ÎCCJ, decizie (scj.ro #171039)

Favorizarea făptuitorului. Tipicitate. Influențarea declarațiilor. Inexistența tipicității. Participarea procurorului

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra înfăptuirii justiției

Indice alfabetic:

Drept penal. Drept procesual penal

-

favorizarea făptuitorului

-

influențarea declarațiilor

-

participarea procurorului

C. pen.,

art. 269, art. 272

C. proc. pen.,

art. 281 alin. (1) lit. d)

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 97/A din 7 aprilie 2020

Prin sentința nr. 96/P din 18 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din două infracțiuni de favorizare a făptuitorului, prevăzute în art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) C. pen., într-o singură infracțiune de favorizare a făptuitorului, în formă continuată, prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen. în referire la art. 83 alin. (1) C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare în sarcina inculpatului A., avocat, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 1 an și 2 luni închisoare, pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, i-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarant apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul A.

Examinând apelurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, între altele, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 21 aprilie 2017 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de favorizare a făptuitorului, prevăzute în art. 269 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., privind concursul de infracțiuni.

Acuzația adusă inculpatului constă în aceea că, în zilele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 și 14 februarie 2017, contrar dispozițiilor legale și statutare ce reglementează activitatea de asistență juridică, l-a sfătuit și învățat pe B. ce să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în fața Curții de Apel Constanța în cauza nr. X., respectiv să mintă în sensul că banii remiși fostului magistrat C. (la rândul său inculpat în dosarul nr. X.) nu reprezentau prețul traficării influenței acestuia din urmă, ci restituirea unui împrumut anterior și i-a indicat denunțătorului cum să justifice schimbarea declarațiilor și retractarea denunțului, în scopul de a împiedica aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală numiților C. și B.

Având în vedere motivele de apel formulate în cauză, se impune a fi examinate în prealabil criticile formulate de inculpatul A.

Conform art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.

Astfel, nulitatea absolută intervine pentru lipsa procurorului de la procedura ce se desfășoară în fața judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată.

Potrivit doctrinei, participarea procurorului nu se limitează la prezența acestuia în sala de judecată, ea implică și luarea concluziilor sale asupra tuturor aspectelor puse în discuție, lipsa concluziilor procurorului echivalând cu neparticiparea sa la ședință.

Apelantul inculpat, în susținerea acestui caz de nulitate, nu a invocat lipsa procurorului de la judecarea cauzei sau faptul că acesta nu și-a exprimat poziția cu privire la aspectele puse în discuție pe parcursul procesului penal, ci doar faptul că procurorul nu îndeplinește condițiile de vechime în funcțiile de judecător și/sau procuror, prevăzute de forma actuală a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pentru a fi numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Referitor la succesiunea actelor normative care reglementează vechimea în funcția de procuror în cadrul parchetelor specializate, incluzând Direcția Națională Anticorupție, și situația celor prezenți în funcție, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost modificată succesiv prin Legea nr. 207/2018, în vigoare din data de 23 iulie 2018, iar ulterior, prin adoptarea O. U. G. nr. 92/2018, în vigoare din data de 16 octombrie 2018.

Astfel, prin O. U. G. nr. 92/2018 au fost modificate dispozițiile din Legea nr. 207/2018 în ceea ce privește vechimea de 8 ani în funcția de procuror sau judecător necesară accederii în structurile de parchet specializate și rămânerea în funcții a procurorilor care activează în cadrul acestor parchete, fiind prevăzută vechimea de 10 ani, atât pentru numirea în cadrul structurilor respective, cât și pentru rămânerea în funcție la momentul intrării în vigoare a actului normativ.

Potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin O. U. G. nr. 92/2018, „pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop.”

Art. VII din O. U. G. nr. 92/2018 menționează expres faptul că „procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcție în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Se remarcă faptul că, urmare a acestei modificări legislative, Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori a adoptat Hotărârea nr. 490 din 17 octombrie 2018 și a prevăzut în anexă procurorii cărora urma să le înceteze delegarea, ca urmare a neîndeplinirii condiției de vechime.

Ulterior, Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 491 din 19 octombrie 2018, prin care se recomandă interpretarea acestei norme în sensul aplicării pentru viitor a condițiilor de exercitare a funcției în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, în considerarea caracterului neretroactiv al O. U. G. nr. 92/2018 și a principiului securității raporturilor juridice.

Însă, indiferent de situațiile celor care la data intrării în vigoare a modificărilor dețineau funcția de procuror în cadrul unei structuri specializate în urma numirii, pentru care dispoziția tranzitorie cuprinsă în art. V din Legea nr. 207/2018 prevede expres că rămân în funcțiile pe care le îndeplinesc în aceste structuri și a celor delegați sau detașați, pentru care intrarea în vigoare a acestei legi a condus la transferul lor la parchetele de unde proveneau și dacă dispoziția tranzitorie din cadrul art. VII din O. U. G. nr. 92/2018 se referă sau nu și la cei care au fost numiți și îndeplineau condițiile de vechime în vigoare la momentul numirii, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că deciziile privind cariera procurorilor sunt atributul exclusiv al Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În exercitarea acestei atribuții, Secția pentru procurori emite acte administrative individuale care se bucură de prezumția de legalitate atât timp cât nu au fost anulate de instanța competentă în conformitate cu procedura legală. Ca atare, atât timp cât procurorul în cauză este desemnat printr-un act administrativ în vigoare într-o structură specializată a parchetului, efectuarea de către acesta a urmăririi penale sau participarea la ședințele de judecată este legală, magistratul îndeplinind funcția pe care o deținea la acel moment. Evaluarea îndeplinirii condițiilor pentru numirea, delegarea sau menținerea în funcție a procurorului este o chestiune ce ține de cariera magistratului și excedează competenței instanței penale învestite cu apelul în prezenta cauză, verificarea îndeplinirii condițiilor de vechime nefiind atributul instanței de apel învestite cu soluționarea cauzei la care acesta a participat și nici nu poate atrage sancțiuni de ordin procesual (a se vedea, în același sens, decizia nr. 353/A din 8 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală).

De altfel, dincolo de faptul că modalitatea de promovare în funcție a magistraților participanți la o cauză penală nu poate fi verificată nici măcar ca chestiune prejudicială de către instanța de control judiciar, trebuie menționat că apelantul inculpat nu a solicitat să se constate nulitatea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii de numire în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a magistraților, ci faptul că, între timp, prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în M. Of. nr. 868 din 15 octombrie 2018, ce a intrat în vigoare ulterior pronunțării hotărârii apelate, s-au modificat condițiile de vechime privind promovarea în funcție, dispoziții normative fără relevanță în privința magistraților care au fost numiți în funcție anterior și care au participat la ședințele de judecată conform legii în vigoare la acel moment procesual.

Procedând la reevaluarea materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că situația de fapt reținută în primă instanță este probată de înregistrările făcute în mediu ambiental, de înscrisuri, constând în acte din dosarul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și din dosarul Curții de Apel Constanța și de depozițiile testimoniale ale martorilor audiați în cauză, nefiind contestată de inculpat în aspectele sale obiective.

Probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în cea a judecății, atât în primă instanță, cât și în apel, conduce Înalta Curte de Casație și Justiție la concluzia intenției directe, ca formă a vinovăției penale cu care a acționat inculpatul în încercarea de a-l determina pe martorul B. de a-și schimba declarațiile date în dosarul nr. X. al Curții de Apel Constanța, în scopul obținerii unei soluții de achitare pentru clientul său, C. Această concluzie este relevată de modalitatea de săvârșire a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv din împrejurarea că, ignorând obligația impusă de către instanță clientului său C. de a nu lua legătura cu coinculpații din cauza nr. X. a Curții de Apel Constanța, impusă tocmai pentru a preîntâmpina o eventuală înțelegere frauduloasă dintre aceștia, a înțeles să poarte discuții cu martorul denunțător B. cu privire la apărările comune pe care aceștia le pot formula, precum și din conduita inculpatului în cadrul acestor discuții, care, așa cum a reținut și instanța de fond, trădează un interes evident în schimbarea declarațiilor în sensul indicat, tocmai pentru a obține achitarea clientului său, C., situație care i-ar fi profitat și martorului B., aspect pe care inculpatul A. nu a omis să îl sublinieze, tocmai pentru a obține concursul acestuia.

Apărările inculpatului A. prin care susține că în discuțiile purtate cu martorul denunțător a urmărit, în realitate, încheierea unui contract de asistență juridică cu acesta nu pot fi primite, întrucât inculpatul cunoștea, în virtutea profesiei exercitate, că atât Codul de procedură penală [art. 88 alin. (4)], cât și Statutul profesiei de avocat [art. 114 alin. (1)], precum și Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat [art. 45 alin. (1)] interzic avocatului să asiste sau să reprezinte părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe.

Astfel, raportat la situația de fapt, așa cum a fost reținută de către instanța de fond și confirmată în apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că faptele inculpatului A. care, în zilele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 și 14 februarie 2017, l-a sfătuit și învățat pe B. să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în fața Curții de Apel Constanța, în dosarul nr. X., că banii remiși fostului magistrat C. (coinculpat în dosarul nr. X.) nu reprezentau prețul traficării influenței acestuia, ci restituirea unui împrumut anterior și i-a indicat denunțătorului cum să justifice schimbarea declarațiilor și retractarea denunțului, săvârșite în scopul de a împiedica aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală numitului C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzute în art. 269 alin. (1) C. pen.

Motivele de apel privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunea favorizare a făptuitorului, prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni de favorizare a făptuitorului, prevăzute în art. 269 alin. (1) C. pen. (așa cum solicită Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție) sau în infracțiunea de influențare a declarațiilor, prevăzută în art. 272 alin. (1) C. pen. (cum solicită inculpatul A.), sunt nefondate.

Astfel, conform art. 272 alin. (1) C. pen., infracțiunea de influențare a declarațiilor constă în „încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.” Or, deși inculpatul a încercat să determine schimbarea declarațiilor lui B., în cauză nu este îndeplinită o condiție esențială a elementului material al acestei infracțiuni, respectiv ca încercarea de a determina declarațiile mincinoase să se realizeze prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, deși infracțiunea de favorizare a făptuitorului poate fi săvârșită sub aspectul laturii subiective și cu intenție indirectă, fiind corectă teza Ministerului Public conform căreia, acționând în sensul realizării unei înțelegeri frauduloase, prin expunerea avantajelor pe care ambii făptuitori le-ar fi avut, respectiv posibila achitare a acestora, inculpatul A., deși nu a urmărit, a acceptat că ajutorul dat făptuitorului C. îi profită, în egală măsură, și făptuitorului B., în cauză nu poate fi reținută, în concurs, alături de infracțiunea de favorizare a făptuitorului cu referire la C. și o infracțiunea de favorizare a făptuitorului cu referire la B. Aceasta deoarece, în cauză, nu se conturează îndeplinirea cerinței laturii obiective a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, respectiv destinația obiectivă a actului de favorizare, și anume ca ajutorul să fie dat pentru a împiedica sau îngreuna tragerea la răspundere penală a lui B., fiind evident, pentru considerentele arătate în hotărârea apelată, că inculpatul A. a urmărit a evita tragerea la răspundere penală doar a clientului său, C.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție reține ca fiind în concordanță cu probele administrate în cauză soluția de condamnare a inculpatului A. pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului, în formă continuată, prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 96/P din 18 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.