ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5759/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2242 din 12 iunie 2017, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că la rugămintea ofițerului de Securitate, a semnat un angajament prin care se obliga să pună la dispoziția organelor Ministerului de Interne o încăpere din imobilul situat în comuna Oboga, sat Călui, imobil al cărui proprietar nu era la acea dată, cum de altfel nu este nici în prezent, precizând că a acceptat propunerea în acest sens date fiind relațiile de apropiere cu ofițerul de Securitate, care l-a asigurat că totul este o formalitate.

Totodată, a arătat că în imobilul respectiv nu se puteau realiza întâlniri operative, chiar dacă ofițerul ar fi intenționat acest lucru, ca urmare a faptului că în casa respectivă locuiau părinții săi, care erau proprietari, iar respectivul imobil nu îndeplinea condițiile necesare pentru asigurarea conspirativității și, contrar celor reținute, nu era izolată, având vecini în ambele părți, proprietățile fiind despărțite doar prin gard.

Recurentul a arătat că, din conținutul angajamentului dat, cu privire la care nu a cunoscut ce presupune, nu rezultă faptul că imobilul pentru care și-a dat în mod voluntar acordul ar fi putut fi folosit pentru realizarea de întâlniri cu colaboratori ai Securității, iar din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă nu reiese dovada că în acel imobil au avut loc astfel de întâlniri.

În continuare, a solicitat să fie avut în vedere faptul că în textul inițial al art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin care s-a definit termenul de colaborator al Securității, persoana care a avut calitatea de "gazdă casă de întâlniri", nici nu a fost asimilată acestei noțiuni, practic nefiind încriminată, fiind asimilată ulterior prin art. 3 alineat ultim din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008.

Din analiza și interpretarea juridică a acestui text de lege, se desprinde faptul că pentru a fi considerat colaborator al Securității nu este de ajuns doar să fi pus la dispoziția Securității locuința sau alt spațiu, ci e necesar ca prin acest gest să fi înlesnit culegerea de informații, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

A mai arătat că, din dosarul personal, nu rezultă că ar fi furnizat informații care să îngrădească dreptul la libertatea de exprimare și libertate a opiniilor.

În concluzie, a considerat că activitatea sa, care se rezumă la simplul fapt de a semna un angajament în calitate de casă gazdă de întâlniri, fără a cunoaște implicațiile acestui gest și fără a se materializa și a produce efecte, întrucât în imobil nu au intrat colaboratori al Securității, nu au avut loc întâlniri, nu poate fi asimilată calității de colaborator al Securității.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică, invocând jurisprudența în materie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrative, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune vizând constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât.

Instanța de control judiciar reține că recurentul-pârât nu contestă faptul că a dat un angajament scris la data de 10.11.1987, prin care s-a angajat să pună la dispoziția organelor Ministerului de Interne o încăpere din imobilul său pentru rezolvarea unor sarcini ce interesează organele de Securitate, fiind realizată și o schiță a casei de întâlniri sub denumirea "B.".

Din Raportul întocmit asupra modului cum a decurs recrutarea pârâtului întocmit la data de 15.11.1987, rezultă că "s-a trecut la recrutarea propriu-zisă, explicându-i în ce va consta sprijinul acordat organelor noastre, luându-i-se angajament scris că va păstra secretul colaborării cu organele de securitate". S-a mai consemnat:

"candidatul și-a dat pe deplin consimțământul, angajându-se că va face tot posibilul să ne sprijine în rezolvarea unor probleme ale activității noastre". "De comun acord s-a stabilit legenda de pătrundere în casă și de motivare a prezenței ofițerului la domiciliul acestuia".

În Nota de analiză întocmită, s-a menționat că, "din discuțiile purtate cu gazda casei de întâlniri cu privire la conspirativitatea folosirii casei de organele de securitate, a rezultat că legenda de folosire este verosimilă necreând suspiciuni din partea unor persoane. De altfel, sursele de informare au informat că nu au fost observate de nimeni și nici nu au luat la cunoștință despre asemenea discuții. Din verificările efectuate a rezultat că gazda casei de întâlniri "C." este o persoană serioasă, corectă, are o comportare corespunzătoare în familie și societate. În concluzie, casa corespunde și poate fi folosită și pe viitor, neexistând suspiciuni de deconspirare ori a trădării acestuia legăturii sale cu organele de securitate".

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitatea de colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale".

Potrivit tezei finale a acestui text de lege, "Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

Dispozițiile legale menționate reglementează ipoteza punerii la dispoziția Securității a unui spațiu, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Din această perspectivă nu poate fi reținută susținerea recurentului, în sensul că este necesar ca, alături de condiția ca persoana respectivă să își fi pus la dispoziție locuința sau spațiul, se mai impune o altă condiție pentru ca o persoană să fie declarată "colaborator", condiție cumulativă, respectiv aceea a naturii informațiilor culese, menționate în definiția din penultima teză a art. 2 lit. b).

Așadar, ipoteza normei citate este îndeplinită dacă persoana în cauză și-a

manifestat voința de a pune la dispoziția Securității locuința sau un alt spațiu deținut, împrejurare ce constituie, prin ea însăși, premisa înlesnirii culegerii de informații, fără a fi necesare dovezi privind folosirea efectivă a spațiului în scopul menționat, durata sau conținutul eventualelor informații obținute de Securitate.

În cauză, a fost făcută dovada manifestării de voință a recurentului-pârât în sensul punerii la dispoziția Securității a imobilul situat în comuna Oboga, sat Călui, proprietatea părinților săi, potrivit angajamentului dat, din conținutul căruia reiese că acesta s-a angajat să pună la dispoziția Securității acest imobil pentru rezolvarea unor probleme operative.

Rezultă cu evidență faptul că recrutarea a fost realizată de Securitate în scopul ca recurentul-pârât să pună la dispoziție imobilul respectiv, în vederea folosirii acestuia ca "gazdă casă de întâlniri" între lucrătorii de Securitate și agenții acestora.

Or, simpla punere voluntară la dispoziția organelor Securității a unui spațiu deținut, act realizat prin semnarea angajamentului olograf de către pârât, reprezintă o condiție necesară și suficientă pentru încadrarea în teza finală a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neavând relevanță modalitatea juridică în care persoana deținea acest spațiu, esențială fiind atitudinea acesteia de a permite în mod voluntar organizarea de întâlniri în sprijinul organelor de securitate.

În fine, se impune a se menționa că în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind:

"Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2242 din 12 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.