ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2665/2014

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 616 din data de 23 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13647/63/2011, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C.M., cu precizarea din 15 martie 2011 și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D.C. și D.A.S., ca neîntemeiate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 13 noiembrie 2006 s-a încheiat între soții intervenienți D.C. și D.A.S. în calitate de împrumutați și SC V.R. SA în calitate de bancă-împrumutătoare, pe de altă parte convenția de credit din 13 noiembrie 2006, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 60.000 euro pentru o perioadă de 300 de luni (art. 1 și 2 din condițiile creditului), cu modificările ulterioare conform actelor adiționale.

Reclamanții C.M. și C.M.l au semnat convenția de credit în calitate de garanți ipotecari, în secțiunea a IX-a „Garanții" pct. 9.1 și 9.3 fiind arătate obligațiile garanților ipotecari. Creditul a fost garantat cu ipoteca de rang I asupra imobilului-apartament situat în Slatina, proprietatea lui C.M., conform contractului de garanție imobiliară autentificat din 13 noiembrie 2006, precum și cu ipoteca de rang I asupra apartamentului situat în Slatina, proprietatea lui C.M.l, astfel cum reiese din contractul de garanție reală imobiliară autentificat din 13 noiembrie 2006 de B.N.P., A.I.C. Datorită obligațiilor bugetare neachitate de către garantul ipotecar C.M.l, A.N.A.F. a început executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând acestuia, inclusiv a apartamentului nr. 13 pentru care s-a instituit ipoteca de rang I în favoarea băncii, conform convenției de credit mai sus menționate.

În conformitate cu prevederile art. 8 pct. I lit. d) din condițiile generale ale Convenției de credit, pârâta SC V.R. SA a declarat scadența anticipată a creditului, apreciind că acesta nu mai este garantat în mod corespunzător. Garantul ipotecar C.M. și intervenienții D.C. și D.A.S. (împrumutații din convenția de credit), precum și intervenientul C.M.l au solicitat constatarea nulității clauzei cuprinse în contractul de credit la secțiunea 8 „Scadența anticipată"art. 8 pct. 1 d), apreciind că această clauză care dă dreptul băncii să declare creditul anticipat și rambursat imediat, este nul absolut, întrucât încalcă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 fiind inclusă și în art. 1 lit. g) din lista anexă la lege cu privire la clauzele abuzive.

Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 8 pct. 1 lit. d) din condițiile speciale ale convenției, s-a prevăzut că în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător. Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii, conform convenției.

În ceea ce privește prima condiție, având în vedere specificul activității bancare, tribunalul a constatat că actul juridic încheiat între părți este un contract standard, preformulat, fără posibilitatea din partea clientului de a negocia clauzele acestuia, el având doar posibilitatea acceptării sau respingerii lui, aspect reglementat de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, conform căruia o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Referitor la ultimele două condiții, s-a reținut că este necesar ca această clauză să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, acest dezechilibru să fie creat într-o manieră contrară bunei credințe. Instanța a constatat că reclamanta și intervenienții au cunoscut încă din faza precontractuală care sunt condițiile de creditare ale Băncii, le-au acceptat procedând la completarea si semnarea contractului de credit, luând la cunoștință de toate clauzele și prevederile contractuale. În calitate de semnatar al convenției de credit, împrumutați și garanții ipotecari au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor contractuale ce le revin declarând în mod expres că sunt de acord cu toate drepturile și obligațiile ce derivă din condițiile speciale și din condițiile generale ale convenției.

Tribunalul a apreciat că nu se poate reține un abuz ori o rea credință din partea băncii în declararea anticipată a creditului, atâta timp cât aceasta măsură a fost luată ca urmare a adresei din 9 noiembrie 2009 transmisă de către A.N.A.F. prin care au fost înștiințați despre sechestrul aplicat asupra apartamentului ce formează obiectul contractului de garanție din 13 noiembrie 2006. În ceea ce privește această clauză contractuală, s-a reținut că atâta timp cât creditul a rămas garantat necorespunzător, există riscul băncii ca în situația in care împrumutații nu și-ar mai fi respectat obligația de plată, să nu mai aibă o garanție eficientă. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta C.M.

și intervenientul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din data de 18 octombrie 2012, în temeiul art. 282 C. proc. civ., recursul a fost calificat apel. S-a susținut că hotărârea este nelegală, deoarece instanța nu a analizat cererile formulate în raport de temeiul de drept invocat. S-a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei din contractul de credit, în temeiul art. 1 lit. g) din Lista anexă la Legea nr. 193/2000. Sunt considerate abuzive clauzele care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze contractul. Astfel, sintagma din contract că „în cazul apariției unei situații neprevăzute, în opinia băncii", constituie o clauză abuzivă, iar instanța nu a analizat temeiul de drept invocat de reclamantă.

S-a mai susținut că atât clauza din contract, cât și măsurile dispuse de creditor sunt abuzive, consumatorii neavând posibilitatea de a negocia cu banca, creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile din contract. Prin Decizia nr. 128 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta C.M. și intervenientul C.M.l împotriva sentinței nr. 616 din data de 23 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13647/63/2011, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC V.R. SA București, SC V.R. SA - sucursala Slatina - și intimații intervenienți D.C.

și D.A.S., pe care a schimbat-o în sensul că a fost admisă acțiunea complinită și cererea de intervenție accesorie formulată de D.C., D.A.S. și C.M.l. S-a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzute în convenția de credit din 13 noiembrie 2006 la art. 8.1. lit. d) din condițiile generale ale convenției. S-a reținut că instanța de fond s-a pronunțat numai asupra petitului din cererea de complinire și criticile formulate care vizau tot analiza tribunalului cu privire la caracterul abuziv al clauzei. La Secțiunea 8, pct. 8.1 lit. d) din condiții Speciale (fila nr. 12, dosar Judecătoria Slatina), se prevede că în cazul în care se ivește o situație neprevăzută conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, banca are dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat.

Instanța de fond a constatat că această clauză nu a fost negociată cu consumatorul, contractul de credit fiind unul standard, preformulat, așa încât prima condiție, pentru a considera o clauză ca fiind abuzivă, este îndeplinită, însă a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și nici că această clauză este contrară bunei credințe. Potrivit ipotezei descrise în Anexa nr. 1 lit. g) din Legea nr. 193/2000, „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale". Prin modul în care clauza este enunțată, aceasta dă dreptul discreționar, exclusiv băncii să declare creditul scadent anticipat.

Mențiunile din această clauză ca „situații neprevăzute", „în opinia băncii", „creditul nu mai este garantat corespunzător", dau posibilitatea băncii să aprecieze discreționar, fără un motiv bine determinat, dacă mai continuă sau nu contractul și să declare creditul scadent anticipat. Intimata pârâtă SC V. SA s-a apărat, în sensul că a activat această clauză atunci când a fost notificată de A.N.A.F., care a început executarea silită asupra întregii averi a garantului ipotecar C.M.l, inclusiv asupra bunului ipotecat în favoarea băncii și că, în caz contrar, prețul obținut ar fi revenit în întregime organului fiscal, deși banca avea ipotecă de rangul I. Apărarea intimatei pârâte este corectă, într-o astfel de situație banca ar justifica interes să declare creditul scadent anticipat dacă restul garanțiilor (fiind constituită ipoteca și asupra apartamentului apelantei reclamante C.M.) nu ar fi suficiente pentru garantarea creditului nerestituit la acel moment.

Legea nr. 193/2000 impune însă, ca asemenea împrejurări, care să justifice dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat, să fie concret descrise, complet determinate. Or, prin această nedeterminare se asigură dreptul discreționar al băncii de a declara unilateral soldul creditului scadent anticipat, creând un dezechilibru în detrimentul consumatorului împrumutat și garanților care se văd nevoiți să achite întreg creditul. Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs. Instanța de apel a procedat în mod greșit la soluționarea apelului, ignorând faptul că, urmare a suspendării cauzei pentru lipsa părților în data de 08 noiembrie 2012, la data soluționării pe fond a litigiului, respectiv 21 noiembrie 2013, cauza era perimată de drept.

Clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute, respectiv art. 8.1 lit. d) din condițiile generale, nu îndeplinește niciuna din condițiile cerute în mod cumulativ de Legea nr. 193/2000 pentru a fi considerate abuzive. De asemenea, arată că împrumutații au obligația de a fi solvabili nu numai la data acordării creditului, ci în orice moment, pe toată durata contractului, sens în care banca are dreptul de a se informa, verifica și a se asigura că, în orice moment, în cadrul acestei perioade, împrumutații au capacitatea de a rambursa creditul precum și că garanțiile aduse de împrumutați sunt în orice moment suficiente pentru a asigura îndestularea băncii și recuperarea în întregime a creditului acordat și, pe cale de consecință, dacă sunt îndeplinite condițiile de insolvabilitate să declare în final creditul scadent anticipat.

Este important de subliniat că prin aceste dispoziții convenționale se reiau regulile generale de drept regăsite în C. civ. (art. 1025) sau în C. proc. civ. art. 382 lit. d) referitoare la decăderea debitorului din beneficiul termenului. Altfel spus, simpla existență în Contract a clauzelor cuprinse în art. 8.1 lit. d) din condițiile generale, acceptate de către împrumutați prin semnarea convenției de credit nu poate conduce la reținerea ca abuzivă a acestora ci, eventual, acestea ar putea fi analizate pe parcursul executării a clauzelor menționate, dată la care se poate analiza prin raportare la toate circumstanțele faptice și juridice aplicabile, în ipoteza în care conduita societății bancare în interpretarea clauzelor a fost una abuzivă.

Or, în prezenta cauză nu se pune problema activării acestei clauze cu ocazia executării în mod corespunzător de către împrumutați a obligațiilor convenției de credit, scadența anticipată a întregului credit fiind declarată tocmai pentru neîndeplinirea la termen și în mod corespunzător a obligațiilor de plată ce au determinat declanșarea executări silite de către A.N.A.F. Nu se pot reține considerentele instanței de apel în sensul că această clauză ar fi abuzivă ab initio, întrucât dreptul subscrisei privind declararea exigibilității anticipate nu este concret descris și nu este complet determinat, ceea ce ar presupune un drept discreționar al subscrisei, cu atât mai mult cu cât în speță, debitorii se află în culpă contractuală.

Prin urmare este un principiu general recunoscut de practica judiciară și doctrina în materie că nulitatea parțială este acea nulitate care desființează numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte menținându-se întrucât nu contravin legii. Se apreciază că, în sistemul nostru de drept, nulitatea parțială reprezintă regula, iar nulitatea totală constituie excepția În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de C.M. și C.M. și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 316 din 23 mai 2012, pronunțată de către Tribunalul Olt, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată; invocă art. 299 și următoarele C. proc.

civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva Deciziei nr. 128 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: După cum se poate observa, instanța anterioară a interpretat în rigorile dispozițiilor în materia protecției consumatorului.

Astfel, în ceea ce privește clauzele referitoare la „scadența anticipată" prevăzute la art. 8.1 lit. d) din condițiile generale din contractul de credit „condiții generale", în mod corect au fost considerate abuzive având în vedere că, în cazul neîndeplinirii unor obligații rezultând din alte contracte, încheiate fie cu banca, fie cu alte societăți financiare/de credit, în cazul unor situații neprevăzute care în opinia băncii face să devină improbabil ca reclamanții să-și poată îndeplini obligațiile asumate din prezentul contract, banca va avea dreptul să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției.

Curtea a constatat că formulările cuprinse în convenția de credit precum: conform altei convenții încheiate de împrumutat cu banca sau alte instituții financiare/de credit, situații neprevăzute, în opinia băncii să devină improbabil, garantat necorespunzător, nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.

Pentru a nu fi abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat așa cum s-a argumentat mai sus, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalității unei astfel de măsuri.

În plus, în materia protecției consumatorilor, s-a avut în vedere că, prin adoptarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se reține că acestea sunt abuzive și că o asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. (1) C. civ., libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.

Pentru a nu fi abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat așa cum s-a argumentat mai sus, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalității unei astfel de măsuri.

Nu sunt fondate criticile recurentei referitoare faptul că instanța de apel a procedat în mod greșit la soluționarea apelului, ignorând faptul că, urmare a suspendării cauzei pentru lipsa părților în data de 08 noiembrie 2012, la data soluționării pe fond a litigiului, respectiv 21 noiembrie 2013, cauza era perimată de drept, având în vedere că termenul de perimare se calculează în raport de data formulării cererii de repunere pe rol și nu în raport de data soluționării cererii, în speță această cerere de repunere pe rol fiind formulată la data de 6 noiembrie 2012, dată la care nu intervenise perimarea. În consecință, pentru considerentele reținute, cum instanța de apel a pronunțat o decizie conformă cu textele legale incidente în cauză, aplicate corect la situația de fapt stabilită, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA - București împotriva Deciziei nr. 128 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.