ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4604/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Călărași, la data de 05.02.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. BUCUREȘTI, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: Constatarea caracterului abuziv, cu consecința că nu produc efecte asupra reclamantului, al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit menționat mai sus. referitoare la: 1.1 Raportarea dobânzii variabile percepută de B. la indicele numit "dobânda de referință revizuibilă semestrial" (la care se adaugă o marjă a băncii în valoare de 2,95 puncte procentuale): (art. 5 din contractul de credit, fila x din Anexa 2 - "Documente justificative .. "Art. 5 La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 8,9 % pe an și este fixă în primele 3 luni și revizuibilă semestrial ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioada de 3 luni, începând cu data primei trageri. cu excepțiile prevăzute la pct. 7 si 8. După aceasta dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință revizuibila semestrial care se afișează la sediile B.. la care se adaugă 2. 95 p. p."`); 1.2 perceperea comisionului de acordare credit a cărui valoare este raportată ca procent la valoarea totală a creditului (art. 9 din contractul de credit, lit. b), fila x din Anexa 2 - "Documente Justificative": "Art. 9 Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în ƒuncție de evoluția pieței ƒinanciar bancare: b. comision de acordare credit de 2% aflat, reducere 50% pana la 31.12. 2007"); 1.3 perceperea comisionului de administrare a cărui valoare este raportată ca procent la valoarea totală a creditului (art. 9 din contractul de credit, lit. c), fila x din Anexa 2 - "Documente justificative": "Art, 9 Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței ƒinanciar bancare: c. comision de administrare de 35.25 RON lunar. reprezentând un procent de 0.05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. l; "); 1.4 perceperea comisionului de urmărire riscuri a cărui valoare este raportată ca procent la valoarea totală a creditului (art. 9 din contractul de credit, lit. f). fila x din Anexa 2 - "Documente justificative": ..Art .9 Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: f) comision de urmărire riscuri de l 62,l5 RON lunar, reprezentând un procent de 0, 23% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. l: " constatarea nulității clauzelor abuzive menționate la punctele l.1-l.4 de mai sus; ca o consecință a nulității clauzei referitoare la raportarea dobânzii variabile percepută de B. la indicele numit ..dobânda de referință variabilă", să se constate faptul că indicele numit ..dobânda de referință variabilă" nu poate fi decât indicele de referință ROBOR si să se dispună aplicarea acestui indice ROBOR în formula de calcul a ratei dobânzii variabile, în sensul că rata dobânzii variabile este egală cu indicele de referință ROBOR la 6 luni (valabil în data de 20 februarie și 20 august) la care se adaugă marja băncii stipulată în contract, în valoare de 2,95 puncte procentuale; constatarea faptului că pârâta nu a calculat corect valorile dobânzii lunare pe care împrumutatul trebuie să le achite în fiecare lună deoarece nu a aplicat corect formula de calcul a dobânzii datorate menționată la pct, 2.4 din "Condiții generale de creditare ~ Anexă la contractul de credit bancar" fila x din Anexa 2 - .Documente justificative"): Dob. Datorata = (Sold cont împrumut) x (Rata anuală dobânda) x (nr. ef. zile) totul împărțit la (360 x 100) și recalcularea tuturor valorilor dobânzilor lunare datorate de împrumutat conform formulei de calcul a dobânzii datorate agreată de părți la pct. 2.4 din "Condiții generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar" ca o consecință a corectării modului de calcul al dobânzii variabile prin raportarea acesteia la indicele de referință ROBOR la 6 luni, a constatării nulității clauzelor abuzive menționate la punctele l.l- 1.4 de mai sus și a recalculării valorilor dobânzii lunare conform formulei de calcul a dobânzii datorate menționată la pct. 2.4 din "Condiții generale de ereditare - Anexă la contractul de credit bancar", să se dispună recalcularea sumelor datorate de reclamant către B., pe toată perioada de creditare, emiterea unui nou grafic de rambursare pe toată perioada de creditare și corelarea acestuia cu sumele achitate până în prezent de reclamant către B.; după corelarea noului grafic de rambursare cu sumele achitate până în prezent de reclamant către B., să se dispună restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamant în temeiul clauzelor abuzive cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor; constatarea nulitáții actului adițional nr. x PF/B/06. 10.201 l pentru cauză ilicită; cu obligarea părâtei la achitarea cheltuielilor de judecată, și anularea raportării de către B. a unor informații negative către Biroul de credite și/sau Centrala riscurilor bancare în ceea ce îl privește pe reclamant. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2591/2016 de la 21 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosar nr. x/2016, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. BUCUREȘTI, ca neîntemeiată. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat reclamantul A., solicitând anularea în întregime a hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, cât și pârâta B. S.A. București- apel incident. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 908/2017 din 07 noiembrie 2017 a Tribunalului Călărași, secția Civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2591/2016 pronunțată de Judecătoria Călărași, pe care a schimbat-o în parte și rejudecând: A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B.-S.A. S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale referitoare la dobânda revizuibilă semestrial după expirarea perioadei de 3 luni în care este fixă de 8,9% pe an, clauză prevăzută la art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4114/PF/23.11.2007. S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare credit prevăzut la art. 9 pct. b din același contract. S-a constatat că dobânda variabilă percepută de pârâtă reclamantului trebuia raportată la indicele de referință ROBOR la 6 luni la care se adăuga marja fixă a băncii de 2,95 p.p. începând cu 23.02.2008 și până la data încheierii actului adițional la contractul nr. x/PF/B din 6.10.2011. S-a dispus recalcularea valorilor dobânzilor lunare pe perioada susmenționată, emiterea unui nou grafic de rambursare pe toată perioada de creditare și corelarea acestuia cu sumele achitate până în prezent. S-a dispus restituirea sumelor nedatorate plătite de reclamant în temeiul susmenționatelor clauze abuzive și constatate nule calculate cu începere de la data încasării acestora de pârâtă și până la încetarea încasării lor. A fost menținută în rest sentința atacată. A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respins apelul incident formulat de apelanta- pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 2591/2016 a Judecătoriei Călărași. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Curții de Apel București. F. Hotărârea instanței de recurs.

Prin decizia civilă nr. 125/R din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă a fost declinată competența de soluționare a recursului, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. 7 Pentru a se pronunța astfel, această din urmă instanță a invocat prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., precum și considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel București.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul: "Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În plus, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că: ""În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel".

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.