ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3167/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8

noiembrie 2001 pe rolul Judecătoriei Sebeș, reclamantul B.P.C., prin mandatar M.I.,

a solicitat, în contradictoriu cu Primăria orașului Sebeș și Spitalul Sebeș

restituirea în natură a imobilului său, înscris în CF nr. 7791 Sebeș, top

1804/2/2 sub A+1, situat în județul Alba, ocupat de secția oftalmologie a

spitalului, după ce fusese expropriat abuziv prin Decretul nr. 659/1964.

A arătat reclamantul că a notificat

la 21 mai 2001 pe ambele pârâte, dar Primăria nu i-a dat nici un răspuns.

S-a depus copia cărții funciare,

procura, certificatul de moștenitor emis la Heidelberg și apostilat din care

rezultă că reclamantul, născut în anul 1930 este unicul moștenitor al defunctei

M.B., n. B., decedată la 14 septembrie 1996.

Prin sentința civilă nr. 382/2002

Judecătoria Sebeș și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Alba.

Primăria Sebeș a depus la dosar

copia M. Of., nr. 701 bis din 25 septembrie 2002 în care imobilul pretins

figurează în lista bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului.

Prin sentința civilă nr. 50 din 4

februarie 2003 Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea, a constatat că

imobilul a fost preluat abuziv fără titlu valabil, a constatat că reclamantul

este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 și a respins capătul de cerere privind restituirea în

natură.

În motivarea soluției adoptate,

tribunalul a reținut în esență că întrucât Decretul nr. 659/1964 de expropriere

nu a fost publicat în Monitorul Oficial preluarea în proprietatea statului a

fost abuzivă, devenind astfel incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Cu privire la solicitarea de

restituire în natură, aceasta a fost respinsă pentru două motive: investițiile

efectuate la imobil din anul 1964 și până în prezent l-au transformat într-o

măsură semnificativă; destinația acestuia și includerea lui în domeniul public

al municipiului Sebeș.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 372 din 18 iunie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că activitatea desfășurată în imobil (asistența medicală) este

de interes public și sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 184/2002, iar

despăgubirile urmează a fi stabilite, potrivit dispozițiilor aceleiași legi, de

Prefectura județului Alba.

Împotriva acestei decizii în termen

legal reclamantul a declarat recurs, prin care a invocat incidența motivelor de

casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, se susține că greșit s-a

reținut de către instanțe existența unui interes public, în realitate imobilul

fiind folosit de un cabinet particular de oftalmologie.

Pe

de altă parte, greșit ar fi reținut ambele instanțe că prin amenajările

efectuate imobilului ar fi fost transformat într-un imobil nou.

Mai susține recurentul că O.U.G. nr.

184/2002 precum și normele metodologice nr. 498/2003 nu pot fi aplicate, ele

fiind contrare Legii nr. 10/2001.

S-a mai depus o copie xerox

necertificată a unei schițe de plan.

Prin întâmpinare, intimatele-pârâte

Primăria Sebeș și Spitalul municipal Sebeș au solicitat respingerea recursului.

Nu s-au mai solicitat probe în

această fază procesuală.

Recursul declarat în cauză nu este

fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor expune în cele ce

urmează:

Din copia CF 7791 Sebeș rezultă că B.W.

a cumpărat 707 stânjeni grădină intravilan la 1 martie 1939 iar în urma

decesului acesteia, intervenit în același an, s-a intabulat dreptul de

proprietate, dobândit prin moștenire, în favoarea lui B.P.C.

Din foaia de sarcini rezultă că a

fost notat cu rang preferabil, dreptul de ipotecă în favoarea fiscului, pentru

neplata taxelor succesorale.

Această sarcină a fost radiată în

anul 1964, în urma înscrierii dobândirii de către stat a dreptului de

proprietate asupra imobilului, prin expropriere dispusă în baza Decretului nr.

659/1964 în scopul asigurării condițiilor de funcționare corespunzătoare a unei

secții a spitalului unificat din orașul Sebeș.

Din înscrisul depus la Primăria

Sebeș rezultă că la 29 decembrie 1965 Sfatul popular al orașului Sebeș a

solicitat Băncii Naționale eliberarea sumei de 40.000 lei în vederea

consemnării pe numele beneficiarului B.P. drept compensare pentru imobilul

expropriat.

Printr-o declarație olografă,

reclamantul din cauza de față a susținut că nu a primit nici o despăgubire

pentru imobilul expropriat.

De aceea, ambele instanțe au ajuns

la concluzia că preluarea prin expropriere a imobilului s-a făcut fără titlu

valabil.

Potrivit principiului non reformatio

in peius, această concluzie a instanțelor rămâne câștigată cauzei.

Reclamantul a atacat mai întâi cu

apel și apoi prin recursul de față, acea parte a hotărârilor judecătorești prin

care s-a respins cererea acestuia de a-i fi restituit în natură bunul imobil,

expropriat, solicitând modificarea potrivit art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

Cu privire la motivele invocate, se

constată că ele nu se circumscriu nici uneia dintre ipotezele vizate de textele

invocate.

Astfel, potrivit art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii sau străine de natura pricinii.

Pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. se

referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății ori la

schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Iar art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

vizează ipoteza în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, recurentul a susținut că

ambele instanțe au apreciat greșit existența vreunei cauze de utilitate publică

care împiedică restituirea în natură a bunului.

Trebuie observat, cu privire la

aceste critici, că aprecierea probelor dosarului (analiza faptelor) este de

competența instanțelor de fond și de apel, recursul, ca o cale extraordinară de

atac, fiind reglementat numai pentru îndreptarea erorilor de drept săvârșite în

hotărârile anterioare.

Astfel cum a rezultat din expunerea

rezumată a lucrărilor dosarului, în cauză, atât instanța de fond, cât și cea de

apel au motivat de ce în stadiul actual al legislației, cererea de restituire

în natură nu poate fi satisfăcută, stabilindu-se însă dreptul reclamantului la

alte măsuri reparatorii dintre cele reglementate de Legea nr. 10/2001.

Reclamantul a susținut că potrivit

informațiilor sale, bunul nu mai este folosit de Spitalul Municipal, ci de o

clinică privată de oftalmologie.

Această afirmație nu a fost însă

însoțită de nici o dovadă care să fi permis instanțelor o apreciere asupra

subzistenței cauzei de utilitate publică.

Or, potrivit art. 1169 C. civ., cel

ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Nici o cerere de probe nu a fost

formulată în acest sens de către reprezentantul reclamantului, astfel încât

instanțele au respectat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit

cu care în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra cererii deduse

judecății.

Ca atare, instanțele au aplicat

dispozițiile art. 16 alin. (1) din legea nr. 10/2001, conform căreia „în

situația imobilelor ocupate de unități bugetare din (…) sănătate (…) necesare

în vederea continuării activităților de interes public (…) foștilor proprietari

li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile prezentei legi”,

ținând seama și de împrejurarea că în cartea funciară este înscris dreptul de

administrare al spitalului asupra imobilului.

În formularea inițială a legii,

alin. (4) al art. 16 prevede că dispozițiile alin. 1 nu se aplică imobilelor

preluate fără titlu valabil. Acest text a fost modificat prin O.U.G. nr.

184/2002, astfel că de la 18 decembrie 2002 (data publicării acestui act

normativ), art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că bunurile în cauză

sunt, pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și

au regimul prevăzut de lege.

Ca urmare a intrării în vigoare a

acestei ordonanțe de urgență, instanța de fond a respins, cu această motivare,

cererea de restituire în natură.

Recurentul susține că în mod greșit

instanțele au reținut ca aplicabilă în cauză O.U.G. nr. 184/2002 care ar aduce

atingere principiului constituțional al ocrotirii dreptului de proprietate.

Cu privire la acest aspect, este de

observat mai întâi că potrivit Legii de organizare judecătorească și

Constituției, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Noțiunea de „lege” este privită însă

lato sensu.

Ea vizează deopotrivă ordonanțele de

urgență care, potrivit procedurii reglementate de art. 114 (devenit art. 115)

din Constituție pot fi adoptate de Guvern în urma unei abilitări date prin lege

specială de către Parlament.

Ca atare, nu se poate reproșa

judecătorilor că au aplicat o lege astfel cum ea a fost modificată prin

ordonanța de urgență.

Reclamantul avea posibilitatea, dacă

considera, așa cum susține în recurs, că O.U.G. nr. 184/2002 este neconstituțională,

să solicite instanței suspendarea judecății și investirea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Cum nu a făcut acest lucru și nu a

administrat nici o probă care să contrazică dovezile depuse de pârâte privind

apartenența imobilului la domeniul public datorită activității de interes

public (asistența medicală), concluzia care se impune este că, nici una din

criticile formulate nesprijinindu-se pe probe, recursul nu este fondat, astfel

încât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.P.C. împotriva deciziei civile nr. 372 din 18 iunie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004.