ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1711/2021

HOTĂRÂRE
22.09.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1711/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 29.05.2020, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulată de revizuenții A., B. împotriva deciziei nr. 350/R/22.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă în dosar nr. x/2017.

Prin recursul înregistrat la data de 10.06.2021 sub nr. x/2019/a1 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, recurentul A. a solicitat anularea încheierii de ședință din 29.05.2020 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În motivare, recurentul a arătat că i-au fost încălcate drepturi procesuale fundamentale referitoare la competența instanțelor, la procedura de judecată și în materie de crimă organizată și terorism.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4,5,6,7,8,9 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ. "Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs".

Încheierea recurată este pronunțată cu prilejul judecării cererii de revizuire formulată de către revizuenții A., B. împotriva deciziei nr. 350/R/22.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă în dosar nr. x/2017.

Prin decizia nr. 350/R/22.04.2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către recurenții A. și B. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 14.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă în dosar nr. x/2012.

Prin încheierea de ședință din 14.12.2017 a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată în legătură cu decizia nr. 406/07.09.2017 pronunțată în dosar nr. x/2012, iar prin această din urmă decizie a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B. și A. împotriva deciziei nr. 252/R/08.06.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă.

Față de cele arătate, rezultă că încheierea de suspendare a judecății obiect al prezentei căi de atac, nu are deschisă calea recursului, întrucât este pronunțată de o instanță de recurs, iar dispozițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ. exceptează aceste încheieri de la exercițiul căii extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de ședință din 29 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de ședință din 29 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2621/2021
ți de Casație și Justiție Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 30 septembrie 2021, sub nr. x/2019/a1, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8, stabilindu-se termen l
ÎCCJ 2021-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 767/2021
Ședința publică din data de 7 aprilie 2021 asupra recursului constată următoarele: Prin încheierea din 30 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a suspendat judecarea cauzei având c
ÎCCJ 2022-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 697/2022
67A din 3 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 220/20.05.2020 pronunțate de Tribunal
ÎCCJ 2025-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2046/2025
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Este reprezentat de recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 940/16.
ÎCCJ 2023-12-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2636/2023
noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Prin decizia civilă nr. 263 din 17 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și p
Sursă