Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2018
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5179/2018

HOTĂRÂRE
05.12.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5179/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 5 decembrie 2018 Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 832 din data de 27 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj s-a respins, ca nelegal timbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii civile nr. 62 din 1 martie 2016 pronunțată în dosarul civil nr. x/2015 al Tribunalului Cluj. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A. solicitând rejudecarea cauzei și casarea hotărârii atacate. Prin decizia nr. 1557 din 27 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost anulat recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 113/R din 18 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A. invocând dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., invocând motive lipsite de logică și de coerență. Conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Revizuientul nu a indicat hotărârile definitive potrivnice neconformându-se astfel cerințelor textului de lege. Totodată, având în vedere că prin decizia atacată cu revizuire a fost anulat recursul ca netimbrat, nu este întrunită nici cerința ca hotărârea atacată cu revizuire să fi fost pronunțată asupra fondului sau să fi evocat fondul.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul A. deciziei nr. 1557 din 27 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul A. deciziei nr. 1557 din 27 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2018.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2018
civ., existând contrarietate între Decizia civilă nr. 213/A din l6 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/100/2008, Decizia civilă nr. 50/R din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/336/20
ÎCCJ 2018-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1359/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 325 din 23 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Just
ÎCCJ 2018-04-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1377/2018
recursului a fost pronunțată de către tribunal în soluționarea cererii de revizuire formulată de către revizuentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de revizuire se va îndrepta l
ÎCCJ 2018-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 346/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1811 din 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei n
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1988/2018
, și a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 1640 din 24 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ca inadmisibilă. La data de 14 martie 2018, revizuenta A. a fo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă