ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2434/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2434/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 11 iunie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații-pârâți Guvernul României - Prim Ministru prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Justiției, anularea O.U.G. nr. 14/05.02.2017 privind abrogarea
O.U.G, nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., pentru considerente de nelegalitate și neconstituționalitate, și suspendarea efectelor O.U.G. nr. 14/2017 privind abrogarea O.U.G nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. până la soluționarea definitivă a cauzei.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 91 din 20 aprilie 2017, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac așa cum a fost formulată.
Procedura derulată în fața instanței de recurs
La termenul de judecată din 20 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 91 din 20 aprilie 2017, a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă în condițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din același cod.
La data de 11 iunie 2020, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării, întrucât a rămas în nelucrare timp de șase luni.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Instituția perimării este reglementată în cuprinsul art. 416-418 din C. proc. civ., conferindu-i natura juridică a unei sancțiuni procedurale pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, sancțiune care determină stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de stăruință a părților în judecată, vreme îndelungată.
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
Din conținutul acestui text de lege rezultă că pentru a opera perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulative următoarele condiții: instanța a fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac; pricina să fie rămasă în nelucrare timp de 6 luni, lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit art. 181 din C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare și începe să curgă de la data ultimului act de procedură efectuat în cauză, care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.
Excepția de perimare este o excepție dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, și este o excepție absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
În cauză, se constată că de la momentul suspendării judecății pricinii, conform încheierii de ședință din data de 20 iunie 2019, de când a început să curgă termenul de perimare, au trecut mai mult de șase luni și nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit dispozițiilor art. 417-418 din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 91 din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2020.