ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4332/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 13.02.2019, precizată ulterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție, B. - procuror-șef adjunct al DNA și Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, a solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 8, 14, 15 și 16 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării ordinului nr. 12 din 16.01.2019 emis de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin care reclamantul fost revocat din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și a actului subsecvent, respectiv hotărârea nr. 45/17.01.2019, prin care Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a dispus continuarea activității acestuia în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (unitatea de parchet de la care acesta a provenit) începând cu data de 16.01.2019, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestuia.

În cadrul acestui litigiu, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, solicitând sesizarea Curții Constituționale a României în raport de prevederile art. 132 alin. (1), art. 133 și 134 din Constituția României, pe de o parte, precum și în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 și 21 din Constituția României, pe de altă parte.

Prin sentința civilă nr. 71 pronunțată la 19 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004, ca inadmisibilă.

Prin aceeași sentință a respins cererea având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 12/16.01.2019 emis de procurorul-șef al DNA, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție, B. și Consiliul Superior al Magistraturii, secția Pentru Procurori, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 71 pronunțată la 19 martie 2019 a declarat recurs reclamantul A., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004, ca inadmisibilă.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului prin desființarea în parte a sentinței recurate sub aspectul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a analiza cererea de recurs din perspectiva acestui motiv de casare.

Recurentul-reclamant a susținut în critica sentinței recurate că în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Recurentul susține că prima condiție pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată este neechivoc îndeplinită în cauză, în sensul că normele legale a căror neconstituționalitate se solicită a se constata sunt în vigoare și că acestea au legătură, respectiv de acestea depinde soluționarea prezentei cauze.

Cea de-a doua condiție de admisibilitate, cu caracter de fine de neprimire, este stabilită prin art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicata, și privește neconstatarea neconstituționalității printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Recurentul, cu referire la textele care fac obiectul excepției, susține că acestea nu au făcut obiectul constatării neconstituționalității, singura ipoteza în care, în raport de efectele erga omnes ale deciziei Curții Constituționale, soluția profită ex nune tuturor subiecților de drept interesați, împrejurare în raport de care reiterarea incidentului constituțional identic este nejustificată și, în consecință, statuat de legiuitor ca fiind un demers inadmisibil.

Recurentul-reclamant reiterează argumentele exprimate în primă instanță, pe fondul excepției de neconstituționalite, concluzionând că în raport de acestea cererea sa de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește condițiile de admisibilitate, instanța de fond pronunțând o hotărâre dată cu încălcarea normelor de drept material.

Intimatul-pârât Ministerul Public a depus întâmpinare la data de 27 mai 2019 prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la data de 23 mai 2019 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimaților-pârâți invocate prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că în cadrul litigiului prin care recurentul-reclamant a solicitat suspendarea executării ordinului nr. 12 din 16.01.2019 emis de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin care reclamantul fost revocat din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și a actului subsecvent, respectiv hotărârea nr. 45/17.01.2019, prin care Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a dispus continuarea activității acestuia în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, acesta a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Reclamantul și-a întemeiat cererea de sesizare a Curții Constituționale pe prevederile art. 132 alin. (1), art. 133 și 134 din Constituția României, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 și 21 din Constituția României.

Înalta Curte în acord cu soluția instanței de fond, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant în acest cadru procesual, nu are legătură cu soluționarea cauzei și astfel, una din condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 nu este îndeplinită.

În speță, reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Deși actul administrativ a cărui suspendare a executare se solicită este întemeiat pe dispozițiile asupra cărora, reclamantul solicită un control de constituționalitate, totuși cadrul procesual în care această cerere este formulată nu confirmă îndeplinirea condiției legăturii de cauzalitate dintre textele de lege față de care se cere controlul de constituționalitea și soluționarea cererii de suspendare a executării ordinului nr. 12 din 16.01.2019 și a hotărârii nr. 45/17.01.2019, până la pronunțarea instanței de fond.

În mod corect a arătat instața de fond că, sintagma "legătură cu soluționarea cauzei" cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi analizată decât prin raportare la condițiile specifice reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv din perspectiva analizei îndeplinirii în speță a cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Procedura instituită de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este o procedură sumară și urmărește analiza cauzei din perspectiva îndeplinirii celor două condiții enunțate mai sus, nefiind permisă prejudecarea fondului litigiului în cadrul unei proceduri în cadrul căreia pot fi dispuse numai masuri provizorii.

În temeiul acestui raționament juridic, Înalta Curte este în acord cu instanța de fond și apreciază în același sens cu instanța de fond că, o astfel de cerere de sesizare a Curții Constituționale se poate formula în cadrul acțiunii în anulare a actului administrativ contestat, unde instanța investită cu o astfel de cerere are obligația să efectueze o cercetare detaliată a motivelor de nelegalitate a actului contestat invocate de partea interesată. Or, analiza în cadrul acestei proceduri sumare a aspectului conformității textului legal în temeiul căruia s-a emis actul administrativ a cărei suspendare a executării se solicită, cu dispozițiile Constituției, presupune o analiză aprofundată a fondului litigiului, analiză nepermisă de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte, în pronunțarea acestei soluții are în vedere și Decizia nr. 73 din 29 ianuarie 2019 a Curții Constituționale (cu referire la Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 a aceleiași instanțe de control constituțional) prin care această instanță, sesizată cu analiza excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (8) din Legea, de către Curtea de Apel București investită cu soluționarea dosarului nr. x/2017 având ca obiect suspendarea unui ordin emis de un procuror șef DNA privind revocarea din funcția de procuror DNA a unei persoane, Curtea a statuat că: "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată"

Înalta Curte prin analogie, apreciază că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, unde o eventuală analiză și ulterior admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar sluji cauzei în care a fost ridicată, deoarece această cauză privește o măsură provizorie până la controlul pe fond al legalității actelor adminstrative contestate.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în speță, nefiind întrunită condiția referitoare la legătura cu soluționarea cauzei a dispozițiilor criticate ca fiind neconstituționale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant A., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 71 din 19 martie 2019 Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2019.