ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5554/2019

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 ianuarie 2016, pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 17 iunie 2016, reclamantul PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 30522 din 18.08.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 10.07.2015, emise de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 343 din 10 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția prescripției și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței civile nr. 343 din 10 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul PFA A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile legale incidente cauzei, fără a avea în vedere împrejurarea că beneficiarul finanțării s-a aflat într-o imposibilitate reală și dovedită de a-și respecta obligațiile asumate prin contractul de finanțare, ca urmare a cercetărilor penale derulate, în cursul cărora au fost ridicate toate documentele deținute de reclamant cu privire la contractul de finanțare.

A susținut reclamantul că niciunul dintre motivele plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor nu a fost avut în vedere de către comisia de soluționare a contestațiilor, dar nici de către instanța de fond, în fața căreia au fost reiterate.

Reluând contextul factual care a condus la emiterea actului administrativ atacat, recurentul-reclamant a arătat că dosarul penal, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, nu este încă finalizat, dar că, întrucât atât efectivul de animale aparținând reclamantului, cât și întreaga documentație referitoare la contractul de finanțare au fost reținute de organul de cercetare penală, s-a aflat în imposibilitatea formulării, în termenul contractual, a cererii de plată pentru tranșa a II-a. Cu toate acestea, recurentul a învederat că a reușit implementarea obiectivului opțional al proiectului, prin cumpărarea unei mori cu ciocănele, în valoare de 30.000 RON.

În raport de aceste aspecte și de realizarea parțială a proiectului finanțat, recurentul-reclamant a apreciat că autoritatea contractantă putea dispune încetarea contractului, fără obligația beneficiarului de a restitui prima tranșă de plată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 aprilie 2011, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ("AFIR") a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul PFA A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul nu a întemeiat cererea de recurs pe vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile de nelegalitate expuse se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a invocat, drept principală critică de nelegalitate, greșita apreciere, atât de către pârâta AFIR, cât și de către instanța de fond, a dispozițiilor legale incidente (neindicate punctual), prin raportare la contextul factual care a condus la nedepunerea cererii de plată pentru tranșa a II-a din suma finanțată și, pe cale de consecință, la rezilierea contractului de finanțare.

Examinând aceste critici, în raport de probatoriile administrate cu privire la modalitatea de îndeplinire, de către recurentul-reclamant, a obligațiilor asumate prin Contractul de finanțare nr. x din 16.03.2012, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanță reținând în mod corect că beneficiarul finanțării s-a aflat în culpă contractuală, iar pârâta AFIR a dispus în mod legal rezilierea contractului și restituirea tranșei de plată anterior achitată.

Deși a susținut că nedepunerea documentației pentru obținerea celei de-a doua tranșe din suma finanțată s-a datorat instrumentării unui dosar penal, în cursul căruia organul de cercetare a dispus ridicarea înscrisurilor deținute de reclamantă cu privire la contractul de finanțare, această situație nu reprezintă un caz de imposibilitate absolută și obiectivă de respectare a prevederilor contractuale, de natură a înlătura culpa recurentului-reclamant.

Această concluzie se impune față de împrejurarea că, la data depunerii inițiale a cererii de plată pentru tranșa a II-a din suma finanțată (10.06.2014), recurentul-reclamant nu îndeplinise obligațiile asumate prin Planul de afaceri, dosarul fiind declarat neeligibil, ca urmare a greșitei încadrări, într-o altă categorie de greutate, a animalelor existente la locul exploatației zootehnice. Pe cale de consecință, recurentul avea obligația de a redepune cererea de plată, dovedind îndeplinirea tuturor acțiunilor prevăzute în Planul de afaceri,

Or, până la expirarea termenului contractual prevăzut de art. 4 din contractul de finanțare (33 de luni de la semnarea contractului), recurentul-reclamant nu redepus cererea de plată și nu a dovedit îndeplinirea obligațiilor asumate prin Planul de afaceri, iar motivele invocate în justificarea acestei conduite nu pot fi apreciate ca având caracter excepțional, exonerator de răspundere.

Astfel, caracterul neeligibil al cererii de plată depuse la 10.06.2014 se datorează exclusiv reclamantului, acesta susținând, în mod nerezonabil pentru un deținător al unei exploatații zootehnice, că s-a aflat în eroare cu privire la încadrarea animalelor într-o altă categorie, din punct de vedere al diferențelor de greutate.

Pe de altă parte, deschiderea dosarului penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a datorat depistării în trafic a unui transport de porcine, fără a exista documente sanitar-veterinare de proveniență, transportul fiind efectuat la inițiativa recurentului-reclamant, în urma înțelegerii încheiată cu o terță persoană, cu privire la un schimb de animale. Așadar, dificultățile generate de derularea cercetărilor penale, inclusiv pretinsa ridicare, de către organele de urmărire penală, a tuturor înscrisurilor privitoare la contractul de finanțare, nu reprezintă o împrejurare excepțională, datorată unor factori obiectivi, exteriori voinței reclamantului.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în speță sunt incidente prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare, care prevăd sancțiunea rezilierii și restituirii sumelor primite, în cazul constatării unei nereguli cu privire la executarea contractului, iar autoritatea contractantă a dovedit că recurentul-reclamant nu a respectat termenul de execuție al contractului. Totodată, pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile dispozițiile contractuale referitoare la încetarea contractului din motive excepționale, astfel încât nici solicitarea reclamantului de a reține prima tranșă din suma finanțată nu sunt întemeiate.

Nici executarea parțială a obiectivelor din Planul de afaceri (achiziționarea unei mori cu ciocănele) nu este de natură a contrazice aceste considerente, atât timp cât acest obiectiv era opțional, astfel cum susține chiar reclamantul, iar executarea parțială a obligațiilor contractuale nu reprezintă un caz de înlăturare, legală sau contractuală, a răspunderii beneficiarului pentru neîndeplinirea integrală a acțiunilor din Planul de afaceri.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate și criticile reclamantului privitoare la neluarea în considerare, de către autoritatea contractantă și de către instanța de fond, a argumentelor expuse prin contestația administrativă, din analiza acestui act, precum și a sentinței recurate, rezultând că susținerile și apărările recurentului au fost analizate integral, atât în procedura administrativă, cât și în cursul procedurii judiciare.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul PFA A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul PFA A. împotriva sentinței civile nr. 343 din 10 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.