ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3048/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1980 din 7 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 26359/3/2011 a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta SC R.G. SA Borsec în contradictoriu cu pârâta E.H.R.A.G. Hamburg precum și cererea pârâtei de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, tribunalul a constatat că pârâta a transmis reclamantei oferta indicativă din 24 noiembrie 2009 - cu care reclamanta a fost de acord, în finalul căreia s-a menționat că respectiva ofertă este o ofertă indicativă, urmând ca la solicitarea SC R.G.

SA să se emită o ofertă angajantă, iar ulterior la data de 27 noiembrie 2009, părțile au încheiat polița de asigurare. În condițiile în care părțile au încheiat un contract, care între ele are putere de lege conform art. 969 C. civ. - 1864, instanța a considerat că reclamanta nu mai poate invoca nerespectarea termenelor și condițiilor din oferta anterioară încheierii contractului. De asemenea, instanța a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC R.G. SA, prin care a solicitat schimbarea sentinței civile sus-arătate, iar pe fond admiterea acțiunii precizate, să se constatate desființată de drept Polița de Asigurare din 27 noiembrie 2009, încheiată între reclamanta SC R.G.

SA, în calitate de asigurat și pârâta E.H.K.A.G. Hamburg - Sucursala București, în calitate de asigurător, și să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 154.000 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea primei rate, în cuantum de 20% din prima minimală anuală, achitată la semnarea poliței de asigurare. A solicitat să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Apelanta a motivat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, considerând că modificarea unilaterală a ofertei indicative din 24 noiembrie 2009 și implicit a poliței de asigurare ar reprezenta o neexecutare a prestațiilor de către pârâtă în condițiile asumate prin contract, în condițiile în care această modificare unilaterală a contractului de către societatea asigurătoare, neînsușită de reclamantă, atrage desființarea de drept a contractului de asigurarea și nu rezilierea lui, cum greșit a considerat instanța de fond.

De asemenea, s-a arătat, în mod nelegal instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 969 C. civ., atunci când a reținut că reclamanta nu mai poate invoca nerespectarea termenelor și condițiilor din oferta anterioară încheierii contractului, întrucât așa cum se menționează în Polița de asigurare, oferta indicativă face parte integrantă din polița de asigurare, care cuprinde termenii și condițiile asigurării din oferta indicativă, stabiliți în baza cererii-chestionar care face parte integrantă din polița de asigurare conform paragrafului trei din aceasta.

O altă critică a vizat faptul că instanța de fond nu a avut în vedere că reclamanta a invocat modificarea unilaterală a ofertei indicative, prin această "Situație a clienților asigurați din 19 aprilie 2010" transmisă de pârâtă, ulterior încheierii poliței de asigurare, care trebuia să cuprindă aceleași condiții care au fost menționate în ofertă, la momentul semnării ei, aplicând greșit dispozițiile art. 969 C. civ., dată fiind modificarea adusă ofertei indicative din 24 noiembrie 2009 și poliței de asigurare din 27 noiembrie 2009. A considerat apelanta că instanța nu a analizat prevederile ofertei indicative, considerând în mod greșit că modificarea termenilor și condițiilor stipulate în oferta indicativă din 24 noiembrie 2009 și în polița de asigurare din 27 noiembrie 2009, ar echivala cu emiterea ofertei angajante, de către pârâtă.

Ultima critică a vizat faptul că instanța de fond nu a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art. 20 1 din Legea nr. 136/1995 în vigoare la data încheierii asigurării și la data introducerii acțiunii, dispoziții legale pe care reclamanta și-a întemeiat capătul doi de cerere privind plata de daune. Pârâta E.H.K.A.G. Hamburg - Sucursala București („Sucursala E.H.") a formulat cerere de aderare la apelul declarat de către SC R.G. SA (R.) împotriva aceleiași sentințe solicitând schimbarea, în parte, a sentinței, admiterea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a recurentei cu consecința respingerii acțiunii SC R.G. SA ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de exercițiu și admiterea cererii privind obligarea SC R.G.

SA la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 euro, reprezentând 18.030 lei solicitate în fata instanței de fond. În motivarea apelului în aderare, sub aspectul soluției pronunțate cu privire la excepția lipsei capacității de exercițiu a Sucursalei E.H., apelanta-pârâtă a arătat că Sucursala E.H. nu poate sta în judecată ca și pârâtă întrucât nu are capacitate procesuală de exercițiu. Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin Decizia nr. 83 din 10 februarie 2014, a respins apelul formulat de apelanta-reclamanta SC R.G. SA. A admis apelul formulat de apelanta-pârâtă E.H.K.A.G. Hamburg. A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 19.869,19 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și a menținut, în rest sentința apelată.

A admis cererea apelantei-pârâte având ca obiect cheltuieli de judecată în apel și a obligat apelanta-reclamanta să-i plătească acesteia suma de 8.880,80 lei cu acest titlu. Referitor la apelul formulat de reclamantă, Curtea a avut în vedere că în apel, reclamanta a susținut că obiectul acțiunii nu l-a reprezentat rezoluțiunea, ci o altă sancțiune juridică, respectiv desființarea de drept a contractului constituie, fapt ce echivalează cu o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, aspect nepermis de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. În ce privește sancțiunea rezoluțiunii contractului de asigurare, prima instanță a apreciat că o astfel de sancțiune nu poate fi aplicată unui astfel de contract, fiind cu executare succesivă, iar nu uno ictu.

Față de obiectul inițial al acțiunii, Curtea a constatat că apelanta-reclamanta nu a invocat neexecutarea obligațiilor izvorâte din contractul de asigurare, ci doar pe cele din oferta indicativă din 24 noiembrie 2009, că față de motivul invocat de reclamantă, astfel că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune rezoluțiunea contractului.

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu, Curtea a apreciat că aceasta a rămas fără obiect în condițiile în care a constatat transmiterea calității procesuale pasive la societatea mamă prin încheierea de ședință din 2 decembrie 2013. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea a avut în vedere că sucursala nu are un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanei juridice ce a înființat-o și este firesc ca aceasta din urmă să facă plățile impuse de cheltuielile de funcționare a sucursalei, inclusiv pe cele cu judecata în chestiunile litigioase ivite în legătură cu activitatea sa. Față de soluțiile pronunțate cu privire la cele două apeluri formulate în cauză, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea a obligat apelanta-reclamantă și la plata sumei de 8.880,8 lei, dovedită cu extras de cont, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.G. SA solicitând admiterea recursului, modificarea Deciziei civile nr. 83 din 10 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 26359/3/2011, admiterea apelului declarat de SC R.G. SA, împotriva sentinței civile nr. 1980 din 7 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 26359/3/2011, schimbarea sentinței civile, iar pe fond admiterea acțiunii precizate, în sensul constatării desființate de drept a Poliței de Asigurare din 27 noiembrie 2009, încheiată între reclamanta SC R.G.

SA, în calitate de asigurat și pârâta E.H.K.A.G. Hamburg - Sucursala București, în calitate de asigurător, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 154.000 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea primei rate, în cuantum de 20% din prima minimală anuală, achitată la semnarea poliței de asigurare, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și respingerea apelului formulat de apelanta - pârâtă E.H.K.A.G. Hamburg, ca neîntemeiat. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate prin art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În raport de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă arată că, în mod nelegal, instanța de apel a considerat că reclamanta ar fi solicitat aplicarea sancțiunii rezoluțiunii contractului de asigurați din 19 aprilie 201, transmisă către SC R.G.

SA, ulterior încheierii poliței de asigurare, în condițiile modificării unilaterale a termenilor asigurării, prevăzuți atât în oferta indicativă din 24 noiembrie 2009, cât și în polița de asigurare. Argumentându-și această critică recurenta-reclamantă arată că potrivit prevederilor ofertei indicative din 24 noiembrie 2009, semnată de ambele părți, polița de asigurare s-a încheiat conform parametrilor stabiliți în oferta indicativă și a chestionarului din 25 noiembrie 2009, care face parte integrantă din polița de asigurare. Din această perspectivă recurenta consideră că instanța de apel a analizat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv polița de asigurare.

Arată recurenta-reclamantă că instanța de apel trebuia să analizeze încălcarea obligațiilor contractuale de către pârâtă, prin raportare atât la prevederile ofertei indicative, cât și la cele ale poliței de asigurare, ele fiind identice, că instanța de apel nu a verificat acest aspect, cu toate că apelanta a susținut în permanență că oferta indicativă din 24 noiembrie 2009 a stat la baza încheierii poliței de asigurare, reclamanta fiind asigurată conform parametrilor ce au stat la baza calculației din oferta indicativă din 24 noiembrie 2009. Critica de nelegalitate întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 969 și 1020-1021 C. civ., considerând că în cauză nu se impune rezoluțiunea contractului, pentru că reclamanta nu ar fi invocat neexecutarea obligațiilor din contractul de asigurare, ci doar pe cele din oferta indicativă din 24 noiembrie 2009, iar pe de altă parte, că pârâta nu a asigurat întreg portofoliul de clienți al reclamantei, pentru că acest lucru a fost permis de clauza de la pct. 2 din condițiile generale de asigurare. Recurenta arată, cu privire la prima ipoteză a motivării instanței de apel, că aceasta este nelegală, iar în ce privește ce-a de-a doua ipoteză, pct. 2 din condițiile generale de asigurare - obiectul asigurării - acoperirea riscurilor conferită prin poliță, că această motivare nu are legătură cu obiectul cauzei.

Sub acest aspect recurenta precizează că reclamanta a susținut că pârâta nu și-a încălcat obligațiile contractuale, nu pentru că nu ar fi asigurat întreg portofoliul de clienți ai săi, ci pentru că, prin „Situația clienților asigurați din 19 aprilie 2010" a modificat unilateral contractul de asigurare, prin aceea că a aprobat limita de credit pentru un număr mai mic de clienți, decât cel din ofertă, de 36 de clienți din cei 140, modificându-se implicit și procentajul asigurat de 85% din clienți, prevăzut la pct. 3 din poliță și la pct. 11 din oferta indicativă din 24 noiembrie 2009. Pe de altă parte, se arată, în mod nelegal instanța de apel a considerat că nu se poate reține în sarcina pârâtei neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contractul de asigurare, în condițiile în care, conform condițiilor de contractare, pârâta urma să facă o analiză de bonitate a clienților pentru care reclamanta a achitat taxa de analiză a bonității, această clauză fiind menționată la pct. 2, din oferta indicativă din 24 noiembrie 2009, și nu în condițiile generale de asigurare, astfel încât consideră motivarea instanței de apel că este contradictorie, pentru că, pe de o parte, s-a reținut că oferta indicativă este o înțelegere precontractuală, iar, pe de altă parte, o invocă ca temei în susținerea soluției de respingere a rezoluțiunii contractului de asigurare,

și anume că nu s-ar putea reține neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâtă, izvorâte din contractul de asigurare. Consideră recurenta că prevederile de la pct. 2 din finalul ofertei indicative au fost aplicate greșit de instanța de apel, pentru că Polița de asigurare a fost încheiată la 27 noiembrie 2009, după ce pârâta a efectuat pre-analiza pentru clienții debitori, a stabilit termenii și condițiile asigurării, reclamanta achitând taxa de pre-analiză, situație în care, prin polița de asigurare s-a asigurat portofoliul de clienți, prevăzuți în oferta indicativă, conform prevederilor acesteia.

În susținerea aceleiași critici recurenta învederează faptul că instanța nu a analizat prevederilor ofertei indicative, care, potrivit art. 969 C. civ., are putere de lege între părți, și potrivit cu care prin încheierea poliței de asigurare, se asigură clienții prevăzuți în oferta indicativă, respectiv procentajul de 85% din clienți, astfel că în mod greșit a considerat că modificarea termenilor și condițiilor stipulate în oferta indicativă din 24 noiembrie 2009 și polița de asigurare din 27 noiembrie 2009 ar echivala cu emiterea ofertei angajante, de către pârâtă, ceea ce reprezintă o interpretare greșită a prevederilor Contractului de asigurare (oferta indicativă și polița de asigurare), cât și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ.

și 1020-1021 C. civ., întrucât modificarea unilaterală a contractului de asigurare de către pârâtă, prin eliminarea riscului asigurării, pentru care s-a stabilit și achitat prima de asigurare, duce la ineficacitatea lui, cu consecința desființări sale retroactive. Intimata-pârâtă E.H.R.A.G. Hamburg a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Instanța de control judiciar a interpretat corect actul juridic dedus judecății dat fiind faptul că pe de o parte, din conținutul poliței de asigurare nu reiese faptul că acesta ar cuprinde termenii și condițiile cuprinse în oferta indicativă din 24 noiembrie 2009 și, pe de altă parte, că nu există un raport de determinare între polița de asigurare și oferta indicativă, instanța statuând în mod judicios asupra efectelor acestui tip de ofertă sub aspectul identificării relațiilor și raporturilor juridice premergătoare încheierii poliței de asigurare. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 969 C. civ., evidențiind distincția între condițiile cuprinse în oferta indicativă și cele cuprinse în contract, apreciind în mod judicios - față de probatoriul administrat - că nu se poate susține rezilierea contractului din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale prin neasigurarea întregului portofoliu de clienți ai SC R.G.

SA Borsec, în condițiile în care art. 2 din Condițiile generale impun obligativitatea asigurării clienților recurentei pentru care intimata are aprobată o limită de credit, obiectul contractului fiind redactat în termeni clari și fermi ce nu sunt susceptibili de interpretări sub acest aspect. Aserțiunea recurentei-reclamante cu privire la neanalizarea de către instanța de apel a presupusei modificări unilaterale de către intimată a termenilor și condițiilor ofertei indicative este lipsită de fundament în condițiile în care oferta indicativă nu se face vorbire de un număr determinat de clienți incluși în polița de asigurare și față de înscrisurile administrate în probațiune din care rezultă întinderea și conținutul portofoliului de clienți aprobat conform deciziei intimatei din 19 aprilie 2010. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC R.G. SA Borsec împotriva Deciziei nr. 83 din 10 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 14 octombrie 2014.