ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2018

Ședința publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la pct. 5 teza I "la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 11,8% pe an" din contractul de credit de nevoi personale nr. 2782/06.09.2007 și să dispună anularea acestei clauze contractuale, ca abuzivă; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 30.207 RON încasată cu titlu de dobândă nedatorată în baza clauzei de la pct. 5 al contractului și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data plății și până la data achitării efective a acesteia, clauză anulată de Tribunalul Specializat Cluj prin decizia civilă nr. 328/R/2015 din dosar nr. x/2011; obligarea pârâtei la plata sumei de 499 RON, încasată cu titlu de comision de risc în perioada septembrie 2007 - mai 2008, în baza clauzei de la pct. 9 lit. f) a contractului și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă calculată de la data plății și până la data plății efective, clauză abuzivă anulată prin aceeași decizie a Tribunalului Specializat; constatarea nulității absolute a clauzei de la pct. 9 lit. b) din contract privind comisionul de acordare credit și anularea clauzei, ca abuzivă; constatarea nulității absolute a clauzei contractuale prevăzute la pct. 9 lit. c) din contract privind comisionul de administrare și anularea clauzei, ca abuzive; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 294 RON încasată cu titlu de comision de acordare credit și dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data plății și până la data achitării efective; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.627,5 RON încasată cu titlu de comision de administrare în perioada septembrie 2007 - mai 2016, și dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data plății și până la data achitării efective; obligarea pârâtei la modificarea contractului ca urmare a constatării nulității absolute parțiale și la emiterea unui nou grafic de rambursare în conformitate cu decizia Tribunalului Specializat Cluj menționată anterior.

Prin sentința civilă nr. 9031/2016 pronunțată la 24 octombrie 2016 în dosarul x/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, instanța de fond a respins excepția nelegalei timbrări, excepția prematurității sau lipsei de interes, excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâta-reclamantă reconvențională, ca neîntemeiate.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A respins cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională B. S.A. în contradictoriu cu pârâtul reconvențional A., ca neîntemeiată.

A obligat pârâta B. S.A. să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de urmărire risc, în baza clauzei de la pct. 9 lit. f) din contractul de credit nr. x/06.09.2007, în perioada septembrie 2007 - mai 2008, precum și dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data plății și până la data restituirii efective a acestora.

A respins restul cererilor reclamantului, ca neîntemeiate.

A obligat reclamantul să plătească pârâtei-reclamante reconvenționale B. S.A. suma de 3.222 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins în rest cererea pârâtei-reclamante reconvenționale B. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1176/2017 din 18 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinței primei instanțe.

S-a admis apelul declarat de apelantul A. și s-a modificat sentința apelată în sensul că s-a constatat caracterul abuziv și al clauzei cuprinse la art. 9 lit. b) din contractul de credit de nevoi personale nr. 2782/06.09.2007 referitor la comisionul de acordare credit, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele percepute cu titlul de comision acordare credit, cu dobânda legală penalizatoare calculată asupra acestei sume de la data perceperii și până la data plății efective, și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A fost obligată intimata apelantă B. S.A. să plătească apelantului A. suma de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli parțiale de judecată în apel, aferente pretențiilor admise.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurentul-reclamant A..

Prin adresa din 26 martie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Specializat Cluj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Specializat Cluj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1176/2017 din 18 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.