ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5023/2019

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Biroul Electoral Central și Guvernul României, obligarea acestora, emitenți ai Deciziei emise de Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2016 nr. 72/D/21.10.2016 privind organizarea votului în sistem penitenciar din România și al Legii privind organizarea votului din diaspora prin care se află persoane cu domiciliul în străinătate cu posibilitatea de a vota prin corespondență, la plata de daune morale în cuantum de 20.000 RON, deoarece prin aceste două acte s-au încălcat norme legale, inclusiv dreptul reclamantului de a vota.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2730 din 29 iunie 2017, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Biroul Electoral Central și, în consecință, a anulat acțiunea împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., fără să încadreze în drept criticile formulate.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că s-a înțeles greșit că a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și faptul că în motivarea hotărârii atacate nu s-a făcut referire la întreaga cerere de chemare în judecată, iar dreptul încălcat, acela de a vota, nu se mai poate repara decât prin acordarea despăgubirilor solicitate prin acțiune.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același Cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe, arătând că în motivarea hotărârii nu a fost preluată întreaga cerere de chemare în judecată, iar dreptul încălcat nu poate fi reparat decât prin acordarea despăgubirilor cerute.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2730 din 29 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.