ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2665/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2665/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 616 din data de

23 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13647/63/2011, s-a respins acțiunea

formulată de reclamanta C.M., cu precizarea din 15 martie 2011 și cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D.C. și D.A.S., ca

neîntemeiate.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 13 noiembrie 2006 s-a

încheiat între soții intervenienți D.C. și D.A.S. în calitate de împrumutați și

SC V.R. SA în calitate de bancă-împrumutătoare, pe de altă parte convenția de

credit din 13 noiembrie 2006, având ca obiect acordarea unui împrumut în

cuantum de 60.000 euro pentru o perioadă de 300 de luni (art. 1 și 2 din

condițiile creditului), cu modificările ulterioare conform actelor adiționale.

Reclamanții C.M.

și C.M.l au semnat convenția de credit în calitate de garanți ipotecari, în

secțiunea a IX-a „Garanții" pct. 9.1 și 9.3 fiind arătate obligațiile

garanților ipotecari.

Creditul a fost

garantat cu ipoteca de rang I asupra imobilului-apartament situat în Slatina,

proprietatea lui C.M., conform contractului de garanție imobiliară autentificat

din 13 noiembrie 2006, precum și cu ipoteca de rang I asupra apartamentului situat

în Slatina, proprietatea lui C.M.l, astfel cum reiese din contractul de

garanție reală imobiliară autentificat din 13 noiembrie 2006 de B.N.P., A.I.C.

Datorită

obligațiilor bugetare neachitate de către garantul ipotecar C.M.l, A.N.A.F. a

început executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând acestuia,

inclusiv a apartamentului nr. 13 pentru care s-a instituit ipoteca de rang I în

favoarea băncii, conform convenției de credit mai sus menționate.

În conformitate

cu prevederile art. 8 pct. I lit. d) din condițiile generale ale Convenției de

credit, pârâta SC V.R. SA a declarat scadența anticipată a creditului,

apreciind că acesta nu mai este garantat în mod corespunzător.

Garantul

ipotecar C.M. și intervenienții D.C. și D.A.S. (împrumutații din convenția de

credit), precum și intervenientul C.M.l au solicitat constatarea nulității

clauzei cuprinse în contractul de credit la secțiunea 8 „Scadența

anticipată"art. 8 pct. 1 d), apreciind că această clauză care dă dreptul

băncii să declare creditul anticipat și rambursat imediat, este nul absolut,

întrucât încalcă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 fiind inclusă și în

art. 1 lit. g) din lista anexă la lege cu privire la clauzele abuzive.

Tribunalul a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 8 pct. 1 lit. d) din condițiile speciale

ale convenției, s-a prevăzut că în cazul apariției unei situații neprevăzute

conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat

corespunzător. Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului

și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat,

rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri

datorate Băncii, conform convenției.

În ceea ce

privește prima condiție, având în vedere specificul activității bancare,

tribunalul a constatat că actul juridic încheiat între părți este un contract

standard, preformulat, fără posibilitatea din partea clientului de a negocia

clauzele acestuia, el având doar posibilitatea acceptării sau respingerii lui, aspect

reglementat de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, conform căruia o clauză

contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă

aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze

natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale

de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului

respectiv.

Referitor la

ultimele două condiții, s-a reținut că este necesar ca această clauză să

creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, în detrimentul

consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților, acest dezechilibru să fie creat într-o manieră contrară bunei

credințe.

Instanța a

constatat că reclamanta și intervenienții au cunoscut încă din faza

precontractuală care sunt condițiile de creditare ale Băncii, le-au acceptat

procedând la completarea si semnarea contractului de credit, luând la

cunoștință de toate clauzele și prevederile contractuale.

În calitate de

semnatar al convenției de credit, împrumutați și garanții ipotecari au avut

cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor contractuale ce

le revin declarând în mod expres că sunt de acord cu toate drepturile și

obligațiile ce derivă din condițiile speciale și din condițiile generale ale

convenției.

Tribunalul a

apreciat că nu se poate reține un abuz ori o rea credință din partea băncii în

declararea anticipată a creditului, atâta timp cât aceasta măsură a fost luată

ca urmare a adresei din 9 noiembrie 2009 transmisă de către A.N.A.F. prin care

au fost înștiințați despre sechestrul aplicat asupra apartamentului ce formează

obiectul contractului de garanție din 13 noiembrie 2006.

În ceea ce

privește această clauză contractuală, s-a reținut că atâta timp cât creditul a

rămas garantat necorespunzător, există riscul băncii ca în situația in care

împrumutații nu și-ar mai fi respectat obligația de plată, să nu mai aibă o

garanție eficientă.

Împotriva

sentinței au declarat recurs reclamanta C.M. și intervenientul C.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din data de 18

octombrie 2012, în temeiul art. 282 C. proc. civ., recursul a fost calificat

apel.

S-a susținut că

hotărârea este nelegală, deoarece instanța nu a analizat cererile formulate în

raport de temeiul de drept invocat.

S-a solicitat

constatarea nulității absolute a clauzei din contractul de credit, în temeiul

art. 1 lit. g) din Lista anexă la Legea nr. 193/2000. Sunt considerate abuzive

clauzele care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze contractul.

Astfel,

sintagma din contract că „în cazul apariției unei situații neprevăzute, în

opinia băncii", constituie o clauză abuzivă, iar instanța nu a analizat

temeiul de drept invocat de reclamantă.

S-a mai

susținut că atât clauza din contract, cât și măsurile dispuse de creditor sunt

abuzive, consumatorii neavând posibilitatea de a negocia cu banca, creându-se

un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile din contract.

Prin Decizia nr.

128 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă,

a fost admis apelul declarat de reclamanta C.M. și intervenientul C.M.l

împotriva sentinței nr. 616 din data de 23 mai 2012 pronunțată de Tribunalul

Olt, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.

13647/63/2011, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC V.R. SA București, SC

V.R. SA - sucursala Slatina - și intimații intervenienți D.C. și D.A.S., pe

care a schimbat-o în sensul că a fost admisă acțiunea complinită și cererea de

intervenție accesorie formulată de D.C., D.A.S. și C.M.l.

S-a constatat

nulitatea absolută a clauzei prevăzute în convenția de credit din 13 noiembrie

2006 la art. 8.1. lit. d) din condițiile generale ale convenției.

S-a reținut că

instanța de fond s-a pronunțat numai asupra petitului din cererea de complinire

și criticile formulate care vizau tot analiza tribunalului cu privire la

caracterul abuziv al clauzei.

La Secțiunea 8,

pct. 8.1 lit. d) din condiții Speciale (fila nr. 12, dosar Judecătoria

Slatina), se prevede că în cazul în care se ivește o situație neprevăzută

conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat

corespunzător, banca are dreptul, pe baza unei notificări transmise

împrumutatului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent

anticipat, rambursabil imediat.

Instanța de

fond a constatat că această clauză nu a fost negociată cu consumatorul,

contractul de credit fiind unul standard, preformulat, așa încât prima

condiție, pentru a considera o clauză ca fiind abuzivă, este îndeplinită, însă

a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la dezechilibrul

dintre drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și

nici că această clauză este contrară bunei credințe.

Potrivit

ipotezei descrise în Anexa nr. 1 lit. g) din Legea nr. 193/2000, „sunt

considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul

exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale". Prin modul

în care clauza este enunțată, aceasta dă dreptul discreționar, exclusiv băncii

să declare creditul scadent anticipat.

Mențiunile din

această clauză ca „situații neprevăzute", „în opinia băncii",

„creditul nu mai este garantat corespunzător", dau posibilitatea băncii să

aprecieze discreționar, fără un motiv bine determinat, dacă mai continuă sau nu

contractul și să declare creditul scadent anticipat.

Intimata pârâtă

SC V. SA s-a apărat, în sensul că a activat această clauză atunci când a fost

notificată de A.N.A.F., care a început executarea silită asupra întregii averi

a garantului ipotecar C.M.l, inclusiv asupra bunului ipotecat în favoarea

băncii și că, în caz contrar, prețul obținut ar fi revenit în întregime

organului fiscal, deși banca avea ipotecă de rangul I.

Apărarea

intimatei pârâte este corectă, într-o astfel de situație banca ar justifica

interes să declare creditul scadent anticipat dacă restul garanțiilor (fiind

constituită ipoteca și asupra apartamentului apelantei reclamante C.M.) nu ar

fi suficiente pentru garantarea creditului nerestituit la acel moment.

Legea nr.

193/2000 impune însă, ca asemenea împrejurări, care să justifice dreptul băncii

de a declara creditul scadent anticipat, să fie concret descrise, complet

determinate.

Or, prin

această nedeterminare se asigură dreptul discreționar al băncii de a declara

unilateral soldul creditului scadent anticipat, creând un dezechilibru în

detrimentul consumatorului împrumutat și garanților care se văd nevoiți să

achite întreg creditul.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs.

Instanța de

apel a procedat în mod greșit la soluționarea apelului, ignorând faptul că,

urmare a suspendării cauzei pentru lipsa părților în data de 08 noiembrie 2012,

la data soluționării pe fond a litigiului, respectiv 21 noiembrie 2013, cauza

era perimată de drept.

Clauza

referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul apariției unei

situații neprevăzute, respectiv art. 8.1 lit. d) din condițiile generale, nu

îndeplinește niciuna din condițiile cerute în mod cumulativ de Legea nr.

193/2000 pentru a fi considerate abuzive.

De asemenea,

arată că împrumutații au obligația de a fi solvabili nu numai la data acordării

creditului, ci în orice moment, pe toată durata contractului, sens în care

banca are dreptul de a se informa, verifica și a se asigura că, în orice

moment, în cadrul acestei perioade, împrumutații au capacitatea de a rambursa

creditul precum și că garanțiile aduse de împrumutați sunt în orice moment

suficiente pentru a asigura îndestularea băncii și recuperarea în întregime a

creditului acordat și, pe cale de consecință, dacă sunt îndeplinite condițiile

de insolvabilitate să declare în final creditul scadent anticipat.

Este important

de subliniat că prin aceste dispoziții convenționale se reiau regulile generale

de drept regăsite în C. civ. (art. 1025) sau în C. proc. civ. art. 382 lit. d)

referitoare la decăderea debitorului din beneficiul termenului.

Altfel spus,

simpla existență în Contract a clauzelor cuprinse în art. 8.1 lit. d) din condițiile

generale, acceptate de către împrumutați prin semnarea convenției de credit nu

poate conduce la reținerea ca abuzivă a acestora ci, eventual, acestea ar putea

fi analizate pe parcursul executării a clauzelor menționate, dată la care se

poate analiza prin raportare la toate circumstanțele faptice și juridice

aplicabile, în ipoteza în care conduita societății bancare în interpretarea

clauzelor a fost una abuzivă.

Or, în prezenta

cauză nu se pune problema activării acestei clauze cu ocazia executării în mod

corespunzător de către împrumutați a obligațiilor convenției de credit,

scadența anticipată a întregului credit fiind declarată tocmai pentru

neîndeplinirea la termen și în mod corespunzător a obligațiilor de plată ce au

determinat declanșarea executări silite de către A.N.A.F.

Nu se pot

reține considerentele instanței de apel în sensul că această clauză ar fi

abuzivă ab initio, întrucât dreptul subscrisei privind declararea

exigibilității anticipate nu este concret descris și nu este complet determinat,

ceea ce ar presupune un drept discreționar al subscrisei, cu atât mai mult cu

cât în speță, debitorii se află în culpă contractuală.

Prin urmare

este un principiu general recunoscut de practica judiciară și doctrina în

materie că nulitatea parțială este acea nulitate care desființează numai o

parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte menținându-se

întrucât nu contravin legii. Se apreciază că, în sistemul nostru de drept,

nulitatea parțială reprezintă regula, iar nulitatea totală constituie excepția

În consecință,

recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în

sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de C.M. și C.M. și

menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 316 din 23 mai 2012, pronunțată

de către Tribunalul Olt, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de

chemare în judecată; invocă art. 299 și următoarele C. proc. civ., art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Analizând

recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva Deciziei nr. 128 din

21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă,

din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând

cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

După cum se

poate observa, instanța anterioară a interpretat în rigorile dispozițiilor în

materia protecției consumatorului.

Astfel, în ceea

ce privește clauzele referitoare la „scadența anticipată" prevăzute la

art. 8.1 lit. d) din condițiile generale din contractul de credit „condiții

generale", în mod corect au fost considerate abuzive având în vedere că,

în cazul neîndeplinirii unor obligații rezultând din alte contracte, încheiate

fie cu banca, fie cu alte societăți financiare/de credit, în cazul unor

situații neprevăzute care în opinia băncii face să devină improbabil ca

reclamanții să-și poată îndeplini obligațiile asumate din prezentul contract,

banca va avea dreptul să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat,

rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri

datorate băncii conform convenției.

Curtea a

constatat că formulările cuprinse în convenția de credit precum: conform altei

convenții încheiate de împrumutat cu banca sau alte instituții financiare/de

credit, situații neprevăzute, în opinia băncii să devină improbabil, garantat

necorespunzător, nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să

aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze.

În realitate,

aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent

anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea

unei astfel de măsuri.

Pentru a nu fi

abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat așa

cum s-a argumentat mai sus, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu

oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra

temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă

băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca

instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalității unei

astfel de măsuri.

În plus, în

materia protecției consumatorilor, s-a avut în vedere că, prin adoptarea

Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în

legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel

național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt

servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în

măsura în care se reține că acestea sunt abuzive și că o asemenea intervenție

nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969

alin. (1) C. civ., libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau

discreționară de a contracta.

În realitate,

aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent

anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea

unei astfel de măsuri.

Pentru a nu fi

abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat așa

cum s-a argumentat mai sus, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu

oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra

temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă

băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca

instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalității unei

astfel de măsuri.

Nu sunt fondate

criticile recurentei referitoare faptul că instanța de apel a procedat în mod

greșit la soluționarea apelului, ignorând faptul că, urmare a suspendării

cauzei pentru lipsa părților în data de 08 noiembrie 2012, la data soluționării

pe fond a litigiului, respectiv 21 noiembrie 2013, cauza era perimată de drept,

având în vedere că termenul de perimare se calculează în raport de data

formulării cererii de repunere pe rol și nu în raport de data soluționării

cererii, în speță această cerere de repunere pe rol fiind formulată la data de

6 noiembrie 2012, dată la care nu intervenise perimarea.

În consecință,

pentru considerentele reținute, cum instanța de apel a pronunțat o decizie

conformă cu textele legale incidente în cauză, aplicate corect la situația de

fapt stabilită, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, conform

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA - București împotriva Deciziei nr.

128 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.