ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5213/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Cluj- Napoca, la data de 23.02.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. BUCUREȘTI, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea nulității absolute a clauzei de la pct. 5 teza I din contractul de nevoi personale nr. 2781/06.09.2007 și să se anuleze această clauză; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9.694,51 euro, încasată cu titlu de dobândă nedatorată în perioada septembrie 2007 - februarie 2016 în baza clauzei de la pct. 5, în echivalent RON în funcție de cursul oficial al BNR din ziua plății și dobânda legală aferentă acestei sume, ce va fi calculată de la data plății și până la data achitării efective; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 294 euro încasată cu titlu de comision de risc în perioada septembrie 2007 - mai 2008, în baza clauzei de la pct. 9 lit. f), în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plății și dobânda legală aferentă acestei sume, ce va fi calculată de la data plății și până la data achitării efective, clauză abuzivă anulată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2011; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumei de 1.050 euro încasată cu titlu de comision de risc în perioada iunie 2008 - iunie 2011, calculată de la data plății și până la data plății efective, în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plății; constatarea nulității absolute a clauzei de la pct. 9 lit. b) privind comisionul de acordare credit și să se anuleze această clauză; constatarea nulității absolute a clauzei de la pct. 9 lit. c) privind comisionul de administrare și să se anuleze această clauză; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea sumei de 292,5 euro încasată cu titlu de comision de acordare în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plății și dobânda legală aferentă acestei sume, ce va fi calculată de la data plății și până la data achitării efective; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 757 euro încasată cu titlu de comision de administrare în perioada septembrie 2007- februarie 2008 în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plății și dobânda legală aferentă acestei sume, ce va fi calculată de la data plății și până la data achitării efective; obligarea pârâtei la modificarea contractului încheiat ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a clauzei privind dobânda și comisionul de risc și a constatării absolute a clauzelor privind comisionul de administrare și acordare în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii; obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare în conformitate cu decizia civilă nr. 131/R/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2011 de Tribunalul Specializat Cluj și cu hotărârea ce se va da în prezenta cauză, în termen de 30 de zile de la pronunțare; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1857/2017 de la 15.03.2017 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr. x/2016, s-a admis, în parte, cererea astfel cum a fost formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București, având ca obiect principal anulare act. A fost obligată pârâta să achite în favoarea reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de risc în perioada septembrie 2007 - mai 2008 în temeiul contractului de credit de nevoi personale nr. 2781/06.09.2007, precum și dobânda legală aferentă calculată începând cu data plății efectuată de reclamant și până la data achitării efective de către pârâtă. S-a respins cererea reclamantului pentru rest, ca neîntemeiată. S-au compensat cheltuielile de judecată (reprezentând onorariu avocațial) efectuate de către părți până la concurența sumei mai mici - 3.500 RON. S-a respins cererea pârâtei privitoare la cheltuielile de judecată pentru rest ca neîntemeiată. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat reclamantul A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii petitelor 1, 2, 4, 5, 6 și 7 ale acțiunii introductive exercitate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 335/2018 din 12 februarie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, a fost admis apelul formulat de apelantul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A. București, împotriva sentinței civile nr. 1857/15.03.2017 pronunțate de către Judecătoria Cluj Napoca în dosar x/2016, pe care a modificat-o în parte în sensul în care: A constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de pct. 9 lit. b) din Contractul de credit nr. x/06.09.2007 privind comisionul de acordare a creditului. A obligat pârâta să restituie reclamantului comisionul de acordare a creditului, perceput în temeiul pct. 9 lit. b) din Contractul de credit nr. x/06.09.2007, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculata de la data încasării și până la achitarea integrală. A constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de pct. 9 lit. c) din Contractul de credit nr. x/06.09.2007 privind comisionul de administrare a creditului. A obligat pârâta să restituie reclamantului comisionul de administrare a creditului, perceput în temeiul pct. 9 lit. c) din Contractul de credit nr. x/06.09.2007, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculata de la data încasării și până la achitarea integrală. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A obligat intimata să plătească apelantului cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 1500 de RON. A obligat apelantul să plătească intimatei cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 1500 de RON. A compensat cheltuielile de judecată acordate părților în apel. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs, recurentul- reclamant A. și recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI, iar cererile de recurs au fost înaintate Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Specializat Cluj, prin adresa emisă la 12.07.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/16.07.2018. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursurile este Curtea de Apel Cluj.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul: "Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În plus, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că: ""În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel".

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.