ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1340/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 269 din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Harghita a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului T.J.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg. Mureș a fost trimis în judecată inculpatul T.J. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că inculpatul T.J. făcea parte dintr-un grup de tineri care se ocupă cu traficul și consumul ilicit de droguri iar, în perioada 12 ianuarie - 9 februarie 2007, în mai multe rânduri i-a vândut unui alt inculpat pe nume S.Z. diferite cantități de droguri.

Cu ocazia percheziției domiciliare la locuința deținută cu chirie de inculpatul în cauză, pe frigiderul din singura cameră de locuit s-au găsit o cutie cu medicamente cu inscripția „C.” în care erau 10 și ½ pastile de culoare alb-rozaliu ce aveau ștanțate o stea în 5 colțuri.

În urma efectuării analizelor la Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. București s-a stabilit că pastilele conțineau substanțe active MDMA și cofeină, aceste substanțe făcând parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000. După începerea urmăririi penale, neputându-se proba legătura inculpatului cu grupul organizat s-a disjuns cauza privindu-l pe inculpat și s-a solicitat și autorizat interceptările telefonice ale acestuia, astfel convorbirile telefonice, interceptate în condițiile legii, se referă la droguri oferite spre vânzare de inculpat și ca urmare s-a concretizat în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 376 din 03 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosar nr. 2982/96/2007, inculpatul T.J. a fost condamnat la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

Inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia nr. 57/ A din 26 septembrie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș apelul a fost admis, sentința a fost desființată integral, iar cauza a fost trimisă în rejudecare aceleiași instanțe pentru următoarele considerente:

Martora M.E.G. a fost audiată fără asigurarea traducerii pentru inculpat a declarației acesteia, neadministrarea probelor în apărare formulată de inculpat referitor la cei doi martori, K.C. și N.Z., care au asistat la percheziția domiciliară și necalificarea aspectelor esențiale din cadrul urmăririi penale referitoare la persoana inculpatului, probele existente referindu-se, în esență, la numitul S.Z.

Inculpatul fiind audiat în fața instanței a susținut că nu dorește să facă declarații noi în faza de rejudecare, iar în ceea ce privește declarațiile date anterior menține declarația dată în data de 04 aprilie 2008, în fața Curții de Apel Tg. Mureș, și a solicitat în continuare ascultarea ca martori a numiților S.R. și B.T., precizând că nu cunoaște unde se află aceste persoane și nu poate da informații instanței în legătură cu aceștia.

În declarația pe care inculpatul a dat-o în fața Curții de Apel Tg. Mureș a făcut referire la declarația dată în dosarul anterior, în care, a susținut că nu recunoaște săvârșirea faptei, nu cunoaște cum a ajuns cutia cu comprimate (droguri) pe frigiderul său și nici nu știe ce conținea, ulterior aflând că este vorba de droguri, el nefiind consumator de droguri și nici nu a vândut droguri.

De asemenea, inculpatul a susținut că locuința sa era frecventată de prietenii lui și alte persoane când nu era acasă, aceștia știau unde se află cheia și intrau și astfel cutia ar fi putut fi pusă de oricine.

În ceea ce privește conținutul convorbirilor de la dosar declară că nu se referă la droguri și la alte aspecte, el cunoscând multă lume în Odorheiu Secuiesc.

În declarația dată în fața Curții de Apel Tg. Mureș inculpatul a mai arătat că, deși, a solicitat în faza de urmărire penală audierea numiților R. și T., care se aflau la el în imobil la momentul descinderii poliției pentru percheziție, dar și în zilele anterioare, nu i s-a admis această solicitare ca probă în apărarea sa, aceștia nefiind audiați în cauză.

Aceste persoane au fost citate ca martori atât la Curtea de Apel Tg. Mureș, dar și cu ocazia rejudecării, însă audierea lor nu a fost posibilă, după toate diligentele depuse de instanță.

Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru ca cele două persoane să fie identificate și audiate de instanță, deși el a solicitat la Curtea de Apel Tg. Mureș prin apărătorul ales, audierea lor ca martori, la dosarul de urmărire penală existând declarațiile acestora.

Instanța a audiat însă pe ceilalți martori, propuși prin actul de sesizare al instanței aceștia fiind de față când s-a efectuat percheziția domiciliară.

Martorii N.Z. și K.C. au susținut că atunci când au ajuns la locuința inculpatului poliția era deja acolo, ușa fiind deschisă și că de fapt nu au fost de la începutul percheziției, iar pe timpul efectuării au mai ieșit din casă, dar au rămas până la sfârșit semnând ca martori asistenți procesul verbal de percheziție.

Martorii M.E.G. și E.Z. locuiau la data percheziției cu inculpatul în același imobil, dar în camere separate ușa fiind comună pentru toate persoanele care locuiau în imobil, atât ușile de la camerele lor dar și a inculpatului fiind descuiate.

Toți martorii au susținut că la un moment dat, organul de poliție care făcea percheziția le-a arătat cutia găsită pe frigiderul din camera unde s-a căutat, susținând că pastila, pastilele sunt droguri, martorii declarând că nu-și mai aduc aminte dacă percheziția a fost filmată susținând că s-au făcut doar fotografii.

Reține instanța de fond că urmărirea penală a fost efectuată defectuos, la baza întocmirii actului de sesizare au stat doar declarațiile martorilor care nu sunt relevante și pertinente pentru a susține și justifică vinovăția inculpatului.

De asemenea, reține instanța de fond că simplul fapt că s-au găsit drogurile într-o cameră a imobilului în care locuia inculpatul nu constituie probă suficientă pentru a se stabili vinovăția acestuia, în imobilul locuind mai multe persoane, iar ușile camerelor și a imobilului fiind descuiate, așa cum susține atât inculpatul cât și martora M.E.G. și E.Z.

În raport de aceste considerente, a apreciat instanța de fond că nu se poate reține că fapta a fost comisă de inculpat, fapt pentru care a dispus achitarea acestuia.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita criticile vizând greșita achitare a inculpatului.

Prin decizia penală nr. 43/ A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 269 din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 3000.1/96/2008.

A desființat integral hotărârea atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.J., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic intern de droguri și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., a interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 13 februarie 2007.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităților de 5 comprimate MDMA și cofeină rămase după efectuarea analizelor de laborator, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 331555/1 din 14 februarie 2007 și predate organelor de cercetare penală.

În baza art. 5 lit. a) din Legea nr. 381/2004 a dispus comunicarea unei copii de pe hotărâre A.N.A.

A obligat inculpatul la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că probele administrate în cauză face dovada vinovăției inculpatului cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul T.J. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 9 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 4285 din 30 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul T.J. împotriva deciziei penale nr. 43/ A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 3000.1/96/2008.

A casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureș.

A menținut actele îndeplinite până la data de 28 mai 2010.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că probele administrate pe parcursul desfășurării procesului penale nu sunt în măsură să lămurească sub toate aspectele cauza, probatoriul fiind incomplet și insuficient pentru a servi la aflarea adevărului, completarea acestuia fiind necesară în fața instanței de apel.

Astfel se apreciază că neadministrarea de către instanța de apel a două probe esențiale pentru aflarea adevărului echivalează cu încălcarea în mod flagrant a dreptului la apărare, singura soluție ce se impune pentru a înlătura aceste nelegalități fiind rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Fiind investită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureș a procedat la audierea martorului S.Z. reținând că aspectele reclamate de acesta nu corespund realității cât timp și acest martor era cunoscut ca fiind parte dintre persoanele care achiziționau droguri de la inculpat.

Martorii S.R. și B.T. nu au putut fi audiați, unul dintre ei fiind plecat în Ungaria fără a se cunoaște adresa la care locuiește iar celălalt nu s-a prezentat în fața instanței în pofida tuturor diligențelor depuse.

Reține instanța de apel că în cauză s-a dovedit mai presus de orice dubiu că inculpatul, în perioada 12 ianuarie - 9 februarie 2007 la intervale de timp diferite dar în materializarea aceleiași rezoluții infracționale a comis acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv a vândut în mod repetat droguri de mare risc.

Față de aceste argumente, prin decizia penală nr. 54/ A din 24 septembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 269 din 5 noiembrie 2009 a Tribunalului Harghita, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.

A desființat în tot hotărârea judecătorească criticată și rejudecând cauza:

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la dispozițiile art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.J., la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 381 C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată acestui inculpat reținerea de 24 de ore, efectuată de acesta în data de 13 februarie 2007.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 modificată a dispus confiscarea cantităților de 5 comprimate MDMA și cofeină, rămase după efectuarea analizelor de laborator, expuse în raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3315555/1/14.II.2007, substanțele menționate fiind predate organelor de cercetare penală.

O copie a prezentei hotărâri s-a dispus a se comunica A.N.A., potrivit dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 381/2004.

A obligat inculpatul să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 5.600 lei, cheltuieli aferente soluționării prezentei cauze în prim grad jurisdicțional și în apel, din care suma de 200 lei cu titlu de onorar pentru avocat din oficiu se va avansa Baroului Mureș din fondul special al Curții de Apel Târgu Mureș.

Reținând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., cât și dispozițiile art. 74 alin. (2) cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege dar în limitele prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul T.J. criticile sale vizând nelegalitatea și netemeinicia deciziei recurate, susținând că în mod greșit a fost condamnat cât timp din probele dosarului nu rezultă vinovăția sa.

Inculpatul a formulat și critici de netemeinicie cu privire la pedeapsa aplicată arătând că este prea aspră atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare stabilind reducerea pedepsei și stabilirea unei modalități de executare neprivative de libertate.

În susținerea recursului inculpatul T.J. invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., cât și din perspectiva dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este întemeiat doar sub aspectul criticilor referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate urmând a fi admis în aceste limite pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de apel care a realizat o analiză judicioasă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, faptele reținute în sarcina inculpatului au fost corect încadrate juridic, în mod just reținând instanța de apel că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa.

Probele administrate în cauză fac dovada mai presus de orice dubiu, asupra vinovăției inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, criticile formulate de acesta referitoare la existența unei erori de fapt nefiind în măsură să determine adoptarea unei soluții contrare celei adoptate de instanța de apel.

Pentru a constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă adică, pe de o parte să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.

Verificând probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată susținerea inculpatului că fapta ce i-a fost reținută în sarcină nu a existat în materialitatea ei și că a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Existând date că inculpatul T.J. făcea parte dintr-un grup de persoane care se ocupa cu transferul și consumul ilicit de droguri și existând probe că, în intervalul 12 ianuarie 2007 – 9 februarie 2007, în repetate rânduri i-a vândut numitului S.Z. diferite cantități de droguri, s-a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare în locuința inculpatului.

Înalta Curte observă că dispunerea acestei percheziții nu a fost întâmplătoare ci existând date certe cu privire la implicarea inculpatului în traficul de droguri, organele de poliție au descins la locuința acestuia.

Percheziția domiciliară a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 100 și următoarele C. proc. pen., nici inculpatul și nici celelalte persoane prezente nu au formulat obiecțiuni cu privire la modul în care s-a desfășurat percheziția.

Au fost audiați martorii asistenți C.Z. și K.C. care au arătat că percheziția domiciliară s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, faptul că inculpatul a putut să vadă toate operațiunile efectuate de către organele de anchetă.

Ambii martori au precizat cu toată convingerea că inculpatul T.J. a stat în camera respectivă care era foarte mică și nu avea nimic pe corp care să-l pună în imposibilitatea de a putea să observe actele desfășurate de organele de anchetă.

Ca atare susținerile inculpatului în sensul că i s-a pus o pătură pe cap și nu a avut posibilitatea să vadă actele efectuate de anchetatori nu sunt fondate, fiind făcute doar cu scopul de a evidenția, cu rea credință, modul în care s-a desfășurat instrucția penală, respectiv unele carențe ale instrucției în viziunea inculpatului.

Cu ocazia percheziției s-a găsit pe frigiderul din camera inculpatului o cutie cu medicamente cu inscripția C. în care se aflau 10 și ½ pastile de culoare alb rozaliu, raportul de constatare tehnico-științifică stabilind că acestea rețin substanță activă MDMA și cafeină, substanțe active ce se regăsesc în Tabelul anexă nr. 1 al Legea nr. 143/2000.

Susținerile inculpatului în sensul că această cutie nu îi aparține, sau că în locuința sa veneau mulți prieteni, sau că a fost pusă de către organele de poliție, sau că în imobilul respectiv locuiau mai multe familii și nimeni nu închidea ușa camerelor în care locuiau, sunt apărări formulate de inculpat fără nici un fundament, fiind făcute doar cu scopul de a induce în eroare organele judiciare cu scopul vădit de a fi exonerat de orice penalitate.

Înalta Curte amintește că organele de anchetă au descins la locuința inculpatului numai datorită faptului că existau indicii clare că acesta era implicat în traficul de droguri, ca atare susținerea inculpatului că organele de anchetă ar fi pus cutia cu droguri pe frigider nu se justifică.

De altfel, la dosarul de anchetă au fost depuse planșe foto care relevă existența cutiei respective pe frigiderul ce se află în locuința inculpatului.

Cei doi martori care se aflau în locuința inculpatului la momentul descinderii organelor de poliție, respectiv S.R. și B.T. au fost audiați în faza de urmărire penală ei afirmând că ar avea unele contracte de construcție cu inculpatul însă nici unul dintre ei nu a putut să probeze aceste afirmații.

Instanța de apel nu a reușit să-i audieze pe cei doi martori în mod direct și nemijlocit în pofida tuturor diligențelor depuse, unul dintre ei fiind plecat în Ungaria fără a se cunoaște locația.

O altă probă ce face dovada indubitabilă a vinovăției inculpatului, Înalta Curte reprezintă transcrierea convorbirilor telefonice dintre inculpat și martorul S.Z. din care rezultă că în repetate rânduri martorul i-a solicitat inculpatului droguri și chiar i-a vândut.

Inculpatul T.J. neagă chiar și conținutul acestor convorbiri încercând să inducă ideea că discuțiile se refereau la cu totul altceva și nu la droguri, situație ce nu poate fi avută în vedere cât timp conținutul acestor discuții este elocvent.

Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus audierea martorului S.Z. însă în mod corect instanța de apel nu a dat forță probantă acestei declarații cât timp chiar martorul are calitatea de inculpat în dosarul nr. 10536/1/2010 aflat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, astfel încât aceasta avea tot interesul de a-l exclude pe inculpat din cercul infracțional.

De altfel, inculpatul a negat orice implicare a sa în traficul de droguri cât și faptul că nu consumă droguri însă fiind supus testelor științifice s-a dovedit că acesta este pozitiv la morfină.

În urma analizei coroborate asupra tuturor probelor administrate în cauză, Înalta Curte observă că ancheta penală a fost una efectivă, în scopul stabilirii adevărului, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, rezultând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel încât criticile formulate de inculpat sub acest aspect nu sunt întemeiate.

Consideră Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este întemeiat sub aspectul criticilor formulate de acesta cu privire la pedeapsa aplicată.

Astfel, Înalta Curte amintește că fapta comisă de inculpat este una gravă, având în vedere natura acesteia, însă apreciază că față de cantitatea mică de droguri găsită în locuința acestuia, persoana inculpatului, necunoscută cu antecedente penale, prezintă anumite afecțiuni, se impune a se acorda o mai largă eficiență dispozițiilor art. 74 alin. (2) cu consecința stabilirii unei pedepse într-un cuantum mai mic.

Considerând că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea acesteia, Înalta Curte va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile art. 81 C. pen.

Înalta Curte apreciază că în acest mod poate fi realizată reinserția socială a inculpatului în sensul formării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, inculpatul având posibilitatea, ca pe perioada termenului de încercare, să demonstreze că a înțeles clemența de care a dat dovadă instanța de recurs și nu a greșit atunci când a considerat că inculpatul dispune de capacitatea necesară de a conștientiza rezultatul faptelor sale.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să admită recursul declarat de inculpatul T.J., să caseze decizia penală atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicată și a modalității de executare și rejudecând, în fond:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la dispozițiile art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., de la 4 ani și 9 luni închisoare la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul T.J. împotriva deciziei penale nr. 54/ A din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicată și a modalității de executare și rejudecând, în fond:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la dispozițiile art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., de la 4 ani și 9 luni închisoare la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate .

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2012.