ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2422/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța:

- revocarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și modificarea acestuia în sensul ca drepturile bănești aferente să fie acordate începând cu data de 09.04.2015 și respectiv 01.12.2015 și să se stabilească indemnizația de încadrare brută lunară în funcție de valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, și de 445,50 RON începând cu 01.12.2015;

- eliberarea unor adeverințe de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ultimul loc de muncă, în vederea actualizării pensiei de serviciu, potrivit unei indemnizații brute lunare în funcție de valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 și de 445,50 RON începând cu 01.12.2015, precum și drepturile bănești reprezentând contravaloarea indexărilor de 18% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 pe ultimii trei ani.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 47 din 14 martie 2018, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a anulat în parte Ordinul nr. 332/27.01.2017, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul datei aplicării dispozițiilor Ordinului în sensul că: începând cu data de 09.04.2015 drepturile salariale se stabilesc prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, la valoarea de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10 %.

Totodată, a obligat pârâtul să elibereze adeverințele în sensul dispozițiilor prezentei sentințe, în vederea actualizării pensiilor de serviciu ale reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a formulat apel.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În esență, au criticat sentința atacată întrucât prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la obligarea pârâților și față de reclamanta L., în calitate de moștenitor al defunctului M., și nici cu privire la capătul de cerere privind acordarea drepturilor bănești reprezentând contravaloarea indexărilor de 18% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, pe ultimii trei ani, soluția cu privire la această cerere nu se regăsește în dispozitiv, iar motivarea în privința acesteia nu este corespunzătoare, după cum hotărârea atacată nu cuprinde nici motivele pe care se întemeiază soluția de admitere în parte a acțiunii.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., susținând că în mod greșit prima instanță a anulat ordinul atacat, ignorând că acesta este un act administrativ legal, emis în baza dispozițiilor legale în vigoare, și faptul că solicitarea reclamanților încalcă și principiul neretroactivității legii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

3.3. Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a atacat cu apel hotărârea primei instanțe, întemeiat pe prevederile art. 466 din C. proc. civ., susținând că motivarea soluției nu se bazează pe temeiuri legale, impunându-se astfel admiterea căii de atac exercitate așa cum a fost formulată.

Totodată, au învederat că ulterior introducerii acțiunii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinele nr. 897/22.05.2018, 906/24.05.2018 și 907/24.05.2018, prin care a fost modificat Ordinul nr. 332/27.01.2017 contestat în prezenta cauză, ceea ce confirmă justețea demersului lor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepțiile privind inadmisibilitatea recursurilor formulate de reclamanți și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a lipsei de interes în susținerea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Înalta Curte constată că sunt întemeiate.

1.1. Referitor la apelul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială în materie, stabilește, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

În cauză, pârâtul a înțeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanțe și nu recurs.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilității căii de atac declarate în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalității căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispozițiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbește expres despre recalificarea căii de atac, s-au reținut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] și fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operațiunea pe care o face instanța sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanță de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenței unei mențiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menționate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că:

Dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanței supreme.

Raportat la considerentele și la dispozitivul deciziei menționate, Înalta Curte reține că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menționat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în condițiile în care în hotărârea Curții de Apel Constanța s-a menționat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, în măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecință, urmează să se dea eficiență dispozițiilor legale relevante în rezolvarea excepției inadmisibilității căii de atac a apelului declarat și a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speță.

Examinând conținutul cererii de apel formulate de pârât se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinței atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres și limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, cererea părții trebuie să cuprindă suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.

1.2. Cu privire la recursul reclamanților

Instanța de control judiciar constată că reclamanții critică împrejurarea că prima instanță nu s-a pronunțat asupra a două capete de cerere, respectiv în ceea ce privește solicitarea vizând plata sumei rezultate din aplicarea indexărilor de 18% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și referitor la cererea reclamantei L., în calitate de moștenitor al defunctului M..

Or, în raport cu prevederile art. 445 din C. proc. civ., respectivele critici nu pot fi valorificate direct pe calea recursului de partea interesată, ci acest pretins neajuns al hotărârii atacate poate fi înlăturat doar prin intermediul procedurii de completare a hotărârii în condițiile art. 444 din același cod, potrivit căruia,

"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

1.3. Referitor la recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se constată că este lipsit de interes.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând, în principal, revocarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și modificarea acestuia în sensul ca drepturile bănești aferente să fie acordate începând cu data de 09.04.2015 și respectiv 01.12.2015 și să se stabilească indemnizația de încadrare brută lunară în funcție de valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, și de 445,50 RON începând cu 01.12.2015.

Instanța de control judiciar reține că, prin întâmpinarea formulată de recurenții-reclamanți în combaterea recursurilor declarate de pârâți, se învederează faptul că, ulterior introducerii prezentului demers judiciar, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinele nr. 897/22.05.2018, 906/24.05.2018 și 907/24.05.2018, prin care a fost modificat Ordinul nr. 332/27.01.2017 contestat în prezenta cauză, astfel cum s-a solicitat.

Așa fiind, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate de pârât.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurentul-pârât nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, în condițiile în care, în cursul soluționării cauzei a procedat la emiterea unor noi ordine, respectiv Ordinele nr. 897/22.05.2018, 906/24.05.2018 și 907/24.05.2018, prin care a fost modificat Ordinul nr. 332/27.01.2017 contestat în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de reclamanți ca inadmisibile și, de asemenea, va respinge recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind lipsit de interes, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul, formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei nr. 47 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul, formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. împotriva Deciziei nr. 47 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul, formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Deciziei nr. 47 din 14 martie 2018 a Curții de

Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2020.