lit. e) din Condițiile de asigurare. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând că excepția nulității recursului, pentru nemotivare, invocată din oficiu, este întemeiată, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta- intervenientă Societatea E. Cât privește recursul declarat de recurenta- reclamantă P.F.A. "A.", pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.