SECȚIUNEA A CINCEA DEFINIȚIA TVERDOKHLEB c. UKRAINE (solicitarea nr. 388/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 aprilie 2008 DEFINITIVF 24/07/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Tverdokhleb c. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Volodymyr Butkevych, Rait Maruste, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, și Claudia Westerdiek graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 martie 2008, a fost adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 388/04) îndreptată împotriva ui Ucraina și inclusiv resortisanți ai acestui stat, Alla and Vladimir Tverdokhleb ( reclamanta și reclamantul mai târziu, au sesizat Curtea la 16 octombrie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului).
Reclamantul este reprezentat de dl Voron I.A. Guvernul ucrainean (atît) este reprezentat de agenții săi, dna Valeria Lutkovska și dl Yuriy Zaytsev, de la Ministerul Justiției. La 21 ianuarie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Prin hotărârea din 11 august 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Zhovti Vody a dispus angajatorului reclamantei, societatea da mai puțin de două hotărâri din 11 aprilie și 17 octombrie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Zhovti Vody a ordonat aceleiași societăți să plătească reclamantului suma de 4 215,60 UAH [2] în special în ceea ce privește salariile restante.
În 2003, întreprinderea a făcut obiectul unei proceduri de redresare. Hotărârile menționate anterior au rămas neexecutate, în timp ce instanțele în cauză au acționat în serviciul aprozilor care, printr-o scrisoare din 30 iulie 2004, i-au informat că confiscarea conturilor societății debitoare a dezvăluit o lipsă de fonduri a societății debitoare, că procedura de redresare fusese inițiată și că pretențiile creditorilor erau tratate prin ordin de preîntâmpinare în măsura în care alimentația contului societății respective.
În plus, după ce a arătat că 99,99% din acțiunile d Procedura de executare a hotărârilor respective s-a încheiat la 21 martie 2005. În ceea ce privește violarea dreptului comunitar de la art. 6 alineatul (1) din convenție și la art. 1 din PROTOCOLul nr. 10 recurentele susțin că neexecutarea hotărârilor pronunțate în favoarea acestora cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt definite la art. 6 alineatul (1) din Protocolul nr. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 11. Guvernul consideră, de asemenea, că, având în vedere executarea hotărârii în cauză, tribunalele nu mai au calitatea de Victima, în sensul articolului 34 din Convenție, consideră, de asemenea, că instanțele nu au epuizat căile de atac interne în măsura în care nu și-au declarat creanța în cadrul procedurii colective, nici nu au contestat în fața instanței presupusa inactivitate a serviciului aprozilor de stat.
13. Reclamanții resping aceste afirmații. 14. Curtea reamintește poziția sa exprimată în mai multe hotărâri contra căruia Ucraina, potrivit căreia reclamantul poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate prin convenție în ceea ce privește perioada de neexecutare a hotărârii pronunțate în favoarea sa (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Romashov c. Ucraina, nr. 67534/01, § 27, 27 iulie 2004; Voytenko c. Ucraina , nr. 1866/02, § 35, 29 iunie 2004 Dubenko c. Ucraina , nr. 74221/01, § 36, 11 ianuarie 2005). Pe de altă parte, Curtea reieșise că În consecință, Curtea respinge excepțiile preliminare ale guvernului și declară cererea admisibilă. În fond 16. Guvernul anunță dificultățile financiare ale societății și susține că termenul excesiv de execuție a fost motivat de dorința de a asigura un echilibru corect între diferitele interese implicate.
17. Reclamanții își exprimă dezacordul. 18. Curtea arată că hotărârile au rămas neexecutate aproape cinci ani și șapte luni în măsura în care este vorba despre reclamantă și aproape trei ani și unsprezece luni în ceea ce privește reclamantul. 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului de speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ( Romachov c. Ucraina , n 67534/01, 27 iulie 2004, Voitenko c. Ucraina , n 1866/02, 29 iunie 2004, Kozatchek c. Ucraina , n 29508/04, 7 decembrie 2006). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön Õ a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazul de față 20. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) și art. 1 din Protocolul II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 22. Recurenta nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Pagube 23. Reclamantul solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 24. Potrivit guvernului, pretențiile reclamantului sunt netaiate și exagerate. 25. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 600 EUR ca prejudiciu moral.
Interese moratorii 26. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, LA L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 600 EUR (de mii șase sute de euro) pentru a fi convertită în monedă națională, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
24 aprilie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer orenzen Modulul Președinte Aproximativ 68 EUR [2] Aproximativ 572 EUR
AFFAIRE TVERDOKHLEB c. UKRAINE (Requête n o 38888/04) ARRÊT STRASBOURG 24 avril 2008 DÉFINITIF 24/07/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tverdokhleb c. Ukraine, La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Volodymyr Butkevych, Rait Maruste, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, juges, et de Claudia Westerdiek , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 mars 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 38888/04) dirigée contre l’Ukraine et dont des ressortissants de cet Etat, Alla and Vladimir Tverdokhleb (« la requérante et le requérant »), ont saisi la Cour le 16 octobre 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M. Voron I.A. Le gouvernement ukrainien (« le Gouvernement ») est représenté par ses agents, Mme Valeria Lutkovska et M. Yuriy Zaytsev, du Ministère de la Justice.
3.Le 21 janvier 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire. EN FAIT I.
4. La requérante est née en 1968 et le requérant est né en 1965. Ils résident à Zhovti Vody.
5.Par un jugement du 11 août 1999, le tribunal de première instance de Zhovti Vody ordonna à l’employeur de la requérante, la société d’Etat « Eléctron-gaze », de lui payer la somme de 502, 16 UAH [1] au titre des arriérés de salaires.
6.Par deux jugements des 11 avril et 17 octobre 2001, le tribunal de première instance de Zhovti Vody ordonna à la même société de payer au requérant la somme de 4 215,60 UAH [2] au titre, notamment, des arriérés de salaires.
7.En 2003, l’entreprise fit l’objet d’une procédure de redressement.
8.Les jugements susmentionnés restant inexécutés, les requérants s’adressèrent au service des huissiers d’Etat qui, par une lettre du 30 juillet 2004, les informa que la saisie des comptes de la société débitrice avait révélé un manque de fonds de celle-ci, que la procédure de redressement avait été engagée et que les prétentions des créanciers étaient traitées par ordre de précédence au fur et à mesure de l’alimentation du compte de la société en question. En outre, après avoir relevé que 99,99 % des actions d’«Eléctron-gaze » appartenaient à l’Etat, il se référa à la loi de l’Ukraine n o 2864-III « Sur l’introduction du moratoire sur la vente forcée de la propriété », interdisant la vente de la propriété des compagnies, dont 25 % des actions ou plus appartenaient à l’Etat, pour rembourser des dettes.
9.La procédure d’exécution desdits jugements prit fin le 21 mars 2005. EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION ET L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N o 1
10.Les requérants allèguent que la non-exécution des jugements rendus en leur faveur s’analyse en une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellés : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. »
11.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité
12.Le Gouvernement estime également qu’au vu de l’exécution du jugement en cause, les requérants n’ont plus la qualité de victime, au sens de l’article 34 de la Convention. Il estime également que les requérants n’ont pas épuisé les voies de recours internes dans la mesure où ils n’ont pas déclaré leur créance dans le cadre de la procédure collective, ni contesté devant le tribunal la prétendue inactivité du service des huissiers de l’Etat.
13.Les requérants réfutent ces thèses.
14.La Cour rappelle sa position exprimée dans plusieurs arrêts contre l’Ukraine, selon laquelle le requérant peut se prétendre victime d’une violation de ses droits garantis par la Convention au regard de la période de la non-exécution du jugement rendu en sa faveur (voir, par exemple, les arrêts Romashov c. Ukraine , no 67534/01, § 27, 27 juillet 2004; Voytenko c. Ukraine , no 18966/02, § 35, 29 juin 2004 ; Dubenko c. Ukraine , no 74221/01, § 36, 11 janvier 2005). Par ailleurs, la Cour réitère qu’il n’est pas opportun de demander à un individu qui a obtenu une créance contre l’Etat à l’issue d’une procédure judiciaire, de devoir par la suite engager la procédure d’exécution forcée afin d’obtenir satisfaction ( Metaxas c. Grèce , n o 8415/02, § 19, 27 mai 2004).
15.Par conséquent, la Cour rejette les exceptions préliminaires du Gouvernement et déclare la requête recevable. B. Sur le fond
16.Le Gouvernement fait part des difficultés financières de la société et soutient que le délai excessif d’exécution était motivé par le souci de ménager un juste équilibre entre divers intérêts en jeu.
17.Les requérants expriment leur désaccord.
18.La Cour relève que les jugements demeuraient inexécutés près de cinq ans et sept mois pour autant qu’il s’agit de la requérante, et près de trois ans et onze mois s’agissant du requérant.
19.La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 ( Romachov c. Ukraine , n o 67534/01, 27 juillet 2004, Voïtenko c. Ukraine , n o 18966/02, 29 juin 2004, Kozatchek c. Ukraine , n o 29508/04, 7 décembre 2006). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
20.Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 et l’article 1 du Protocole n o 1. II.
21. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »
22.La requérante n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre. A. Dommage
23.Le requérant réclame 10 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
24.Selon le Gouvernement, les prétentions du requérant sont non-étayées et exagérées.
25.La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 1 600 EUR à titre du préjudice moral. B. Intérêts moratoires
26.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article1 du Protocole n o 1; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 600 EUR (mille six cents euros), à convertir en monnaie nationale, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 avril 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Claudia Westerdiek Peer L orenzen Greffière Président 1 . Environ 68 euros [2] . Environ 572 euros