ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 649/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/06.08.2019 pe rolul Judecătoriei Târgoviște, reclamanta UAT ULMI, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 53.902,55 RON, cu titlu de despăgubire în baza Contractului de garantare nr. x și a Scrisorii de garanție privind buna execuție nr. x, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal în cuantum de 53.902,55 RON, începând cu data de 18.08.2017 și până la data achitării integrale a acestuia; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La data de 10.09.2019 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște, în temeiul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că sediul pârâtei este în București.

Prin sentința civilă nr. 254/07.11.2019 Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivarea soluției s-a reținut că, în speță, nu s-a încheiat o asigurare de garanție, ci un contract de garantare în baza caruia a fost emisă scrisoarea de garanție, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 115 C. proc. civ., ce stabilesc, în materie de asigurari, competența în favoarea instanței unde se afla sediul asiguratului, prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., normă ce reglementează competența de drept comun din punct de vedere teritorial, în sensul că în absența unei norme contrare, instanța competentă este cea în a cărei circumscripție îsi are sediul pârâtul, iar cum acesta are sediul în sectorul 3 Bucuresti, competența teritorială revine Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 la data de 22.11.2019 sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 442 din data de 23.01.2020 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București. A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență. A fost trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competenta, pe calea regulatorului de competență.

În motivarea admiterii excepției necompetenței teritoriale s-a reținut că, Contractul de lucrări nr. x/29.01.2014, în garantarea cărora au fost încheiate Contractul de garantare și Scrisoarea de garanție, este un contract de achiziție publică încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006. Potrivit art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, iar cum acesta este în comuna Ulmi, jud. Dâmbovița instanța competentă teritorial este Judecătoria Târgoviște, instanța în circumscripția căreia se află acest sediu.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 53.902,55 RON cu titlu de despăgubire în baza Contractului de garantare nr. x și a Scrisorii de garanție privind buna execuție.

Contractul de garantare nr. x/26.08.2016 a fost încheiat între pârâta A. S.A. și B. S.A. și a avut ca obiect garanția de bună execuție a Contractului de lucrări nr. x/29.01.2014 încheiat de B. S.A. cu reclamanta, pârâta obligându-se să plătească reclamantei despăgubiri în limita sumei de 428.648,00 RON în cazul în care B. S.A. nu și-ar fi îndeplinit obligațiile din contractul de lucrări.

Conform art. 2321 C. civ. scrisoarea de garanție este angajamentul irevocabil și necondiționat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.

Din acest text de lege se desprinde concluzia existenței caracterului autonom al scrisorii de garanție față de raportul juridic obligațional principal, respectiv contractul de achiziție publică, prin urmare nu se vor aplica regulile speciale de determinare a competenței teritoriale prevăzute de art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor ci, devin incidente dispozitiile art. 107 C. proc. civ., normă ce reglementează competența de drept comun din punct de vedere teritorial, în sensul că, în absența unei norme contrare, instanța competentă este cea în a carei circumscripție îsi are sediul pârâtul.

În speță, pârâta are sediul în Bucuresti, motiv pentru care Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) procedură civilă, raportat la art. 107 va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, ca instanță de la sediul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi12 martie 2020.