- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 5 decembrie 2018
Decizia nr. 5191/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă
Ședința publică din data de 5 decembrie 2018 Față de aspectele ce rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 442 C. proc. civ., astfel încât, din oficiu, va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 2001 din 16 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015 în sensul că "Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 583A din 22 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă." în loc de "Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 583A din 22 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă."
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite sesizarea din oficiu. Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 2001 din 16 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015 în sensul că "Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 583A din 22 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă." în loc de "Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 583A din 22 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă." Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2018.