SECȚIUNEA 2 CAUZA CAMPOS DAMASO c. PORTUGAL (solicitarea nr. 17107/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 aprilie 2008 DEFINITIVF 24/07/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Campos Damaso c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Fancçoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, R Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 martie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 17107/05) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Eduardo José Campos Damaso ( reclamantul a sesizat Curtea la data de 4 mai 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Reclamantul este reprezentat de domnul F. Teixeira da Mota, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( În special, reclamantul susținea că condamnarea sa a șefului încălcării segredo de justiça aduce atingere articolului 10 din Convenție. La 24 noiembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamantul s-a născut în 1962 și locuiește la Lisabona. El a fost, la momentul faptei, jurnalist de zi cu zi Público în edițiile Público din 26, 27 și 28 ianuarie 1995, reclamantul semnează, împreună cu alți doi jurnaliști din aceeași zi, mai multe articole care pun în discuție o personalitate politică, N.D., pe atunci vicepreședinte al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD) la putere la momentul respectiv. N.D. era, prin urmare, suspectat că a instituit, prin intermediul unei societăți X. din care, potrivit acestor articole, principalul acționar, un sistem de facturi false pentru a nu plăti Trezoreriei publice anumite sume datorate în mod normal în temeiul TVA-ului, și d a obține, de asemenea, subvenții în cadrul PEDIP, un program de modernizare a industriei portugheze finanțat de Comunitățile Europene. Ar fi beneficiat de un tratament special atunci când a fost achiziționat terenul în care se afla vila sa. În urma publicării acestor articole, cabinetul procurorului general al Republicii a fost dat în judecată împotriva N.D. Acesta a renunțat, de asemenea, la toate funcțiile sale desfășurate în cadrul PSD. În ediția sa din 4 noiembrie 1998, Público a fost pus pe copertă N.D. acuzat de înșelăciune și fraudă fiscală. Acest titlu se referea la un articol, semnat de reclamant, în care acesta arăta că ministerul public din apropierea tribunalului din Esposende și-a formulat deja rechizițiile împotriva N.D. În ediția Público din 5 noiembrie 1998, reclamantul semna, împreună cu un alt jurnalist, un nou articol care reflecta mai în detaliu faptele reproșate către N.D.L. Articolul descrie, printre altele, rechiziționările procuraturii publice și preciza că notificarea acestora fusese deja adresată pârâtului. 10. La o dată nespecificată, s-au deschis proceduri împotriva reclamantului și a altor doi jurnaliști de către Parchetul din Esposende. Ulterior, reclamantul a fost acuzat de încălcarea segredo de justiça (notație apropiată de cea desemnată în mod curent de expresia secretă a Prin hotărârea din 25 mai 2004, judecătorul tribunalului din Esposende l-a judecat pe reclamant vinovat de încălcarea dreptului comunitar în cauză și l-a condamnat la o pedeapsă de 25 de zile-amendă, cu o sumă totală de 1 750 de euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Ceilalți doi jurnaliști au fost achitați, judecătorul considerând că nu au luat o parte suficientă la pregătirea articolelor în cauză și nici nu au acționat cu dol. Judecătorul a subliniat că numai articolul apărut la 5 noiembrie 1998 prezenta o problemă, în măsura în care reclamantul o descria, uneori la cuvantul apropiat, conținutul rechizițiilor de la ministerul public. Pentru judecător, chiar și în cazul în care nu a fost posibil să se stabilească circumstanțele exacte în care reclamantul a intrat în posesia actului de procedură în cauză, acesta a constituit în mod obligatoriu elemente de probă la dispoziția instanței judecătorești pe care a avut acces la rechizițiile în cauză într-un moment în care dosarul era încă supus segredo de justiça Cu toate acestea, judecătorul recunoștea că publicarea articolului în cauză nu aducea niciun prejudiciu anchetei, justificând astfel slaba sancțiune. 12. Reclamantul a făcut apel la această hotărâre, susținând în special încălcarea articolului 10 din Convenție. Prin hotărârea din 24 ianuarie 2005, instanța de apel din Guimarães a respins acțiunea. În special art. 10 din Convenție, precum și dispozițiile echivalente ale Constituției portugheze, instanța de apel a subliniat că ingerința în libertatea de a comunica informații de la persoana acuzată nu a fost disproporționată: conținutul rechizițiilor nu a fost supus segredo de justiça că, pentru o anumită perioadă de timp, reclamantul care putea aștepta începutul fazei publice a procedurii. Pentru instanța de apel, chiar și dimensiunea publică a persoanei care face obiectul acuzației penale în cauză nu justifica încălcarea segredo de justiça . Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că nu există nici o încălcare a acestei dispoziții a Convenției. II. DREPTUL ȘI PRACTICA PERTINENTE Dreptul și practica internă14 Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, în legislația portugheză în materie de reglementare, termenul "înălțime" (instruiată) desemnează în mod specific faza contradictorie care vine în unele cazuri după anchetă. În conformitate cu art. 86 din Codul de procedură penală, aplicabil în momentul faptelor, dosarul procedurii nu este public decât de la , la care sunt supuși toți participanții la procedură, precum și toți cei care au intrat în contact, în orice caz, cu înscrisuri din dosar [art. 86 alineatul (4) ]. 15. Acest sistem a fost modificat substanțial prin Legea nr. 48/2007 din 29 august 2007 de modificare a Codului de procedură penală, care a intrat în vigoare la 15 septembrie 2007. nu se mai aplică automat, ci numai pe baza unei hotărâri exprese din partea procurorului public, sub controlul instanței judecătorești de judecată sau al instanței judecătorești de judecată în sine. 16. La art. 371 din Codul penal pedepsea, la momentul respectiv, ca și astăzi, încălcarea segredo de justiça o pedeapsă care poate merge până la doi ani de închisoare sau 240 de zile-amendă. Textele Consiliului Europei 17. Recomandarea Rec. (2003) 13 a Comitetului miniștrilor Consiliului Europei către statele membre privind difuzarea de informații de către mass-media în legătură cu procedurile penale, se citește astfel (...) Reamintind că mass-media au dreptul de a informa publicul cu privire la dreptul acestuia de a primi informații, inclusiv informații privind aspecte de interes public, în conformitate cu art. 10 din convenție, și că au datoria profesională de a face acest lucru. Reamintind că drepturile la prezumția de nevinovăție, la un proces echitabil și la respectarea vieții private și de familie, garantate prin articolele 6 și 8 din convenție, constituie cerințe fundamentale care trebuie respectate în orice societate democratică Subliniind importanța rapoartelor realizate de mass-media privind procedurile penale pentru informarea publicului, pentru a face vizibilă funcția disuasivă a dreptului penal și pentru a permite publicului să aibă un drept de control asupra funcționării sistemului judiciar penal Având în vedere eventualele interese conflictuale protejate prin articolele 6, 8 și 10 din Convenție și necesitatea de a asigura un echilibru între aceste drepturi în funcție de circumstanțele fiecărui caz individual, ținând seama în mod corespunzător de rolul de control al Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a asigura respectarea angajamentelor asumate în temeiul Convenției (...) Dorind să promoveze o dezbatere în cunoștință de cauză privind protecția drepturilor și intereselor în cadrul reportajelor efectuate de mass-media cu privire la procedurile penale, precum și să promoveze bune practici în întreaga Europă, asigurând în același timp accesul mass-media la procedurile penale (...) Recomandă, recunoscând diversitatea sistemelor juridice naționale în ceea ce privește procedurile penale, guvernele statelor membre să ia sau să consolideze, după caz, toate măsurile pe care le consideră necesare pentru punerea în aplicare a principiilor anexate la prezenta recomandare, în limitele dispozițiilor constituționale respective ale acestora; să difuzeze pe scară largă această recomandare și principiile anexate acesteia, însoțindu-le, după caz, de o traducere, și să le aducă în special în atenția autorităților judiciare și a serviciilor de poliție, și să le pună la dispoziția organizațiilor reprezentative ale juriștilor practicieni și ale profesioniștilor din mass-media. Principii privind difuzarea de informații de către mass-media în legătură cu procedurile penale Principiul 1 - Informarea publicului de către mass-media Publicul trebuie să poată primi informații despre activitățile autorităților judiciare și ale serviciilor de poliție prin intermediul mijloacelor de informare în masă și, prin urmare, jurnaliștii trebuie să aibă libertatea de a raporta și de a face comentarii cu privire la funcționarea sistemului judiciar penal, sub rezerva limitărilor prevăzute în aplicarea principiilor următoare. Principiul 2 - Prezumția de nevinovăție Respectarea principiului prezumției de nevinovăție face parte integrantă din dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, opiniile și informațiile referitoare la procedurile penale în curs nu ar trebui comunicate sau difuzate prin mass-media decât dacă acest lucru nu aduce atingere prezumției de nevinovăție a suspectului sau a pârâtului. (...) Principiul 6 - Informare periodică în timpul procedurilor penale În cadrul procedurilor penale de interes public sau al altor proceduri penale care atrag în special atenția publicului, autoritățile judiciare și serviciile de poliție ar trebui să informeze mass-media cu privire la actele lor esențiale, cu condiția ca acest lucru să nu aducă atingere secretului juridic și investigațiilor polițienești și să nu întârzie sau să nu perturbe rezultatele procedurilor. În cazul procedurilor penale care continuă pentru o lungă perioadă de timp, informațiile ar trebui furnizate cu regularitate. (...) CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIE 18. Reclamantul declară că condamnarea sa i-a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut la art. 10 din Convenție, astfel cum este formulat în părțile sale relevante. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) În ceea ce privește exercitarea acestor libertăți, care implică obligații și responsabilități, pot fi supuse anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) protecției reputației sau a drepturilor de la... sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. 19. Cu privire la admisibilitate. 20. Curtea constată că acest at nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv d . . Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond Teze ale părților 21. Reclamantul susține că a făcut obiectul unei ingerințe în dreptul său la libertatea de a furniza informații care nu erau necesare într-o societate democratică. 22. Reclamantul susține astfel, în primul rând, că condamnarea sa nu putea fi considerată ca făcând parte din protecția anchetei polițienești, aceasta fiind, în momentul în care articolul a fost aflat sub acuzare, deja încheiată. În acest sens, CESE reamintește că această anchetă și procedura penală în sine au fost declanșate din cauza articolelor publicate în ianuarie 1995 (a se vedea punctele 6-7 de mai sus). În al doilea rând, condamnarea în cauză nu mai poate fi legată de scopul de a garanta autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar, întrucât cauza trebuia să fie judecată de către magistrați profesioniști, care trebuiau să ia cunoștință în mod necesar de rechiziționările procuraturii publice în cadrul desfășurării normale a procedurii penale în cauză. În cele din urmă, protecția drepturilor de autor nu era în joc nici în cadrul procedurii în litigiu, întrucât persoana vizată a depus împotriva reclamantului o altă plângere penală Guvernul recunoaște că condamnarea reclamantului a constituit o interferență în drepturile acestuia din perspectiva articolului 10, dar consideră că aceasta a fost justificată în temeiul alineatului (2) din această dispoziție prin scopul legitim de a proteja reputația și drepturile de autor, precum și autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. Pentru guvern, atât sistemul portughez în materie de segredo de justiça în vigoare la momentul respectiv, cât și modul în care acesta a fost pus în aplicare în speță respectă pe deplin art. 10 din Convenție. 24. Reglementarea în cauză ar avea ca scop în primul rând protejarea bunei desfășurări a anchetei. În cazul de față, nu se încheiaseră încă la data publicării articolului incriminat, inculpații având posibilitatea de a solicita deschiderea procedurii, în cursul căreia pot fi prezentate noi dovezi. Condamnarea s-ar justifica, de asemenea, din preocuparea de a proteja dreptul la prezumția de nevinovăție a pârâtului, care ar fi în mod substanțial diminuat dacă media ar putea să exercite o influență externă care ar putea afecta buna desfășurare a etapelor ulterioare ale procedurii. În cele din urmă, guvernul subliniază că jurnaliștii nu sunt împiedicați în mod absolut să facă cunoscute toate informațiile referitoare la o procedură judiciară, ci numai în perioada de aplicare a segredo de justiça; după încheierea acestei perioade, jurnaliștii au acces liber la toate elementele dosarului. Aprecierea Curții 25. În prezenta cauză, condamnarea în litigiu s mai puțin analiza în mod clar într-o ingerință mai mult decât exercitarea de către reclamant a dreptului său la libertatea de exprimare, astfel cum convin părțile. Astfel de imigrație încalcă Convenția dacă nu îndeplinește cerințele de la alineatul (2) din art. 10, adică să fie prevăzută de lege În cazul în care părțile și-au dat seama că prima cerință din lege este îndeplinită în speță, nu este aceeași în ceea ce privește celelalte două. Scopul legitim 26. Pentru solicitant, obiectivele legitime indicate de mai sus nu puteau fi invocate în speță. 27. Curtea consideră că motivele invocate de instanțele interne conciliază cu scopul legitim de a proteja dreptul de N.D. la un proces echitabil, cu respectarea prezumției de nevinovăție ca și a vieții sale private. o bună administrare a justiției evitând orice influență externă asupra cursului acesteia. Aceste tărâmuri în care se află în cadrul protecției reputației și a drepturilor d În măsura în care această din urmă garanție a fost interpretată ca incluzând drepturile de care se bucură persoanele care pledează în general (Dupoi și alții c. Franța , n 1914/02, § 32, 7 iunie 2007, CEDH 2007 ... ; Tourancheau și July c. Franța , nr 53886/00, § 63, 24 noiembrie 2005). Necesar într-o societate democratică 28. necesară într-o societate democratică 29. Curtea amintește în această privință că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și că garanțiile care trebuie acordate presei sunt, prin urmare, deosebit de importante (a se vedea, printre altele, Hotărârile Worm c. Austria din 29 august 1997, Rec., 1997-V, p. 1550-1551, § 47 Fressoz și Roire c. Franța [GC], n 29183/95, § 45, CEDO 1999 I. 30. Presa joacă un rol important într-o societate democratică În cazul în care nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește protecția reputației și a drepturilor de a nu divulga informații confidențiale, precum și în ceea ce privește necesitatea de a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale, îi revine sarcina de a comunica, în conformitate cu obligațiile și responsabilitățile sale, informații și idei cu privire la toate chestiunile de interes general (Turancheau și July). , citată anterior, punctul 65). 31. În special, nu se poate considera că problemele de care se bucură instanțele nu pot, anterior sau în același timp, să dea naștere unei discuții în altă parte, fie în reviste specializate, fie în presa mare sau în publicul general. În funcția mass-media de a comunica astfel de informații și idei adaugă dreptul, pentru public, de a primi astfel de informații. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de dreptul fiecăruia de a beneficia de un proces echitabil, astfel cum este garantat la art. 6 alineatul (1) din convenție, ceea ce include, în materie penală, dreptul la o instanță imparțială (Turanchaau și July, citată anterior, punctul 66). jurnaliștii trebuie să își amintească de articolele privind procedurile penale în curs de desfășurare, deoarece limitele comentariilor admisibile pot să nu includă declarații care ar putea, intenționat sau nu, să reducă șansele unei persoane de a beneficia de un proces echitabil sau de a submina încrederea publicului în rolul pe care îl are instanțele în administrarea justiției penale. (ibidem Worm, citată anterior, § 50). 32. Este de datoria Curții să stabilească dacă intervenția în litigiu corespunde unei necesități sociale impetuoase, dacă aceasta era proporțională cu scopurile legitime urmărite și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica apar în mod corespunzător și suficient. În exercitarea puterii sale de control, Curtea trebuie, în scopul de a pune în balanță interesele concurente pe care trebuie să le dea, să țină seama și de dreptul pe care art. 6 alineatul (2) din Convenție îl recunoaște persoanelor de a fi prezumate nevinovate până la stabilirea legală a vinovăției lor (Duperus și alții, citată anterior, punctul 37). În ceea ce privește circumstanțele din speță, Curtea subliniază mai întâi că tema articolului pe baza căruia reclamantul a fost condamnat privește în mod clar o chestiune de interes general. Presa trebuie într-adevăr să informeze publicul cu privire la procedurile referitoare la orice infracțiune, de natură fiscală sau privind deturnarea de fonduri publice, în cazul politicienilor. La această funcție a presei se adaugă dreptul publicului de a primi astfel de informații (Worm) În această privință, Curtea amintește că, spre deosebire de cei simpli, aceștia, spre deosebire de aceștia, sunt în mod inevitabil și conștient de un control atent al faptelor și gesturilor lor atât de către jurnaliști, cât și de către masa cetățenilor Dupui și de altă natură, citată anterior, punctul 40). 34. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Recomandarea Rec., 200313 privind difuzarea de informații de către mass-media în legătură cu procedurile penale ; pe bună dreptate, aceasta reamintește că mass-media are dreptul de a informa publicul cu privire la dreptul său de a primi informații și subliniază importanța rapoartelor efectuate cu privire la procedurile penale pentru a informa publicul și pentru a permite acestuia să aibă un drept de control asupra funcționării sistemului de justiție penală. În anexa la această recomandare este inclus, de asemenea, dreptul publicului de a primi informații privind activitățile autorităților judiciare și ale serviciilor de poliție prin intermediul mass-mediei, ceea ce implică dreptul jurnaliștilor de a putea prezenta în mod liber un raport privind funcționarea sistemului judiciar penal (Dupers și altele, citată anterior, punctul 42). 35. Este adevărat că oricine, inclusiv un jurnalist, își exercită libertatea de exprimare își asumă obligațiile și responsabilitățile care depind de situație (Dupoi și alții, menționați anterior, § 43). Este necesar să se stabilească dacă, în circumstanțele speciale ale cauzei, interesul de a informa publicul îl deținea asupra obligațiilor și responsabilităților care îi revin în mod direct publicului. În special în ceea ce privește respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei vizate, care îl afectează pe solicitant. În această privință, Curtea constată că, dacă este adevărat că articolul în cauză a fost publicat într-un moment crucial al procedurii penale În schimb, faptele în cauză în cauza Worm (hotărârea citată anterior, §§ 51-52), articolul la originea prezentei cauze nu a luat poziție asupra vinovăției pe termen lung a N.D., care se limitează la a descrie conținutul rechiziționărilor din partea procurorului public. În cele din urmă, nici un magistrat neprofesional nu putea fi chemat să soluționeze cazul, ceea ce reducea, de asemenea, riscurile de a vedea articole cum ar fi cel din speță care afectează rezultatul procedurii judiciare. 36. În ceea ce privește interesul legitim al protecției anchetei în curs, subliniat de guvern, Curtea subliniază că aceasta este instanța din statul membru în cauză care a recunoscut că publicarea articolului nu a adus atingere investigațiilor (a se vedea punctul 11 de mai sus). În ceea ce privește tribunalul din Guimarães, aceasta este limitată să observe, în termeni generali, că etapa d ui poate să se extindă dincolo de prezentarea rechizițiilor de la Ministerul Public, în cazurile în care deschiderea de la . În plus, nu s-a precizat cum ar fi fost afectate investigațiile în cauză de publicarea articolului. În aceste condiții, Curtea concluzionează că nici interesul legitim de protecție a anchetei nu ar putea, în circumstanțele cauzei, să se refere la dreptul reclamantului de a furniza informații cu privire la procedura penală. 37. În măsura în care guvernul susține natura limitată în timp a segredo de justica Curtea subliniază, de asemenea, că rolul jurnaliștilor de a informa și de a informa publicul cu privire la fenomene precum cele menționate în art. Hotărârea din 17 decembrie 2004 [GC], nr. 33348/96, § 96, CEDO 2004-XI. Într-adevăr, publicarea în litigiu, în special partea care descrie faptele de care a fost acuzat N.D., a servit nu numai obiectului, ci și credibilității informațiilor comunicate, care atestă exactitatea și autenticitatea acestora (Dupoi și alții, citată anterior, § 46). 38. Luând în considerare elementele menționate, Curtea concluzionează că interesul publicației în cauză era, în speță, asupra obiectivului, oricât de legitim ar fi fost, de a menține segredo-ul justiçei 39. În cele din urmă, în ceea ce privește natura și povara pedepsei aplicate, elemente care trebuie luate în considerare în cazul în care punctul 16 de mai sus; a se vedea, mutatis mutandis Cumpă și Mazare, citată anterior, § 114. 40. În concluzie, Curtea consideră că condamnarea reclamantului sa analizează într-o ingerință disproporționată în dreptul său la libertatea de exprimare care nu corespundea niciunei nevoi sociale impetuoase. Cu toate acestea, având în vedere constatarea referitoare la art. 10 (punctul 40 de mai sus), reclamantul a invocat, de asemenea, în sprijinul afirmațiilor sale, art. 6 alineatul (1) din convenție. 42. Cu toate acestea, Curtea consideră că, având în vedere constatarea referitoare la art. 10 (punctul 40 de mai sus), nu este necesar să se ia în considerare dacă, în speță, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, reclamantul solicită rambursarea sumei de la Õ que a trebuit să plătească ca urmare a condamnării, respectiv 1 750 EUR (EUR). De asemenea, consideră că prejudiciul său moral ar fi suficient de remediat prin constatarea încălcării Convenției. 45. În acest sens, se pune la dispoziția înțelepciunii Curții. 46. Curtea consideră că suma plătită de solicitant ca urmare a condamnării sale este rezultatul direct al încălcării dreptului său la libertatea de exprimare și, prin urmare, are dreptul la cererea sa de rambursare. Curtea consideră, de asemenea, că constatarea încălcării care figurează în prezenta hotărâre oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitant. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 47. Reclamantul solicită, de asemenea, în scris în sprijinul plății unei sume pentru cheltuielile și onorariile consiliului său, dar se referă la înțelepciunea Curții în ceea ce privește determinarea sumei lor. 48. . . . Curtea, luând în considerare natura și complexitatea cauzei, consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului 7 500 EUR în acest scop. Interese moratorii 50. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES, CURȚIA, ÎN LUANIMITATE, Declare cererea admisibilă Spune că a fost încălcată art. 10 din Convenție Déclare uiníly nu are loc de a lua în considerare separat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 750 EUR (o mie șapte sute cincizeci EUR) pentru daune materiale și 7 500 EUR (șapte mii cinci sute EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării acestui termen și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale în limba franceză, apoi comunicat în scris la 24 aprilie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din regulament. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte
DEUXIÈME SECTION
CAMPOS DÂMASO c. PORTUGAL
(Requête n
o
17107/05)
ARRÊT
24 avril 2008
24/07/2008
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Campos Dâmaso c. Portugal,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Fançoise Tulkens,
présidente,
Antonella Mularoni,
Ireneu Cabral Barreto,
Rıza Türmen,
Vladimiro Zagrebelsky,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 mars 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
17107/05) dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Eduardo José Campos Dâmaso («
le requérant
»), a saisi la Cour le 4 mai 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint.
3.
Le requérant alléguait en particulier que sa condamnation du chef de violation du
segredo de justiça
portait atteinte à l’article 10 de la Convention.
4.
Le 24 novembre 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
I.
5.
Le requérant est né en 1962 et réside à Lisbonne. Il était, à l’époque des faits, journaliste du quotidien à gros tirage
Público
.
6.
Dans les éditions du
Público
des 26, 27 et 28 janvier 1995, le requérant signa, avec deux autres journalistes du même quotidien, plusieurs articles mettant en cause une personnalité politique, N.D., alors vice-président du groupe parlementaire du Parti social démocrate (PSD) au pouvoir à l’époque. N.D. était ainsi soupçonné d’avoir mis en place, par le biais d’une société X. dont il était selon ces articles le principal actionnaire, un système de fausses factures afin de ne pas verser au Trésor public certaines sommes normalement dues au titre de la TVA et d’obtenir par ailleurs des subventions dans le cadre du PEDIP, un programme de modernisation de l’industrie portugaise financé par les Communautés européennes. Enfin, N.D. aurait bénéficié d’un traitement de faveur lors de l’achat du terrain où se trouvait bâtie sa villa.
7.
Suite à la parution de ces articles, le cabinet du Procureur général de la République annonça l’ouverture de poursuites contre N.D. Celui-ci renonça par ailleurs à toutes ses fonctions exercées dans le cadre du PSD.
8.
Dans son édition du 4 novembre 1998, le
Público
annonça en couverture «
N.D. accusé d’escroquerie et de fraude fiscale
». Ce titre renvoyait à un article, signé par le requérant, dans lequel ce dernier indiquait que le ministère public près le tribunal d’Esposende avait déjà formulé ses réquisitions à l’encontre de N.D.
9.
Dans l’édition du
Público
du 5 novembre 1998, le requérant signa, avec un autre journaliste, un nouvel article revenant plus en détail sur les faits reprochés à N.D. L’article décrivait notamment les réquisitions du ministère public et précisait que notification de celles-ci avait déjà été adressée à l’accusé.
10.
A une date non précisée, des poursuites furent ouvertes contre le requérant et deux autres journalistes par le parquet d’Esposende. Le requérant fut par la suite accusé de l’infraction de violation du
segredo de justiça
(notion voisine de celle couramment désignée par l’expression
«
secret de l’instruction
»).
11.
Par un jugement du 25 mai 2004, le juge du tribunal d’Esposende jugea le requérant coupable de l’infraction en cause et le condamna à une peine de 25 jours-amende, d’un montant total de 1
750 euros, ainsi qu’au paiement des frais de justice. Les deux autres journalistes furent acquittés, le juge ayant estimé qu’ils n’avaient pas pris une part suffisante à la préparation des articles en cause ni agi avec dol. Le juge souligna que seul l’article paru le 5 novembre 1998 posait problème, dans la mesure où le requérant y décrivait, parfois au mot près, la teneur des réquisitions du ministère public. Pour le juge, même s’il n’avait pas été possible d’établir les circonstances exactes dans lesquelles le requérant était entré en possession de l’acte de procédure en cause, il résultait nécessairement des éléments de preuve à la disposition du tribunal qu’il avait eu accès aux réquisitions en question à un moment où le dossier se trouvait toujours soumis au
segredo de justiça
. Le juge reconnaissait cependant que la publication de l’article en cause n’avait porté aucun préjudice à l’enquête, ce qui justifiait la faiblesse de la sanction.
12.
Le requérant fit appel de ce jugement, alléguant notamment la violation de l’article 10 de la Convention.
13.
Par un arrêt du 24 janvier 2005, la cour d’appel de Guimarães rejeta le recours. S’agissant en particulier de l’article 10 de la Convention, ainsi que des dispositions équivalentes de la Constitution portugaise, la cour d’appel souligna que l’ingérence dans la liberté de communiquer des informations de l’accusé n’était pas disproportionnée
: la teneur des réquisitions n’était soumise au
segredo de justiça
que pendant un certain délai, le requérant pouvant attendre le début de la phase publique de la procédure. Pour la cour d’appel, même la dimension publique de la personne faisant l’objet de l’accusation pénale en cause ne justifiait la violation du
segredo de justiça
. La cour d’appel concluait donc à l’absence de violation de cette disposition de la Convention.
II.
A.
Le droit et la pratique internes
14.
Il convient de rappeler à titre liminaire que dans le droit processuel portugais, le terme «
instruction
» (
instrução
) désigne spécifiquement la phase contradictoire qui vient dans certains cas après l’enquête.
Aux termes de l’article 86 du code de procédure pénale, applicable au moment des faits, le dossier de la procédure n’est public qu’à partir de «
la décision du juge d’instruction ou, s’il n’y a pas d’instruction, du moment à partir duquel l’instruction ne peut plus être requise
» (article 86 § 1). Jusque là s’applique le
segredo de justiça
, auquel sont soumis tous les participants à la procédure ainsi que tous ceux ayant été en contact, à quelque titre que ce soit, avec des pièces du dossier (article 86 § 4).
15.
Ce système fut substantiellement modifié par la loi n
o
48/2007 du 29 août 2007 portant modification du code de procédure pénale, entrée en vigueur le 15 septembre 2007. Dorénavant, le
segredo de justiça
ne s’applique plus de manière automatique mais seulement sur décision expresse du ministère public, sous le contrôle du juge d’instruction, ou du juge d’instruction lui-même.
16.
L’article 371 du code pénal punissait, à l’époque comme aujourd’hui, la violation de
segredo de justiça
d’une peine pouvant aller jusqu’à deux ans d’emprisonnement ou 240 jours-amende.
B.
Les textes du Conseil de l’Europe
17.
La Recommandation Rec(2003)13 du Comité des Ministres du Conseil de l’Europe aux Etats membres, sur la diffusion d’informations par les médias en relation avec les procédures pénales, se lit ainsi
:
«
(...)
Rappelant que les médias ont le droit d’informer le public eu égard au droit de ce dernier à recevoir des informations, y compris des informations sur des questions d’intérêt public, en application de l’article 10 de la Convention, et qu’ils ont le devoir professionnel de le faire
;
Rappelant que les droits à la présomption d’innocence, à un procès équitable et au respect de la vie privée et familiale, garantis par les articles 6 et 8 de la Convention, constituent des exigences fondamentales qui doivent être respectées dans toute société démocratique
;
Soulignant l’importance des reportages réalisés par les médias sur les procédures pénales pour informer le public, rendre visible la fonction dissuasive du droit pénal et permettre au public d’exercer un droit de regard sur le fonctionnement du système judiciaire pénal
;
Considérant les intérêts éventuellement conflictuels protégés par les articles 6, 8 et 10 de la Convention et la nécessité d’assurer un équilibre entre ces droits au regard des circonstances de chaque cas individuel, en tenant dûment compte du rôle de contrôle de la Cour européenne des Droits de l’Homme pour garantir le respect des engagements contractés au titre de la Convention
;
(...)
Désireux de promouvoir un débat éclairé sur la protection des droits et intérêts en jeu dans le cadre des reportages effectués par les médias sur les procédures pénales, ainsi que de favoriser de bonnes pratiques à travers l’Europe, tout en assurant l’accès des médias aux procédures pénales
;
(...)
Recommande, tout en reconnaissant la diversité des systèmes juridiques nationaux en ce qui concerne les procédures pénales, aux gouvernements des Etats membres
:
1.
de prendre ou de renforcer, le cas échéant, toutes mesures qu’ils considèrent nécessaires en vue de la mise en œuvre des principes annexés à la présente recommandation, dans les limites de leurs dispositions constitutionnelles respectives,
2.
de diffuser largement cette recommandation et les principes qui y sont annexés, en les accompagnant le cas échéant d’une traduction, et
3.
de les porter notamment à l’attention des autorités judiciaires et des services de police, et de les mettre à la disposition des organisations représentatives des juristes praticiens et des professionnels des médias.
Annexe à la Recommandation Rec(2003)13 -
Principes concernant la diffusion d’informations par les médias en relation avec les procédures pénales
Principe 1 - Information du public par les médias
Le public doit pouvoir recevoir des informations sur les activités des autorités judiciaires et des services de police à travers les médias. Les journalistes doivent en conséquence pouvoir librement rendre compte de et effectuer des commentaires sur le fonctionnement du système judiciaire pénal, sous réserve des seules limitations prévues en application des principes qui suivent.
Principe 2 - Présomption d’innocence
Le respect du principe de la présomption d’innocence fait partie intégrante du droit à un procès équitable.
En conséquence, des opinions et des informations concernant les procédures pénales en cours ne devraient être communiquées ou diffusées à travers les médias que si cela ne porte pas atteinte à la présomption d’innocence du suspect ou de l’accusé.
(...)
Principe 6 - Information régulière pendant les procédures pénales
Dans le cadre des procédures pénales d’intérêt public ou d’autres procédures pénales attirant particulièrement l’attention du public, les autorités judiciaires et les services de police devraient informer les médias de leurs actes essentiels, sous réserve que cela ne porte pas atteinte au secret de l’instruction et aux enquêtes de police et que cela ne retarde pas ou ne gêne pas les résultats des procédures. Dans le cas des procédures pénales qui se poursuivent pendant une longue période, l’information devrait être fournie régulièrement.
(...)
»
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 10 DE LA CONVENTION
18.
Le requérant allègue que sa condamnation a porté atteinte à son droit à la liberté d’expression, prévu par l’article 10 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)
2.
L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, (...) à la protection de la réputation ou des droits d’autrui (...) ou pour garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire.
»
19.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
20.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Thèses des parties
21.
Le requérant allègue avoir fait l’objet d’une ingérence dans son droit à la liberté de communiquer des informations qui n’était pas nécessaire dans une société démocratique.
22.
Le requérant soutient ainsi en premier lieu que sa condamnation ne pouvait s’inscrire dans le cadre de la protection de l’enquête policière, celle-ci étant, au moment de la parution de l’article incriminé, déjà terminée. Il rappelle à cet égard que cette investigation et la procédure pénale elle-même n’ont été déclenchées qu’en raison de ses articles publiés en janvier 1995 (cf. paragraphes 6-7 ci-dessus). Deuxièmement, la condamnation en question ne saurait davantage être rattachée au but de garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire, puisque l’affaire devait être jugée par des magistrats professionnels, nécessairement appelés à prendre connaissance des réquisitions du ministère public dans le cadre du déroulement normal de la procédure pénale en cause. Enfin, la protection des droits d’autrui n’était pas non plus en jeu dans le cadre de la procédure litigieuse, la personne visée ayant déposé à l’encontre du requérant une autre plainte pénale – pour diffamation – qui selon lui demeurait pendante.
23.
Le Gouvernement admet que la condamnation du requérant a constitué une ingérence dans les droits de celui-ci sous l’angle de l’article 10 mais estime qu’elle était justifiée au regard du paragraphe 2 de cette même disposition par les buts légitimes de protéger la réputation et les droits d’autrui ainsi que l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire. Pour le Gouvernement, tant le système portugais en matière de
segredo de justiça
en vigueur à l’époque que la manière dont il a été mis en œuvre en l’espèce respectent intégralement l’article 10 de la Convention.
24.
La réglementation en cause viserait ainsi d’abord à protéger le bon déroulement de l’enquête. Dans le cas d’espèce, les investigations n’étaient pas encore terminées à la date de la publication de l’article incriminé, les accusés disposant de la possibilité de demander l’ouverture de l’instruction, au cours de laquelle des nouvelles preuves peuvent être produites. La condamnation se justifierait par ailleurs par le souci de protéger le droit à la présomption d’innocence de l’accusé, qui serait substantiellement diminué si les media pouvaient sans aucun contrôle exercer une influence extérieure susceptible de troubler le bon déroulement des phases ultérieures de la procédure. Enfin, le Gouvernement souligne que les journalistes ne se trouvent pas empêchés de manière absolue de faire connaître toute information relative à une procédure judiciaire mais seulement pendant la période d’application du
segredo de justiça
; une fois le terme de cette période atteint, les journalistes ont libre accès à tous les éléments du dossier.
2.
Appréciation de la Cour
25.
Dans la présente affaire, la condamnation litigieuse s’analyse clairement en une «
ingérence
» dans l’exercice par le requérant de son droit à la liberté d’expression, comme en conviennent d’ailleurs les parties. Pareille immixtion enfreint la Convention si elle ne remplit pas les exigences du paragraphe 2 de l’article 10, c’est-à-dire être «
prévue par la loi
», inspirée par un ou des buts légitimes au regard dudit paragraphe et «
nécessaire, dans une société démocratique
», pour les atteindre. Si les parties s’accordent pour reconnaître que la première exigence – «
prévue par la loi
» – est remplie en l’espèce, il n’en va pas de même pour ce qui est des deux autres.
a)
But légitime
26.
Pour le requérant, les buts légitimes indiqués par le Gouvernement – protection des droits d’autrui et garantie de l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire – ne pouvaient être invoqués en l’espèce.
27.
La Cour considère que les motifs invoqués par les juridictions internes se concilient avec le but légitime de protéger le droit de N.D. à un procès équitable dans le respect de la présomption d’innocence comme de sa vie privée. L’ingérence avait aussi pour but, à n’en pas douter,
une bonne administration de la justice en évitant toute influence extérieure sur le cours de celle-ci. Ces buts s’inscrivent dans le cadre de la protection de «
la réputation et des droits d’autrui
» et de la garantie de «
l’autorité et [de] l’impartialité du pouvoir judiciaire
», dans la mesure où cette dernière garantie a été interprétée comme englobant les droits dont les individus jouissent à titre de plaideurs en général (
Dupuis et autres c. France
, n
o
1914/02, §
32, 7
juin 2007, CEDH 2007
‑
... ;
Tourancheau et July c. France
, n
o
53886/00, §
63, 24 novembre 2005).
b)
«
Nécessaire dans une société démocratique
»
28.
Reste à savoir si l’ingérence en cause était «
nécessaire dans une société démocratique
».
29.
La Cour rappelle à cet égard que la liberté d’expression constitue l’un des fondements essentiels d’une société démocratique et que les garanties à accorder à la presse revêtent donc une importance particulière (voir, entre autres, les arrêts
Worm c.
Autriche
du 29 août 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-V, pp.
1550-1551, § 47
;
Fressoz et Roire c. France
[GC], n
o
29183/95, §
‑
I).
30.
La presse joue un rôle éminent dans une société démocratique
: si elle ne doit pas franchir certaines limites, tenant notamment à la protection de la réputation et des droits d’autrui ainsi qu’à la nécessité d’empêcher la divulgation d’informations confidentielles, il lui incombe néanmoins de communiquer, dans le respect de ses devoirs et de ses responsabilités, des informations et des idées sur toutes les questions d’intérêt général (
Tourancheau et July
, précité, § 65).
31.
En particulier, on ne saurait penser que les questions dont connaissent les tribunaux ne puissent, auparavant ou en même temps, donner lieu à discussion ailleurs, que ce soit dans des revues spécialisées, la grande presse ou le public en général. A la fonction des médias consistant à communiquer de telles informations et idées s’ajoute le droit, pour le public, d’en recevoir. Toutefois, il convient de tenir compte du droit de chacun de bénéficier d’un procès équitable tel que garanti à l’article 6 § 1 de la Convention, ce qui, en matière pénale, comprend le droit à un tribunal impartial (
Tourancheau et July
, précité,
66.). Comme la Cour l’a déjà souligné, «
les journalistes doivent s’en souvenir qui rédigent des articles sur des procédures pénales en cours, car les limites du commentaire admissible peuvent ne pas englober des déclarations qui risqueraient, intentionnellement ou non, de réduire les chances d’une personne de bénéficier d’un procès équitable ou de saper la confiance du public dans le rôle tenu par les tribunaux dans l’administration de la justice pénale
» (
ibidem
;
Worm
, précité, § 50).
32.
Il revient à la Cour de déterminer si l’ingérence litigieuse correspondait à un «
besoin social impérieux
», si elle était proportionnée aux buts légitimes poursuivis et si les motifs invoqués par les autorités nationales pour la justifier apparaissent «
pertinents et suffisants
». Dans l’exercice de son pouvoir de contrôle, la Cour doit, aux fins de la mise en balance des intérêts concurrents auquel elle doit se livrer, tenir également compte du droit que l’article 6 § 2 de la Convention reconnaît aux individus d’être présumés innocents jusqu’à ce que leur culpabilité ait été légalement établie (
Dupuis et autres
, précité, §
37).
33.
Se penchant sur les circonstances de l’espèce, la Cour souligne d’abord que le thème de l’article sur la base duquel le requérant fut condamné concernait à l’évidence une question d’intérêt général. La presse se doit en effet d’informer le public sur les procédures relatives à d’éventuelles infractions, de nature fiscale ou concernant le détournement de fonds publics, imputées à des hommes politiques. A cette fonction de la presse s’ajoute le droit, pour le public, de recevoir ce type d’informations (
Worm
, précité, § 50), surtout lorsque sont en cause des hommes politiques. La Cour rappelle à cet égard que ceux-ci, à la différence des simples particuliers, s’exposent inévitablement et consciemment à un contrôle attentif de leurs faits et gestes tant par les journalistes que par la masse des citoyens
(
Dupuis et autres
, précité, § 40).
34.
Le Comité des ministres du Conseil de l’Europe a quant à lui adopté la Recommandation Rec(2003)13 sur la diffusion d’informations par les médias en relation avec les procédures pénales
; celle-ci rappelle à juste titre que les médias ont le droit d’informer le public eu égard à son droit de recevoir des informations et souligne l’importance des reportages réalisés sur les procédures pénales pour informer le public et permettre à celui-ci d’exercer un droit de regard sur le fonctionnement du système de justice pénale. En annexe à cette Recommandation figure d’ailleurs notamment le droit du public à recevoir des informations sur les activités des autorités judiciaires et des services de police à travers les médias, ce qui implique pour les journalistes le droit de pouvoir librement rendre compte du fonctionnement du système de justice pénale (
Dupuis et autres
, précité, § 42).
35.
Certes, quiconque, y compris un journaliste, exerce sa liberté d’expression assume des «
devoirs et responsabilités
» dont l’étendue dépend de la situation (
Dupuis et autres
, précité, § 43). Il convient de déterminer si, dans les circonstances particulières de l’affaire, l’intérêt d’informer le public l’emportait sur les «
devoirs et responsabilités
», notamment celui de respecter la présomption d’innocence de la personne visée, pesant sur le requérant. A cet égard, la Cour constate que s’il est vrai que l’article en question fut publié à un moment crucial de la procédure pénale – celui de la présentation des réquisitions – où le respect de la présomption d’innocence de l’accusé revêt une importance accrue, il n’en demeure pas moins que cette publication faisait suite à d’autres articles du même auteur sur les mêmes questions, publiés presque quatre ans plus tôt, qui avaient d’ailleurs donné lieu à l’ouverture des poursuites contre la personne visée. Inversement aux faits en cause dans l’affaire
Worm
(arrêt précité, §§ 51-52), l’article à l’origine de la présente affaire ne prenait pas position sur l’éventuelle culpabilité de N.D., se bornant à décrire le contenu des réquisitions du ministère public. Enfin, aucun magistrat non professionnel ne pouvait être appelé à juger l’affaire, ce qui réduisait également les risques de voir des articles tels que celui de l’espèce affecter l’issue de la procédure judiciaire.
36.
Quant à l’intérêt légitime de la protection de l’enquête en cours, mis en exergue par le Gouvernement, la Cour souligne que c’est le tribunal d’Esposende lui-même qui a reconnu que la publication de l’article litigieux n’avait porté aucun préjudice aux investigations (voir paragraphe 11 ci-dessus). Quant à la cour d’appel de Guimarães, elle s’est bornée à noter, en termes généraux, que la phase d’investigation peut s’étendre au-delà de la présentation des réquisitions du ministère public, dans les cas où l’ouverture de l’instruction est demandée par l’
assistente
ou par l’accusé. En outre, le Gouvernement n’a pas précisé comment les investigations en cause auraient été affectées par la publication de l’article litigieux. Dans ces conditions, la Cour conclut que l’intérêt légitime de protection de l’enquête ne saurait non plus, dans les circonstances de l’affaire, primer sur le droit du requérant à communiquer des informations sur la procédure pénale.
37.
Dans la mesure où le Gouvernement fait valoir la nature limitée dans le temps du
segredo de justiça
, relevée également par les juridictions internes, la Cour souligne que le rôle des journalistes d’investigation est, précisément, d’informer et d’alerter le public sur des phénomènes tels que ceux visés par l’article litigieux. On ne saurait leur faire grief de publier ces articles dès que les informations pertinentes entrent en leur possession (
Cumpănă et Mazăre
c. Roumanie,
arrêt du 17 décembre 2004 [GC], n
o
33348/96, §
96, CEDH 2004-XI). En effet, la publication litigieuse, notamment la partie décrivant les faits dont N.D. était accusé, servait non seulement l’objet mais aussi la crédibilité des informations communiquées, attestant de leur exactitude et de leur authenticité (
Dupuis et autres
, précité, § 46).
38.
Prenant en compte les éléments mentionnés, la Cour conclut que l’intérêt de la publication litigieuse l’emportait en l’espèce sur l’objectif, aussi légitime fût-il, de préserver le
segredo de justiça
.
39.
En ce qui concerne enfin la nature et la lourdeur de la peine infligée, éléments à prendre en considération lorsqu’il s’agit de mesurer la proportionnalité de l’ingérence, la Cour relève que le montant de l’amende, pour modéré qu’il ait été en l’espèce, n’enlève en rien l’effet dissuasif de la condamnation quant à l’exercice de la liberté d’expression, étant donné la gravité de la sanction encourue (cf. paragraphe 16 ci-dessus; voir,
mutatis mutandis
,
Cumpănă et Mazăre,
précité, § 114).
40.
En conclusion, la Cour estime que la condamnation du requérant s’analyse en une ingérence disproportionnée dans son droit à la liberté d’expression qui ne correspondait à aucun «
besoin social impérieux
». Partant, il y a eu violation de l’article 10 de la Convention.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION
41.
Le requérant a également invoqué, à l’appui de ses allégations, l’article 6 § 1 de la Convention.
42.
La Cour estime toutefois, eu égard au constat relatif à l’article 10 (paragraphe 40 ci-dessus), qu’il n’y a pas lieu d’examiner de surcroît s’il y a eu, en l’espèce, violation de cette disposition.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
43.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
44.
Le requérant réclame, au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi, le remboursement du montant de l’amende qu’il a dû verser en raison de la condamnation, soit 1
750 euros (EUR). Il considère par ailleurs que son préjudice moral serait suffisamment réparé par le constat de violation de la Convention.
45.
Le Gouvernement s’en remet à la sagesse de la Cour.
46.
La Cour considère que la somme payée par le requérant en raison de sa condamnation est le résultat direct de la violation de son droit à la liberté d’expression. Elle fait donc droit à sa demande de remboursement. La Cour estime par ailleurs que le constat de violation figurant dans le présent arrêt fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant.
B.
Frais et dépens
47.
Le requérant demande également, justificatifs à l’appui, le paiement d’une somme au titre des frais et des honoraires de son conseil, mais s’en remet à la sagesse de la Cour pour ce qui est de la détermination de leur montant.
48.
Le Gouvernement s’en remet lui-aussi à la sagesse de la Cour, se référant à la pratique de cette dernière dans des affaires similaires.
49.
La Cour, prenant en considération la nature et la complexité de l’affaire, juge raisonnable d’allouer au requérant 7
500 EUR à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
50.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 10 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 6 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 1
750 EUR (mille sept cent cinquante euros) pour dommage matériel et 7
500 EUR (sept mille cinq cents euros pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration de ce délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
Fait en français, puis communiqué par écrit le
24 avril 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente