ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 399/2018

Ședința publică din data de 15 februarie 2018

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 12.02.2016 sub număr de dosar x/2016, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata B. prin mandatar C. S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul x/2016 al BEJA D. și E., solicitând anularea executării silite însăși, anularea încheierii din data de 20.01.2016, anularea tuturor actelor de executare, precum și excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 6307 din 6 iunie 2016 a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. prin mandatar C. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea A..

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 a respins excepțiile netimbrării și a tardivității ca neîntemeiate și a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 6307 din 06 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, contestatoarea A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin decizia civilă nr. 550 din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și a deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 4 decembrie 2017.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 decembrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 20 decembrie 2017.

La data de 29 decembrie 2017, recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere la raportul comunicat, apreciind că recursul este admisibil în principiu.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A., pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin care s-au respins excepțiile netimbrării și a tardivității ca neîntemeiate și a fost respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 6307 din 06 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Astfel, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prezentul litigiu are ca obiect o contestație la executare prin care contestatoarea A. a solicitat anularea formelor de executare din cadrul dosarului de executare nr. 99/2016 al BEJA D. și E..

Potrivit dispozițiilor art. 718. alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) C. proc. civ. și art. 715 alin. (4) C. proc. civ., care pot fi atacate în condițiile dreptului comun".

Conform art. 712 alin. (4) C. proc. civ. "împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare", iar potrivit art. 715 alin. (4) C. proc. civ. "dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului".

În raport de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte apreciază că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.