ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1084/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1084/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 10 iunie 2020
asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 11.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr. x/2019, a fost suspendată judecata recursului declarat de A. împotriva încheierii din 11.11.2019, pronunțată de Tribunalulu București, secția a IV a civilă în dosar nr. x/2019, pentru lipsa nejustificată a părților de la termenul de judecată, în condițiile inexistenței unei cereri de judecată în lipsă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, neîncadrat în drept și nemotivat, A., solicitând repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea judecății.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 244
1
alin. (1) C. proc. civ. "asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs".
În speță, este supusă căii de atac a recursului o încheiere prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei pronunțată de Curtea de Apel București în soluționarea recursului declarat de A. împotriva încheierii de ședință din 11.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă în dosar nr. x/2019, fiind incidentă teza a II a textului legal anterior citat, care închide calea de atac a recursului împotriva unei atare încheieri.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 11 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2020.